Până la tine – Capitolul 32

O neclaritate între noi

Sila în haine casual privea persoana cu pielea albă care dormea profund în pat. Mâna lui lată, ridicată îi perie ușor părul de culoare deschisă. Astăzi nu era zi de sărbătoare, dar bineînțeles nu avea intenția rea de a o trezi pe cealaltă persoană.

– Daddy…de ajuns…

 Unde a dispărut copilul ăla obraznic?

 – Ah, nu nu mai pot suporta.

 Conversația de acum câteva ore încă îi răsuna în minte și fusese aproape ca și cum Saitharn și-ar fi anunțat capitularea. Îl amețise pe Sila, dar recunoscuse că…

 Fericit… fericit să fiu aici… cu această persoană.

 Permițându-și să absoarbă puțin mai mult din atmosfera noii dimineți, proprietarul hotelului se aplecă și sărută ușor obrazul neted și curat al persoanei adormite. Sila o făcu în mod repetat apoi coborî din pat și merse direct spre birou cu picioarele lui lungi, intenționând să se izoleze acolo. Unul dintre motive era că își dorea ca persoana pe care o hărțuise toată noaptea să se odihnească fără să fie deranjată. Al 2-lea motiv era că exista o problemă importantă care trebuia rezolvată rapid. Chiar dacă încă voia să rămână aici și să aștepte ca acel copil să se trezească, nu era corect să amâne lucrurile. Ieși din cameră spre birou, luă telefonul mobil luxos și apăsă butonul pentru a-și suna subordonatul apropiat. Așteptă o clipă înainte ca celălalt să răspundă la capătul firului.

– Chakkrit, am o treabă urgentă de rezolvat.

 Sila dădu ordine subordonatului său apropiat fără a uita să-l instruiască să se ocupe de problemă cât mai urgent posibil.

– Da, am înțeles. Pha Liang, mai e ceva. În această dimineață Khun Phim nu te-a putut contacta, așa că m-a sunat, mi-a spus că e ceva important.

 –Înțeleg, mă voi ocupa singur de asta.

Vorbiră despre muncă o vreme, înainte ca Chakkrit să închidă pentru a se grăbi să se ocupe de treaba aceea așa cum îi ordonase șeful său. Sila se apropie și se așeză la biroul lui oftând ușor, gândindu-se la chipul prietenului său apropiat din liceu. De fapt Prim îl contactase încă de aseară, dar la ora aceea era ocupat și nu avusese timp să răspundă la telefon. Spera că o să înțeleagă.

Saitharn dormea ca un mort și era un somn mai adânc ca niciodată. Persoana cu pielea albă se mișcă ușor și își deschise încet pleoapele. Prima senzație care îl lovi fu o durere de la brâu în jos. Ochii lui limpezi și rotunzi scanară camera înainte de a o găsi goală. Sila nu era acolo.

– Ah… își mușcă buza de jos ca să-și înăbușe vocea în timp ce mișca pentru a se ridica.

 Saitharn se uită la hainele pe care le purta cu sentimente amestecate în piept. Cămașa de noapte a lui Sila avea o croială obișnuită, dar când era pe corpul lui arăta diferit. Îl făcea să pară lejer, îi dădea o senzație ciudată, amuzată. Era un sentiment ciudat care îl făcea să se simtă bine. Silueta subțire coborî încet din pat și în primul moment în care picioarele îi atinseră podeaua păru că trupul lui nu se mai putea adapta la timp făcându-l să-și piardă ușor echilibrul. O ușoară senzație de disconfort în spate făcu ca stilul de mers al persoanei albe să fie diferit de cel obișnuit. Nu era durere, doar o ușoară senzație de usturime când trebuia să se ridice sau să se miște pentru că aseară fusese legat, înfășurat  și rostiseră multe cuvinte.

 O gură bună ca a lui era atât de puternică, o considera genul care te ducea cu cuvinte blânde, dar sexul din pat fusese feroce ca și cum ar fi făcut-o cu o persoană diferită.

Cum era să fii lovit până îți slăbesc picioarele, Saitharn înțelesese doar astăzi.

 Dregându-și ușor glasul, mintea începu să-i rătăcească. Se îndreptase direct spre baie intenționând să se spele ca să se poată grăbi să-și îndeplinească datoria, cu toate acestea ochii i se măriră văzând că ușa dintre cele 2 camere fusese lăsată deschisă. Își dădu seama că Sila se grăbise atât de tare încât uitase să o închidă. Sunetul unei conversații dintre cineva care dormise în același pat în noaptea trecută și un altcineva se auzea prin ușa biroului în camera de oaspeți. Propoziția auzită făcu ca mâna fină care era pe punctul de a împinge ușa să se oprească brusc.

– I-ai spus deja mamei tale că vei zbura acolo la muncă la sfârșitul lunii viitoare?

 Deoarece era un apel video, Saitharn putea auzi conversația și vedea clar fața vorbitorului de cealaltă parte. Era Prim, bun prieten apropiat al lui Sila pe care tocmai îl cunoscuse cu câteva zile în urmă.

–  Încă nu și eu sunt ocupat, în plus mama e plecată într-o excursie și nu s-a întors încă.

– Dar ce se va întâmpla cu Nong Saitharn?

 Propriul său nume făcut ca persoana la care se referea să-și strângă buzele. Fără să vrea, Saitharn știa foarte bine că ceea ce făcea era extrem de nepoliticos, dar nu putea forța mâna să închidă ușa și să nu mai asculte așa cum dorea.

–  Va trebui să-i spui, știi, nu? E Japonia nu Chiang Mai sau Chiang Rai. În plus nu vei fi acolo pentru puțin timp. Dacă vei sta mult timp, ar trebui să-i spui ca să se poată pregăti.

 Ce fusese conversația după aceea, Saitharn nu mai putu înțelege ce se întâmplă. Simți o amețeală în tot corpul, amintirile din trecut pe care le ascunsese păreau să-i revină din nou. Mintea era exact ca atunci când auzise când se împușcase Phayu…

 Persoana care plănuise să facă duș se întoarse cu întregul corp, se așeză din nou pe pat și procesă ce tocmai auzise. Sila va pleca la muncă în străinătate și va fi plecat pentru mult timp. Deci ce se va întâmpla în continuare? Cât va dura ? O săptămână? O lună? Un an? Sau mai mult?

 O parte din el vru să deschidă ușa ca să poată discuta despre acel lucru, dar o altă parte îi spuse să aștepte. Nu știa ce să facă. Saithan voia doar să afle când Sila îi va spune. Putea fi azi, mâine sau peste câteva zile. Poate că celălalt încă se gândea ce să spună și bineînțeles de data asta va aștepta 2 zile. După câteva zile, viața lui Saitharn era la fel, nimic nu se schimbase. Sila era prima persoană pe care o vedea când se trezea și ultima persoană pe care o vedea în fiecare seară înainte de a adormi. Era un sentiment lipsit de entuziasm, conversația celuilalt cu prietenul apropiat îl bântui în continuare la nesfârșit, dar încercă tot posibilul să rămână calm și răbdător. Făcea totul fără probleme în ceea ce privește expresiile faciale, dar adevăratele sentimente interioare era greu de explicat.

…………………….

 – Ce vrei de la mine că te uiți așa? întrebă Sila care stătea la capătul patului făcându-l pe Saitharn să-și întoarcă rapid privirea și să se holbeze la ecranul televizorului înainte de a spune repede:

– Nimic, nimic, mormăi el încet.

 Nu se gândi să se întoarcă să îl privească. De fapt, Saitharn nici măcar nu-și dăduse seama că se holba se la el prea mult timp. Probabil că nu-și dăduse seama.

– Am văzut clar că te uitai, miji ochii bărbatul mai în vârstă, cu suspiciune.

 Sila, care era încă în hainele de lucru, se apropie de persoana de pe pat înainte de a se lăsa în jos pentru a se așeza lângă el. Privi înapoi la Saitharn care se holba la ecranul televizorului ca și cum conținutul filmului western din fața lui ar fi fost extrem de interesant, chiar dacă nici măcar nu se întorsese să se uite la el.

– Saitharn, ce se întâmplă?

 Întrebarea îl făcu pe cel cu multe povești în minte să amuțească. Imaginile de la televizor nici măcar nu-i afectau simțurile, pentru că acel creier al său încă se lupta cu el însuși. Era curios, dar nu voia să întrebe pentru că voia să aștepte ca Sila să-i spună el însuși.

 Persoana cu pielea albă, în pijamale, își mușcă buzele de un roșu aprins ezitând. El simțea că în acel moment, cel mai greu lucru era să își gestioneze propriile gânduri. Era destul de dezordonat, dificil și incontrolabil. Un lucru pe care trebuia să-l recunoască era că nu mai trăise acest sentiment de mult timp cu ceva numit relație sau ceva prea profund pentru a fi acceptat în acel moment. Așa că era greu de gestionat.

– La ce te gândești, Saitharn?

Căldura atingerii pe obrazul lui îl făcu pe Saitharn să se aplece în față, dispus să-și ia privirea de la ecranul televizorului și să se întoarcă pentru a întâlni perechea de ochi pătrunzători. Se lăsă tăcerea.

 O clipă înainte ca tânăra persoană să se hotărască, o întrebare îi veni pe buze:

–Ai ceva să-mi spui ? întrebă el fără nici o introducere.

 Bărbatul cu pielea albă se holbă fixându-l. Așteptând un răspuns, pentru o fracțiune de secundă i se păru că o vede pe persoana din fața lui ezitând, dar într-o clipă se întoarse și  redeveni ca de obicei. 

– Nu, ce să-ți spun?

Saitharn nu putu descrie exact cum se simțea în acel moment. Cel mai evident lucru era probabil un sentiment rău amestecat cu un sentiment de gol, era ca și cum ar fi fost împins și ținut apăsat sub apă. Se simțea foarte inconfortabil.

– Mi-e somn, du-te și fă duș.

Se forță să pară inocent, chiar dacă avea sute de întrebări care îi apăreau în minte.

 Sila plecă să facă un duș și dintr-o dată telefonul lui Saitharn sună.

 Numele fratelui său geamăn apăru pe ecranul telefonului făcând-o pe persoana slabă să se ridice din patul mare și să meargă direct pe balconul de afară pentru a răspunde la apel. Vocea persoanei familiare pe care nu o mai văzuse de mult timp răsună aproape imediat.

– Dacă nu te-aș fi sunat, nu te-ai fi gândit să mă suni, nu-i așa?

 Tonul descurajat de la celălalt capăt al firului îl făcu pe Saitharn, care se gândea prea mult, să-și dezvăluie primul zâmbet al zilei. El se întoarse cu fața să privească cerul și norii întunecați de deasupra. Privind exteriorul, privea și răspundea la întrebarea fratelui său.

– Prefă-te că n-am stat niciodată de vorbă.

 – Saitharn, nu e la fel aici.

– Da, nu e același lucru, se auzi vocea lui Saitharn indiferentă, dar când vorbi, sentimentul de dor deveni mai clar.

Era în formă de mult timp. își dădea seama că trecuseră luni întregi de când nu-l mai auzise.

– Așa este.

 Cuvintele fratelui geamăn păreau să-i amintească că era timpul să-și plătească toate datoriile față de Sila. 145.000 de baht după deducerea salariului, inclusiv veniturile din modelling și ședințele foto și banii din alte surse. Se părea că mai avea doar câteva zeci de mii de baht datorii în acel moment.

 Nu era o sumă imensă de bani. O parte din ea se datora lui Kao Kaew pentru că îl invitase să lucreze cu ea. Dacă ar fi lucrat și ar fi câștigat un salariu normal, nu ar fi putut să-și achite datoriile atât de repede.

– Ah, ce ai spus frate? Îmi pare rău, semnalul nu e prea bun.

 Dădu vina mai întâi pe semnalul telefonului pentru că nu voia ca fratele lui să știe că se gândea la ceva și ignorase din greșeală conversația persoanei de la celălalt capăt al firului.

 – Te întrebam dacă motivul pentru care nu ai revenit acasă nu e acela că ești atât de obsedat de locul acela încât nu mai vrei să te mai întorci.

 Conversația care ar fi trebuit să se termine la fel ca întotdeauna cu respingerea lui Saitharn, de data aceasta se schimbă. Spre deosebire de multe alte dăți, nu rămăsese decât liniște și sunetul respirației. Prima persoană nu se putuse abține să nu pună întrebarea într-o fracțiune de secundă.

 – Acest tip de tăcere înseamnă că există cineva care te face să nu vrei să te întorci ?

Băiatul cu pielea albă tăcu ca să se gândească la cuvintele celuilalt, dacă exista ceva sau cineva care îl făcea să nu vrea să se întoarcă acasă. Exista un răspuns, nu știu cum să vă spun. Acum totul era prea vag. Dacă fratele lui ar fi sunat puțin mai devreme, dacă nu l-ar fi auzit din întâmplare pe Sila vorbind despre zborul în străinătate cu serviciul,  i-ar fi spus mai ușor fratelui lui despre trecut.

– Nu te-am sunat ca să te grăbesc, eram doar îngrijorat. E târziu, Saitharn, du-te la culcare, pe curând.

 Nuea Chun întrerupse apelul, iar Saitharn încerca să găsească un motiv să sune înapoi când auzi vocea lui Sila.

-Ce faci aici?

Vocea gravă se auzi din spate alungând gândul de a-l contacta pe fratele lui. Saitharn clătină din cap și se întoarse cu fața spre persoana care era deja în pijama și gata să doarmă.

– Venisem doar să simt briza vântului.

 –Hai să mergem la culcare.

Expresia simplă folosită în conversație devenise treptat o parte din viața de zi cu zi a lui Saitharn fără ca el să știe de când corpul lui aștepta îmbrățișare acelei persoane. Atât căldura atingerii cât și vocea păreau a fi o parte care se completase deja una pe cealaltă.

– Noapte bună.

 Brațe puternice îi cuprinseră talia apropiindu-se mai mult de el, șoptind aceleași cuvinte ca în fiecare zi, doar că astăzi el nu se simțea confortabil să le audă așa cum se simțea înainte. Confuzia îl făcu să simtă în pieptul lui stâng bucata de carne care era turbulentă și care se contracta cum nu o mai făcuse niciodată în viața lui. Paranoia provocată de evenimentele trecute îl urmărea. Cu cât își spunea mai mult să nu se gândească la asta, cu atât devenea o amintire făcându-l să se gândească iar și iar la nesfârșit. În cele din urmă, reveni la insomnia obișnuită. Tot ce putea face era să stea nemișcat absorbind căldura persoanei care dormea lângă el până veni a 2-a zi dimineață.

– Îți este somn? întrebă persoană care stătea pe scaunul directorului .

Saitharn clipi din ochi, incapabil să nege complet pentru că dovezile erau clar acolo.

– Doar puțin.

 Nu, nu doar puțin, era destul de mult, nu dormise de zile întregi gândindu-se la ce auzise și nu se putea opri să nu fie îngrijorat.

 –Saitharn... tonul vocii cu care îl chema era puțin mai puternic decât de obicei făcându-l pe ascultător să se încordeze.

Acest tip de reacție apărea de fiecare dată când Sila îi striga numele. Motivul era că în adâncul inimii sale încă aștepta ca cealaltă persoană să-i povestească secretul.

– Da.

– Vrei niște cafea? Îți fac eu.

Întrebarea neașteptată îl făcu pe ascultător să tacă o clipă. Sila își ridică sprâncenele fără să-și întoarcă privirea. Era ca și cum s-ar fi privit unul pe celălalt pentru a se evalua reciproc, așa că persoana cu pielea palidă trebuia să-l evite.

 –E treaba mea să o pregătesc, e după-amiază, cred că vrei să bei o cafea, îl întrerupse ridicându-se. Sila dădu din cap ușor și adăugă amintirea primei cafele a lui Saitharn cu gustul nu prea bun.  Bărbatul înalt nu avea nici o intenție să întrerupă amabilitatea tânărului. Saitharn se întoarse în cameră, oftă prelung și ascultă sunetul încălzitorului de apă din apropiere. Aștepta un singur cuvânt de la persoana de dincolo. Îi apărură în minte detaliile simple, fiind încă întipărite.

 Data viitoare adaugă 2 lingurițe de zahăr, o linguriță de smântână și puțină apă, acesta va fi gustul cafelei mele.

 Jură că dacă ar fi fost el în trecut nu și-ar fi amintit niciodată așa ceva. Era complet diferit față de acum. Gustul despre care cineva îi spusese odată că îi plăcuse fusese făcut conform rețetei .

Saitharn privi aburul fierbinte plutind subțire deasupra marginii ceștii. Mâna lui subțire făcu un gest să întindă și să o apuce în momentul în care sunetul unui telefon din buzunarul pantalonilor îi atrase toată atenția. Mută ceașcă de cafea fierbinte lângă ecranul telefonului și se uită la numărul ciudat pe care nu-l salvase. Era Kao Kaew.