Secretarul – Capitolul 31

-Mâine o să lipsesc de la birou.

 -Este totul OK ?

    -Da. Am puțină treabă cu Alia.

Aceasta era singura lămurire ce i-o dăduse cu o seară în urmă, înainte de a pleca de la el.

Acum era la birou. Privea laptopul, dar nu vedea ecranul unde  erau afișate datele unui contract pe care trebuia să îl studieze.

Fără încetare gândurile se întorceau la acele cuvinte ce îi sădeau în suflet teamă și îndoială.

Tot nu putea înțelege această legătură atât de strânsă ce o puteau avea.

Lui i se părea normal ca la orice problemă să apeleze la iubitul ei, nu la fostul soț.

Iubit care nu era acolo când avea nevoie de el, fiind după explicația dată atunci la cină, plecat în delegație. Dar cât putea sta un om plecat de lângă iubita lui? Ce fel de job avea de era mai mult plecat?

Întrebările ce nu îi dădeau pace semănau foarte mult cu un soi de gelozie.

Cei drept patru zile și nopți din săptămâna ce trecuse le petrecuseră împreună. Fie la el în apartament fie la Miha.

Relația lor evoluând de la sine fără a exprima vre-unul în cuvinte vri-o cerință.

Chiar îi plăcea acest fapt și realiza că se simțeau confortabil amândoi. Fiind  bărbați  puteau aborda tot felul de subiecte, puteau privi un film bând o bere, puteau avea divergențe fără ca vreunul să se supere.

Într-un cuvânt, relația lor era relaxată și plăcută, propriile simțăminte evoluând lin spre acea dorință de continuitate.

Iar cândva, pe drumul acesta, pur și simplu se îndrăgostise de el.

Își trecu mâinile prin păr, învârtind pe toate părțile noul cuvânt ce îi apăru în gânduri ca concluzie pentru stările ce îl încercau.

Văzu ușa deschizându-se, iar tatăl lui intră în birou.

-Hai să mâncăm împreună.

Pe moment ar fi vrut să refuze. Să poată analiza în voie noua descoperire ce izvorâse din suflet și îi încărca întreg trupul.

 -Să mergem, spuse ridicându-se de pe scaun. Poate puțină distragere avea să îl ajute să vadă totul mai clar.

Peste o jumătate de oră erau așezați toți trei, ei doi și Sam, la o masă din restaurantul preferat al tatălui său.

Dădură comanda iar cât așteptau să le vină mâncarea, discutară diferite probleme de la firmă, simțind de câteva ori privirea tatălui său zăbovind mai mult asupra sa.

-Spune-ne ce se întâmplă, întrebă acesta fără a mai avea puterea să se abțină.

Acum privirile amândurora îl studiau atent.

    -Nu vă faceți griji. Am doar o zi mai proastă.

    -Este ceva în neregulă legat de firmă? Ai descoperit iar…

     -Nu tată. Este o problemă personală.

     -Problemă din aceea în care trebuie să cumperi un apartament? întrebă acesta făcând referire la situația când trebuise să rezolve o problemă cu una din secretarele ce le avusese în trecut.

-Nu. Nimic de acest fel, îl liniști încercând un  zâmbind.

Ar fi dat orice să le spună că se îndrăgostise de…secretarul lui. Totodată avea și un soi de frică în a le destăinui acest fapt.

Nu era sigur cât aveau să înțeleagă sau să îi accepte sentimentele.

Mai ales că tatăl lui voia de la el un moștenitor. Un moștenitor legal din propria genă.

Ospătarul le aduse mâncarea, așa că discuția, pentru moment rămase în plan secund.

După o oră și jumătate era din nou în propriul birou cu telefonul în mână, după ce sunase de două ori apelul fiindu-i respins.

Simțea că îl apucă din nou furia.

Îl aruncă pe canapea, iar el se postă în fața imensei ferestre. Aceasta era poziția preferată când își simțea gândurile învălmășite.

Priveliștea orașului, lumea de la picioarele lui într-o continuă mișcare și  frumusețea cerului senin, îi dădeau o stare de liniște, gândindu-se că toți acei oameni aveau la fel ca el diverse probleme, chiar dacă uneori ale lui i se păreau cele mai grele.

Avea impresia că durerile ce izvorau din suflet, erau grele prin neînțelegerea și zbuciumul ce îl făcea să îl trăiască.

Nu îi era frică de sentimentele nou descoperite, chiar dacă le trăia pentru prima dată, frica cea mare izvora din neâncredere pentru viitorul lor.

Tatăl lui îi spuse o dată că singura durere ce nu putea avea explicație și nici rezolvare era în legătură cu moartea.

În rest oricât de grea sau fără înțeles,  orice problemă din viață avea rezolvare.

Totul ținea de perspectiva din care era abordată.