Până la tine – Capitolul 33-partea a 2-a

Saitharn clipi procesând sentimentele înainte de a-și pleca rapid capul. Era pe punctul de a plânge.

Sentimentul că iubea și că era dorit de acel cineva îi făcu inima să se umfle. Lacrimile îi încețoșară vederea, picioarele îi slăbiră.

Recunoștea în tăcere că singurul lucru pe care nu-l putuse accepta la început, în afară de furie, era regretul. Pentru că simțise atât de multe pentru Sila și se temuse că va fi rănit și mai mult, încercase să ascundă adevărul tot timpul. Nici măcar nu îndrăznise să-l recunoască pentru el însuși.

– Ce zici? Ai putea să-l mai părăsești pe Daddy?

Pentru că nu voia ca Sila să-i vadă lacrimile, Saitharn se repezi spre bărbatul înalt. Își îngropă capul la pieptul lui, clătină din cap în mod repetat și îl îmbrățișă strâns.

Imaginea care înainte fusese calmă și stăpână se spulberase complet. Tot ce mai rămăsese acum era doar un copil. Un copil care aștepta să fie iubit.

– Saitharn, poți să-ți deschizi inima, poți încerca ? Nu mă întrista… nu te voi lăsa să fii rănit ca înainte.

Sila știa că pentru acest copil ar putea fi prea devreme să definească relația drept iubire. Nu voia să se grăbească, voia doar să ceară o șansă ca băiatul din fața lui să-și deschidă inima. Cu mâna caldă îi mângâie părul moale.

Pentru prima dată, Sila se simțea treaz, cu nervii încordați, și aștepta cu adevărat un răspuns.

– Stai așa, nu mișca.
– Da…

Replica fusese însoțită de o mână mică, așezată pe pieptul puternic. Tânărul ridică privirea, nasul mic roșu, ochii dulci plini de lacrimi limpezi.

Bărbatul mai în vârstă zâmbi larg până i se văzură dinții.

– Voi avea grijă de tine.

Planul inițial fusese ușor modificat. Proprietarul hotelului intenționase să se întâlnească mai întâi cu fratele mai mare pentru a-i face o surpriză lui Saitharn, dar se dovedise că trebuia să-i spună totul.

În acel moment, tânărul Pa Liang era îmbrăcat mai formal decât de obicei: cămașă deschisă la culoare, pantaloni închiși croiți la comandă, completate de un o haină de costum scumpă și strălucitoare. Îl făceau să pară impunător.

Saitharn îl privi în secret pe tânărul chipeș, apoi întoarse capul și murmură:

– Chiar trebuia să te îmbraci și tu așa?

– Păi… nu e bine?
– E bine… foarte bine. Chiar prea bine.

De când intrase în restaurant, Saitharn observase cum toată lumea se uita la Sila: personal, clienți, chiar și alți oameni. Prea evident, aproape nepoliticos.

Dar el… el nu văzuse pe nimeni altcineva. Ochii lui fuseseră mereu doar pe Saitharn.

– Ce s-a întâmplat?
– Nu…ai rezervat o sală de mese privată?  spuse băiatul posesiv, atingând brațul puternic și lăsându-și mâna acolo.

– Nu, de ce ?
– Nu e nimic. Pur și simplu nu îmi place cum se uită la tine ceilalți oameni. Uită-te doar la mine.

La masă, fratele geamăn al lui Saitharn era deja acolo. Era pentru prima dată când Sila îl vedea.

Nuea Chon, fratele geamăn, stătea față în față cu Saitharn. Aveau aceeași înfățișare, dar pentru Sila păreau complet diferiți: felul de a vorbi, gesturile, hainele.

Lângă el se afla Mueang Fai,  partenerul fratelui, mereu atent și protector.

– Vă mulțumim pentru bilete, cazare și masă, spuse Nuea Chon politicos.
– E doar o chestiune măruntă. Voiam să te cunosc.

Seara se încheie cu o invitație neașteptată:

– Saitharn… hai să dormim împreună.

Cuvintele fratelui geamăn îi făcură pe cei doi bărbați înalți să se oprească din vorbit.

Sila îl privi pe Saitharn, îi frecă dosul palmei și întrebă:

– Și tu ce spui?
– Ăăă… hai să dormim împreună, noi patru.

Dar vocea calmă a lui Sila îl întrerupse:

– Cred că e suficient să vorbiți. Hai însă să dormim în camere separate. Noi 4 vom fi prea înghesuiți laolaltă. Mi-e teamă că ar fi ciudat și poate vreți să vă bucurați de atmosfera hotelului.

De ce l-ar fi lăsat pe Nuea Chon să i-l ia așa de ușor? El dormea cu Saitharn în brațe în fiecare noapte. Și acum nu putea să mai doarmă separat de el.

Fratele geamăn rânji ușor.

– Așa? Ei, atunci stai cu mine și să vorbim. Ai vrea să ieșim la o plimbare? Vremea e frumoasă pe aici, Saitharn.

Aveau multe de discutat și voia să-l facă să mărturisească, așa că îl rugă pe fratele lui să meargă cu el la o plimbare.

Saitharn se întoarse spre Sila.

– Bine, du-te și așteaptă-mă în cameră.
– Dar hei…
– Ești obosit. Du-te și odihnește-te. Nu plec nicăieri, mă voi grăbi să te urmez după ce termin cu fratele meu.

Sila era ca un foc de neclintit, dar care slăbi imediat când iubitul îi atinse spatele și apoi cu mâna îi mângâie obrazul lui aspru. Imaginea pe care o avea Nuea Chon drept în fața sa reconstituia perfect conversația pe care o avusese cu  iubitul său cu o zi înainte la aeroport.

– Se pare că se iubesc.

– Mult. Atât de mult încât dacă fratele meu i-ar spune că cioara e albă atunci Sila ar răspunde că da, cioara e albă. Se pare că acest lucru nu era exagerat, văzându-i unul lângă altul.

 – Khun Nuea Chon! strigă Pa Liang după el, la ieșirea din restaurant.

Nuea Chon se opri și se întoarse. Privirea lui serioasă dădu greutate cuvintelor lui Sila.

– Încă aștept răspunsul. Sper că nu ai uitat. Aș dori să cer permisiunea de a mă întâlni cu fratele tău mai mic. Vreau ca familia lui Saitharn să știe că vorbesc serios și nu intenționez doar să mă joc cu el.

Privirea fermă spunea mai mult decât cuvintele.

Sentința pe care o auzise la telefon care era deja fermă nu se putea compara cu privirea serioasă pe care i-o arunca acum Sila. Puteau rămâne împreună acum, Nue Chon cunoștea bine acel tip de expresie, acel tip de privire în afară de cuvintele « dragoste adevărată ». Sila dorea să se căsătorească, Nuea Chon nu își putea imagina nici o altă definiție.

 – Aș dori să vorbesc mai întâi cu fratele meu mai mic, spuse el înainte de a se întoarce să-l ia de mână pe băiatul cu pielea deschisă la culoare și să-l conducă afară.

Saitharn nu erau ușor de urmărit. De data aceasta nu exista nici o ezitare atunci când fu condus de persoana care se născuse înaintea lui.

– Ai ceva să-mi spui ?

-Ei bine…am multe.

Picioarele sale subțiri se opriră la punctul de belvedere unde stătuse și plânsese singur cu câteva luni în urmă. Briza ușoară îi bătea pe față făcându-l să se gândească la evenimentele acelei zile, ziua în care cineva venise cu o umbrelă mare.

– S-au întâmplat atât de multe lucruri aici, totul a început de la… apoi povesti întreaga poveste fratelui său.

Nuea Chon rămase tăcut ascultând cu atenție tot ce îi spunea fratele său mai mic. Pentru o clipă se simți rănit că Saitharn nu-i ceruse ajutorul, dar auzind următoarea propoziție, toate gândurile amare care îi trecuseră prin minte la început, dispărură instantaneu.

 – Știi, asta a fost prima dată când am simțit că iau o decizie corectă. Dacă te-aș fi sunat și ți-aș fi cerut ajutorul în ziua aceea, nu aș fi știut niciodată de ce sunt capabil astăzi.

Cuvintele bărbatului născut mai târziu îl puseră pe gânduri pe Nuea Chon. Saitharn de astăzi nu mai era Saitharn de altădată. Fratele cel mai mic crescuse și era mai puternic ca niciodată.

– Ai crescut atât de mult, frățioare, ești atât de bun.

Fusese un compliment care îi făcu pe vorbitor și pe receptor să zâmbească larg. Nuea Chon întinse mâna și mângâie ușor părul de culoare deschisă. Fratele mai mare tăcu o clipă, apoi începu în sfârșit să aducă în discuție altă problemă importantă.

– Voi sunteți împreună deja, nu?
– Încă nu… nu suntem împreună.
– Pare înnebunit după tine. Atât în ochi, cât și în fapte.

Saitharn se înroși.

– Nu chiar atât de mult… e doar o persoană bună.

Nuea Chon continua să-l privească cu înțelegere.

– Știi de ce m-a sunat Sila? Mi-a spus că vrea să ceară permisiunea de a se întâlni cu tine. Ce părere ai?
– Și… tu ce ai spus?
–  Nu mi-ai răspuns încă la întrebare. Cred că deja ai răspunsul în inimă, nu-i așa?

Saitharn nu spuse nimic, dar zâmbetul lui cald era suficient.

– Mă bucur că ești deschis față de mine, Saitharn. Vreau să te văd fericit. Nu-ți mai fie frică, indiferent ce îți rezervă viitorul. Cel mai important… nu te-am văzut niciodată ca pe o povară. Te iubesc, frățioare.

Saitharn se apropie, îl îmbrățișă și rosti cu voce tremurată:

– Și eu te iubesc… Mulțumesc.