Spiritul renăscut – Capitolul 35

                          Aproape de unu dimineața, cei patru se despărțiră la baza blocului de apartamente.            Jettana plecă cu sedanul său cu Charnwit, îndreptându-se direct spre provincia                    Kanchanaburi, orașul natal al lui Khemjira. Când mașina dispăru din vedere, Por Kru, stând lângă Khemjira cu o geantă neagră în formă de cutie în mână, scoase brusc un telefon mobil și sună pe cineva. Numele care veni din gura lui Por Kru era unul pe care Khemjira nu îl mai auzise până atunci.

– Kachain, vino să mă iei, rosti Por Kru, sprâncenele sale ascuțite împletindu-se în timp ce ochii săi negri se uitau la Khemjira, care stătea uitându-se la el inocent înainte de a-și întoarce privirea și a răspunde.

– De abia aștept.

Khem își strânse ușor buzele, simțindu-se vinovat pentru că deranjase din nou pe cineva. Fața i se înroși când auzi gemetele unui bărbat și ale unei femei venind prin telefon.

– Este atât de greu să-l bagi înapoi în pantaloni?

– Apartamentul… Aleea…

– …

– Bine.

 Oricare ar fi fost răspunsul de la celălalt capăt, fu suficient ca Por Kru să fie de acord și să închidă.

Pharan își puse telefonul înapoi în buzunar și întinse mâna pentru a apuca una dintre mâinile lui Khemjira, care o ținea strâns pe cealaltă, transmițând un sentiment de presiune și vinovăție.

– Este un prieten de-al meu. O favoare ca aceasta nu este prea mult de cerut,  spuse Pharan cu o voce profundă când Khemjira își întoarse ochii strălucitori și rotunzi pentru a-l privi.

Auzind asta și văzându-și mâna legată de Por Kru pentru prima dată, simți o senzație caldă ridicându-se în piept.

Khemjira zâmbi cu recunoștință și dădu din cap.

– Bine.

După o scurtă așteptare, o mașină sport de lux cu două locuri opri și parcă de-a lungul trotuarului în fața lui Khemjira și a lui Por Kru. Geamul pasagerului 

alunecă încet în jos, dezvăluind chipul frumos al șoferului, care se aplecă ușor în față.

Celălalt era un bărbat cu părul negru și avea o constituție înaltă și slabă. Purta o cămașă maro cu mâneci lungi care părea oarecum dezordonată. Ochii lui albaștri-cenușii sclipeau cu o dulceață tandră, ușor întorși când făcu contact vizual cu Khemjira. De asemenea, avea un zâmbet slab care părea să ademenească pe oricine se uita la el să se îndrăgostească.

Khemjira își întoarse repede privirea, simțindu-se ca un șoarece mic sub supravegherea unui leu. Îl salută în grabă într-un wai, dar înainte de a putea rosti salutul, fu surprins de sunetul unei palme pe acoperișul mașinii de către Por Kru.

– De ce ai venit cu asta? întrebă Pharan încruntându-se.

Auzind întrebarea, Kachain clipi naiv.

– Ei bine, nu ai spus câți oameni vor veni.

Pharan se gândi să deschidă ușa pentru a-l scoate afară din mașină. Kachain era întotdeauna un motiv de supărare pentru el, chiar dacă nu se mai văzuseră de aproape trei ani.

Această mașină scumpă fusese rareori scoasă de Kachain din garaj pentru ca oamenii să o admire. Mai mult, Pharan știa bine că celălalt bărbat adusese intenționat mașina să-l ia doar pentru a-l irita.

Lui Pharan nu-i plăcea să meargă cu supermașini și nici nu îi păsa de mâncare și de bunuri prea scumpe. Deși nu vorbise niciodată despre astfel de lucruri, experiența de a se cunoaște încă din zilele de școală îl făcuse să-i fie ușor lui Kachain să ghicească.

Dar Kachain sincer nu știa că prietenul său apropiat îl va aduce cu el pe acest băiat mic și drăguț.

– Sau vrei să schimb cu cealaltă mașină? spuse tânărul sprijinit cu capul pe marginea superioară a tocului ușii.

 Mâna lui Pharan îl prinse strâns pe Khemjira.

– Mulțumesc, șopti acesta, chiar mai încet decât în șoaptă, în timp ce mâna robustă a lui Por Kru îl ghidă să stea corect. Deși erau doar două locuri, interiorul era suficient de spațios pentru a evita să se simtă înghesuit.

Corpul lui Por Kru era foarte cald, un fapt de care Khemjira devenise conștient astăzi.

Ușa se închise și mașina înaintă încet, deoarece șoferul știa deja unde vrea să meargă.

La scurt timp, Khemjira simți brusc privirea persoanei de lângă el și se întoarse să-i întâlnească ochii, doar pentru a fi întâmpinat cu un zâmbet care îl tachina, dar era și afectuos.

Înainte de a putea roși, mâna mare a lui Por Kru se ridică pentru a-i acoperi fața și-l împinse să se uite în altă parte, forțându-l să se uite pe fereastră.

– Dormi, spuse Por Kru simplu, iar ochii strălucitori ai lui Khemjira deveniră treptat grei și se închiseră imediat.

– Nu aș crede dacă nu aș vedea cu ochii mei, spuse Kachain în mijlocul tăcerii, cu ochii încă strălucind de batjocură jucăușă, fără nicio încercare de a o ascunde.

Cu toate acestea, Pharan, care își odihnea ochii, nu se deranjă să răspundă.

Kachain era obișnuit cu comportamentul lui Pharan, pe care îl cunoștea încă din timpul școlii. Pharan fusese întotdeauna la fel și, chiar dacă alții îl considerau intimidant și periculos, lui Kachain îi plăcea de fapt acest aspect al lui.

– Nu uita promisiunea pe care ai făcut-o. Mi-e foarte dor de dragul meu elev.

Kachain continuă să vorbească până când primi un răspuns ușor enervat de la Pharan. Abia atunci închise în sfârșit gura și se concentră pe condus.

Cine ar fi crezut că, unei persoane ca Kachain i se va interzice să pună piciorul în sat și să-l contacteze pe Jettana, chiar de către prietenul său apropiat. Și asta pur și simplu pentru că odată aproape că îl condusese pe căi greșite în timpul anilor de liceu pe Jettana care avea doar 17 ani?

Totuși, nu fusese chiar atât de grav. Tocmai ajutase la lărgirea minții unui copil, lăsându-l să experimenteze ceva nou…

Trecuseră aproape două ore, iar acum era puțin trecut de trei dimineața. O supermașină de lux conducea pe poteca pustie, ajungând la poalele unui deal din provincia Phetchaburi, flancat de păduri pe ambele părți.

Kachain nu se gândise să întrebe sau să se întrebe de ce Pharan îl pusese să-i lase aici. Dacă Pharan ar fi vrut ca el să știe, i-ar fi spus motivul de la început. Dacă rămânea tăcut, însemna că nu voia să știe, așa că Kachain spuse pur și simplu:

– Sună-mă dacă ai nevoie de ceva.

– Mulțumesc, răspunse Pharan.

 Khemjira, care simțise corpul pe care se sprijinea mișcându-se subtil, deschise ochii și auzi o șoaptă ușoară la ureche:

– Am ajuns.

Khemjira dădu din cap, se întoarse să-i mulțumească prietenului lui Por Kru, apoi deschise ușa mașinii pentru a aștepta afară.

Pharan se răsuci pentru a lua o geantă pătrată din spatele scaunului, se întoarse către Kachain și-i lăsă o ultimă instrucțiune.

– Ține amuleta cu tine până duminică. Pe drumul de întoarcere, opriți-vă la cel mai apropiat hotel pentru a vă odihni și întoarceți-vă dimineața.

Kachain dădu din cap imediat.

Cum să nu mă supun cuvintelor lui când era o mulțime de fantome care îmi urmăreau mașina…

Odată ce Kachain plecă, Pharan îl conduse pe Khemjira pe marginea drumului. La baza unui copac mare Payom, era un semn de lemn pe care scria Zonă de meditație, cu scări care duceau în sus.

Dar din câte se părea nu mulți oameni vizitau acel loc.

În scurt timp, ajunseră la o suprafață mare, înconjurată de case mici de lemn cu două etaje, unele vechi, altele noi, doar aproximativ cinci în total, asemănătoare cu casa parohială a călugărilor. Dar în acel moment, nu era nimeni acolo.

– De ce suntem aici? întrebă Khemjira, înclinându-și capul spre persoana care stătea lângă el.

Por Kru îl conduse de mână spre o casă mică, deschise ușa și intră înainte de a răspunde:

– Îl caut pe Luang Pu [1] Kasem, un prieten apropiat al bunicului meu. Am nevoie de ceva de la el. A fost într-un pelerinaj, așa că nu am mai fost în contact de mulți ani. Potrivit lui Jet și Charn, ultimul loc în care ucenicii săi au auzit vești despre el este aici.

Ușa se închise în spatele lor în timp ce Por Kru se îndreptă spre un colț al camerei învăluit în întuneric, dar continuă să vorbească, asigurându-se că Khemjira îl poate încă asculta.

– Obiectul pe care îl are la el ar putea fi chiar lucrul care ne poate ajuta, așa că trebuie să-l găsesc înainte de mâine seară.

 Când termină de vorbit, felinarul se lumină brusc, dezvăluind un interior bine curățat, cu facilități precum bucătărie, ustensile, orez, mâncare uscată și un pat cu așternuturi, pernă și plasă de țânțari.

– Am pus pe cineva să pregătească acest loc dinainte. Acum, ar trebui să te odihnești și să-ți aduni puterile. Vom găti dimineața, spuse Por Kru spus cu o voce profundă în timp ce se întoarse spre Khemjira să-i dea felinarul.

Ochii tânărului se umplură de un amestec de emoții – respect, recunoștință și apreciere copleșitoare – atât de multe, încât nu putu găsi cuvintele pentru a exprima totul.

Khemjira îngenunche, așezând felinarul lângă el, intenționând să se prosterneze la picioarele lui Por Kru, dar când se înclină ușor, mâinile sale împreunate fură așezate ușor pe palmele lui Por Kru, care se întinse pentru a le prinde în aer.

– E de ajuns, spuse simplu Pharan.

Cu asta, Khemjira dădu din cap în semn de ascultare.

În timp ce Khemjira se ridică și se întoarse să întindă plasa de țânțari și să pregătească patul așa cum i se spusese, Pharan se duse în colțul camerei unde erau așezate un altar budist și o statuie a lui Buddha. Se așeză pe pernă, aprinse o lumânare mare, apoi închise ochii, punându-și mâna dreaptă peste stânga pentru a medita.

Odată ce mintea lui se calmă, începu să recite khatha pentru a crea o barieră aurie cu scriere Pali care semăna cu un acoperiș de cupolă care acoperă zona, împiedicând fantomele să intre. Apoi își eliberă spiritul, trimițându-l în toate direcțiile în căutarea călugărului, așa cum intenționase.

Înapoi la Jettana și Charnvit.

De data aceasta, șoferul fu Charnvit, care, deși nu era foarte familiarizat cu traseul, era rece și precaut din fire. El avea protecție spirituală mai puternică decât majoritatea, făcând călătoria să pară mai sigură. În plus, adusese cutia Phaya Ngew Dum.

Anterior, în ziua în care cei doi avuseseră un accident de mașină și se loviseră de un copac, fuseseră norocoși că amândoi purtau centura de siguranță iar caracteristicile de siguranță ale mașinii funcționaseră eficient, astfel încât să nu fie grav răniți. După ce-și recăpătară cunoștința, coborâseră din vehicul pentru a suna un alt ucenic al lui Por Kru, proprietarul mașinii.

Celălalt, când primi apelul, se grăbi să vină. Din fericire, nu fusese nicio problemă pentru că era destul de apropiat de Jettana; erau ca niște frați, deoarece amândoi erau ucenicii lui Por Kru. Pe lângă problema mașinii, ajutase și la transportul celor doi în sat, așa cum i se ceruse, dar era prea târziu…

Înapoi la Jettana și Charnvit.

După acea zi, Jettana își pierduse toată încrederea în abilitățile sale de a conduce până la punctul de a-i permite lui Charnvit să-i conducă mașina dragă, pe care rareori își lăsa părinții și sora să o atingă.

–  Ne urmărește ceva, Jett? întrebă Charnvit, concentrându-se pe drum.

Jettana se uită în oglinda retrovizoare înainte de a se încrunta ca răspuns:

– Nu, nimic. De când am plecat din apartament, nu am văzut nimic.

Ciudat. Era prea liniște pentru Jettana să creadă că călătoria lui cu Charnvit va fi atât de pașnică.

Zgomot!

– La naiba! sări Jettana când ceva fu aruncat în geam. Deoarece mașina nu se mișca prea repede și erau lumini stradale la intervale, putuse vedea ce era.

O banană putredă cu un băț de tămâie, bucăți de pui care păreau să fi început să putrezească și dulciuri folosite ca ofrande, indicând în mod evident că acestea nu erau opera oamenilor.

Trecuseră de o intersecție cu trei sensuri, despre care se crede că este o cale de trecere a fantomelor pe drum cu doar o clipă în urmă.

Zgomot!

De data aceasta, ceva similar fusese aruncat spre partea lui Charnvit a mașinii, dar el nu părea panicat sau speriat deloc. Tânărul continuă să meargă neîncetat, menținând o viteză constantă.

Cu toate acestea, cu cât se apropiau de provincia Kanchanaburi, cu atât mai intens deveni totul. Pe lângă ofrandele aruncate neîncetat în geamurile mașinii, câinii și pisicile păreau să se repeadă în fața mașinii la fiecare cinci minute.

“Nutta thu wi ka lo to ka su no pan sam na ra cha wit tho phut sam ma sam hang ra a wa ka pha so pi thi i.” [2]

Cu cât Jettana recita mai mult incantațiile protectoare, cu atât părea să provoace mai mult furia a ceea ce era acolo.

Când mașina era pe cale să traverseze un pod peste râu, care era în reparații și avea bariere de lemn pe laterale pentru a împiedica oamenii să cadă, dintr-o dată, un camion care venea din direcția opusă viră pe banda lor fără avertisment.

În acea secundă, farurile camionului străluciră în ochii lui Jettana și Charnvit înainte ca acesta din urmă să ia decizia într-o fracțiune de secundă de a vira și de a se izbi de barierele de lemn de pe pod. Mașina pierdu controlul și se prăbuși instantaneu de pe pod.

Apa învălui rapid vehiculul. În timp ce luminile erau încă aprinse, ambii pasageri își desfăcură în grabă centurile de siguranță și se grăbiră să deschidă ușile pentru a înota din mașina care se scufunda.

Din păcate, curentul era puternic, dar Jettana reuși să înoate și să-l apuce pe Charnvit, ai cărui ochelari îi fuseseră măturați de pe față.

Dar acum, să ajungi deasupra apei nu era ușor. Amândoi erau ezitanți și plini de frică. La ultima suflare disperată, își uniră buzele într-un sărut imediat.

Dintr-o dată, se simțiră ca și cum trupurile lor ar fi fost trase înapoi, însoțite de un potop de amintiri care le veniră în minte.

Amintirile estompate proiectau imagini pe care Jettana și Charnvit nu le mai văzuseră până atunci. Era povestea a trei femei care erau prietene apropiate: una pe nume Jintana, alta pe nume Khemmika și ultima pe nume Chayada.

Acestea trei erau prietene inseparabile care frecventaseră împreună un liceu de fete încă din adolescență. Aveau o grijă profundă una față de cealaltă, în special de Khemmika, a cărei sănătate nu era cea mai bună. Jintana și Chayada avuseseră întotdeauna grijă de ea cu tandrețe.

Dar exista un secret pe care Khemmika nu îl știa: Jintana și Chayada erau amândouă atrase de același sex și dezvoltaseră sentimente una pentru cealaltă care înfloriseră în dragoste.

Cu toate acestea, societatea de la acea vreme nu era dispusă să accepte astfel de relații, așa că cele două puteau să se întâlnească doar în secret, fără să anunțe pe nimeni, nici măcar pe Khemmika, de teamă că prietena lor va fi dezamăgită și dezgustată de natura lor “deviantă”.

Dar într-o zi, dragostea lor fu spulberată brusc când familiile lor descoperiră relația lor. Jintana fu forțată să se logodească cu un tânăr oficial guvernamental promițător pe care nu îl iubea, în timp ce Chayada urma să fie trimisă în străinătate pentru studii pe care să le continue imediat ce termina liceul.

Ziua petrecerii de logodnă a lui Jintana coincise cu ziua în care Chayada trebuia să părăsească țara.

Cele două se întâlniră în secret într-un loc despre care doar ele știau.

Jintana era încă în rochia de mireasă, în timp ce Chayada era gata să se îndrepte spre aeroport.

Cuvintele le dezamăgiră, tot ce puteau oferi erau urări pentru bunăstarea și viitorul celeilalte. Se îmbrățișară și se sărutară pentru ultima dată, dar tot izbucniră în plâns de fiecare dată când își amintiră momentele pe care le împărtășiseră.

Un singur lucru avea să rămână gravat în amintirile lor toată viața:

La revedere, singura iubire a inimii mele.