Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 12

Intru în mașină și îl văd și pe el cum urcă. Îmi întorc privirea spre el, vine rapid printre scaune, mă trage de sacou și îmi dă rapid un sărut.

– Azi vor ajunge acei bărbați, îmi spune și eu mă pregătesc să plec.

– Ah…nu îmi place aici în spate, îl aud și îmi ridic privirea în oglinda retrovizoare.

– Încetează să te mai plângi. Eu sunt șoferul, tu șeful…și așa trebuie să ne vadă la firmă, așa că stai naibii potolit acolo, îi spun și îl văd cum rânjește satisfăcut.

Pornesc mașina și ies pe porțile imense.

– Azi doamna Maria se va ocupa de bărbați. Crede-mă că este mai specialistă decât noi doi, îi spun și îl aud cum chicotește.

– La ce ore te vezi cu acel șarpe? îl întreb, apoi îmi ridic privirea spre el în oglindă și îl văd cum se încruntă.

– Nu mi-a plăcut niciodată de el. Tatăl meu a lucrat ca detectiv până și-a deschis firma asta de transport. Jakele i-a fost partener și au ținut o perioadă legătura, dar apoi nu l-am mai văzut venind la noi acasă. Mi s-a părut ciudat, dar nu am băgat de seamă atunci.

– Xavier, ce anume transportați? îl întreb și el mă privește ușor confuz.

– Niciodată nu am știut exact. Firma noastră trimite mașinile spre firmele autorizate, le închiriem sau sunt alte firme care le subînchiriază de la acele firme, dar sunt anumiți clienți pe care îi știu. Știu ce vor transporta, dar nu întotdeauna, îl aud și îl văd cum cade pe gânduri.

– Xavier, îi spun și își ridică iar ochii în oglindă să mă vadă.

– Nu ți se pare totuși ciudat că nu știi exact ce transportă mașinile tale? îi zic ușor nevrând să îl acuz de nimic.

– Acum că o spui așa, da. Dar niciodată nu mi-a plăcut să fiu la conducerea acestei firme. Eu m-am ocupat mai mult de cauzele nonprofit, de donațiile pe care chiar le-am făcut cu drag.

– Acum știu asta, dar cred că este timpul să verificăm actele firmei, îi spun serios.

– Sigur, voi cere să mi se aducă totul în biroul tău. Am vorbit să îți amenajeze un birou lângă biroul meu.

– Nu era nevoie să faci asta, îi spun și îl privesc încruntat.

– Ai dreptate. Se pare că tu ești șeful, spune ironic și îmi dau ochii peste cap când îl văd cum își pune brațele la piept și se trântește pe banchetă vrând să pară supărat.

– Nu mă duci de nas cu teatrul ăsta, îi replic și mă concentrez pe condus.

Parchez mașina și când cobor, coboară și el rapid odată cu mine. Ne îndreptăm spre lift dar când intrăm mă trage rapid spre el și îmi prinde chipul în mâinile sale.

– Știi foarte bine că mă exciți când te comporți așa.

– Poate o fac intenționat, îi spun și îmi ridic o sprânceană spre el și îl împing în peretele liftului. Îl văd cum zâmbește ușor dar mă apropii și îl sărut apăsat.

– Xavier….să fii atent azi. Presimt că acel șarpe vrea să te învârtă pe degete, îi spun și îmi trec cu degetul mare peste buzele lui.

– Promit, rostește și își lăsă capul pe spate închizând ochii. Îmi lipesc buzele pe maxilarul lui și îl aud cum scoate acele sunete de plăcere….

– Vreau să te simt, îi spun și îl văd cum se încordează.

– Să intru în tine, să te fac al meu, îi șoptesc și îl aud cum pufnește iritat și mă împinge de lângă el și eu îmi muşc buza, abținându-mă să nu zâmbesc.

– Arh… ești un…. Ți-am spus să stăm azi acasă. Vrei să merg cu erecția asta dureroasă toată ziua? mă întreabă iritat.

– Da…asta vreau, să te gândești la momentul ăla….toată ziua, pentru că eu știu că o voi face….

– Arh…. idiotule, îl aud și ușile liftului se deschid și iese furtunos pe ele. Îmi scutur capul și ies în urma lui.

O văd pe acea domnișoara cum vine rapid. Îi văd plicul din mână și mă îndrept rapid spre ea…

– Pe ăsta îl iau eu, îi spun și observ cum mă privește ușor ciudat.

– Ce este? îl aud întrebând și mă întorc spre el.

– Hai să vorbim în biroul meu, îi spun eu. Când îmi vede mimica serioasă, îmi dă rapid din cap și îmi face semn spre o ușă de sticlă ,intrăm și arunc plicul pe birou și îmi masez nervos fața.

– Prietenul tău cel mai bun a murit din cauza mea, îi spun fără să îl privesc.

– Klaine…nu ești vinovat de nimic. De ce spui asta? vine lângă mine și se oprește în fața mea.

– Acele plicuri pe care le tot primești sunt de la mine, îi spun rapid privindu-l în ochi.

Îl văd cum mă privește prima dată uimit, apoi își încruntă privirea. Face un pas în spate….privirea îi coboară spre pardoseală și se întoarse cu totul. Se îndreptă spre geamuri și se oprește.

– Xavier…

– Așteaptă puțin, te rog. Taci puțin, îi aud vocea care era destul de dură.

Îmi doresc să ajung lângă el dar nu puteam face nici un pas și doar stăteam și îi priveam postura încordată.

Se aude un ciocănit și domnișoara intră în birou.

– Domnule Hunter, domnul Jakele este în biroul dumneavoastră, îl anunță.

– Melisa, te rog să scoți din arhiva toate dosarele din ultimul an și să  le aduci aici în biroul domnului Byron, îi spune rece și îl văd cum se întoarce spre noi. Nu mă privește și nu îl condamn că nu o face, știam că este furios pe mine acum. Trece pe lângă mine și îmi înfrânez impulsul de a-l atinge. Ies amândoi din birou și îmi scot imediat casca ca să le pot asculta discuția.

Aud cum intră în biroul său și se salută amândoi dar după aud un zgomot puternic ce  mă face să îmi scot rapid casca din ureche. El scosese microfonul. Nu voia să mă lase să ascult, mă pedepsea.

O văd pe secretara lui cum intră în birou cu un cărucior plin de dosare și îmi măresc ochii spre ea.

– Astea sunt toate? o întreb ușor panicat când văd acel volum de dosare.

– Astea sunt din mai până în august, luna trecută, îmi spune și îmi ridic rapid privirea spre ea șocat. Era clar că nu aveam timp într-o zi să le verific pe toate.

– Le voi aduce și pe restul, o aud și părăsește biroul.

Oftez ușor și trag acel cărucior aproape de birou. Încep să iau fiecare dosar la verificat. Încercuiam fiecare  firmă  care apărea cel mai des ca ulterior să le verificăm. Aveam biroul plin de dosare, mânecile cămășii erau ridicate, sacoul de la uniformă era aruncat peste spătarul scaunului și cravata îmi stătea atârnată la gât într-o parte…

Ușa se deschide și îmi ridic privirea. El stătea în tocul ei cu mâinile în buzunar și îl văd cum face un pas în interior și închide ușa în urma lui. Se apropie de birou dar își ia privirea din ochii mei și privește spre dezastrul din fața mea.

Ia loc pe scaunul din fața biroului și îl aud cum oftează ușor.

– În ziua aceea, când am mers prima dată la acea terasă, acolo mergeai cu ea? îi aud întrebarea și las pixul să cadă pe dosarul deschis.

-Da…

– Tot ce am primit până acum, acele poze cu fosta mea logodnică, cu parteneri de afaceri și Brandon sunt de la tine?

– Da…

– Acele plicuri ….Am simțit ura. Încă mă urăști, îl aud și se ridică brusc vrând să plece dar mă ridic și eu și îl ajung înainte să deschidă ușa și îl trag înapoi în birou.

– Xavier, îi spun numele ca pe o rugă.

– Te rog, ascultă-mă.

– Este ok, Klaine….Ai avut totul calculat, ți-ai făcut temele până în cel mai mic detaliu. Acum realizez ce vroiai să faci. Ți-a reușit….nu te voi împiedica să îți duci la bun sfârșit planul. Ce conține plicul de azi? vocea îi tremura era răgușită și plină de emoții și îmi dădea impresia că mai are puțin și plânge.

Știam că se simte trădat acum că se simte vinovat de tot , că el mă făcuse să fiu așa. Dar atunci nu știam povestea lui, atunci am crezut că el este un criminal.

– Xavier….nu face asta, îi spun încet.

– Eu nu am avut dreptul la nimic atunci. În seara când m-a sunat Rose să îmi explice ce s-a întâmplat, eu nu am putut pleca de la munca și ea, ea…. mi-a cerut să stau acolo că nu este nimic grav….Aveam numele tău în minte după….Totul s-a întâmplat atât de rapid că m-am trezit închis, dar încă aveam numele tău în minte, înțelegi? Apoi am început să mă interesez de tine să caut cum arăți, familia, prieteni, afaceri……Atunci eu nu știam adevărul…..te rog….ai tot dreptul să fii supărat dar …privește toate astea din punctul meu de vedere….te uram atunci, da…

– Și acum? îi aud întrebarea.

– Acum, nu știu, îi spun sincer.

Îl aud cum oftează ușor și își eliberează mâna din mâna mea dar nu face nici un pas spre ieșire. Capul îi era în jos și privirea în podea. Părea că se gândește și eu îi urmăream fiecare găsit al feței. Își ridică privirea spre mine și doar mă privește câteva secunde fără nici o reacție, mâna lui ajunge pe obrazul meu mângâind ușor.

– M-ai urat 17 ani …17 ani…Este imposibil să te oprești dintr-o dată, spune încet și când simt că vrea să își retragă mâna o prind rapid și o duc spre buze…

– Xavier, spun și înghit în sec.

– Sunt un amestec de resentimente și tristețe și ură și tot ce vrei tu….Am în mine o furtună care abia mă lăsa să respir dar ….

Îmi las privirea în jos și îi eliberez și mâna.

– Dar ce, Klaine?

– Nu pleca de lângă mine.

– Nu aş putea face asta. Ți-am promis că voi fi alături de tine până la final…Abia atunci vom vedea pe ce căi o vom lua după ce noi doi…

– Adică? îl întreb rapid.

– Nu știu. Simt că vei pleca, că vei dispărea, îl aud și oftez adânc.

– Când totul se va sfârși, simt că tu nu vei mai fii lângă mine…

– Nu cred că… încep eu să vorbesc dar el mă oprește.

– Klaine, 17 ani ai urât persoana din faţa ta…pe mine… Rose…a murit că m-a ajutat pe mine… Când îți vei potoli acea furtună din interiorul tău, astea toate vor ieși iar la suprafață. Când îi vei răzbuna moartea, tot vei avea un gol în tine. Va fi, pentru că ea tot nu va fi lângă tine și asta este doar vina mea. Și această vină nu ne va permite să rămânem unul lângă altul….spune ușor și îl văd cum iese din birou.

Privesc cum se închide ușa în urma lui. Poate avea dreptate, poate că eu nu voi trece niciodată peste faptul că el…că de la el a început coșmarul meu…dar…

Deschid ușa, încep să merg apăsat și întru în biroul său. Era pe scaun și își ținea chipul în  mâini.

– Ce ai vrut să îmi spui aseară? îl întreb rapid și el își ridică privirea spre mine. Se încruntă ușor dar eu mă apropii de el și întorc scaunul pe care stătea așezat spre mine.

– Spune-mi… spune-mi ce și vrut să spui…îi cer.

– Ai spus că …

– Spune-mi…îl întrerup eu.

– Klaine…

– Arh, la dracu Xavier…doar spune-mi, îi cer eu nervos.

– Că am sentimente pentru tine, spune revoltat, și mă împinge de lângă el.

– Asta vrei să auzi? se ridică rapid în picioare și face câțiva pași departe de mine.

– Da. Da. Am sentimente pentru tine, îmi țipă.

– Xavier…

– Taci, taci Klaine…Nu mai vreau să aud nimic, te rog. Doar taci din gură….

– Și eu am…îi spun rapid. Îl văd cum tresare ușor și mă privește șocat dar își încruntă imediat privirea.

– Știu. Îți știu sentimentele, spune rece.

– Te plac. Îmi place când te enervezi, când mă privești urât, când te prefaci că ești supărat pe mine, când îmi vorbești numai aberaţii și mă scoți din minți, când mă privești rece, când mă privești cu căldura…când mă săruți, când mă atingi….toate aceste lucruri la tine îmi plac, îi spun rapid și îl văd cum clipește mărunt și înghite în sec.

– Mă placi? întreabă cu neîncredere și pufnesc iritat.

– Arh…la dracu, Xavier…Ai uitat ce tocmai s-a întâmplat între noi? Crezi că lăsam să se întâmple asta dacă nu o făceam? Cât de idiot poți să fii? Dacă voiam doar sex, căutam în altă parte doar sex….ești atât de prost uneori…îi scuip eu. Îl văd cum se încruntă iar spre mine și îi zâmbesc ușor știam că aceste cuvinte îl vor face să reacționeze…

– Abia aștept să ajungem acasă, îl aud și îmi dau ochii peste cap…Vine ușor spre mine și îmi apucă mijlocul, privindu-mă adânc în ochii…

– La noi este una din două, îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el.

– Ori ne vom lupta până unul din noi cedează, ori ne vom iubi că doi nebuni toată viața, îl aud și îmi simt inima cum stă să iasă din piept. O auzeam în timpane și îmi înghit nodul format în gât.

– Aleg ambele variante, îi spun ironic.

– Xavier… Iartă-mă, îi spun și asta îl ia prin surprindere.

– Noi trei am fost doar nişte pioni pe tabla lor de joc. Este timpul să le întoarcem jocul….Cred că știu cine este în spatele la toate astea, îi spun încet.

– Dar…vreau să știi că nu îți va fi ușor…mă privește atent și își întoarse privirea spre ușă.

– Ai găsit ceva în acele dosare? întreabă încă privind ușa.

Dar eu îi sărut obrazul, ceea ce îl face atent la mine.

– Da…hai să îți arăt, îi spun și îmi eliberez mijlocul din îmbrățișarea lui. Îi apuc mâna trăgându-l după mine în celălalt birou.

Mă îndrept spre el și îi ridic foaia unde erau acele nume încercuite. Erau aproape în toate dosarele. Îl văd cum trece rapid cu ochii apoi mă împinge ușor și ia restul de dosare la verificat. Foile zburau pe lângă el și chipul îi se întunecă de fiecare dată când privea spre ele…Se așează pe scaun destul de brutal și își închise ochii.

– Mă simt….ai avut dreptate, doar un pion… M-au jucat atâția ani cum au vrut ei. Mă simt folosit mă simt trădat…

Vocea îi era încărcată de o greutate care o știam. Știam acel sentiment, știam cum se simte acum….Era la fel ca mine, între două lumi, mintea lui era încărcată acum de întrebări. Aceleași întrebări care mă bântuiau pe mine …aceeaşi întrebare continuă …17 ani….de ce?

– Xavier, îl fac atent și își ridică privirea spre mine. Mă las pe vine lângă el și se întoarse cu scaunul spre mine. Mâna lui îmi mângâie ușor chipul și îl văd cum încearcă să își reprime acel urlet de neputință, acel sentiment să știi că ai fost trădat de propriul tău sânge…

– El a încercat să mă omoare în seara aia…pentru că eu atunci am vrut să fac curățenie în firmă, să fac totul mai transparent….și el nu voia să aflu…spune încet…

– Nu a ținut cont că îi sunt frate…

– Xavier…

– Nu…nu…și ai dreptate…suntem pioni…..Pe jocul lor și totul a început de la mine…fratele meu…el…este vinovat pentru tot.

Îi aud ura din glas. Îi văd sclipirea aceea din ochii și îmi pun mâinile pe chipul său.

– Xavier…vreau să mergem acasă, vreau să te  iubesc…îi şoptesc și totul la el se schimbă când îmi aude cuvintele…