Până la tine – Capitolul 4

Saitharn se trezi dimineața târziu. Băiatul clipi privind tavanul camerei, în timp ce procesa ce se întâmplase.

Am gâtul mai rezistent decât crezi. Sau …nu vei putea avea grijă de mine?

– Ah…la naiba…

Saitharn își frecă tâmplele, durerea de cap stăruia. Aseară fusese beat mort. Acea băutură dulce fusese mult mai periculoasă decât crezuse. Doar două pahare … incredibil …

Nu renunța la mine … e suficient.

Sunt în tine … simți?

Ți-am spus … Nu sunt un adult bun.

Saitharn ridică mâna zveltă și-și frecă fața și ochii pentru a îndepărta căldura arzătoare ce i se răspândise în obraji. Clătină din cap încercând să alunge gândurile de aseară.

Recunosc … a fost foarte bine … dar … acum s-a terminat.

Ochii limpezi și rotunzi scanară întreaga cameră. În afara patului care părea dezordonat de parcă ar fi fost bombardat, restul zonei din jurul patului părea normal. Nici urmă de „Nu renunța la mine”. Băiatul îndepărtă pătura gândindu-se la persoana care plecase deja. Dacă s-ar fi trezit primul ar fi … făcut o altă alegere.

Cioc cioc…

O bătaie în ușă îl făcu pe cel ce cobora din pat să se oprească. Sprâncenele lui se ridicară cu ușoară curiozitate în timp ce încerca să-și dea seama cine era persoana care aștepta afară.

Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh…..sssss….hîîîîîîî……

Încetișor…. pregătește-te să stai în picioare.

Frecarea în partea de jos îl făcea să simtă o durere copleșitoare, făcându-l pe stăpânul corpului să icnească. Saitharn se hotărî să se îmbrace cu un halat de baie înainte de a-și târî corpul pâna la ușa de la intrare.

– Room service, salută o voce politicoasă imediat ce Saitharn deschise ușa.

Un cărucior plin cu tăvi cu mâncare îi provocă o mare nedumerire. Se întrebă dacă se trezise cu adevărat sau dacă era somnambul și visa că se hrănește.

– Ați greșit camera. Eu…

Era pe cale să spună că el nu comandase nimic dar vocea lui scoase doar niște sunete răgușite și de neînțeles. În plus vocea îi era atât de slabă încât el însuși nu se auzi. De ce sunetul care trebuia să fie normal ca în fiecare zi devenise așa?

– Un alt domn a comandat, spuse angajatul.

– A spus că vă va ajuta să vă reveniți și să vă recăpătați puterile.

Angajatul nu părea deloc perturbat, ceea ce dădea dovadă de profesionalism. Saitharn dădu din cap a acceptare și permise angajatului hotelului să împingă căruciorul cu mâncare în cameră, apoi îl lăsă să plece.

Multe lucruri interesante fuseseră puse pe cărucior. Un meniu de mic dejun în stil thailandez, un altul în stil american și două meniuri de bază. Detaliile decorului erau atât de superbe, încât Saitharn nu putu să nu se întrebe dacă toate aceste lucruri extraordinare erau pentru el. Era un lucru normal?

Saitharn avusese mulți parteneri sexuali temporari în trecut, dar nici unul nu avusese grijă de el în acest fel. Își turnă într-un pahar mare niște suc de portocale și luă o înghițitură. Înviorarea îl făcu să se simtă mai bine decât înainte, deși oboseala nu dispăruse. Puse jumătate de pahar de suc de portocale deoparte și se hotărî să atace micul dejun fără să se mai gândească dacă merită sau nu. Se gândi că s-ar putea să-i placă personalitatea acelui bărbat care-și trata partenerul cu o mâncare bună.

O felie de pâine prăjită unsă cu unt fu ridicată de mâna zveltă și ronțăită. Avea nevoie să-și reîncarce energia. Tocmai își dăduse seama cât de flămând era. Terciul  Hom Cuy[1] fu următoarea alegere după ce bucata de pâine prăjită dispăru. Se gândi din nou…camera era curată și micul dejun gratuit și bun … lui Saitharn nu-i venea să creadă.

Chiar dacă influența alcoolului face ca imaginea să fie agitată și neclară își amintea totuși sentimentele celeilalte persoane. Și-o ținuseră în mână fiecare pe a celuilalt. În plus profitase din plin. Atât de mult…îi răgușise vocea…Avusese grijă de el…

Saitharn reveni la forma sa adevărată după ce termină micul dejun târziu. Intenționa să se ducă din nou în pat ca să mai tragă un pui de somn dar din cauza cuiva planul lui fu întârziat.

………………………………………………………………………

– Sawasdee Krub, Khun Saitharn? Nu vă îngrijorați. Eu sunt Mueang Fai.

Un bărbat înalt și bine îmbrăcat se apropie ținând calea omulețului imediat ce păși în holul hotelului.

– Da, ce treabă ai cu mine?

–  Khun Tharn nu răspundea la telefon și Khun Nuea Chon era foarte îngrijorat. M-a sunat pe mine Mueang Fai și m-a trimis aici să văd dacă ești în siguranță. A trebuit să-mi trimit toți subordonații ca să te găsesc.

– Telefonul meu…ah, nu are baterie. Voi urca acum. După ce îl încarc, îl voi suna chiar eu pe P’Chon. Mulțumesc. Scuză-mă că am cauzat probleme.

Saitharn scoase telefonul mobil din buzunarul pantalonilor și văzu că bateria era descărcată de mult timp.

Se scuză încă o dată înainte de a-și lua rămas bun de la Mueang Fai și oamenii lui, apoi se întoarse în cameră.

– Tharn! Unde ai plecat? Eram îngrijorat.

Vocea fratelui geamăn sună de la celălalt capăt al firului aproape imediat ce tânărul intră în contact.

Aerul condiționat răcoros îi făcea ploapele să cadă și să fie un pic somnolent, ca și cum n-ar fi dormit deloc.

–  Bateria telefonului mi se terminase, scuză-mă. Acum că m-ai găsit, nu mai trebuie să-ți faci deloc griji.

Vocea dulce a persoanei care vorbise cu bărbia ridicată, încetul cu încetul se stingea. Saitharn simțea cum îl cuprinde somnul. Aseară fusese noaptea în care dormise cel mai sănătos din ultimii ani, iar acum voia să doarmă și ziua, ceea ce era ciudat … foarte ciudat.

– Eram îngrijorat pentru tine. Încă ceva…dacă tot ești singur, trebuie să…

– Fratele tău Tharn a crescut, P’Chong. Să spunem că sunt în siguranță deocamdată, nu-ți face griji, vorbim mai târziu.

Vocea fratelui geamăn se estompă. Saitharn ar fi vrut să-și ceară scuze fratelui mai mare, dar corpul lui în acel moment nu putea să forțeze ochii să rămână deschiși. Era obosit și epuizat.

……………………………………………………………

Saitharn se trezi după ce se odihni complet. Mâna lui subțire luă telefonul mobil și trimise un mesaj.

Îmi pare rău, Phi. Îți promit că altădată nu voi mai face asta.

Nuea Chon se plânsese puțin, dar putea simți că era doar îngrijorare din partea fratelui său.

Se ridică din pat și se întinse. După ce se odihnise suficient, corpul redevenise plin de energie. Saitharn coborî din cameră după ce luă micul dejun și se îndreptă spre restaurantul japonez unde mâncase în prima zi când sosise.

Nu-i era foame, dar voia să-i mulțumească acelui ciudat proprietar de restaurant.

– Sawasdee Krub, Khun.

Un tânăr care purta același yukata ca ieri, în mod clar o uniformă a restaurantului, veni spre el zâmbind.

– Sawasdee Krub, ai o masă disponibilă pentru mine?

– Desigur.

Cealaltă persoană avea aceeași expresie entuziastă ca în prima zi. Ferestrele din restaurant erau deschise pentru aerisire, ceea ce putea crea o stare de bine să stai aici în timpul zilei. Lumina soarelui bătea puternic dar din fericire, aerul de la aparatul de aer condiționat era suficient de rece și nu puteai simți fierbințeala zilei.

– Te-ai întors să-mi spui că barul pe care l-am recomandat ieri a fost bun, nu? Văd că arăți cam obosit.

–  Foarte bun…până la punctul de a-mi face vocea răgușită.

Restul gândurilor, Saitharn le păstră doar în inima lui. Nu ar fi fost o problemă să descrie cât de bună fusese noaptea trecută.

– Mă bucur că ți-a plăcut.

– Îți mulțumesc că mi l-ai recomandat.

– Mă bucur să te cunosc.

Tânărul întinse mâna. Saitharn o prinse și pe față i se răspândi un zâmbet fermecător. Gropițele din obraji îi dădeau aerul unei persoane bune…da…proprietarul restaurantului arăta ca o persoană amabilă în ochii lui Saitharn.

– Eu sunt Saitharn. Khun Sib Thit, te rog să-mi recomanzi un meniu care nu este prea greoi. Poți să alegi pentru mine. Aș dori să mănânc ceva pe bază de pește, spuse el cu o voce dulce, în timp ce îi dădu meniul înapoi celuilalt.

Proprietarul restaurantului îi recomandă lui Saitharn câteva feluri de mâncare din care să aleagă, după aceea dispăru din nou în bucătărie.

Un set de sashimi [2] cu dimensiunea potrivită pentru o persoană, fusese alegerea sa. Saitharn savura cu calm prospețimea peștelui. Mâncarea era bună, de calitate superioară și nu avea de ce să se grăbească. Privirea ageră se uita în afara restaurantului, intenționând să-și clătească ochii. La ce s-ar fi putut uita în continuare? Dar imaginea pe care o văzu îl făcu pe Saitharn să devină palid. Era supărat foc. Oamenii lui Mueang Fai erau încă aici. Doar schimbaseră  locul de parcare cu un altul. Probabil crezuseră că nu îi va putea vedea, ceea ce era adevărat, dacă s-ar fi uitat de la hotel. Dar din colțul restaurantului, de aici, Saitharn vedea toată strada.

– Acesta este gratuit, strigă vocea lui Sib Thit către tânărul palid ignorând oamenii de afară.

Un castron mic cu supă fierbinte fu pus jos, pe masă, nu departe de el. Dacă ar fi fost orice alt bărbat, probabil că s-ar fi gândit că acesta flirta cu el dar din cauză că era proprietarul restaurantului, Saitharn nici nu se gândi la asta și acceptă amabilitatea celuilalt.

– Mulțumesc. Ești atât de amabil încât îmi vine să cred că oamenii din Chang Mai sunt toți așa. Este valabil pentru toată lumea de aici? Această întrebare îl făcu pe om să râdă. Acesta ascultă și zâmbi. Sib Thit nu răspunse, dar așteptă. Serviciile lui se terminau când masa lua sfârșit.

– Câte zile vei sta în Chang Mai? întrebă tânărul proprietar al restaurantului.

Această întrebare îl făcu pe Saitharn să nu se mai gândească la răspunsul în sine. Când se va întoarce? O întrebare la care nici el însuși nu cunoștea răspunsul. Când va pleca, nu știa încotro se va îndrepta. Pentru că nu voia să meargă acasă.

– Nu am o dată exactă pentru întoarcere.

– Atunci e bine. Chiang Mai are multe atracții turistice care ți-ar putea plăcea.

–  Ai alte locuri să-mi recomanzi după ce mă voi odihni suficient?

Saitharn  începuse să aibă o idee.

– Vreau să găsesc locuri noi de văzut în provincia Tangthi. Ar trebui să arunc oprivire și pe acolo.

– Dacă vrei unul ca aseară, îți garantez că nu există. Unde este mai bine decât la S Club?

– Ha, ha, ha. Caut un alt tip de atracție turistică, ai vreo recomandare? Nu vreau să recunosc, dar nici nu pot nega asta.

Sexul cu acel bărbat îl făcuse pe Saitharn să se simtă în continuare epuizat.

– Hm… dacă este un loc faimos și foarte frumos, cred că le știi pe toate, dar nu sunt sigur că ai auzit de Rai Phu Saeng Dao.

– Rai Phu Saeng Dao? Parcă am auzit că este frumos acolo, am citit despre el, dar nu sunt sigur unde este în Chang Mai.

Saitharn își aminti că citise despre acesta în treacăt într-o pagină de recenzii de călătorii în Chang Mai, dar nu acordase prea multă atenție la momentul respectiv și uitase cu totul despre acest loc.

– E pe Doi Chang Dao[3] la 70 km de aici. E foarte bine, există și cazare. Dacă poți conduce, nu este dificil să închiriezi o mașină și să te duci acolo, dar ar putea fi o pierdere de timp să găsești una. Dacă ești interesat, te ajut.

– Nu te deranja atât de mult cu mașina. În plus probabil că ar trebui să pun un șofer să mă ducă acolo, spuse băiatul, în timp ce se uită pe fereastră spre parcarea din afara restaurantului.

– Fratele meu a trimis pe cineva să aibă grijă de mine. De ce ar fi dificil pentru mine să găsesc o mașină? Oricum, mulțumesc foarte mult pentru sfat, cred că ne vom mai revedea.

– Dacă revii în Chang Mai sigur ne vom revedea. Să ai o călătorie frumoasă.

Conversația lor se încheie acolo. Saitharn se uită la ceasul de mână. Se gândi o clipă înainte de a se decide să se întoarcă înapoi în cameră ca să-și pregătească valiza.

…………………………………………………………..

70 km nu sunt nici departe, dar nici aproape.  Fie că era departe sau nu, important era că, dacă nu era el însuși șoferul, probabil că nu va fi posibil să călătorească în niciun moment. Care era diferența?

……………………………………………………

Brusc…

Zgomotul bătăii în geamul mașinii îi făcu pe unul dintre subalternii săi să se simtă ca și cum ar fi fost rănit. Omul lui Mueang Fai, care fusese trimis aici să se îngrijească de el se încruntă.  Persoana pe care șeful îi ordonase să o urmărească și să aibă grijă de ea se apropiase mergând încet până ajunse drept în fața lui.

– Khun Tharn, pot să vă ajut cu ceva?

– P’Fai ți-a ordonat să mă urmărești, nu-i așa?

Tânărul palid nu ezitase, în plus, vorbise direct și la obiect. Nu lăsa celeilalte părți nici un motiv de refuz.

– Ei bine…

– Nu am spus nimic, doar că ceva mă deranjează.

– Ce s-a întâmplat? Sau unde ai vrea să mergi? Știu multe locuri de vizitat în Chang Mai.

– Foarte bine, atunci te rog să mă duci la ferma Phu Saeng Dao Pharma.

Din moment ce fratele lui trimisese pe cineva să-l urmărească, de ce să aibă bătaie de cap pentru a închiria o mașină și a călători singur? Prin urmare, Saitharn dorise să aleagă soluția cea mai puțin dificilă.

– Să urcăm în aceeași mașină și când vom ajunge la destinație să vorbim mai târziu.

………………………………………..

Saeng simțea furnicături de amorțeală, pentru că el însuși stătuse aici, o oră așteptând. Asculta acum predica lungă a secretarei șefului.

– Nu l-am văzut niciodată pe Pha Liang să întârzie la serviciu. Cum se face că a întârziat de data aceasta? Nu v-ați amintit instrucțiunile lui Khun Tosathorn? E foarte strict în privința timpului. De data aceasta nu a spus nimic, dar secretara lui a sunat să-mi spună că Khun  Tosathorn nu este mulțumit, spuse tânăra cu o expresie îngrijorată.

În acest timp șeful lui tot deschidea dosare și se uita înainte și înapoi la lucrurile de pe masă, fără niciun interes.

Secretara continuă adresându-se oamenilor șefului.

– De asemenea, Khun Chakkrit și Saeng. De ce nu l-ați trezit pe Pha Liang devreme?  Data viitoare va trebui să lăsați o marjă de timp să vă pregătiți pentru călătorie. Vă rog să o faceți în caz de urgență. Dacă se întâmplă ceva să putem găsi o modalitate de a remedia. Să nu se mai întâmple acest lucru.

Chakkrit luă inițiativa de a răspunde.

–  Da, Khun Davypha.

În acest timp, Sila se gândea cum să răspundă la plângerile tinerei secretare, chiar dacă în realitate, după poziția pe care o avea aici, el era cel mai mare și cel mai puternic. Nimeni nu îndrăznea să i se opună sau să nu fie de acord cu ceea ce hotărâse.

Dar acum trebuia să păstreze manierele. El însuși credea la fel ca secretara. Neglijența lui era probabil rezultatul… incidentului de aseară.

– Krit, mama vrea să vii acasă la cină în seara aceasta, spuse Sila închizând dosarul.

Ignorând privirea atentă a secretarei se întoarse și începu să vorbească cu cel mai apropiat subaltern despre altceva.

– Da, Pha Liang.

– Atunci să mergem cu toții acasă.

Se întoarse spre secretară.

– Te rog, sun-o pe mama și spune-i că ne întoarcem.

Înainte de a se întoarce, după ce părăsi biroul, merse spre zona holului hotelului.

Sila trăia aici de când se născuse. Era a 2-a casă a lui și o iubea. Phu Saeng Dao era cel mai mare hotel din Doi Chang Dao. Existau locuri de cazare în clădire, iar de jur împrejur erau alte locuri de cazare în mici căsuțe tipic thailandeze. Oamenii care veneau să se cazeze puteau bea o băutură cu vedere spre munte, puteau simți mirosul aerului rece și puteau vedea roua dimineața. Și cel mai important, în afara hotelului avea o altă afacere care îl făcea pe Phu Saeng Dao diferit de alte locuri. Era Ferma Phu Saeng Dao. O afacere pe care Sila o deschisese pentru ca satele de pe munte și oamenii locali să-și câștige existența. Mulți oameni de afaceri și investitori care îl întâlneau ofereau adesea sume extravagante pentru a cumpăra această zonă, de aceea afacerea respectivă urcase la prețuri amețitoare. Dar Sila nu se gândea decât la familia lui pentru că își amintea bine învățăturile tatălui său.

Acasă e acasă, amintește-ți că acest spațiu nu este doar casa unei persoane, ci aparține tuturor celor din familie.

În copilărie Sila nu înțelesese mare lucru din ceea ce spunea tatăl său până în ziua aceea în care murise. Avea 18 ani și tatăl său îi lăsase în urmă multe responsabilități și multe datorii. Timp de mulți ani Sila trebuise să îndure și să strângă din dinți până când, crescând, înțelesese sensul de „acasă” pe care îl auzise în copilărie. Postul de CEO,  câștigat prin multe eforturi, îl făcuse pe Sila să învețe că ferma și hotelul Phu Saeng Dao însemnau o profesie. Erau ca o gură care hrănea muncitorii, sute de vieți. Această zonă se baza pe legăturile multor familii. Dacă ar fi abandonat acest loc pentru a-l vinde, nu ar fi fost diferit de o persoană egoistă care-și abandonează prietenii. Nu putea face acest lucru.

……………………………………………………

– Tharn este la Doi Chang Dao. Semnalul nu este foarte bun…Ah, scuze.

[1] Terci cu cury și carne de porc

[2] Pește sau carne care se consumă în stare crudă tăiată in felii subțiri

[3] Doi Chiang Dao: Situat la o înălțime de 2.175 de metri, este al treilea cel mai înalt punct al țării.

Chiang Dao găzduiește aproape 15.200 de persoane sub tutela Chiang Mai și are 16 sate.