Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 13

Intrăm furtunos pe ușă dărâmând totul în calea noastră, dar nu voiam să mă desprind din sărutul lui. Mâinile mele îi desfăceau nasturii de la cămașă. Îmi mut buzele pe pielea gâtului său și îl aud cum geme sub sărutul meu….își freacă pelvisul de pelvisul meu și îi simt întăritura…

– Drace, Klaine, nu cred că am dorit pe cineva vreodată cum te doresc pe tine acum…îl aud șoptind, îl împing spre pat și îi scot cămașa rapid de pe el. Mâinile lui îmi desfac rapid cureaua pantalonilor dar îl împing în pat. Îmi dau cămașa jos și îl văd cum își desface și el curea pantalonilor. Îi trag pantalonii de pe el și mi-i las și eu în jos și mă arunc peste el. Îi simt pielea fierbinte a pieptului sub buzele mele și erecția mea devine și mai dureroasă când îi aud acele sunete…

Îmi introduc mâna în boxerii lui, îi prind erecția între degete și capul îi cade pe spate…respirația îi era și mai rapidă și îl văd cum strânge cearceaful între degetele lui lungi…îi trag boxerii în jos, îmi plimb degetele pe toată lungimea lui, îmi apropii buzele și trec cu limba simțind pielea fină…

– Arh, drace…mă omori…îl aud și rânjesc satisfăcut…

– Vreau să intru în tine…îi spun și îl întorc brusc pe burtă…Îi sărut pielea spatelui…se încordează sub atingerea mea și îmi pun palmele pe fesele lui străgând ușor. Avea un corp superb….îmi plăcea să îl ating, să îl privesc, să îl gust…îi ridic ușor bazinul și mă poziţionez…Nu cred că mai aveam răbdare. Îl doream atât de mult că mă ardea carnea pe mine. Și intru ușor în el și îl aud… îmi închid ochii sub acea plăcere…avea dreptate se simțea perfect…

Mă aplec peste el și încep să îi sărut pielea transpirată și fierbinte…Mișcările îmi erau timide, pline de plăcere și la fiecare mișcare simțeam că vreau să mușc din el…era prima dată după 17 ani când simțeam această plăcere la această intensitate.

Mă mișcam într-un ritm lent. Nu vroiam să pierd nici o senzație. Mă opresc și ies ușor din el, apoi îl întorc cu fața la mine. Voiam să îi văd chipul frumos…și irișii aceia care mă dezbrăcau de tot…

– Rechin, șoptesc când mă privesc în irișii săi și îi ridic genunchii penetrându-l ușor…

Îmi las capul pe spate sub aceea nouă senzație și mă mișcam și mai rapid…

– Klaine, îl aud și îmi mut privirea pe el…

– Vreau să te sărut.

Mă aplec și îi prind gura. Gură ce mă înnebunea de fiecare dată când o gustam, ce îmi era liniște și alinare și confort și adoram felul în care mă săruta, adoram gustul lui și cum mi se topea acum în brațe…

Simt că urmează să îmi dau drumul și mă mișc mai rapid. Îi simt mâinile cum îmi strângeau carnea spatelui și respirațiile ne erau dezordonate și zgomotoase și ne eliberăm…îmi pun fruntea pe obrazul său. Abia puteam respira…abia puteam să îmi potolesc bătăile rapide ale inimii.

– Nu vreau să pleci niciodată, Xavier, îi şoptesc și brațele lui se strâng în jurul meu…

Mă las să cad în pat lângă el și încerc să îmi reglez respirația….trupul mă durea. Am stat încordat tot drumul și încă nu eram vindecat complet…

– La ce te gândești? îi aud vocea și mă întorc spre el. Obrajii îi erau roșii și ochii îi străluceau acum. Așa stând dezbrăcat, cu părul răvășit și buzele lui având urma săruturilor noastre era deosebit de frumos…

– La tine, la mine…la noi, îi spun și îmi trec cu mâna prin părul lui.

– Am o întrebare, spun brusc și mă întorc spre el.

– Înainte de mine, cu câți bărbați ai fost?

Îl văd cum mă privește ușor ciudat dar își închide ochii…

– Înainte de fosta mea logodnică…am avut două relații cu doi bărbați, îmi spune încet.

– Bănuiam eu, spun mai mult pentru mine.

– Nu vreau să …

-Șhh… îl fac eu să tacă.

– Simt că urmează să scoți o aberație pe gura aia a ta. Nu te-am întrebat cu nici o intenție…eram doar curios…nu sunt copil…îi replic și îi văd zâmbetul…

Își plimbă privirea pe tot corpul meu expus acum privirii sale și rânjește superior…

– Nu, nu ești copil, spune și vine rapid deasupra mea.

– Un copil nu ar avea trupul ăsta, un copil nu ar săruta așa…și nu ar fute așa...spune și simțeam cum îmi ard obrajii…când îl aud.

– Arh… Xavier…ești un idiot, îi scuip.

– Taci dracu din gură, uneori am impresia că nu gândești…îl cert și îl aud cum râde ușor….

– Îți place să mă enervezi…

-Nu…ador să te enervez…Ochii tăi verzi se întunecă și nu ai idee cât mă excită privirea ta rece…îl aud și îmi dau ochii peste cap…

– Trebuie să ne gândim la următorul pas, îi spun eu și îi simt buzele pe umărul meu…coborând ușor în jos lăsând în urma lor salivă…

– Ahm…asta fac acum. Următorul pas, șoptește peste sfârcurile mele și îi simt dinți trăgând ușor…

– Xavier…spun încet, dar nu știu dacă vroiam să îl opresc sau îl îndemnam să continue…

– Șhh….stai potolit….Sunt pe drumul cel bun, îmi spune ironic și nu mai fac nici o mișcare. Îl las să mă sărute așa cum vrea, să îmi ardă pielea sub buzele lui să îmi astupe mintea de alte gânduri și să rămână doar el…

Dar se ridică brusc și îmi ridic și eu capul să îl privesc și îl văd cum fuge rapid la baie. Mă ridic și eu panicat și merg după el. Îl văd în genunchi deasupra wc-ului vomând.

Mă apropii ușor de el, dar el se ferește brusc de mine și se ridică în picioare, dă drumul apei de la chiuvetă și își spală rapid fața…

– Ce s-a întâmplat? îl întreb când îl văd așa…

– Nimic, spune rapid dar vocea îi sună mult prea goală ca să nu fie nimic.

– Xavier?

– Nimic, nu este nimic….nimic…se repetă și deja simțeam că mă enervez când îl văd așa….mă apropii de el și îl apuc de umeri și îl scutur brutal…

– Încetează să mă mai minți, îi urlu eu…

– Spune-mi ce dracu este cu tine?

Mă privește atent și îl văd cum își lăsă capul în jos. Îi simt trupul cum se zguduie ușor și îmi ridic o sprânceană spre el…îl aud cum începe să plângă și deja starea lui mă speria.

– Xavier, îi spun mai calm.

– Spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu tine? Ce s-a întâmplat, de ce ești așa?

Se eliberează din strânsoarea mea și face un pas în spate dar nu își ridică privirea.

– Am realizat un lucru, îl aud vorbind încet.

– Încă un lucru care va pune un gol între noi…mă încrunt când îl aud și vreau să fac un pas spre el dar mă oprește…

– Așteaptă…îl aud.

– Xavier…. spune-mi direct… fără ocolișuri….promit că totul va fi bine indiferent ce este.

– Nu face promisiuni, nu înainte, nu înainte să auzi…

– Arh…doar spune ce ai, îi spun deja tensionat.

– Cred că fratele meu…. ți-a….. ți-a….omorât părinții, spune printre suspine și când îl aud rămân fără reacție. Îl priveam, dar de fapt priveam prin el.

Părea că picioarele mele au prins rădăcini în acel loc, pentru că nu mai puteam să fac nici o mișcare. Timpul trecea pe lângă mine și eu mă întorc în timp în acea zi în care mi s-a spus de accidentul lor. Atunci ei veneau spre mine…era prima dată când voiau să mă viziteze la închisoare.

– Știau…spun încet și mă întorc înapoi în dormitor. Mă îndrept direct spre dulapul lui de haine și scot două tricouri și două perechi de pantaloni de casă….

– Xavier, trebuie să mergem, îi strig și încep să mă îmbrac rapid, dar el nu se vede și mă întorc spre baie.

– Xavier, strig și îl văd cum iese de acolo. Obrajii lui aveau lacrimi și mă privea pierdut și confuz în același timp…Mă îndrept spre el și îi apuc chipul în palme … – Revino-ți…trebuie să te îmbraci, îi spun și îl trag după mine în cameră și îi arunc tricoul în față.

– Tatăl meu cred că aflase ceva în acea zi. Trebuie să ajungem la casa lor, îi spun rapid. Când sunt gata îmbrăcat el încă stătea în același loc ținând tricoul în mâini.

Știam că nu se aștepta la reacția asta a mea. Știam că îl doare la fel de mult ca pe mine descoperind asta. Știam toate astea, dar acum, în acest moment nu mai puteam sta departe de el. Și el nu înțelegea că eu aveam nevoie de el și el avea nevoie de mine….atât …atât aveam pe acest pământ, doar pe el și el mă avea doar pe mine…

Mă apropii de el și îl iau în brațe și îi simt tremurul…

– Xavier…suntem noi doi împotriva lor….Acum știu asta. Te rog să îți revii. Am nevoie de mintea ta ascuțită, ok? îi spun și îi sărut tâmpla, ceea ce îl face să își revină…Îmi pun mâinile pe chipul său și îl privesc în ochi…

– Trebuie să mergem la casa părinților mei. Sunt sigur că acolo tata are ceva pentru mine…

– Am crezut că vei pleca, că mă vei urî mai tare…îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el…

– Da…știu…vrei să te  urăsc? Stai liniștit că vom avea destule nopți în care îți voi arăta cât de mult te urăsc. Acum hai, îmbrăcă-te .

Îl văd cum se îmbracă rapid și ieșim pe ușă afară. Când ajungem la parter, văd doi tipi care arătau mai rău ca diavolul și mă opresc…

– Dânșii vor lucra pentru dumneavoastră, o auzim pe doamna Maria.

– Restul sunt deja la posturile lor. Am încercat să vă spun când ați venit…dar…erați prinși…cu treabă, spune și îmi face rapid mie cu ochiul și eu simt cum îmi fierbe sângele în vene de jenă.

Mă întorc spre cei doi care vin ușor spre noi.

– Bună ziua, domnule Hunter, domnule Byron. Numele meu este Hiller și colegul meu se numește Ichen, spune cel brunet care avea cred undeva la 2 metri…

– Hiller și Ichen? întreabă Xavier și îl văd cum îi privește ciudat…

– Sunteți perfecți…veniți cu noi, le spun eu rapid și îl trag pe Xavier după mine dar mă întorc și o privesc pe doamna Maria care ne privea la rândul ei zâmbind…

– Mulțumesc, îi spun și dă ușor din cap…

Ieșim afară și privim spre ceilalți care erau la poartă și în curte. Toți arătau înspăimântători.

– Sunt toți antrenați de mine, aud vocea groasă și mă întorc spre Hiller…

– Nu se vor da în lături de la nimic, suntem autorizați pentru orice aveți nevoie…ne spune și eu rânjesc satisfăcut.

– Îmi place, îl aud pe Xavier și mă întorc spre el. Îi privea cu ochii trălucind.

– Vom avea nevoie de acest orice de la voi. Să mergem, ne spune și ne îndreptăm spre mașină.

– Hiller, tu conduci, spune rapid și îi aruncă cheile dar îl opresc.

– Conduc eu. Nu știe drumul, spun și prind cheile în aer.

– Atunci mergem în spatele dumneavoastră, ne spune și îl văd cum vine spre mine și îmi întinde o stație.

– Pentru comunicare, îmi spune când mă vede cum îl privesc. Dau ușor din cap și iau staţia din mâna lui și ne urcăm în mașină…

– Ai avut dreptate, doamna Maria chiar știe să îi aleagă, îl aud când eram deja pe drum.

Îi zâmbesc scurt dar eram incapabil să mai spun ceva. Intrăm pe aleea care ducea spre casa părintească în care nu am mai intrat de atâția ani și inima mea se oprește când văd casa micuță. Opresc motorul și o privesc pierdut. Îmi era frică să cobor, îmi era frică chiar să și respir. Acum îmi amintesc privirea lui și glasul din ziua aceea, îi văd dezamăgirea din privire și lacrimile mamei mele…

– Sunt sigur că părinții tăi au fost mândri de tine indiferent de situație, îi aud glasul și îmi prinde rapid mâna pe care o strâng la rândul meu…

– Nu știu dacă realizezi că îmi aduci atât de multă liniște, îi spun fără să îl privesc.

– Și eu care credeam că doar te enervez…îl aud și asta îmi pune un zâmbet pe buze.

– Da …și asta. Uneori îmi vine să îți iau capul de pe umeri, îi spun și deschid portiera și ies afară…Încep să merg spre casă și mă aplec să scot cheia de sub ghiveciul imens de lângă ușă. O deschid și mă opresc. Încă nu eram pregătit să fac pasul…

Aud un motor accelerat și ne întoarcem rapid îl  văd pe Hiller cum își scoate arma de la brâu și îi face semn colegului său…

– Intrați în casă, țipă spre noi și îl trag rapid pe Xavier după mine. Hiller intră și închide ușa în urma lui și ne face semn să ne ascundem după canapea.

– Cine dracu sunt? îl aud pe Xavier.

– Acesta mașină ne urmărește încă de când am plecat de acasă, spune Hiller și se îndreptă spre geam să privească afară…Dar nu face nimic, doar stă acolo.

– Domnule Byron, luați ce aveți nevoie, spune și vine rapid spre Xavier și îi dă arma lui și el scoate alta de la gleznă.

– Îi voi ţine departe dacă vor încerca să facă ceva. Plecați direct acasă de aici, ne spune dur și noi dăm rapid din cap.

Îl apuc pe Xavier de mână și îl trag după mine spre biroul tatălui meu.

– O să îi măresc salariul doamnei Maria, îl aud și îi fac semn să caute în sertar dar el se oprește și privește spre acele poze care erau așezate frumos pe dulap…

– Klaine…mă face atent și îmi ridic privirea spre el.

– Vino aici, îmi cere și mă îndrept spre el.

– Ce este? îl întreb și îmi întorc privirea spre pozele acelea pe care le știam și nu mi se părea nimic ciudat cu ele.

– Cine a fost tatăl tău? mă întreabă și mă încrunt spre el.

– A fost procuror, îi spun.

– Dar a ieșit la pensie, îi spun rapid.

– De ce?

– Pentru că are poza cu tatăl meu, îl aud și îmi întorc rapid privirea spre poza unde tatăl meu zâmbea alături de alt bărbat, de mama și acum privind mai bine  realizez că o recunosc pe  mama lui Xavier…

– Ce dracu se întâmplă? îl aud dar eu deja eram pierdut în aflarea acestor noi informații.

– Nu știu….nu mai înțeleg.

Îl văd cum ia poza și încă o poză cu mine de când eram copil și le scoate din ramă.

– Hai să căutăm, îl aud și începem să răscolim prin sertare și prin dulapuri, în toate acele dosare…

Găsesc un plic  ascuns într-un alt dosar și scot rapid din el acea foaie…

– Cred că am găsit ceva, îi spun și vine rapid lângă mine…Părea să fie o conversație telefonică între două persoane și mă uit la data și era exact din acea zi, cu câteva ore mai devreme ca acel dezastru să se întâmple.

– Asta este numărul lui Jakele, spune rapid Xavier și îmi ia foaia din mână…Citește rapid acele rânduri și îi văd maxilarul cum joacă furios…

– Cred că celălalt număr este al fratelui meu…La ce fabrică ai spus că ai lucrat? mă întreabă și își îndreaptă atenția spre mine…

– Deșeuri toxice, îi spun încet și îl văd cum își mărește ochii.

– Ce este?

– Erai vizat să fii omorât în seara aia și tu și eu…ce ai descoperit atunci?

Mă dau doi pași în spate. Deja simțeam că mă ia amețeala….totul se învârtea în capul meu…

– Am găsit niște nereguli. Ei nu scăpau de acele deșeuri și le urcau spre transport, dar mi s-a spus că este doar o eroare…și am tăcut din gură, îi spun printre respirațiile scandate…

– Tu le-ai descoperit “greșeala” și eu am încercat să nu mai lucrez cu ei, neștiind cine sunt de fapt. Și ca să scape de întrebările noastre au ordonat asasinarea noastră…și…

– Când au ajuns la mine, au ucis-o pe Roşe….îi termin eu fraza și simt cum urmează să vomit…mă îndrept spre coșul de gunoi din colţul camerei și îmi golesc tot stomacul…

– La dracu …la dracu, încep să urlu și mă îndrept furios spre birou și dărâm tot începând să lovesc cu pumnii…

– Klaine…Klaine…îmi strigă și îl simt cum încearcă să mă oprească…

– Klaine…te rog….Klaine, iubituleee….îl aud și mă opresc…

Îl văd cum clipește mărunt și părea că și pe el la șocat la fel de mult ca pe mine cuvântul acela…

– Iartă-mă…nu am…

Dar nu mai apucă să termine fraza că auzim geamul spart și îl trag după mine sub birou…