Până la tine – Capitolul 9

– Știu că ești atras de mine, dar nu te baza pe asta. Nu e momentul potrivit, spuse băiatul cu o voce seacă.

– Cine putea ști? Tu doar dai din cap și nu vorbești clar, îl învinovăți Sila pe băiatul blond după câteva minute de tăcere.

Dacă cuvintele rostite de Saitharn le-ar fi spus altcineva, Sila și-ar fi dat ochii peste cap și l-ar fi privit urât de cel puțin 3 ori, dar de data aceasta el, atotputernicul Pha Liang, nu spuse nimic.

Bine, recunosc, sunt impresionat.

Sila se uită în jur cercetând camera și ascultând sursa sunetului, care era la mică distanță. Se pare că știa că fusese găsit pentru că se făcu liniște.

– L-ai găsit?

– Nu. Nu contează, voi pleca.

–  În niciun caz, nu te voi lăsa să pleci nicăieri dacă nu-l găsești! porunci tânărul pe un ton serios, iar expresia lui supărată îl făcu pe Pha Liang să ofteze.

– Mă lași să dorm cu tine?

– Vrei să spui „dorm” care înseamnă literalmente odihnă? spuse tânărul cu o voce severă privindu-l pe bărbatul în vârstă cu ochi fioroși.

Sila însuși nu părea deloc descurajat, ba chiar zâmbi și răspunse cu voce calmă, contrastând cu ochii lui orbitori:

– Vreau să spun același lucru ca și tine.

–  Juri?

– Bun, vrei să jur pe gratis?

Bărbatul înalt își strânse buzele și spuse:

– Nu cred cu adevărat în astfel de jurăminte.

O spusese, dar pur și simplu nu voia să-și asume riscul.

– Ce spui?

Pentru a evita întrebarea,  Sila se prefăcu că se uită prin cameră înainte de a schimba brusc subiectul.

– Am spus că sunt gekko peste tot. Dacă ți-e frică de ei, îți va fi greu să locuiești aici. Nu am vrut să-ți spun ca să nu-ți fie frică, dar este un adevăr care nu poate fi evitat, mai ales pentru un loc acesta.

– Nu vreau să trăiesc cu el, te rog alungă-l.

Vocea lui Saitharn se înmuiase puțin, chiar dacă contrazicea propoziția, vorbea foarte încet. Sunetul scos de gekko se auzi din nou părând să deranjeze liniștea casei. Senzația de tremur și frica de a merge la culcare dispăruseră puțin înainte, dar acum era din nou speriat.

– Dacă îl alung, oricum va veni din nou.

– Uite care e treaba. Sunt nou venit și gekko ăsta nerușinat a venit să mă urmărească aici. Dă-l afară mai întâi, nu vreau să-i privesc chipul.

Cuvintele abia rostite se încadrau în categoria rugăminților sau erau  un ordin? Până la urmă, Sila renunță la intenția de a tachina copilul. Se întoarse pentru a găsi adevărata sursă a fricii lui, deoarece îi era teama că dacă gekko va începe să se miște mai mult decât atât, s-ar putea ca acest băiat cu pielea albă să nu se poată odihni. Sila se hotărî  să cerceteze tavanul și pereții camerei înainte de a pleca. Fu uimit de mica licărire din ochi…îl văzuse… reptila cu pricina se ascundea acolo, undeva pe partea laterală a ușii băii. Și era poziția situată chiar în spatele lui Saitharn.

– Khun, l-ai găsit? Mi-e somn, murmură o voce răgușită în apropiere.

Băiatul era încruntat, iar expresia pe care i-o arătă lui Sila sublinia că el era un om cu multe personalități. Avea una acum și avusese alta prima dată când se întâlniseră. Era atât de diferit…

–  Ce se întâmplă, nu l-ai găsit?

– Încă nu, dar e în cameră.

– Grăbește-te și găsește-l.

Cuvintele „ e în cameră”, îl făcură pe Saitharn să se mute și să se apropie din nou de Sila. Cu o mână mică strânse poalele cămășii bărbatului mai înalt și se uită în jur cu frică.

–  Bine, calmează-te, o să mă uit, spuse Sila cu voce scăzută.

Era atât de aproape, dar se pare că frica îl făcuse să se apropie la maxim de corpul frumos al proprietarului.

– Dacă îl găsesc, îl voi da afară. Poate a uitat drumul pe unde a intrat.

Sila spusese un adevăr, dar în loc să se îndepărteze de persoana înfricoșată, el o ținu și mai strâns decât înainte.

– Dă-l afară mai repede, veni din nou ordinul.

Sila își spuse că trebuie să fi fost atât de speriat încât nu mai voia să știe nimic. O palmă lată se încolăci în jurul taliei lui subțiri, trăgându-l spre el. Băiatul coopera foarte bine.

– Hei!

– Bine,bine.

Bărbatul înalt deschise fereastra, aplică o lovitură în forță și izbi în peretele din lemn pentru a face zgomot. Reptila speriată alunecă, așteptând momentul potrivit pentru a evada.

– A dispărut, șopti o voce adâncă, mișcându-și mâna și atingându-l ușor pe spate.

Părea să-l mângâie pe cel tânăr din cauza fricii. Saitharn se mișcă lent înainte să-și poată ridica capul. El răsuflă ușurat așteptând să fie sigur că gekko nu mai era în cameră și nici măcar nu-i mulțumi bărbatului înalt. Era normal ca acesta să fie atent cu el.

– Mulțumesc.

–  Oare trebuie să accept mulțumirile tale în cuvinte?

Ochii limpezi și rotunzi se uitară la persoana din fața lui, care rostise propoziția ambiguă.

Abia atunci Saitharn observă că tânărul Pha Liang era încă în aceleași haine ca atunci când se întâlniseră dimineață. Încă mai simțea parfumul degajat de corpul celeilalte persoane. Era de lungă durată și plutea în jurul nărilor. Acesta îl ajută să-și calmeze mintea agitată în mod nerezonabil.

– Ce vrei?

Sila nu răspunse, doar închise ochii. Apoi îi redeschise și privi buzele strălucitoare ale persoanei din fața lui. Ochii se mișcară în jos fără să-și dea seama nici măcar cu ce fel de privire se uita la omul mic. Își dădu seama din nou când vârful bărbii fu împins înapoi de un deget subțire.

-Ajută-te singur cu această mică chestiune. Nu te gândi prea departe. Sunt obosit după această zi de muncă.

Cuvântul “obosit” îl făcu pe Sila să dorească să profite de micul om cu pielea albă. Ideea de a profita de băiatul blond îl făcea să moară de nerăbdare, însă se stinse repede când își aduse aminte de scopul pentru care venise aici.

– Cum te simți după ziua de azi?

– Sunt obosit. Mă doare mâna.

El răspunsese sincer și nonșalant. Se gândise să-și creeze imaginea unui angajat foarte bun. Sila îl învălui brusc cu brațele sale lungi și-l blocă într-o îmbrățișare neașteptată. Saitharn se scutură repede și se separă imediat de acea îmbrățișare puternică, apoi se dădu înapoi, păstrând o anumită distanță. Nu voia ca Sila să fie posesiv cu el. Abia se cunoscuseră.

– Mănuși.

– Mănuși?

Sprâncenele frumoase se ridicară ușor când Sila întinse mâna în buzunarul pantalonilor și scoase o pereche de mănuși din pânză groasă, de culoare neagră și fără model. Erau mai mici decât cele pe care le primise în dimineața aceea. Sila i le dădu.

– Cele de azi dimineață nu erau potrivite. Eu am grijă de confortul lucrătorilor mei agricoli.

Sila se trase în spate ca și cum i-ar fi fost frică să nu fie tăiat în două de persoana care-l interoga. Saitharn ridică din umeri când auzi că trebuia să le primească pentru confortul lui. Acceptă, nu mai voia să insiste cu alte întrebări.

Palma groasă se mișcă pentru a trage încheietura subțire și a încerca mănușile. Își trimisese în secret subalternul să le găsească pentru el, dar nu știa dacă îi vor fi pe măsură. Strigătul copilului îl făcu să se oprească.

– Au!

– Ce s-a întâmplat?

– Mă doare încheietura mâinii, doar ți-am spus, mormăi Saitharn  ridicând mult mâna stângă subțire.

– De fapt, nu mă durea prea mult până când nu m-ai strâns tu de încheietură.

Dacă îl atinsese, probabil că uitase.

– Doare atât de mult?

Vocea lui, la atingerea încheieturii, se înmuiase și semăna cu o mantie moale. Degetele lui trecură prin zona albă a încheieturii mâinii, ceea ce îl făcu pe Saitharn să o retragă. Era adevărat că acest corp nu suferea contactul. E adevărat că încercase mulți bărbați, dar nu era  obișnuit să fie atins într-un mod care se potrivea cuvântului…blând. Nu îi plăcea.

– Nu mult, nu contează. Ăsta e motivul pentru care ai venit să mă vezi, nu? Mulțumesc foarte mult.

El evită contactul vizual, se duse spre ușă și o deschise. Era felul lui de a-l da afară pe oaspete fără să-i spună nimic. Sila rămase nemișcat în mijlocul încăperii până când omulețul vorbi din nou.

– Sunt obosit.  Mâine, trebuie să mă trezesc devreme. Ar trebui să pleci acum.

Sila nu apucă să vorbească pentru că, după ce își termină fraza, Saitharn se întoarse și îl împinse pe Pha Liang afară. Apoi împinse ușa pentru a crea o barieră între ei, fără rămas bun, fără cuvinte, ca de obicei. Băiatul se întoarse în pat și privirea lui se opri pe mănușile care rămăseseră pe masă. Un sentiment ciudat pe care nu-l voia fu înăbușit. Saitharn își spuse să-și amintească doar că șeful se purta așa pentru confortul lucrătorului agricol. Nu era nimic altceva ascuns în acest gest. Chiar nimic.

…………………………………………………………………..

Saitharn nu știa ce se întâmplase, dar după acea noapte, a doua zi dimineață, Sila dăduse ordin să-l treacă de la plivitul solului la recoltarea salatelor de pe câmp. Motivul? Lipsea mână de lucru acolo. Desigur că subordonații  nu aveau dreptul să-l contrazică. Pe această parte de teren era mult mai ușor și mai confortabil decât ceea ce făcuse înainte. Mâna lui zveltă folosea un cuțit mic pe care îl ținea pentru a tăia tulpina legumei înainte de a o pune în coșul care fusese pregătit special. Saitharn începea să se descurce foarte bine pentru că aceasta era deja a doua săptămână de când începuse lucrul acolo. Și tot două săptămâni trecuseră de când nu mai văzuse fața lui Sila, deși acest proprietar de fermă ar fi trebuit totuși să vină să inspecteze dacă munca era executată conform sarcinilor.

Primele două săptămâni de adaptare fură dificile. Se trezea târziu și cu greu putea să se ridice din pat pentru că adormea târziu și se trezea neregulat până când se obișnuise cu asta. Trezitul devreme era foarte dificil pentru el.

………………………………………………………………………………………………….

– Saeng ești pe cale să termini de cules legumele?![1]strigă o voce de bărbat în vârstă către acesta, ceea ce îl făcu pe Saitharn, care era ocupat cu recoltarea salatelor, să ridice privirea.

-Sau nu încă?

– Am terminat în această zonă, Lung[2].

– Bine. Asta e bine. O să car totul și apoi vino să ajuți la culesul bumbacului.

 Lung…

Saitharn se încruntă la auzul accentului local pe care nu prea îl înțelegea. El era nativ din Bangkok, nu auzise niciodată un asemenea dialect.

Înțelegea doar puțin sensul, dar nu chiar cum trebuie. Înțelegea, dar trebuia să întrebe.

– Ce a spus Lung?

– Oh, a întrebat dacă ne-am terminat treaba. Dacă am terminat, trebuie să ajut la recoltarea florilor de bumbac.

– Flori de bumbac? Bumbacul poate fi folosit pentru a face haine, nu? întrebă omulețul cu interes.

– Nu știam că la ferma Phu Saeng Dao pot fi cultivate atât de multe lucruri. Credeam că există doar o plantație de ceai.

– Da, da. Dar dacă ești obosit Phi, nu trebuie să vii. Munca de care eram responsabili s-a încheiat. Te poți relaxa în după-amiaza aceasta.

 – Pot să iau o pauză? întrebă băiatul cu pielea albă, nesigur că se terminase timpul alocat muncii.

– Ar trebui să găsească altceva de făcut. Sigur, în mod normal fiecare își va face datoria doar în propria zonă. Dacă lucrarea se termină devreme în aceeași zi, Pa Liang îți permite să te odihnești spuse, tânărul făcând cu ochiul.

Cuvintele din gura cuiva care locuia aici de multă vreme, îl făcură pe Saitharn să afle că Sila era un angajator mai amabil decât credea.

– Dar dacă faci mai mult, hărnicia ta va fi răsplătită cu bani de buzunar de către Pa Liang. Îi poți câștiga pe oră, așa că unora nu le place atât de mult să ia pauze.

Cuvântul bani de buzunar în plus îl făcu pe micuț să-și ciulească urechile. Nu știa câți bani ar putea câștiga, dar dacă ar putea-o face și s-ar adăuga la salariu, ar fi excelent. Saitharn voia să continue să muncească.

– Pot să merg și eu să o fac, mi-ar plăcea să o fac, ceru din nou copilul fermei.

Saeng aprobă.

Banii de buzunar suplimentar erau egal cu salariul suplimentar.

Creșterea salariului echivala cu reducerea datoriilor. Indiferent cât de puțin sau cât de mult câștiga, era o reducere și era luată în calcul drept reducere deci avea de câștigat. Bani pe oră… nu putea să rateze această ocazie. Saeng zâmbi în secret până când îl durură obrajii privind strălucirea băiatului. Saeng se gândea că Saitharn era într-adevăr strălucirea fermei Rai Phu Saeng Dao, pentru că de fiecare dată când această persoană zâmbea, nu se putea abține să nu zâmbească exact ca el. Înainte el crezuse în secret că această persoană cu pielea albă e fragilă, că probabil nu va putea ține pasul la fermă și că în două zile, probabil va renunța. Dar Saitharn se dovedi a fi hotărât. Învăța și făcea totul singur și, chiar dacă nu era prea bun, totuși făcuse progrese. Aerul din această după-amiază începuse să fie foarte fierbinte. Tâmplele lui frumoase erau pline de transpirație, iar obraji erau albi și strălucitori cu o ușoară nuanță roșiatică. Merseră și se opriră în fața unei plantații de bumbac un pic mai mare decât peticul cu salate.

Plantele care îi ajungeau până la talie produseseră flori albe, pufoase. Era emoționat în fața frumuseții acestui câmp.

 – Deci cum trebuie să procedăm?

– Munca se împarte în două părți, muncitorii culeg bumbacul din părțile bune și rele explică Saeng. În timp ce îl învăța îi dădu o mică traistă de pânză care părea să fie făcută din in.

– Aha, deci care tip este bun și care tip nu este bun?

Ochii rotunzi și limpezi cercetau florile pufoase de bumbac. Se uita la ele atât de uluit. I se părea că erau toate la fel, aproape imposibil de distins.

– Pentru a colecta bumbacul trebuie să-l culegi pe cel care este aproape desprins de capsulă. Florile de bumbac trebuie să fie albe și complet pufoase. Pentru a colecta corect trebuie  să alegem doar florile de bumbac suficient de curate. Cele care au bucăți de capsulă după uscare și amestecare intră în altă categorie pe care trebuie să o sortăm.

Încă o dată, Saeng vorbise cu o expresie de expert. Tânărul înalt îi demonstră noului băiat metoda de recoltare înainte de a încerca să-l lase să facă la fel.

– Așa e bine? spuse Saitharn îndepărtând o floare de bumbac din capsulă.

– Da, nu e greu, nu?

Saeng zâmbi.

– Nu, tu mă înveți bine și înțeleg tot.

Saitharn îi făcuse un compliment și Saeng clătină din cap primind complimentul tocmai făcut.

–  Eu am învățat de la Pha Liang când eram mic. El m-a învățat toate metodele de păstrare ale florilor de bumbac și nu numai aceste lucruri. Pha Liang face totul la fermă pentru că el a învățat totul aici.

– Totul?

– Totul.  Pentru că Khun Sila și-a pierdut tatăl când era tânăr, toată munca de la fermă Pa Liang a trebuit s-o învețe singur.

Saitharn dădu din cap și ascultă uimit în timp ce Saeng comenta abilitățile lui Sila. De fapt, când îl văzuse pentru prima dată în bar, el crezuse că era un CEO al unei afaceri mari și că stă într-un birou. Dar când află despre asta, fu destul de surprins.

– Să începem, bine?

Saitharn dădu din cap la invitația lui Saeng înainte de a începe să lucreze. Oare cât va câștiga? El nu era îmbrăcat adecvat pentru a putea lucra sub soarele fierbinte. Era într-o cămașă cu mâneca scurtă, dar când se gândea la banii de buzunar în plus, desigur, ceea ce purta nu era o problemă.

………………………………………………………………..

Saitharn avea acum 24 de ani. Pe lângă fierberea ouălor într-un izvor fierbinte, aratul și plivitul pământului, el învățase și să facă baie mai repede. Putea, de asemenea recolta salate și culege flori de bumbac.

………………………………………

– Am terminat cu chestiunile astea, nu? o întrebă Sila pe tânăra secretară.

După citirea proiectului de buget pentru crearea unei noi zone de drumuri și de hoteluri suplimentare, el închise dosarul negru în timp ce se pregătea să se ridice.

–Asta e tot pentru astăzi.

– Bine, atunci sună-l pe Chakkrit să pregătească mașina, mă duc la fermă, ordonă Sila tinerei secretare.

Aceasta auzise aceeași propoziție atât de des în ultima vreme, încât îi era acum cunoscută. O făcea să simtă că ceva nu era în regulă.

– Există probleme la fermă, Pha Liang? Te văd ducându-te în fiecare zi.

Acest lucru era în afara programului normal al lui Sila. El vizita ferma doar de 3 ori pe săptămână dar în ultimul timp se ducea în fiecare zi  ba chiar de două ori pe zi, dimineața și seara. Pleca devreme de la serviciu și uneori era nevoit să întârzie, încât secretara nu putea să nu îl întrebe.

– Nu e nici o problemă, vreau doar să mă uit la câmpul de legume nou plantat.

Răspunsul ar fi fost oarecum credibil dacă nu ar fi fost spus de un om cu care crescuse împreună. Fata își miji ochii și se uită cu un ochi atent la persoana cu statutul de șef.

– De ce te uiți așa la mine?

– Pha Liang, nu te pricepi să minți, știi asta, nu?  Asta ceva mă face și mai suspicioasă. Ascunzi ceva acolo? spuse ea pe un aer de ceartă.

Dacă ar fi fost altcineva, cu siguranță nu ar exista nici o modalitate de a-l descoperi, dar această femeie era Davipha, sora lui mai mică, așadar, era greu să o mintă.

– Tăcerea înseamnă, da. Vrei să-mi spui ceva ?

– Nu e nimic, e doar…

Începu să povestească de la început.

– M-am întâlnit cu Saitharn la Club S.

Sila nu intenționa să distorsioneze sau să ascundă povestea pentru că nu vedea interesul să mintă și să provoace necazuri.

– Copilul acela avea probleme. L-am ajutat cu câteva sute de mii de baht …

Davipha oftă din greu după ce ascultă povestea, de la început până la sfârșit. Secretara se uită la fața persoanei pe care o respecta și îl întrebă pe fratele mai mare o propoziție care era ca un vierme agățat într-un cârlig de undiță.

– E ceva serios, Pha Liang? Vrei să te distrezi o vreme sau vorbești serios? întrebă ea.

Acest băiat era diferit de ceilalți parteneri sexuali ai lui Sila. Statutul relației dintre aceste două persoane nu era încă precizat. Era complet împletit cu cuvintele parteneri, angajator, angajat, creditor și debitor. Întrebarea tinerei secretare îl făcu pe Sila să tacă pentru o clipă.

Între el și Saitharn era departe de a fi serios? …Sau nu?

El se gândi că nu era altceva decât un interes între el și acesta.

– E doar o distracție pentru că mă plictisesc, nu-i spune mamei. E ca și cum aș crește o pisică.

Așa e puștiul ăla. E destul de ciudat.

Sila nu voia ca totul să ajungă la urechile mamei lui, de aceea îl pusese pe Saitharn să lucreze la început la fermă.

Da, deci așa. Asta este. Pisica lui Pha Liang este foarte scumpă, valorează 100.000 de baht.

Davipha nu voia să deranjeze fericirea șefului ei. Probabil că Sila nici măcar nu știa că ea în secret își dăduse seama că șeful ei încetase să mai gândească. Însemna deci că acel copil avea mai multă sau mai puțină influență asupra propriei lui minți.

– Datoria lui am rambursat-o deja. El lucrează în schimbul ei.

Cioc, cioc Cioc.

Sila își înghiți cuvintele de scuze când Chakkrit bătu la ușă și intră în birou cu o expresie mai serioasă decât obicei, chiar îngrijorată. Cel mai apropiat subordonat al lui părea deconcertat când se întoarse și văzu că el era acolo.

– Care-i treaba ?

–  E vorba de…fermă.

 – Ce e cu Saitharn? Spune, eu știu deja totul.

Chakkrit fu surprins să vadă că Davipha știa totul. Sila ceruse cuiva să urmărească și să raporteze totul despre acest copil. De ce? Era doar o distracție pentru el…sau poate că nu?

 – Ei bine, Saeng a sunat pentru a raporta că Khun Saitharn e alergic la ceva și acum are o erupție roșie urâtă.

– Chakkrit! Când a sunat?!

– Dimineață.

Ochiul i se zvâcni nervos. Ceva în piept îl strângea sufocându-l. El nu putea decât să se roage și să spere că nu era ceva grav.

– Atunci, de ce nu mi-ai spus mai devreme? De ce ai capul în nori? Du-te repede și adu o mașină!

Chakkrit era certat foarte rău acum. De cele mai multe ori când era certat, era legat doar de muncă, cu excepția acestei dăți. Davipha văzu că era diferit. Secretara urmări cu ochi cercetători persoana care tocmai spusese că păstra pisica pentru distracție, dar în acest moment aproape că își pierdea sufletul ca să alerge să se ocupe de ea.

– Nu vreau un cărucior de Golf !Du-te și ia o mașină mare și rapidă! îi ordonă Sila subalternului său cel mai apropiat cu o voce severă.

Acest tip de atitudine a lui Pha Liang, șeful lui Ra Phu Saeng Dao o făcu  pe secretară să nu se poată abține să nu se gândească la inima lui. Crezuse că acest simptom nu va dura mult pentru proprietarul pisicii. Dar devenise cu siguranță un sclav al pisicii și în plus…nici măcar nu-și dădea seama.

[1] Dialectul nordic. Fraza corectă: Ai terminat de cules salatele?

[2] Formulă de adresare către un bărbat mult mai în vârstă decât interlocutorul. Când e vorba de grad de rudenie, el desemnează pe fratele soțului.