Spiritul renăscut – Capitolul 34

Când termină ce avea de spus, colțurile gurii lui Khemjira începură încet să se lase în jos în timp ce plângea. Cu cât vedea mai mult chipul lui Por Kru și cu cât auzea mai multe astfel de cuvinte, cu atât inima îi durea mai tare. Apoi scutură din cap.

– De ce… de ce vrei ca eu să continui să trăiesc când tu nu simți același lucru pentru mine deloc? Mi-ai spus că nu vrei să te implici. Mi-ai spus să trec peste tine, nu-i așa? După ce ai ajuns atât de departe, de ce nu mă lași să plec? În tot acest timp… am încercat, dar acum am obosit.

– …

– Acum eu… Nu mai vreau să trăiesc.

Un tumult de emoții i se învârtea în piept, făcându-l pe Khemjira să plângă și să-și descarce frustrările fără reținere. Chiar dacă vederea inițială a lui Por Kru îl umpluse de bucurie, cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât mai puțin înțelegea de ce Por Kru făcea asta.

De ce spune aceste cuvinte acum, când nu mai am nevoie de ele?

Pharan înțelese sentimentele prin care trecea Khemjira și-i îmbrățișă ușor trupul fragil.

Parfumul rece și reconfortant după care tânjea Khemjira, căldura trupului pe care și-l dorise dintotdeauna, i se infiltrară încet în inimă.

În cele din urmă, Khemjira nu putu rezista sentimentelor copleșitoare din pieptul său. Amintirile vieților trecute, ale pierderii celuilalt, dorința de a se agăța de această îmbrățișare încă o dată, se gravau adânc în conștiința sa cu fiecare clipă care trecea, făcându-i imposibil să se controleze. Mâinile lui mici, care fuseseră strâns încleștate, se relaxară încet și apoi se ridicară prudent pentru a apuca tivul cămășii lui Pharan într-un răspuns ezitant.

– Por Kru…

– Îmi pare rău că te-am făcut să plângi. Dar după asta, nu vor mai fi lacrimi.

– …

– În acest moment, nu pot spune altceva decât că te rog să ai încredere în mine. Indiferent ce se va întâmpla, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a mă asigura că vom putea fi din nou împreună, declară el, trupul său înalt îndepărtându-se ușor în timp ce ridica delicat bărbia lui Khemjira cu degetele sale subțiri. O înclină pentru a-i întâlni ochii negri ca smoala la o distanță atât de mică încât nasurile lor aproape că se atingeau.

Sentimentul interior era greu de articulat, dar Khemjira simți o căldură și un sentiment de siguranță învăluindu-l…

– Bine? întrebă Por Kru în șoaptă, cu o vocea care de abia putea fi auzită.

Khemjira își strânse buzele, lacrimile încă îi curgeau în ochi,

– Dar bunica Si și…

Pharan scutură din cap înainte ca Khemjira să-și poată termina fraza, corectând imediat neînțelegerea.

– Bunica Si a murit din cauze naturale. Timpul ei în această viață pur și simplu se încheiase. Nu a fost ucisă de nimeni, doar a fost posedată de acel spirit, explică Pharan.

 În visul său, el văzuse că bunica Si suferea de mult timp de o boală gravă, dar ținuse secret față de săteni pentru că nu voia să fie o povară. Știind că timpul ei era scurt, își petrecuse ultimele clipe făcând budincă cu nucă de cocos pentru a o împărți cu sătenii și făcând curățenie în casă.

– Cât despre Thong și Ake, ei erau morți ca oameni de o lungă perioadă de timp. Ar fi trebuit să îi las să renască după ce bunicul meu a murit, dar am vrut să îi păstrez pentru muncă, așa că le-am prins spiritele așa.

– …

– Nu trebuie să te simți trist. Gândește-te că i-am eliberat pentru a fi acolo unde le este locul.

Pharan îi șterse lacrimile celui mic cu vârfurile degetelor.

Khemjira făcu ochii mari, șocat de ceea ce auzise, pentru  că el crezuse mereu  că bunica Si murise din cauza propriului său dușman karmic. Întrebă cu o voce tremurândă și nesigură:

– Este adevărat, Por Kru? Bunica Si nu a fost ucisă cu adevărat?

Pharan îi șterse din nou ușor lacrimile înainte de a răspunde încet:

– Hmm.

Khemjira își acoperi fața și începu să plângă din nou, de data aceasta cu un sentiment de ușurare.

Chiar dacă era întristat de moartea bruscă a bunicii Si, fără șansa de a-și lua rămas bun cum se cuvine, era totuși mai bine decât vinovăția de a crede că făcuse ca o femeie atât de bună să sufere o soartă teribilă la sfârșitul vieții, așa cum crezuse inițial.

Deși Ake și Thong plecaseră în locul în care ar fi trebuit să fie, ceea ce se întâmplase va rămâne pentru totdeauna în inima lui Khemjira. Își va aminti momentele în care amândoi îi veniseră în ajutor până în ziua morții sale.

Dar în acel moment, era ceva mai presant pe care Khemjira nu-l putea trece cu vederea, și anume persoana care stătea chiar în fața lui…

Dacă Ake și Thong muriseră din acea zi, asta însemna că Por Kru fusese singur în tot acest timp?

Khemjira pufni încet, ștergându-și lacrimile pentru a-l privi mai bine pe celălalt bărbat.

– Te simți mai bine acum, Por Kru? Îmi amintesc că… acea zi… , Khemjira înghiți în sec, neîndrăznind să vorbească, și întâlni tremurând privirea calmă și fermă a lui Por Kru.

În acea zi, văzuse petele de sânge de pe cămașa lui Por Kru și picăturile de sânge împrăștiate pe podeaua casei.

Jettana spusese că Por Kru trebuie să fi fost afectat de magia neagră pentru a sângera în acest fel și că, din această cauză, întârziase să vină în ajutorul tuturor, ceea ce dusese la evenimente tragice.

Pharan nu intenționa să îi spună lui Khemjira că trupul său încă mai avea dureri mari. Pur și simplu își apăsă ușor fruntea de cea netedă a tânărului, transferându-i tandru căldura.

– Sunt în regulă. Aștept doar răspunsul tău. Ce spui? Mai vrei să continuăm să trăim această viață împreună?

Acea întrebare fusese ca o frânghie groasă aruncată într-o groapă fără fund scufundată în întuneric, iar Khemjira nu ezită să se agațe de ea.

De data asta, voi mai lupta puțin.

O mână încă strângea posesiv tivul cămășii lui Por Kru. Khemjira răspunse la întrebare cu un ușor semn din cap.

Timpul păru să se oprească pentru o clipă, în timp ce ochii lui Por Kru se fixau pe buzele lui, nasul lui drept atingând obrajii frumoși ai lui Khemjira. Pe măsură ce buzele se apropiau, inima celui mai tânăr bătea mai repede.

Până când…

– Khem, nu! strigă Jettana, tulburat de un coșmar, și se ridică în picioare în somn, speriindu-l pe Khemjira, în timp ce Pharan nu putu decât să ofteze încet și să se întoarcă cu o expresie calmă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Du-te să te schimbi în niște haine călduroase; trebuie să plecăm într-o călătorie în seara asta.

– Încotro?

– Nu-ți pot spune încă. Vei afla când vom ajunge acolo.

Khemjira dădu din cap și se ridică pentru a urma ordinele. Deschise dulapul și luă o cămașă cu mânecă lungă și pantaloni lungi înainte de a duce totul în baie. Imediat ce ușa de la baie se închise, Pharan ridică vraja de somn adânc și-și deschise geanta neagră pentru a lua o tavă din oțel inoxidabil. O folosi pentru a lovi în capul lui Jettana care dormea, cu mai multă forță decât de obicei, provocând un zgomot puternic.

Jettana se trezi din vis chiar înainte ca o durere ascuțită să-i treacă prin cap, făcându-l să ridice mâna pentru a se apăra.

– La naiba, doare. Cine naiba a făcut asta?! Jettana se întoarse repede, cu ochii mari de șoc când văzu persoana neașteptată din fața lui. Își dădu palme peste față, dar silueta din fața lui nu dispăru. Gura i se deschise și se închise timp de aproape un minut.

– P-P-P-Por Kru.

Pharan nu răspunse, doar se uită în tăcere la Jettana.

– …

– Cum ai ajuns aici… Rahat! Khem!

Dar de îndată ce-l văzu pe Jettana pierzându-și calmul când nu-și văzu prietenul, Pharan folosi aceeași tavă pentru a-l trezi pe ucenicul său.

– Au, Por Kru, de ce m-ai lovit?! întrebă Jettana cu o voce plângăcioasă în timp ce freca locul unde fusese lovit.

– Prietenul tău este în baie. De câte ori ți-am spus să nu-ți pierzi stăpânirea de sine?

Acesta este motivul pentru care fantome precum Ram Phueng s-ar putea apropia cu ușurință de Khemjira…Pharan se gândi în sinea sa, dar nu o spuse cu voce tare.

Când lui Jettana i se aminti de defectul său persistent din copilărie, nu putu decât să ofere un zâmbet sec și își ridică repede mâinile deasupra capului într-un gest de închinare.

– He, he, îmi pare rău.

Cu asta, Pharan puse tava din oțel inoxidabil înapoi în geantă și se ridică la înălțimea maximă înainte de a ieși din cameră. Jettana continuă să se scarpine în cap de nedumerire, dar orice ar fi spus Por Kru, el l-ar urma. Intenționa să-l trezească pe Charnwit, dar celălalt se ridicase deja și începuse să-și împăturească așternutul.

– Ce naiba? Când naiba te-ai trezit?

– Probabil când am auzit sunetul tăvii.

Jettana, cu o expresie timidă, se plânse cu un amestec de rușine și supărare.

– Nenorocitule, dacă ești treaz de veacuri, atunci de ce nu te miști?!

– Chiar crezi că dacă m-aș trezi, Por Kru nu te-ar lovi? Nu mă mai cicăli și du-te să-ți schimbi hainele.

– Hei, unde s-a dus Por Kru, Jet? întrebă Khemjira, uitându-se în jur.

Jettana arătă în sus.

– Pe acoperiș. Așteaptă o secundă,  să mă schimb.

Nu dură mult până când Jettana, Khemjira și Charnwit ajunseră pe acoperiș. Ceea ce văzură fu Por Kru stând în fața casei spiritelor, cu două baroase întinse pe pământ în apropiere. Cei trei nu ezitară și se îndreptară imediat spre Por Kru.

Cu toate acestea, cu cât se apropiau, cu atât mirosul devenea mai neplăcut. Văzură starea în care casa spiritelor, care devenise ternă și dărăpănată, deși fusese construită cu doar câteva zile în urmă.

– La naiba, această casă a spiritelor tocmai a fost făcută acum două zile, Por Kru, exclamă Jettana șocat, asemeni lui Charnwit și Khemjira.

Pharan dădu din cap, indicând că era deja conștient, văzând totul în viziunea pe care Puchong o crease.

Dacă n-ar fi venit astăzi, în noaptea următoare avea să fie noaptea în care Khemjira avea să cadă pe spate din acest loc.

– Această casă a spiritelor nu a invitat o zeitate să se încarneze, sau dacă a făcut-o, nimeni nu a venit, așa că a sfârșit prin a chema un spirit în schimb.

Cei trei tineri înghițiră greu cu toții la unison. Pharan continuă să explice ce văzuse în viziune.

– În acest moment, nu este o casă spirituală pentru zeitatea locală, ci o poartă fantomă conectată la dimensiunea spirituală a lui Ram Phueng. Voi doi, ajutați-mă să o sparg în bucăți.

Jettana și Charnwit știau bine ce înseamnă “voi doi”, așa că făcură un pas înainte pentru a ridica barosurile pe care le pregătise Por Kru.

Cu o astfel de greutate, dacă Khem ar încerca să o ridice, și-ar fi rupt oasele.

Vântul șuierător suflă pe lângă Jettana și Charnwit, care nu ezitară să dărâme totul imediat. În timp ce făceau acest lucru, recitau un khatha care le dădea putere dincolo de cea obișnuită. În curând, casa spiritelor fu redusă la nimic altceva decât o grămadă de moloz.

După aceea, Pharan luă o sticlă de apă sfințită din geantă și făcu un pas înainte pentru a o turna peste fragmente. Acest lucru creă un nor de negru care emise un miros urât, care inducea vărsături, făcându-i pe Jettana și Charnwit să-și întoarcă fața.

Le luă ceva timp să se obișnuiască și mai aveau multe de învățat și de practicat în această îndeletnicire.

Odată ce curățarea fu completă, Pharan se întoarse la Jettana și Charnwit pentru a-i instrui cu privire la următorii pași.

– De aici, ne vom despărți. Voi doi mergeți să căutați ceva la locul de naștere al lui Khem. Este o moștenire transmisă din generație în generație. Nu știu ce este, dar bănuiesc că este ceea ce ține inamicul karmic atașat de această familie. Odată ce îl găsești, faceți un ritual de curățare, apoi duceți-l la pompe funebre pentru a fi ars.

Jettana și Charnwit respirară adânc înainte de a da din cap simultan.

– Și tu, Por Kru? Unde te vei duce?

– Nu pot spune încă. După ce vă terminați sarcina, grăbiți-vă să vă întoarceți și așteptați-mă aici.

– …

– Aveți grijă de voi înșivă.

Cei doi ucenici încuviințară din nou. În timp ce așteptau ca Por Kru să-și facă bagajele, discutară diverse detalii cu Khemjira, inclusiv ruta pe care ar trebui să o urmeze și oamenii pe care ar trebui să-i caute.

– Jett, Charn, aveți grijă, spuse Khemjira, cu vocea tremurândă, cu ochii plini de lacrimi.

Văzându-l așa, inima lui Jettana se înmuie, și-și trase rapid prietenul într-o îmbrățișare și-l legănă ușor. Charnwit, de asemenea, îl mângâie pe cap.

– Mă pot descurca cu asta pentru un viitor luminos pentru noi toți. Nu vă faceți griji prea mult; totul va fi bine, îl asigură Jettana încrezător.

Khemjira dădu din cap înainte de a se schimba pentru a-l îmbrățișa și pe Charnwit.

– Te rog să ai grijă de Jett pentru mine, Charn.

– Nu trebuie să-ți faci griji, Khem. Ai grijă de tine, spuse Charnwit, în timp ce Khemjira nu putea decât să dea din cap ca răspuns.

– Uh-huh, mulțumesc.

Dacă ar mai rămâne o singură dorință, Khemjira și-ar dori ca toți să se întâlnească din nou.

Vii și respirând.