Până la tine – Capitolul 9 – Partea 2

Salariu suplimentar

Saeng îl duse pe băiatul alb înapoi la casa de la capătul fermei. Tânărul nu putea să stea pe loc. Era atât de îngrijorat încât începuse să se comporte incorect , dar nu părea deloc să aibă febră. Persoana slabă, simțea doar mâncărime și o ușoară iritație pe piele.

– Ce ar trebui să fac? Ar trebui să mergi la un doctor?

 Tânărul se uită la micile pete roșii de pe brațe, picioare și de pe gâtul băiatului alb. Îl făcu pe privitor să se simtă îngrijorat. Dacă nu l-ar fi invitat pe celălalt să facă drumeții prin câmpurile de bumbac , Saitharn nu ar fi fost așa.

– Nu este nevoie, doar mă voi spăla și va fi bine.

 Nu simțea decât mâncărime și nu avea simptome grave, nici măcar nu se simțea slăbit.

– Atunci încearcă să te speli mai întâi pentru a vedea dacă ești mai bine.

– Da. Vino și așteaptă înăuntru.

Saitharn urcă scările cu picioarele lui zvelte și deschise ușa, în timp ce își invita colegul să vină să aștepte în casă. Și asta pentru că soarele în această perioadă era încă foarte puternic, chiar dacă era trecut deja de orele 17:00.

–  Mai bine nu, prefer să aștept afară.

Saeng era îngrijorat mai mult pentru că îi era teamă că Pha Liang va afla mai târziu. Nu voia să-i fie deduși banii din concediu pentru că făcuse așa ceva și procedase astfel. Prefera să stea sub copacul mare din fața casei.

– Ți-am spus să intri și să aștepți.

Comportamentul lui neobișnuit îl făcea să se simtă suspicios. Mai mult, refuzul de a face contactul vizual era și mai evident.

– Nu, eu prefer să stau aici, mi-e teamă să nu fiu certat de Pha Liang.

Răspunse pe un ton deschis. Saitharn se încruntă când auzi ce spusese Saeng.

– Despre ce vorbești, mai exact? De ce te-ar certa Khun Sila?  Vino, grăbește-te, vreau să mă spăl, mă simt rău.

Saitharn își folosi vârfurile degetelor pentru a-și scărpina brațele și picioarele. Când Saeng văzu că acesta se enervase, în cele din urmă intră fără tragere de inimă cu capul aplecat. Îi era  teamă că dacă mai aștepta, pielea frumoasă a celuilalt va deveni o rană. Saitharn lăsă persoana mai tânără în picioare, încordată, așteptând în colțul camerei, în timp ce el fugi la duș. Casa era mică. Băiatul se convinse să stea și se ascunse în colțul camerei, păstrând o oarecare distanță în caz că Pha Liang ar fi sosit. Nu voia să aibă nici o problemă cu el. 

– Saeng.

– Da, P’Tharn, strigă Saeng către cel din baie.

Băiatul mai tânăr se apropie și se opri la ușa băii, în timp ce ascultă cu atenție ce dorea celălalt și dacă avea nevoie de ajutor. În mintea lui își făcea griji în mod constant, temându-se că ceva grav i se va întâmpla băiatului alb. Sunetul încuietorii ușii de la baie îl făcu pe tânăr să se dea înapoi ușor în momentul în care băiatul alb apăru.

– Te rog frumos, poți să te uiți pe spatele meu să vezi dacă am multe pete?

– Oh, asta…e…

Tânărul se uită la persoana din fața lui. Bun și nu făcu nici o mișcare. Dar copilul alb repetă.

– Te rog să arunci o privire, mă simt iritat.

 Cuvintele lui erau ca o frânghie care nu se putea înnoda. Nu putu să îl refuze. Saeng se gândi o clipă înainte de a întinde mâna. În cele din urmă ridică tricoul cu mâinile sale subțiri. Nu voia să vadă pielea delicată a lui Saitharn pentru că îi era teamă că cineva va deschide ușa și va vedea această priveliște.

– Spatele este e roșu, dar nu prea mult, sunt doar cinci sau șase erupții, așteaptă să…

 Propoziția pe care intenționa să o spună nu fu terminată. De ce se temea Saeng, exact aceea i se întâmplă. Ușa casei fu împinsă în grabă și furtunosul Pha Liang intră. Saitharn, Sila și Saeng rămaseră toți încremeniți aproape o jumătate de minut. Sila întrerupse tăcerea.

– Ce naiba faci?

Saeng aproape că uită să respire pentru o clipă și începu să tremure ca un bolnav care avea febră când auzi vocea rece a șefului.

– Eu n-am făcut nimic.

– E că…

Băiatul era tulburat, iar mâna lui încă ținea tricoul lui Saitharn. Saeng își scoase rapid mâna de sub tricoul băiatului alb, se retrase și se duse în colțul camerei.

– Mă mânca spatele, așa că l-am lăsat pe Saeng să se uite.

 Situația cu care se confrunta era deranjantă și avea un sentiment ciudat. Saitharn și Sila stăteau aproape unul de altul într-un spațiu închis îngust, iar acesta din urmă  simți că reacția lui fusese nepotrivită… nerezonabil de nepotrivită.

– Saeng, poți pleca acum.

Băiatul de 20 de ani se întoarse și ridică mâna în semn de respect în fața șefului tău, înainte de a ieși în grabă din casă. Răspunsese la comandă imediat, fără ezitare. Sila se întoarse să se uite la Saitharn care stătea încă acolo, uitându-se suspicios la el.

 – Khun…

Saitharn nu avu timp să spună altceva, brațul lui mic fu prins de o palmă groasă. Sila îl cercetă cu ochii și se uită la petele roșii. Brațele albe erau punctate de pete roșii pe ici pe colo.

– Urmează-mă.

 – Unde mă duci?

– Am dat un ordin…Este atât de greu de urmat?

 De ce ești supărat ? replică Saitharn fără să vrea.

– Arăți de parcă ai fi mâncat un cuib întreg de viespi. De când ai intrat și până acum, ai avut o față încruntată de parcă ai fi supărat de ceva tot timpul.

– Tu…urcă-te în mașină.

Băiatul alb se apropie, luă o geantă neagră care conținea lucruri importante înainte de a ieși din casă și de a urca în mașină. Încă își amintea bine statutul de angajator și de angajat. În plus, era atașat de funcția de debitor, ceea ce însemna că fiecare ordin al lui Sila era unul care nu putea fi refuzat. Mașina frumoasă plecă de la Ferma Phu Saeng pe la apusul soarelui. Saitharn stătea cu brațele încrucișate și încerca să se concentreze, să reziste nevoii de a se scărpina pe semnele roșii de pe corp dar uneori îi era foarte greu.

Sila luă telefonul și făcu un apel.

–  Spune-i lui Vee să ia un unguent și antihistaminice și să mă aștepte la birou,  bine?

– Da, Pha Liang, spuse Chakkrit.

 O anunță pe Davypha să aranjeze lucrurile de care avea nevoie șeful. Nu dura mult pentru a parcurge drumul, pentru că distanța nu era mare.

Odată ajunși,  Saitharn îl urmă pe Sila, înainte de a descoperi că destinația era chiar biroul acestuia. În interiorul lui accentul nu se punea pe un decor luxos ci pe ordine. O tânără care părea că ar fi putut fi o secretară, intră purtând o tavă cu medicamente și un articol de îmbrăcăminte care părea un halat. Fata așeză toate lucrurile pe birou și zâmbi într-un mod prietenos.

– Am adus antihistaminice. Cele sub formă orală și topică, un halat în cazul în care trebuie să te schimbi atunci când aplici unguentul. Medicamentul este foarte bun și eficient.

 – Mulțumesc.

 Saitharn ridică mâinile pentru a mulțumi în mod politicos, dar nu prea înțelesese de ce Pha Liang îl luase de la Rai Phu Saeng Dao. Cât de dificil fusese să găsească aceste medicamente?

– Ia mai întâi pastila.

Davipha îi dădu o pastilă albă. Și-o băgă în gură. Saitharn spuse mulțumesc din nou, ridică un pahar cu apă și bău.

– Spune-le celorlalți să plece acasă, nu e nevoie să mă aștepte.

– Am înțeles, răspunse Davipha.  

Femeia se întoarse și zâmbi.

Deci asta era pisicuța albă a stăpânului. Era o noutate.

 Se făcu liniște în întreg biroul. Aici rămăseseră doar două persoane, fiecare stând în colțuri diferite ale încăperii, lăsând timpul să treacă și numărând minutele.

– Vino și ia unguentul, fu porunca lui Sila.

Acesta era șeful, ceea ce îl făcu pe Saitharn  să-și miște pașii spre birou.

Tânărul apucă halatul și-l puse pe un braț înainte de a lua medicamentul dintr-o pungă mică.

– Ei bine, mă poți lăsa să-l iau, nu?

– Te-am rugat să vii să iei halatul și să te schimbi ca să poți aplica acum unguentul.

Sila arătase spre ușa băii, dând lămuriri. Persoana care stătea în fața lui părea nedumerită și se uită în jos la halatul din mâna lui și spuse.

–Mă întreb despre ce ești curios?  Chiar trebuie să mă schimb? Îmi va fi ușor mai ușor să mă duc la fermă și să-l aplic.

– De ce este atât de greu să o aplici cu mine aici? întrebă Sila cu o față calmă.

Băiatul mai tânăr ridică din umeri, își puse geanta pe birou și, înainte de a intra în baie pentru a se schimba, spuse:

– Nu e nimic dificil și eu sunt bărbat.

Saitharn continuă:

– De ce aș fi jenat?

Sila se așeză și așteptă un moment înainte ca Saitharn să iasă din nou, îmbrăcat doar în halatul închis la culoare. El se apropie, luă unguentul antihistaminic și îl aplică pe petele roșii de pe stomac, brațe și zona axilelor. În timp ce  aplica i se dezvăluia un piept cu pete roșii, care contrasta cu albul pielii. Degetele subțiri tamponau medicamentul peste semnele roșii de pe ambele brațe înainte de a se muta pe gât. Acest copil era prea calm. Sila îl privea cum se unge singur fără să-i pese că el , șeful stătea aici, în picioare.

– Ce ai de gând să faci ? întrebă cu o voce dulce  Saitharn.

 Sila se ridicase brusc de pe scaunul de la birou și se apropiase să-i ia tubul de medicament din mână privind în gol.

– Întoarce-te, ai și pe spate urme, nu-i așa?

– Oh, da.

Gândurile lui nu erau clare, Sila își dădu imediat seama. Băiatul se întoarse și se aplecă, iar halatul se desfăcu și dezvălui două brațe subțiri și un spate neted cu pete roșii. Ochii lui Pha Liang străluciră. Era prima dată când Sila vedea o piele atât de albă și prima dată că vedea pielea lui Saitharn. Deși o mai atinsese o dată, această atingere fusese în întuneric.

Era diferit de data aceasta.

 Răcoarea cremei contrasta cu fierbințeala din vârfurile degetelor lui Sila. Acest lucru îl făcu pe Saitharn să se încordeze fără să vrea.  Sila se mișca încet  aplicând medicamentul din punctul cel mai înalt și coborî treptat până spre mijlocul spatelui.

– Nu ar trebui să lași pe nimeni altcineva să intre în casă.

Sila nu-și dădea seama de ce spusese așa ceva. Avusese acest sentiment de gelozie poate pentru că era încă entuziasmat de lucruri noi. Emoțiile izbucniră cu ușurință doar crezând că cineva, în afară de el, ar mai putea vedea asta.

– Ce e cu celălalt?

– Saeng? El nu e oricine, el este un coleg bun.

Era o descriere care nu era destul de acceptabilă pentru Sila. Era ca și cum acest copil căuta o scuză.

– Casa e atât de mică, de ce erați împreună acolo?  Puteai să-l lași afară, nu?

– Atunci și pe tine aș fi putut să te las afară…ah…

 Sila se enervase de ceea ce tocmai spusese tânărul, așa că palma lui groasă se strânse accidental în jurul taliei subțiri, până când proprietarul trupului tresări. Sila se mișcă și stătu în spatele lui șoptind adânc:

– Nu e același lucru.

–  Nu-i așa?

 Era o întrebare pe care Pha Liang nu o înțelese. Pha Liang nu putu vedea chipul micuțului, dar simți o scânteie de atracție, un fel de fascinație ascunsă în vocea lui.

– Sunt șeful și proprietarul fermei…și sunt proprietarul casei. Am dreptul de a intra și de a ieși oriunde.

Sila voia să clarifice situația cu băiatul cu pielea albă. Respirația lui caldă lovi ceafa lui Saitharn care își simți corpul ciudat.

– Dar acum mi-ai dat casa ca să locuiesc în ea. Sunt locatarul și am dreptul să las pe oricine să intre sau să iasă.

Cu mâna lui subțire își trase halatul care reveni în poziție normală pe ambii umeri. Apoi se întoarse să înfrunte persoana mai înaltă. Sila vru să-l privească în ochi, dar pielea albă și pieptul frumos păreau nerespectuoși în fața lui. În fața lui era o distragere excelentă.

– De ce nu te uiți la mine când vorbesc cu tine?

Saitharn făcu același gest pe care îl făcuse Sila puțin mai înainte. Se apropie, cu degetul său subțire împinse vârful bărbiei persoanei din fața lui, apoi se ridică pe vârfuri pentru a face contact vizual. Sila văzu o licărire în ochii aceia frumoși. Străluceau ca ochii unui câine sau mai degrabă ca a unui pisoi…un pisoi alb. Pisica aceea albă era unică, nu mai văzuse niciodată una la fel.

– Ești gelos pe mine?

Vorba lui Saitharn era plină de amuzament, deși întrebarea era opusul a ceea ce credea. Sila era proprietarul hotelului, al fermei și era propriul creditor.

– …

– Tăcerea înseamnă acceptare.

 Copilul acesta îl tachina și refuza să cedeze. Sila se uită la  singurul lucru care îl atrăgea în acea clipă: buzele roz strălucitoare, care se mișcau sfidător în fața lui, iar răbdarea îi scădea secundă cu secundă. Mâna se întinse. Saitharn se opri când chipul frumos se apropie. Sila se mută tot mai aproape, dar tot mai rămăsese un gol destul de mare pentru ca vântul să sufle. Ochii cercetători se ridicară și se uitară la buze. Saitharn putu să vadă dorința care curgea în privirea lui. Lucrurile care îi lipsiseră de multă vreme începură să se agite, iar instinctele din corpul său făcură ca băiatul alb să nu se gândească să se îndepărteze. Chipul lui dulce se ridică în timp ce capul îl provoca fără teamă. Sila nu dădu nici un  start formalității. Simți căldura și se născu sărutul. Răsună sunetul unui sărut pasional, destul de puternic pentru a fi auzit înăuntrul biroului liniștit. Pha Liang era un fin cunoscător în domeniu, ca întotdeauna. Îl amețise pe Saitharn atât de tare încât nici nu-și mai dădea seama în ce poziție fusese adus.  Palmele puternice ale lui Pha Liang se mișcară înainte și înapoi pe șoldurile lui frumoase înainte de a aplica o presiune ușoară, făcând ca persoana subțire să se lase în voia lui și să să se așeze pe birou. Limba mică urca în sus și în jos după ritmul în care-l conducea Pha Liang. Timpul fu inversat și Sila deveni cel care vâna. Fețele lor frumoase și dulci se înclinau exact în unghiul potrivit de parcă s-ar fi cunoscut de mult timp.

– Ah…

 Un geamăt în gât protestă împotriva acțiunii ofensive, dar sărutul nu încetini. Respirația le prinse gâturile, de parcă s-ar fi tachinat unul pe altul. Limbile fierbinți se roteau și se frecau una de alata pentru a capta dulceața, aducând dorința până la punctul culminant.  Saitharn care fusese adus într-o stare de excitare profită de minutele lungi înainte ca Pha Liang să se retragă fără tragere de inimă. Buzele roz ale băiatului alb erau umflate după ce fuseseră apăsate de celălalt. Saitharn icni puțin, încercând să-și mențină o expresie neutră, rece, ca de obicei. Nu era imatur, dar gustul sărutului lui Sila …avea sentimente…

Din poftă vine contaminarea…

Saitharn nu putea să spună… ce fusese.

Pha Liang sprijini un braț pe birou, reținând corpul frumos al persoanei, chiar în fața lui. Sila ridică vârful degetului mare și șterse picăturile de apă limpede de pe colțurile buzelor frumoase ale băiatului. Apoi le mângâie pentru a simți textura moale și suplă.

– Dacă spun „da” ce vei spune?

Sărutul părea să-i estompeze conștiința.

 Sila rostise o întrebare care era plină de incertitudine. Băiatul alb își strânse mâinile împreună inconștient, în timp ce bloca ochii cu ele, ochii cercetători care îl priveau.

 Se simți brusc amețit, dornic să asculte și să accepte răspunsul.

 – Dacă aș spune că sunt gelos, ce ai spune?

Pentru o clipă fu o tăcere. Sila nu putea ști dacă acest copil din fața lui căuta doar o aventură.

 Care erau gândurile sale.?

Celălalt își întoarse ochii și privirea el și spuse cuvintele  pe un ton de glumă.

– Sunt un debitor nu un partener, cred că glumești. Prefer să mă întorc și să mă odihnesc decât să mă obosesc.

 Băiatul alb se ridică. În tentativa lui de a se retrage, Sila fu mai rapid și-l prinse pe copil întorcându-l la poziția inițială. Folosi brațele puternice și îl strânse cu picioarele pentru a-l bloca ferm și pentru a împiedica persoana să scape.

– Vrei să fugi.

– Nu fug de ce ar trebui să fug?

Omulețul răspunsese cu față neutră, iar privirea lui deveni dintr-o dată rece, de parcă nu ar fi avut nici un sentiment. El își construise de mult timp un zid pentru a își proteja sentimentele. Și nu voia să fie zguduit, așa că alesese să rămână neutru. Alese să privească  cuvintele lui Sila ca pe o propoziție care-l tachina, deși era o propoziție pe care nici unul dintre partenerii săi sexuali nu o spusese vreodată așa.

– Ți-e frică de mine? Sau îți este frică de ceva?

– De ce ar trebui să-mi fie frică?

– Nu știu majoritatea copiilor încăpățânați nu acceptă adevărul.

Imediat, Saitharn își încruntă sprâncenele frumoase, iar ochii săi expresivi arătară nemulțumirea…nu-i era deloc frică.

– Nu sunt încăpățânat…și…cel mai important… nu mai sunt un copil.

– Ce te face să crezi că ai crescut, eu…

Propoziția lui Sila fu întreruptă de o mână care-l trase de  gulerul cămășii. Sila se aplecă urmând forța tragerii înainte de a primi un sărut pasional din partea băiatului cu pielea albă. Limba aceea mică îl mângâie și îl gustă tentant. Mișcările ei  îl loviră pe Pha Liang care fu brusc incapabil să mai existe pentru o clipă. Motivul era că nu fusese pregătit pentru asta. Mâinile zvelte îi înconjurară gâtul puternic, împiedicându-l să se miște și lipindu-l de el. Corpul lui mirosea bine ca o aromă prețioasă și unică. Atras de ea, în stare de ebrietate, Sila era ca un leu flămând și cu o sete nesățioasă. Cât despre Saitharn, acesta își asuma în continuare rolul de momeală.

Era dispus să fie atacat.

– Sărutul meu nu este copilăresc.

Saitharn se îndepărtă cu un zâmbet care îl făcu pe Sila să vibreze. El strânse din dinți până când fața i se umflă.

Încă de prima dată de când îl văzuse, știuse că trebuia să aibă răbdare cu el. Dar cât de mult se putea reține? Atinse cu degetul buzele fierbinți și exercită o forță pentru a-l reține pe Saitharn, dar prefăcându-se că atacă.

Sila exploră chipul dulce al lui Saitharn.

– Există un lucru pe care trebuie să îl știi. Nu m-am culcat niciodată cu niciun partener de două ori.

– Asta înseamnă că mi-am exercitat deja acest drept, spuse liniștit Saitharn.

– Da, este corect. Dar nu mă deranjează. Prima dată a fost doar un experiment, răspunse Sila cu o expresie gravă.

Lui Saitharn îi veni să râdă. Își cântări sentimentele. Nici el nu avusese niciodată o întâlnire a doua oară cu nimeni.  Majoritatea partenerilor nu se întorceau la el din nou deci nici nu avea nevoie să se lipească de celălalt.

În cazul lui Sila însă…fusese altfel.

– Nu s-a întâmplat niciodată… Dar nu e ca și cum asta nu se poate întâmpla, nu-i așa? spuse Sila cu o voce profundă și nesigură.

Saitharn nu știu dacă propoziția era ca o întrebare sau dacă celălalt doar îi spusese o informație, dar își spuse că Sila avea dreptate.

 Băiatul ridică ochii pentru a se uita la persoana din fața lui. Dorința era singurul lucru clar. Saitharn alesese să stabilească regulile.

Termină cu prostiile. Spune-ți că e vorba doar de sex, că nu e nimic mai mult decât atât și că apoi totul va fi la fel ca în trecut.

 – Voi primi salariu suplimentar dacă o facem. Banii sunt cam puțini în aceste zile, răspunse Saitharn.

 Acest răspuns depăși cu mult așteptările lui Sila. Silueta înaltă a șefului și a creditorului se apropie și șopti răgușit:

–  Nu sunt un angajator răutăcios, dacă te comporți bine.

Cuvintele lui Pha Liang avură consecințe. Saitharn își lăsă buzele frumoase să se răspândească într-un zâmbet, să curbeze buzele frumoase și să îngusteze ochii și să privească pe cel de dinaintea lui. Apoi își concentră privirea în partea de jos a corpului persoanei înalte, fără să se gândească să se ascundă. Sila recunoștea că aceasta era ceea ce îi plăcea… îi plăcea că Saitharn era dispus să i se deschidă. Și probabil că îi va plăcea și mai mult dacă celălalt își va dezvălui și sentimentele. Sau…dacă își vor dezvălui sentimentele unul altuia.