Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 1

POVESTITOR – KLAINE

Îmi las geamul fumuriu ușor în jos. Fumul de țigară iese ușor pe el și îl privesc pe acel bărbat cum iese din hotel alături de acea femeie. Îmi scot aparatul și apăs rapid butonul făcând pozele. Privesc ecranul digital și când văd că totul este destul de clar pornesc motorul și plec de acolo. Întotdeauna o iau pe drumuri diferite ca să nu bat la ochi. Nimeni nu trebuia să știe următorul meu pas. Ajung în fața blocului și ies rapid din mașină intrând în bloc. Apartamentul în care locuiam era mic dar nu mă deranja, eram doar un singur om. Intru în camera nocturnă și mă apuc să developez pozele pe care le-am făcut în această seară. Trebuia să mai am puțina răbdare. Nu aveam voie să greșesc, aveam totul în cap fiecare etapă, fiecare pas. Am avut 17 ani timp să mă gândesc la asta. În fiecare zi, în fiecare minut, mintea mea doar la asta s-a gândit. Doar asta m-a ținut în viață, m-a ținut să nu înnebunesc acolo. Acum eram liber și totuși mintea mea era încătușată. Nu aveam să mă eliberez niciodată. Poate doar atunci când ajungeam să o vad din nou. În vise sau poate în viața de apoi…

Îmi simt iar mâinile tremurând și le privesc pierdut….de fiecare dată când mă gândeam la ea îmi vedeam mâinile pline de sânge și trupul ei firav întins pe pardoseală. Aveam în permanență aceeași imagine care nu avea să îmi părăsească mintea niciodată. În seara aceea viața mea s-a schimbat și din rai am ajuns în cel mai adânc și arzător iad. Dar acum era timpul meu și aveam un singur scop. Unul singur care mă măcina secundă după secundă pentru că altceva nu mai aveam. Acea seară blestemată îmi luase toată viața și acum eram pustiu. Nimic nu mă mai încălzea, nimic nu mă mai atingea. Inima mea era rece așa cum îmi era toată ființa așa cum mă lăsase plecarea ei bruscă.

Trec hârtia prin acea soluție și totul se umple și acele imagini apar ușor. Le agăț pe sfoara subțire, întinsă. Îmi arunc un ochi peste și zâmbesc ușor satisfăcut. Știam tot, calculasem tot, îmi făcusem temele până în cel mai mic detaliu pentru că atunci când nu ai alt scop faci totul încet și sigur și eu nu aveam voie să greșesc.

Ies din cameră și mă îndrept spre bucătăria mică de unde scot o bere din frigider. Pe masă era o cutie de pizza din seara precedentă și o deschid rapid. Iau o felie și mușc din ea. Azi toată ziua am condus făcând poze.

Mâine trebuie să trimit plicul și apoi trebuie să mă prezint la interviu. Ofițerul care mă supraveghează trebuia să știe unde lucrez, altfel voi avea din nou probleme. Mă arunc pe canapea și îmi duc berea la gură și nu mă opresc până nu las sticla înapoi goală pe masă. Îmi las capul pe marginea canapelei și închid ochii, mă simțeam ușor obosit. În ultimă perioadă stăteam foarte mult pe afară urmărind acele persoane. Simt cum mă cuprinde somnul dar nu aveam chef să mă ridic să plec spre dormitor.

Rochia ei albastră se ridica ușor când ea se învârtea râzând, arătând burtica proeminentă, ochii ei albaștri străluceau puternic și buclele aurii o făcea să pară ca un înger.

– Iubitule, îi aud vocea catifelată și mă îndrept spre ea dar când o ating ea nu mai este acolo și mă uit panicat în jurul meu și văd trupul firav plin de sânge și mă arunc în genunchi lângă ea…

– Nu…nu …nu…nuuuu, încep să țip și tresar speriat.

Îmi deschid ochii care erau plini de lacrimi, așa cum au fost în fiecare seară timp de 18 ani….aveam mereu același vis….același coșmar…În vis sau în realitate, simțeam că trăiesc în fiecare zi aceeași zi, aceeași zi blestemată….De multe ori mă gândisem să îmi iau viața dar îi uram atât de mult pe cei care au lăsat această faptă nepedepsită, că abia așteptam să fiu liber să îmi pot oferi mie acea liniște..

Acel bărbat vinovat de moartea ei va plăti cu viața pentru ceea ce a făcut. Dar nu am de gând să îl omor, vreau să îi ard imperiul, piesă cu piesă, pion cu pion până va rămâne singur. Ăsta îmi este scopul, să îl văd în genunchi în fața mea cu țeava de la armă în gură și să apese singur …vreau să-și ia singur viața în fața mea.

Mă îndrept spre baie, îmi dau cu apă pe față și îmi privesc reflexia în oglindă. Altădată acei ochi păreau mai plini de viață, acum sunt seci și banali, exact cum îmi era întreaga ființă. Mă îndrept spre dormitor și privesc costumul ce stătea atârnat de mobilă și mă apropii de pat. Nu mai voiam să dorm, sau dacă adormeam aveam să mă trezesc iar urlând … astea îmi erau nopțile de 17 ani….un chin.

#

– Klaine Byron?

Îmi aud numele și privesc spre domnișoara care stătea în fața noastră.

Mă ridic din scaun, o salut politicos și ea îmi face semn spre acel birou unde mă aștepta acel bărbat. Îmi simt iar tremurul mâinilor și mi le strâng rapid în pumni. Trag aer în piept și apăs mânerul, nu înainte să bat ușor. Când intru, mirosul de tabac mă învăluie, dar îmi ridic privirea direct pe el. Era prima dată când eram atât de aproape de el și îmi simțeam sângele cum îmi îngheța în vene. Pașii îmi erau ca ai unui robot și mă apropii ușor de biroul unde stătea așezat .

– Bună ziua, îl salut politicos.

– Numele meu este Klaine Byron, mă prezint eu și îl văd cum se ridică din acel scaun și își întinde mâna spre mine.

O privesc câteva secunde și o apuc ușor strângând ferm și o retrag rapid.

– Xavier Hunter, se prezintă.

– Ia loc….

Mă așez pe scaunul liber și ia și el loc înapoi în scaun. Simțeam că îmi pot sfărâma dinții la cât de tare îi apăsam. Îl aveam în fața ochilor după 17 ani și simțeam că mi se întoarce stomacul pe dos. Chipul lui mă bântuise ani de zile și se părea că el trăise bine mersi .

– Ești bine? Dorești un pahar cu apă? Îmi pari puțin cam palid, îl aud rostind și dau negativ din cap.

Abia puteam vorbi în prezența lui.

– Bun…atunci să trecem direct la subiect, continuă el.

– După cum bine știi, caut un șofer cu experiență, dar să fie în același timp și un fel de gardă de corp. Crezi că ești potrivit pentru asta? mă întreabă, și mă irită felul în care mă privea superior.

– Conduc de când am devenit major, doar că mi-am petrecut 17 ani în închisoare, spun fără pic de emoție.

– Și acolo am făcut box și foarte multă sală. Dar de când am ieșit, am început să conduc din nou. Plus, cunosc orașul ca în palmă, îi spun eu lejer.

Îl văd cum își ridică o sprânceană spre mine, ridică dosarul pe care îl avea pe birou și știam că este dosarul meu.

– Aici nu scrie că ai făcut închisoare…de ce ai spus asta? mă întreabă și îl văd cum aruncă dosarul pe birou și se lasă pe spătarul scaunului.

– Pentru că am vrut să fiu sincer și sunt sigur că oricum veți verifica. Nu cred că angajați oameni despre care nu știți nimic.

– Interesant, rostește ca pentru el.

– Și dacă nu te deranjează, pentru ce ai fost închis?

– Crimă, îi spun rapid și îl văd cum mă privește și mai intens.

Ochii săi albaștri mă priveau de parcă ar fi vrut să afle ce era în mintea mea, dar din păcate pentru el, nu avea să știe niciodată.

– Pe cine ai omorât? întreabă și își pune coatele pe birou și bărbia o așează în mâinile împreunate.

–Soția mea, îi spun și îl văd cum își mărește ochii spre mine și se lasă înapoi în spătarul scaunului.

– Și înainte să vă întrebați de ce am făcut acesta grozăvie, permiteți-mi să spun că a fost o greșeală. Ea se afla la timpul și momentul total nepotrivit. Am făcut 17 ani închisoare, dar adevărata închisoare este aici, spun arătând spre capul meu.

Nu spune nimic, doar mă privește și acea privire a lui îmi întoarce stomacul pe dos. Dacă aveam o armă, acum îmi era foarte ușor să îi iau viața. Auzim o bătaie slabă în ușă și o văd pe acea domnișoara cum intră ușor în birou având acel plic alb.

– A sosit asta pentru dumneavoastră, domnule Hunter. Nu știu de la cine este, nu este semnat.

Îi lasă plicul pe birou și el îl apucă ușor.

Îl desface, scoate acel conținut, îi văd mimica feței și observ cum i se întunecă privirea. Apucă acele poze și le strânge furios în pumn….eu doar îl privesc fără nici o reacție. Știam ce este acolo și asta era doar începutul…

– Klaine, spune rapid.

– Se pare că ești angajat. 5 minute cu tine mi-au dovedit că ești mai sincer decât 4 ani în care…dar se oprește….

Mă ridic în picioare și întind mâna spre el.. dar el mă privește scurt și se ridică și el….

– Te vei muta cu mine, îl aud și îmi măresc ochii spre el.

– Am nevoie de cineva care să fie mereu la dispoziția mea. Ești de acord sau trebuie să caut în altă parte? îmi spune rece.

– Nu am nici o problemă cu asta, îi răspund în același mod.

– Perfect…asistenta mea îți va da toate cheile și cardurile de care vei avea nevoie și te aștept azi la ora 17 când voi pleca de la birou. Mașina va fi jos în parcarea subterană. Tu o vei conduce, tu vei avea grija de ea….

– Sigur, domnule Hunter, îi spun și dau să plec, dar mă oprește.

– Și, Klaine…sper să fii la fel de sincer întotdeauna cu mine, îl aud și ridic o sprânceană uitându-mă spre el.

– Sigur, domnule, îi spun rece și ies afară din birou.

Mă îndrept direct spre baie și când întru în cabină îmi golesc tot conținutul stomacului….abia mă abținusem să stau drept în fața lui fără să-i sar la gât. Dar acum luasem postul, primul pas era făcut. Nu mă așteptam să îmi ceară să mă mut cu el, dar poate că era mai bine așa, aveam să aflu exact toate mișcările lui…..

După ce primesc toate detaliile de la asistenta sa și îmi sunt explicate toate cerințele și despre fiecare card și cheie în parte, privesc mașina pe care aveam să o conduc și mă urc în ea. Îmi scot dispozitivul de căutare și realizez că mașina era curată …cel puțin acum… Lipesc acel microfon sub scaun, chiar dacă eu eram cel care o conducea, nu voiam să pierd nici o conversație pe care el o va avea.

Ceasul arată ora 16:46, el avea să intre în parcare în maxim 14 minute. Cobor din mașină și îmi duc micuțul rucsac în portbagaj. Nu aveam multe lucruri și știind că voi purta doar uniforma, nu aveam nevoie de alte haine.

Îl văd cum iese din lift, mă îndrept spre portiera din spate și o deschid rapid. Mimica feței sale nu era una bună. Îl simțeam ușor tensionat și se așează pe bancheta din spate fără să spună nimic.

Mă îndrept direct spre volan și când intru în mașină văd cum accesează geamul care desparte zona din față de cea din spate. Știam deja unde stă. Asistenta lui îmi dăduse programul lui pe toată săptămâna. Pornesc mașina punând pe GPS adresa lui și ies din parcare. Drumul a fost destul de tensionat pentru mine pentru că știam că eu nu îl pot vedea, dar el mă vedea prin acel geam fumuriu și încercam să par cât mai relaxat. Știam însă că în prezența lui nu aveam să fiu niciodată relaxat.

Ajung la poarta de fier, lipesc cartela pe acel dispozitiv și porțile de deschid ușor. În fața mea se ivește o casă mare, un conac și simt saliva amăruie în gură . Normal că avea tot ce își dorea. Un tip ca el întotdeauna avusese totul la picioare și asta nu mă făcea decât să îl urăsc și mai mult. El avea totul, eu nu mai aveam nimic și totul era doar din vina lui….

Opresc mașina în dreptul scărilor ce duceau în acea casă și ies rapid, dar când ating portiera lui, aceasta se deschide brusc și el iese rapid din mașină vorbind la telefon…Îmi face semn să îl urmez și îmi scot rapid rucsacul din spate și intru după el. În interiorul casei erau mai mulți oameni, toți în uniformă și mă opresc în spatele lui.

– Maria, acesta este Klaine. Va lucra cu mine. Te rog să îi arăți camera unde va locui și zona unde are voie și unde nu are voie să umble, îl aud și văd cum urcă acele scări imense.

– Bună ziua, domnule, îi aud vocea femeii și îmi întorc privirea spre ea.

Era undeva intre 50 sau poate chiar 60 de ani.

– Haideți să vă arăt unde veți locui. Casa este formată din două corpuri, cel pentru angajați și cel în care locuiește domnul Hunter. În acea zonă au voie doar fetele care fac curat. În schimb, avem bucătăria la comun, dar niciodată nu mâncăm împreună cu dânsul…Noi mâncăm în bucătărie și dumnealui în sala de mese. Are un program foarte strict și nu îi place să vadă angajați după o anumită oră umblând prin casă, o aud și deja îmi fac o idee mai amănunțită despre el.

O ia pe un hol îngust și încep să merg ușor în urma ei. Îmi arată o cameră și deschide ușa. Dar rămân plăcut surprins de mărimea și luxul din ea.

– Aceasta va fi camera dumneavoastră. Va veni Thomas să vă ia măsurile pentru uniformă. Nu îi place când nu purtăm uniformă, îmi spune ea și intră în cameră după mine.

–  Domnul Hunter poate părea foarte strict, dar este un om deosebit și sunt sigură că îți va plăcea să lucrezi cu dânsul, îmi spune și o văd cum iese înapoi pe ușă afară.

Sunt sigur…îmi spun ironic și mă întorc cu privirea spre camera unde voi locui. Aveam două zile libere pe săptămână și asta îmi lăsa timp să fac eu următorul pas în liniștea apartamentului meu….

Mă arunc în pat privind tavanul înalt. Azi, el nu mai avea de gând să iasă nicăieri, ceea ce însemna că sunt liber să verific toată casa. Mă ridic din pat și îmi dezbrac ușor costumul.

Până urmează să primesc altul trebuie să am grijă să nu îl șifonez pentru că domnului Hunter nu îi place asta, îmi spun eu ironic în gând.

Îmbrac o pereche de pantaloni scurți și un tricou și ies afară din cameră …trebuia să văd dacă sunt camere de luat vederi și unghiurile lor slabe. Trebuie să cunosc casa asta ca în palmă…

Ajung în bucătărie unde observ cum toți lucrau la foc rapid de parcă era bucătăria unui restaurant.

– Vă pot ajuta cu ceva ? sunt întrebat de unul din băieți de acolo și dau negativ din cap.

Mă îndrept spre ieșire și văd terasa imensă. Încep să merg ușor printre acele flori; și ea adora trandafirii, mai ales pe cei albi și aici era plin de ei….Mă pierd mergând printre ei și mă opresc pe o poieniță între doi copaci. Mă așez pe iarbă și  ridic privirea spre cer. Soarele apunea și închid ochii. Noi doi mereu stăteam afară privind apusul și răsăritul împreună… Erau lucruri mărunte care au rămas adânc în mine , lucruri pe care nu aveam să le mai fac niciodată cu ea….

Mă întind pe iarbă punând mâinile sub cap și închid ochii. Uram în acest moment că această zonă care îi aparținea lui îmi aducea acesta mică liniște.

Deschid ochii abia când cerul era plin de stele și îmi întorc privirea spre conac…erau doar câteva becuri aprinse. Mă ridic ușor. Era timpul să îl văd mai bine, să îi aflu fiecare colțișor…

Intru pe altă intrare. Una mică, ce dădea direct din acea grădină și holul lung mă poartă spre o ușă pe care o deschid ușor. În fața mea se întinde o piscină a cărei apă strălucea sub acele lumini slabe din tavan. Mă trezesc că privesc fascinat spre ea și mă apropii ușor de marginea ei lăsându-mă pe vine. Văd o formă sub ea și privesc cu ochii măriți. Îl văd cum iese de sub apă și ochii lui albaștri reci mă privesc intens de parcă era un rechin.

Mă ridic brusc în picioare, dar fără să mă mișc din acel loc. Iese din piscină și îi urmăresc linia corpului. Era un bărbat care arăta bine, avea corpul armonios lucrat. Se îndreaptă spre șezlong ridicând un prosop, își șterge fața și părul făcându-l să stea în toate direcțiile și îmi ridic privirea spre părul său dezordonat care sclipea ud sub acele neoane. Părea că nu mai am nimic în minte și tot ce făceam era să îl urmăresc în tăcere la fiecare mișcare pe care o făcea. Se apropie ușor de mine și se oprește la un singur pas în fața mea.

– Asta este o zonă interzisă pentru angajați, îi aud vocea și îmi cobor privirea în ochii lui.

– Scuze … m-am rătăcit, îi spun încet.

– Voi pleca, spun, dar mâna lui mă prinde imediat de încheietură și mă opresc…

– Dacă vrei, poți folosi piscina, spune și îmi întorc privirea spre acea apă.

– Nu, mulțumesc. Ar trebui să învăț unde mi-e locul. Scuzați, îi spun, îmi retrag mâna din strânsoarea lui și ies înapoi pe acea ușă…