Spiritul renăscut – Capitolul 30

Jettana și Charnwit îl duseră pe Khemjira înapoi în casă. Jettana plănuia să se întoarcă pentru a evalua situația de la bunica Si, în timp ce Charnwit trebuia să rămână și să aibă grijă de Khemjira la reședința lui Por Kru.

La sosire, Khemjira se încuie în cameră, lăsându-l pe Charnwit să nu aibă altceva de făcut decât să stea și să asculte sunetul plânsetului prietenului său de cealaltă parte a ușii. Simțea o tristețe copleșitoare care era dincolo de cuvinte, stând tăcut, incapabil să facă nimic.

Se rugă ca totul să treacă și să vină zile mai bune în curând.

“Toranee Kanseng”[1], cântecul adesea cântat la înmormântări, rezonă în tot satul. Înmormântarea bunicii Si avu loc în acea seară, în mijlocul durerii și a tristeții tuturor. Trupul ei urma să fie ținut acasă doar o noapte înainte de a fi dus la templu pentru incinerare a doua zi, conform ultimelor dorințe ale bunicii Si pe care le spusese tuturor.

Deoarece nu avea copii sau rude, nu voia să-i împovăreze pe săteni. Deși mulți nu fuseseră de acord, preferând să urmeze obiceiurile tradiționale, își dădură seama că nu răsplătiseră niciodată bunătatea acestui mare binefăcător. Prin urmare, îndeplinirea ultimei dorințe a bunicii Si fu considerată adecvată.

– Por Kru, de ce nu te duci să faci o baie și să-ți schimbi hainele mai întâi? Mă voi ocupa de lucrurile aici, sugeră Jetta în timp ce se apropia de Por Kru, care era încă în cămașa albă pătată de sânge și udă de la săritura în iazul de lotus. Nu se schimbase de peste două ore, așa că Jet era îngrijorat că Por Kru s-ar putea îmbolnăvi.

Atmosfera din jurul lui Por Kru era prea tensionată pentru ca cineva să se apropie și să inițieze o conversație, cu excepția ucenicului său apropiat, Jettana. Dar odată ce-l văzu pe Por Kru dând din cap, se retrase în liniște, fără să mai spună nimic.

În acest moment, oricât de haotic era totul în jur, Pharan rămase liniștit pe podea, cu ochii negri fixați pe tămâia din arzătorul din fața sicriului. Privea cum flăcările mistuiau fiecare băț până când se stinseră unul câte unul.

Fiecare minut trecea încet și fiecare amintire începea să-l tragă înapoi, făcând să-i vibreze sentimentele ascunse în piept și să tremure de tristețe.

Pentru Pharan, bunica Si era cineva care îi arătase o bunătate care nu era diferită de cea a propriei sale mame biologice. Ea fusese prima care-l îmbrățișase după ce mama lui murise, prima care-l hrănise cu o lingură de orez și prima care-I făcuse desert.

Astfel, chiar dacă înțelegea aspectele vieții, că toți cei născuți trebuie să moară într-o zi, era imposibil să nu simtă durere și tristețe.

Înainte ca veneratul călugăr  să sosească pentru a săvârși ritualurile funerare, Pharan trebui să se întoarcă acasă pentru a se îmbăia și a se îmbrăca. Cu fiecare pas înapoi spre casa lui, greutatea pașilor lui părea să despice pământul în două, apăsând cu atâta forță încât spiritele pădurii se retraseră de frică. Chiar și fantomele ancestrale care dețineau pământul simțiră un fior de groază.

Era o furie pe care nimeni din această lume nu o mai experimentase vreodată.

Când se întoarse în casă, urcă încet scările și urechile sale prinseră sunetul plânsetelor venind atât din aripa stângă, cât și din aripa dreaptă a casei. Silueta înaltă se opri să asculte în ambele direcții înainte de a decide să meargă spre dreapta.

Pharan intră într-o cameră și se apropie de o masă cu două sticle de suc roșu și un vas cu bețișoare de tămâie. În centrul mesei era o statuie de lemn sculptată de un tâmplar, înfățișând doi băieți ținându-se de mână.

Plânsul venea de la cineva care își pierduse fratele geamăn și nu se mai întorsese niciodată.

– Ake, strigă Pharan încet. În curând, apăru copilul într-o ținută albastră tradițională. Băiețelul se apropie și strânse strâns tivul pantalonilor lui Pharan, încă plângând jalnic.

– P-Por Kru, Thong, Thong… Pharan mângâie ușor capul băiatului înainte de a răspunde cu voce scăzută.

– Da, știu.

– Eu… nu pot trăi fără Thong. Por Kru, te rog… poți să-l aduci pe Thong înapoi la mine?

Pharan își ținu involuntar respirația pentru o secundă când auzi acea cerere, știind prea bine că nu o poate îndeplini.

Pharan înțelegea durerea de a pierde pe cineva care era la fel de prețios ca lumina ochilor. Dar atâta timp cât respirai, singurul lucru de făcut era să continui să te lupți. Cu toate acestea, pentru cei care își dăduseră deja ultima suflare, mai erau modalități de a se reuni încă o dată.

– Nu pot să-l aduc înapoi, dar te pot trimite la el dacă asta vrei, răspunse Pharan, făcându-l pe Ake să-și ridice încet privirea și să se uite din nou la fața lui Por Kru.

– Ce zici? Mai vrei să rămâi aici sau să mergi în locul unde ar fi trebuit să fiți de la început?

Adevărul era că niciunul dintre ei nu ar fi trebuit să fie chemat în această statuie de bunicul șaman al lui Pharan. Dacă nu ar fi fost curiozitatea tânără a bunicului său de a-și testa abilitățile, amândoi ar fi renăscut cu mult timp în urmă.

Auzind asta, Ake, gândindu-se la tot timpul care trecuse, începu să plângă, dând din cap înainte de a face un pas înapoi și de a se prosterna respectuos la picioarele lui Por Kru.

Numeroasele amintiri din această casă thailandeză erau prețioase pentru spiritele orfane ale lui Ake și Thong, care nu aveau pe nimeni care să aibă grijă de ele. Dar în cele din urmă, ceea ce contase cel mai mult pentru Ake fusese fratele său geamăn. Cu lacrimi în ochi, îi spuse lui Por Kru:

–  Mulțumesc pentru tot.

După acele cuvinte, Pharan îngenunche încet, întinzându-se să atingă capul băiețelului cu care fusese de zeci de ani. El cântă khatha sacră pentru a ajusta starea spirituală a sufletului, iar forma lui Ake se transformă treptat într-o flacără galbenă moale plutind deasupra palmei sale.

Pharan îl puse într-o cutie de lemn, intenționând să-l ducă la templu a doua zi, astfel încât abatele să poată ajuta la trimiterea spiritului în lumea de apoi, împreună cu bunica Si.

Cu ambele mâini, puse cutia de lemn la loc, ochii lui privind-o calm timp de câteva minute înainte de a vorbi din nou.

– Sper că în viața viitoare, voi doi vă veți naște într-o familie care vă iubește și vă îngrijește bine.

Khemjira se trezi devreme să gătească, împachetă mâncarea într-o cutie de prânz și merse acasă la bunica Si cu Charnwit. Când ajunseră la înmormântare, primul lucru pe care-l făcu fu să aducă un omagiu decedatei aprinzând un băț de tămâie și cerându-și scuze.

– Bunică Si, îmi pare rău că te-am făcut să sfârșești așa. Totul este din vina mea. Dacă nu aș fi venit aici în primul rând, niciunul dintre aceste lucruri teribile nu s-ar fi întâmplat. Atâta timp cât sunt încă în viață, îți voi face merite deseori, bunicuță. Îmi pare foarte rău.

 După ce termină de vorbit, Khemjira puse bățul de tămâie în vas, se prosternă o dată și se retrase încet pentru a pune mâncarea din cutia de prânz în bolul de pomană care fusese pregătit.

Apoi coborî să-i asculte pe călugări cântând ritualurile funerare pe un scaun din spate, într-un colț unde nimeni nu-l observa. Chiar și Jettana, care trebuia să-l ajute pe Por Kru cu lucruri, se uita frecvent la el.

Jettana era îngrijorat că Khemjira s-ar putea învinovăți pe sine, dar starea de spirit a lui Por Kru era și ea o îngrijorare, așa că rămase aproape, fără să îndrăznească să plece. Habar nu avea ce simțea Por Kru acum pentru Khemjira după ce pierduse pe cineva pe care era iubit ca o mamă din cauza dușmanului karmic al lui Khemjira. Dar pentru Jettana, Khemjira rămase un prieten pe care nu-l va lăsa niciodată să moară prea ușor.

– Așteaptă-mă, Khem. Îl voi face pe Por Kru să înțeleagă că nimic din toate acestea nu este vina ta.

Jettana nu putea decât să se gândească la asta.

Când veni timpul pentru ceremonia de incinerare a bunicii Si, trupul ei fu ridicat într-o camionetă și dus în templu. Aproximativ zece săteni și rude fură hirotoniți călugări în onoarea bunicii Si. Zece călugări fură invitați să cânte mantre budiste, să ofere ultima masă și să țină o predică. În cele din urmă, terminară de cântat Matikabangsukul [2]în timp ce sătenii dădeau de pomană și făceau ceremonialul de turnare a apei la finalul ceremoniei.

După ritualul de merit dedicat decedatei, abatele sau Luang Por Sua conduse procesiunea funerară. Șeful satului purta un suport de tămâie cu un singur băț aprins, urmat de Por Kru, îmbrăcat într-un costum negru din cap până în picioare, ținând un portret al bunicuței Si. În spatele lui, Jettana, Chaiya, Lah, Mhek și alți doi bărbați purtau sicriul, iar restul sătenilor își luară rămas bun de la bunica Si pentru ultima dată.

Odată ce procesiunea se învârti de trei ori, conform tradiției, sicriul lui bunicii Si fu așezat pe rugul de incinerare. Pe măsură ce povestea vieții ei era povestită, împreună cu faptele bune pe care le făcuse pentru săteni, suspine ușoare se auzeau intermitent.

Amintind de efemeritatea vieții, ceremonia continuă cu oferirea unei haine de călugăr. Apoi sătenii se urcară pentru a pune flori de lemn de santal și bețișoare de tămâie la baza rugului, gata să fie aprinse.

Por Kru fu primul care se urcă și, nu numai că puse flori de lemn de santal și bețe de tămâie, dar și o cutie de lemn care conținea spiritul lui Ake, încredințându-l în grija bunicii Si. Într-un dialect isan profund și blând, el spuse:

– Ne vom vedea din nou, bunicuță. Te rog să ai grijă de Ake pentru mine.

După ce Por Kru depuse floarea și se întoarse la locul său ca gazdă, sătenii îl urmară la coadă pentru a-și pune propriile flori, inclusiv Charnwit și Khemjira.

Actul final era aprinderea rugului funerar, trimițând sicriul bunicii Si în crematoriu. Fumul cenușiu moale care plutea din vârful rugului era o priveliște care-i făcu pe mulți să simtă un sentiment profund de pierdere, determinându-i să-și strângă mâinile în rugăciune deasupra capetelor.

De acum înainte, acest mic sat nu va mai avea un șaman khwan ca bunica Si pentru a proteja și veghea asupra oamenilor. Fie ca bunica Si să fie cu cei pe care i-a iubit și să locuiască într-un loc mai bun.

După aceea, Charnwit simți brusc atingerea mâinii lui Khemjira de care se agățase. Când se întoarse să se uite, își dădu seama că mâna pe care o ținea nu aparținea prietenului său, ci unui băiat din sat. Băiatul se uită înapoi la el cu o expresie confuză și nedumerită. Charnwit îi dădu drumul repede mâinii și își ceru scuze.

Uitându-se în jur, văzu săteni care treceau unul pe lângă celălalt, iar Khemjira dispăruse fără ca Charnwit să-și dea seama. Inima lui deja neliniștită deveni și mai îngrijorată.

În acel moment, Jettana, care își îndeplinise misiunea de a-l însoți pe Por Kru, se grăbi spre Charnwit. Se încruntă când îl văzu pe Charnwit stând singur, palid și transpirat, uitându-se în jur. Fără ezitare, Jettana se repezi spre el.

– Unde este Khem? întrebă Jettana.

Charnwit, încă încruntat, clătină din cap drept răspuns:

– Nu știu.

Jettana îl privi neîncrezător înainte de a răspunde tăios:

– O să-l caut pe Khem, evident. Ce întrebare ciudată. Dacă îl lăsăm să plece așa, va muri!

– Înțeleg cum te simți. Și eu sunt îngrijorat pentru el, dar nu putem ieși așa, răspunse Charnwit încruntat.

 Niciunul dintre ei nu știa unde se afla Khemjira în acel moment sau unde plănuia să meargă. Fără o analiză atentă, le-ar pierde timpul amândurora, ceea ce ar putea înrăutăți lucrurile în loc să-l ajute pe Khemjira.

– Să mergem să ne consultăm mai întâi cu Por Kru, spuse Jettana, după ce auzi raționamentul, respirând adânc pentru a-și recăpăta calmul înainte de a da din cap că e de acord.

Când ieșiră din cameră, îl văzură pe Por Kru stând în partea centrală a casei ca și cum ar fi anticipat situația.

Fără ezitare, Jettana și Charnwit se târâră în genunchi spre Por Kru și-și uniră mâinile în semn de închinare înainte de a vorbi.

– Por Kru, Khem a părăsit satul, scăpă Jettana în grabă.

Pharan își lăsat ceașca de cafea deoparte înainte de a răspunde:

– Și?

Jettana înghiți greu la vederea privirii indiferente a lui Por Kru și continuă cu o voce tremurândă.

– Por Kru, dacă pleacă așa, cu siguranță va muri. Por Kru, te rog să-l ajuți.

Înainte ca Jettana să termine de vorbit, Por Kru îl întrerupse imediat:

– De fapt, nu ar fi trebuit să-l aduci aici de la bun început. Nu ți-am spus să nu te amesteci în afacerile karmice ale altora? Vezi ce se întâmplă când te amesteci în treburile altora? Sau ai nevoie să mor și eu înainte să-ți dai seama?

Această propoziție îl lovi pe Jettana ca un fulger și înghițit greu, inima tremurând-i de durere și regret pentru propriile acțiuni încăpățânate.

Da, el fusese cel care se apropiase de Khemjira și-l adusese aici, provocând probleme pentru mulți și ducând la moartea bunicii Si din cauza dușmanului karmic al lui Khemjira. Totul fusese din vina lui Jettana.

Dar gândul de a opri totul și de a-l lăsa pe Khemjira să înfrunte moartea singur îi provocă o durere ascuțită în inimă, ca și cum ar fi fost străpunsă de o suliță.

Khemjira era prietenul său drag, pe care îl iubea și voia să-l protejeze cu viața, sperând să-l vadă trăind o viață lungă împreună, prin urmare, nu se putea hotărî să renunțe la el.

Când își dădu seama de acest lucru, Jettana se prosternă încet la pământ, cu vocea tremurândă în timp ce spuse:

– Îmi iau rămas bun de la tine, Por Kru.

Jettana și Charnwit își puseră gențile cu haine pe umeri și ieșiră din casa lui Por Kru.

Cu toate acestea, nu trecuseră încă dincolo de pădurea de cauciuc când văzură o camionetă albă parcată cu șeful satului stând lângă ea. Văzându-l, cei doi se îndreptară spre el.

-Lung[3], unde te duci? întrebă Jettana încet, fără să îndrăznească să fie prea optimist.

– Sunt aici să vă conduc. Nu ai de gând să-l găsești pe Khem? Dacă pleci acum, îl poți ajunge din urmă.

Ochii lui Jettana se măriră surprinși, la fel ca ai lui Charnwit. Cei doi schimbară o privire înainte ca Charnwit să continue să întrebe.

– Știți unde este Khem, domnule?

Bărbatul dădu din cap, fără să menționeze că de fapt nu avea idee când dispăruse din sat Khemjira sau unde ar fi putut merge dacă nu ar fi venit cineva să-i spună.

– Da, să mergem. Să ne grăbim și să ne urcăm în camion. Altfel s-ar putea să ne fie dor de el.

Asta fu suficient pentru ca Jettana și Charnwit să se grăbească și să sară imediat în spatele camionului șefului satului.

Casa căzu într-o tăcere totală odată ce cei doi plecară. Ceea ce făcu apoi Pharan, fu să ia vasul cu apă sfințită pe care îl vrăjise și să bea din el înainte de a scuipa sângele negru care se acumulase în pieptul său în ultimele două zile într-un lighean, repetând acțiunea zi și noapte.