Spiritul renăscut – Capitolul Special 4

Despre cele două globuri de sticlă din vis

În adâncul unei nopți cu lună plină, Khemjira dormea liniștit singur în noul său dormitor, separat de Jettana și Charnwit pentru a nu le deranja intimitatea. De asemenea, nu împărțea camera cu Pharan, deoarece amândoi fuseseră de acord că ar trebui să se căsătorească mai întâi pentru a putea împărți confortabil un pat, liniștiți sufletește.

Khemjira însuși ceruse timp să își urmeze visele, să muncească din greu și să câștige bani, făcând ceea ce îi plăcea pentru o perioadă de timp înainte de a se căsători. În acest timp, călătorise adesea între Bangkok și Ubon Ratchathani pentru că nu putea suporta distanța. Vacanța anuală din această lună nu era o excepție.

După cinci ani în care depășise perioade întunecate, nu mai visase niciodată, nici rău, nici bine, până în această noapte.

În visul său, o femeie în vârstă, îmbrăcată în alb, al cărei chip nu-l putea desluși, urcă scările acelei case thailandeze, așeză acolo un coș de bambus și plecă fără să spună un cuvânt.

Khemjira coborî scările și luă coșul de bambus, ochii lui urmărind figura bătrânei care se retrăgea cu un sentiment ciudat de nostalgie. Totuși, simți o fericire profundă văzând-o din nou pe acea femeie misterioasă.

Tânărul se aplecă să se uite la coșul de bambus pe care îl ținea în brațe, scoase pânza albă și curată care îl acoperea și văzu două globuri de sticlă transparentă, de mărimea unui pumn, așezate unul lângă altul.

Cele două sfere scânteiau strălucitor, reflectând lumina soarelui și creând un frumos halou în jurul lor, umplându-l de atâta căldură încât îi venea să plângă.

Se trezi în acel moment cu fața udă de lacrimi și cu inima bătându-i atât de tare încât îl durea. Se ridică încet, incapabil să adoarmă la loc.

Khemjira ieși din dormitor și bătu la ușa lui Pharan. După o scurtă așteptare,  împinse ușor ușa.

Lumina de la lampa de pe noptieră era aprinsă. Pharan aștepta ca Khemjira să meargă acolo. Se apropie de pat, se strecură sub pătură și se cuibări imediat în brațele persoanei care dormea acolo.

– Peem.

– Hmm.

– Am avut un vis ciudat, spuse Khemjira, iar brațul care se odihnea în jurul taliei lui se ridică.

Mâna groasă îi mângâie ușor capul lui Khemjira înainte ca Pharan să-l întrebe încet:

– Ce ai visat?

El îi povesti întregul vis lui Pharan. După ce termină, auzi un chicotit moale în gâtul lui Pharan.

– Vor fi vești bune în viitor.

Khemjira se simțit liniștit auzind asta și dădu ușor din cap pe pieptul lui Pharan.

– Să sperăm că așa va fi.

După acea zi, Khemjira se întoarse la muncă în Bangkok pentru a instala un stand în care să își expună propriile lucrări de artă împreună cu alți artiști, expoziția durând paisprezece zile.

Pe parcursul celor două săptămâni, nu existase o singură noapte în care să nu viseze la bătrână și la cele două sfere de sticlă, până la punctul în care se simți distras la locul de muncă, incapabil să mănânce sau să doarmă pentru că se gândea constant la asta.

Imediat ce evenimentul se încheie, Khemjira se întoarse să-și vadă iubitul. La sosire, Pharan, care știa deja totul, îi spuse să se calmeze, să mediteze și să-și găsească liniștea sufletească. Apoi verifică horoscopul lui Khemjira pe baza datei sale de naștere și constată că veștile bune pe care le menționase se vor întâmpla în curând.

În acea noapte, Khemjira ceru să doarmă în aceeași cameră cu Pharan, deoarece era încă epuizat de visele din ultimele câteva zile. Pharan nu se supără și-și petrecu următoarele trei nopți consolându-l, mângâindu-l pe spate până când cădea într-un somn adânc.

A doua zi, reprezentanții orfelinatului trebuiau să vină în sat pentru a strânge donații, dar când veni momentul, nu apăru nimeni. Când șeful satului sună să se intereseze, află că, în noaptea precedentă, un scurtcircuit electric provocase un incendiu în sala de mese a orfelinatului, deteriorând bunurile, dar, din fericire, nimeni nu fusese rănit.

Auzind acest lucru, Khemjira simți un sentiment de apăsare în piept, nevrând nici măcar să se gândească la ce s-ar fi putut întâmpla dacă focul s-ar fi extins la clădirea în care dormeau copiii.

– Copiii trebuie să fie atât de traumatizați. Sunt foarte îngrijorat pentru ei. Ar trebui să mergem să vedem ce fac, îi spuse el lui Pharan, care se încruntă ușor, expresia lui fiind tot una îngrijorată.

Auzind rugămintea iubitului său, Pharan dădu imediat din cap în semn de acord, pentru că și el avusese această intenție.

– Hm, să mergem.

Se întoarseră acasă pentru a se schimba în ținute ceva mai formale. Pharan se îmbrăcă cu o cămașă maro deschis asortată cu pantaloni negri bine potriviți pe care Khemjira îi alesese pentru el. Deoarece în locul în care mergeau erau mulți copii, nu voiau ca atmosfera să fie prea solemnă. Pharan înțelese raționamentul lui Khemjira și fu de acord să poarte acea ținută, chiar dacă nu purtase în viața lui haine deschise la culoare.

Khemjira, pe de altă parte, arăta îngrijit și ordonat într-o cămașă albă cu guler și pantaloni de culoare crem care îi veneau exact pe măsură. Odată îmbrăcați, se îndreptară spre Mercedesul alb perlat pe care Khemjira îl primise cadou în ziua absolvirii, Khemjira ocupând locul pasagerului lângă șofer, care nu era nimeni altul decât Pharan însuși.

De obicei, Pharan conducea relativ lin, nici prea lent, nici prea rapid, dar astăzi, părea să conducă mai repede decât de obicei. Deși expresia lui era impasibilă, ochii săi negri ca smoala păreau calmi, iar postura sa rămase relaxată ca întotdeauna. Khemjira putea simți că prietenul său era nerăbdător să ajungă repede la destinație.

Ce l-ar fi putut aștepta la orfelinat?

Le luă mai puțin de treizeci de minute să ajungă. Orfelinatul era aglomerat astăzi din cauza unui incendiu care avusese loc cu o seară înainte, lăsând puținii membri ai personalului să se chinuie să curețe resturile din clădirea avariată. Deoarece majoritatea materialelor erau făcute din lemn și alte substanțe de calitate inferioară, un scurtcircuit electric nu era neașteptat.

Când coborâră din mașină, o femeie care lucra ca îngrijitoare se apropie de ei cu un salut politicos și respectuos. Ea era reprezentanta care vizita adesea satul lui Pharan pentru a strânge donații, așa că se cunoșteau destul de bine.

– Bună ziua, Por Kru, bună Khem.

Pharan dădu din cap în semn de recunoaștere, în timp ce Khemjira ridică mâinile într-un wai în schimb, înainte de a pune întrebarea care îl frământase de când auzise vestea.

– Bună dimineața, domnișoară Namkang. Am auzit veștile de la șeful satului și am venit să vă vizitez. Cât de mari sunt pagubele?

Zâmbetul femeii dispăru instantaneu.

– Este destul de mult, da. Va trebui să demolăm și să reconstruim cafeneaua. Am solicitat deja bugetul, dar nu știu când îl vom primi. Așa că, deocamdată, trebuie să folosim banii noștri pentru a acoperi costurile.

Khemjira îi aruncă tinerei o privire compătimitoare înainte de a privi spre clădirea principală, unde văzu mai mulți copii jucându-se. Apoi se întoarse și întrebă:

– Având în vedere pagubele de la cantină, copiii au mâncat ceva în această dimineață?

Namkang dădu din cap că în semn de răspuns.

– Din fericire, ne-au mai rămas câteva ingrediente și tigăi electrice care nu au fost deteriorate. Așa că, în această dimineață, am făcut orez prăjit pentru copii. Dar nu am putut face decât o singură masă înainte ca tigaia electrică să se spargă, povesti ea cu un zâmbet și clătinând din cap.

Văzând-o pe Namkang, care de obicei era atât de vioaie și vorbăreață, arătând atât de obosită, tânărului îi păru rău pentru ea și o bătu ușor pe mână pentru a o încuraja.

– Nu-ți face griji. Por Kru și cu mine ne vom ocupa de prânz.

Namkang părea că vede o lumină la capătul tunelului. Por Kru și sătenii din comunitatea sa îi sprijiniseră tot timpul, dar în ultimii ani, odată cu încetinirea economiei și cu diverși alți factori, mai mulți copii orfani fuseseră trimiși în calea lor, împovărând prea mult bugetul. Ea își șterse lacrimile și se înclină imediat în semn de recunoștință.

Deoarece Khemjira dorea să se asigure că prânzul copiilor era nutritiv, curat și igienic, merse la piață pentru a cumpăra ingrediente proaspete și găti el însuși. De asemenea, cumpără echipamente de bucătărie noi pentru orfelinat cu propriile sale economii. Cu toate acestea, din cauza avariilor majore la cantină, fură nevoiți să gătească în aer liber. Din fericire, vremea nu era prea caldă în acea zi.

Între timp, Pharan aranjase cu antreprenorii să ajute la demolarea și reconstrucția cantinei, oferindu-se să plătească pentru manoperă și materiale de cea mai bună calitate pentru reconstrucția acesteia. După ce totul decurse fără probleme, se alătură lui Khemjira pentru a distribui prânzul copiilor, fără să uite să își scoată ochelarii de soare mereu prezenți și să îi bage în gulerul cămășii.

Meniul pe care îl stabiliseră Khemjira și cei doi bucătari rezidenți la acest orfelinat includea un fel de mâncare de legume amestecate, o supă cu tofu și carne tocată de porc și struguri roșii mari fără semințe aranjați pe o tavă. Când veni momentul prânzului, copiii se așezară la coadă pentru a-și primi mâncarea. În acele momente de agitație, nu avură ocazia să observe cine este cine sau cum arată cineva.

După ce distribuirea alimentelor fu finalizată, asistenții maternali îi conduseră pe copii să își găsească locuri la umbra copacilor și în diverse locuri pentru a lua prânzul.

Auzind râsetele și văzând zâmbetele fericite ale tuturor, Khemjira nu se putu abține să nu radieze de bucurie.

Pe măsură ce se apropia vremea să se îndrepte spre casă, el și Pharan erau înconjurați de copii care veneau să primească jucării și gustări. Khemjira observă că iubitul său părea să caute ceva încă de când ajunseseră.

Dar înainte ca el să poată întreba, amândoi simțiră că cineva îi trăgea ușor de pantalonii lor, făcându-i să se uite în jos.

În fața lor se aflau doi băieți gemeni, în vârstă de aproximativ trei ani, cu pielea albă, ochii rotunzi și obrajii adorabili, numai buni de ciupit. Fețele lor rotunde erau atât de identice între ele, ca niște chifle aburite perfect modelate, încât era imposibil să le deosebești.

Cei patru își încrucișară privirile pentru o vreme și un sentiment familiar de conexiune îi permise lui Pharan să recunoască imediat cine erau cei doi, și se părea că și Khemjira simțea la fel.

Înainte ca vreun cuvânt să poată fi schimbat, picioarele lui Pharan și Khemjira fură strâns îmbrățișate de micuții gemeni, care priveau în sus cu ochi inocenți, rugători.

– Noi nu plângem. Putem rămâne cu voi? îi vorbi geamănul cel mare lui Pharan, iar cel mic, îmbrățișând piciorul lui Khemjira, dădu nerăbdător din cap în semn de acord.

În momentul în care tânărul îi văzu pe băieții gemeni, înțelese instantaneu ce însemnau cele două sfere din visul său. Întorcându-se să-l privească pe Pharan, simți imensa lui afecțiune. Iar când Pharan îi întâlni privirea și dădu ușor din cap, se simți atât de încântat încât fu pe punctul de a plânge.

În acel moment, atât Khemjira, cât și Pharan se aplecară pentru a-i ridica pe  gemeni, înainte ca primul să zâmbească și să spună:

– Bine, veniți să locuiți cu tati Peem și Papa Khem.

Pharan începu imediat procesul de adopție a celor doi băieți fără să stea prea mult pe gânduri. O scurtă cercetare a istoriei lor arătă că în urmă cu trei ani, dimineața devreme, cineva îi lăsase pe gemeni, care păreau să aibă doar câteva zile, la ușa acestui orfelinat.

Fuseseră puși într-un coș vechi de bambus, fără certificate de naștere sau măcar un nume de familie, doar o bucată de hârtie cu data nașterii lor. În acest orfelinat, gemenii erau numiți pur și simplu „gemenii”. Și, din anumite motive, nimeni nu se deranjase să le dea nume potrivite.

Adoptarea copiilor de la o instituție de asistență socială pentru a deveni copii legali trebuie să respecte procedurile legale. Viitorii părinți adoptivi trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege și trebuie să fie susținuți de persoane demne de încredere înainte de a depune petiția la instanță. Prin urmare, băieții gemeni au trebuit să rămână la orfelinat până când toate procedurile fură finalizate.

Singura problemă era că Pharan și Khemjira nu erau încă căsătoriți legal, iar legile țării nu permiteau căsătoriile între persoane de același sex. Totuși, aceste probleme fură rezolvate cu ușurință datorită influenței financiare și sociale a lui Pharan.

În mai puțin de două săptămâni, gemenii erau în grija lui Pharan și Khemjira.

Cei doi primiră nume și prenume după cum urmează: geamănul mai mare fu numit „Singharaj Ruangdech”, iar porecla era „Singh”.

Geamănul mai mic fu numit „Phayakka Ruangdech, iar porecla era «Sua».

Gemenii aveau păr negru des și ochi mari, căprui deschis. Cel mai mare era vorbăreț și persuasiv, în timp ce cel mai mic era ușor timid. În general, erau ușor de îngrijit – mâncau când li se spunea să mănânce și dormeau când li se spunea să doarmă.

Motivul pentru care le dădură poreclele Singh și Sua era pentru a-i onora pe cei care muriseră, precum Sake și bunica Si.

După ce-i luă pe micuții gemeni în grija sa timp de trei zile, Khemjira se mută în aceeași cameră cu Pharan. Nu voia să riște nicio neînțelegere fiind prea îndepărtat de iubitul său și dorea să le ofere amândurora dragostea și căldura pe care nu le primiseră niciodată de la părinții lor biologici.

În această dimineață, Khemjira se trezi mai devreme decât de obicei. Primul lucru pe care-l văzu fu fruntea geamănului mai mic, Sua, urmat de Peem, care era întins pe spate cu fața în cealaltă parte, cu geamănul mai mare, Singh, întins cu fața în jos deasupra bărbatului, cu fața spre Khemjira. Un spate mic era acoperit de mâna protectoare a noului tată pentru a preveni orice cădere.

Pentru că scena era prea adorabilă pentru cuvinte, el își luă telefonul mobil de pe noptieră pentru a surprinde momentul, cu intenția de a aduna multe astfel de amintiri până când copiii vor crește. Apoi, îi trezi ușor pe toți pentru că aveau o misiune de îndeplinit împreună astăzi.

Pharan deschise ochii imediat. Khemjira observă că, deși iubitul său rămăsese tăcut și parcimonios cu vorbele ca întotdeauna, acțiunile sale erau diferite. Era clar că Pharan își răsfăța mult copiii. Somnorosul Singh nu fu trezit, ci fu dus în baie.

Singh își sprijini capul pe umărul lui Pharan, ascultând sunetul spălatului dinților într-o dispoziție relaxată.

Cât despre fratele geamăn mai mic, Sua, el avea un somn ușor. Și când îl văzu pe tatăl său ducându-și fratele, îl imploră să fie cărat și el de tatăl său. În cele din urmă, micuțul ajunse în aceeași situație ca fratele său, odată ajuns în baie…

fu nevoie de un timp considerabil pentru a gestiona îmbăierea și îmbrăcarea atât a lor, cât și a copiilor.

Acum, Singh și Sua, îmbrăcați în haine tradiționale din bumbac, stăteau în fața lui Pharan și Khernjira, întinzându-și brațele dolofane pentru ca părinții lor să lege firul sfânt, un gest de întâmpinare a khwan-ului lor.

– Să fii un copil bun, ascultător și să ai o sănătate puternică, îl binecuvântă Khemjira pe geamănul mai mare. Singh dădu ferm din cap, umflându-și pieptul și spunând:

– Nu voi fi încăpățânat, nu-i voi da lui tati dureri de cap.

Khemjira râse înainte de a se apropia de fiul cel mic și de a-i săruta afectuos obrazul.

După ce Pharan legă firul sfânt pe fratele mai mic, îl binecuvântă în liniște.

– Ascultă-l pe tatăl tău.

Sua dădu din cap, fața înroșindu-i-se când răspunse:

–  Îl voi asculta pe tati.

Ochii negri ca smoala se înmuiară cu afecțiune în timp ce mângâia ușor capul băiețelului.

Cei doi băieți primiră pe rând ața sfântă de la tații lor. După aceea, Pharan și Khemjira îi duseră pe gemeni din casă, mergând prin pădurile de arbori de cauciuc și bananieri până în sat, cu Dhang alergând să le asigure protecția. În sat, localnicii pregătiseră o ceremonie baci pentru a-i întâmpina pe copii la casa bunicii Mai.

La sosire, ei se alăturară cercului de bătrâni, stând cuminți lângă baci. Tații lor îi îndrumară pe gemeni să adopte poziția mâinilor împreunate în semn de închinare înainte ca bunica Mai să înceapă să cânte pentru ceremonia de chemare khwan.

„Sri, sri, astăzi este o zi bună, o zi a destinului în care se nasc fii, aducând daruri în casa ta. Timp de zece luni, curajoși și puternici în pântece, ca luna născută din nou, copiii virtuții se odihnesc în timp. În timp ce stelele atârnă jos, voi carne din depărtare, copii ai cerului, pe care marii zei de sus v-au împodobit, din tărâmul de dincolo coborâți, născuți sub o stea norocoasă. Copii născuți în ceasul regal, născuți om în această lume, o avere pentru părinții voștri. Veniți să împodobiți acoperișul strămoșilor voștri, să fiți mândria familiei, să locuiți în prețuire. Născută puternică și frumoasă, ești deopotrivă feroce și minunată ca aurul, cu părul atât de negru și strălucitor, sprâncenele arcuite ca niște arcuri. Toți cei care văd se minunează de frumusețea ta, spunând că te-ai născut din cea mai strălucitoare stea, din palatul îndepărtat dintre nori. Ești superioară în această lume”.

„Sub harul lui Rama, meritul tău te conduce și te aduce să te naști pe tărâmul oamenilor. Sub această mare umbrelă, ești destinată să stai nobilă, să domnești ca un rege, înzestrată cu trei palate și să trăiești într-un castel cu șapte niveluri, cu oameni care meșteresc și aduc ofrande, cu oameni care vin să aducă omagiu, la picioarele tale ca rege. Cu zeci de mii de admiratori, cu o abundență de oameni, bărbați și femei, care se înclină în semn de respect, înconjurați de o suită la fel de vastă ca o armată, ferită de orice rău sau nenorocire. Ca și anturajul din jurul tău, atunci când te deplasezi, să ai un car pe care să îl conduci, cu oameni care merg să spună rugăciuni, cu mulțimi care admiră, spre încântarea părintelui tău. Fie ca tu să ai puterea unui regent și puterea lui Narayana. Oriunde te vei duce, oamenii vor ceda. Fie ca tu să fii înzestrată cu prosperitate ca marele zeu Shiva, cu putere divină abundentă. Fie ca tu să stai într-un palat ceresc, cu un tron de aur ca scaun, înțelepciunea ta curgând ca Sri Thanonchai, intelectul tău ascuțit ca un cuțit, fie ca tu să fii la fel de înțelept ca Vessantara, cu oameni din toate ținuturile venind să se prosterneze, ca în fața unei tobe victorioase. Când călătorești iute, fie ca inima ta să fie plină de bucurie”.

„Orice îți dorești, să se împlinească conform dorințelor tale, cu bogăție din belșug, să nu cunoști niciodată greutăți sau lipsuri, cu aur și argint curgând din abundență, fie ca cuvintele tale să curgă ca un râu. Să ai femei care să te ajute. Când vorbești, oamenii să te respecte și să se teamă, cu un trup la fel de frumos ca al unei zeități, cu oameni care să te înconjoare și să te secere, cu adepți la fel de numeroși ca o armată, liber de vătămări grave, liber de probleme grave, cu mulți servitori alături de tine, cu oameni care să poarte ofrande…”

După ce versul chemării khwan fu terminat, bunica Mai fu prima care se apropie și legă ața sfântă în jurul încheieturilor micilor gemeni. Ea înfășură ața sfântă pe încheieturile lor plinuțe de trei ori în timp ce recita următorul verset:

„Sri, Sri, acest fir este ca cel al vindecătorului antic. dăruit de Buddha însuși, cu puterea de a învinge dușmanii, de a-i face să fugă, de a învinge spiritele și fantomele, îi voi alunga departe. Nu veniți să-i necăjiți pe cei mici; vă voi alunga departe cu khatha sacră….

Sapphaphutthanupbawena apphathammanupawena sappha sangkhanupawena sapphathukka sapphapaya sappharokha winassantu ayu wanno sukhangpbalang, Sathu.”

Apoi, micii gemeni primiră fire sfinte legate în jurul încheieturilor și numeroase binecuvântări din partea sătenilor. Multe dintre fire aveau bomboane atașate de ele. În spatele lor stăteau tații lor, Pharan și Khemjira, care își ofereau sprijinul nu departe. Erau emoționați, timizi și atât de fericiți încât obrajii lor erau îmbujorați pe tot parcursul ceremoniei.

În această viață, Sua și Singh erau înconjurați de dragoste și căldură, nu mai erau nevoiți să îndure singurătatea întunecată și rece.

– Îți mulțumim, bunico, că ne-ai adus aici.