TE AȘTEPTAM- Capitolul 36

,,Pot renunța la principiile mele, dar nu pot renunța la Zhou Xiansheng al meu.”

Lao Cao rostise ,,Xiao Qeu” de prea multe ori, ceea ce îl înnebunise pe Zhou Zui.

Lin Xuan și Cheng Ning veniră când Lao Cao stătea lângă Lu Xiaobei, privindu-l în timp ce juca un joc. Zhou Zui nu era de găsit nicăieri. Lin Xuan se duse să îl lovească pe Cao Yuan cu piciorul și îl întrebă:

– Unde este?

Cao Yuan arătă la etaj.

– S-a dus sus să stea bosumflat. Mă deranjezi.

– Nu poți să stai o singură zi fără să-ți scoți ghimpele? îl certă Cheng Ning, apoi îl întrebă:

– Ce ai făcut ca să-l enervezi în halul ăsta?

– Ce altceva putea să facă? L-a tachinat, râse Lin Xuan.

– Poate că l-a tachinat că îl vrea din nou pe Xiao Qeu.

Cao Yuan se grăbi să se ridice în picioare și spuse:

– Sincer, chiar nu am făcut-o. Nu am acționat de fapt, doar am vorbit despre asta. El a făcut o față lungă și mi-a spus să nu mă gândesc la Xiao Qeu. Doamne, fața aia avea doi metri lungime și chiar l-a speriat de moarte pe tipul ăsta.

Din spate, Lu Xiaobei rosti cuvintele rar:

– A meritat-o.

Lin Xuan se apropie și-și clătină capul chel. Lu Xiaobei continuă:

– Omul suferă în fiecare zi, iar tu a trebuit să îl împungi pe Dage mai rău. Nu mă surprinde că nu te-a lovit  doar de dragul prieteniei voastre de ani de zile.

Chiar dacă oamenii aceia mulți de la parter fuseseră chemați de Zhou Zui, acesta era prea leneș să îi pese. Cu toate acestea, curând îi veneau clienții și nu avea cum să nu iasă, așa că Zhou Zui își aprinse o țigară în gură și coborî scările.

Acești oameni care veniseră astăzi nu intenționau să plece. Când Zhou Zui era jos cu clientul pentru a vedea poziționarea desenului, ei stăteau pe margine și bârfeau. Din când în când, îi putea auzi exprimându-și sentimente legate de Zhou Zui. Cuvintele „Xiao Qeu” erau deosebit de sensibile pentru Zhou Zui și îi putea auzi de fiecare dată când le menționau.

Zhou Zui era cu adevărat supărat. Nu mai trăise emoții atât de vii de mult timp și, de obicei, era foarte calm, deoarece nu-i păsa de nimic. În aceste zile, starea lui de spirit fusese foarte proastă, iar clientul era, de asemenea, foarte dificil de gestionat astăzi. Înainte de a finaliza planul, voia să-l modifice de mai multe ori în conformitate cu dorințele sale. Rezultatul fu acela că nu-i plăceau modificările ci îi plăcea cel mai mult originalul, așa că acum nu era mulțumit.

Acest tip de client era cel mai enervant, pentru că nu conta care era soluția finală, deoarece aveau impresia că fie nu era suficient de bună, de perfectă sau la fel de grozavă ca altele.

Zhou Zui fusese  răbdător la început, dar apoi încetă să mai vorbească, ascultându-i doar ideile și opiniile. Când termină, Zhou Zui se ridică în picioare și-i spuse:

– Rareori îmi modific desenele. Când ai vrut să le schimbi, ți-am spus să ai încredere în mine că fac tatuaje de 20 de ani și că desenele mele sunt mai eficiente decât ceea ce ai spus tu, dar nu m-ai crezut. Acum nu ești mulțumit de desen, așa că poți alege una dintre cele două opțiuni. Fie te duci la un artist tatuator mai avansat care poate face asta pentru tine, fie eu fac ceea ce cred eu că este cel mai bine și tu nu te implici orbește.

Grupul de discuții mărunte se uită în jur, iar Lin Xuan șopti:

– Uite, e furios.

Laol Cao spuse:

– Inima lui este plină de furie și nu știe unde să o arunce.

Clientul evident nu putea fi înlocuit, deoarece îl aștepta pe Zhou Zui de mai bine de trei luni. Îi plăcea foarte mult cât de talentat era și nu voia să plece, în plus, un artist mai calificat decât Zhou Zui ar fi aproape imposibil de găsit. Oricine altcineva ar fi fost de două ori mai scump. Prețul lui Zhou Zui era cel mai mic, iar oamenii care știau despre tatuaje ar fi putut vedea diferența.

Clientul spuse în cele din urmă:

– Bine, o să te ascult. Sunt doar îndoit, dar voi accepta sugestiile tale.

Zhou Zui dădu din cap.

– Bine, atunci o să te programez altă dată. Îl voi redesena. Dacă îți place, atunci nu voi schimba nici măcar o linie.

Clientului îi plăcu foarte mult forța din glasul lui și zâmbi în timp ce spuse:

– Bine.

După ce clienții plecară, Zhou Zui rămase la ușă pentru a fuma o țigară, și nu intră. Cei din studio care îl pomeniseră pe Xiao Qeu îl lăsară și ei să stea liniștit acolo. Pur și simplu nu putea lucra astăzi și asta includea și desenul. Să facă tatuajul era imposibil.

Fang Xi era în apropiere, așa că era normal să vină dacă era ceva de văzut. Grupul de prieteni rămase în magazinul lui Zhou Zui și chiar luă masa cu el la prânz.

După ce mâncară, se întinseră cu toții pe canapea. Înconjurat de un grup de oameni, Zhou Zui își organiză desenele pe masă. Cu mai mult de 30 de desene aliniate în spatele său, care includeau două modele pe un spate întreg, o jumătate de corp și multe desene cu flori pentru brațe și picioare; acestea reprezentau aproximativ patru luni de muncă. Inițial, făcuse câte ceva în fiecare zi, dar simți brusc că era foarte plictisitor în acest moment, așa că desenele fură aruncate pe masă fără să fie privite.

Se uită la data de pe telefon. Nu avuseseră niciun contact de aproape o lună.

Fang Xi îl întrebă:

– Nu ai de gând să-l contactezi pe profesorul Xiao sau o să-l aștepți să vină el la tine?

Zhou Zui scutură din cap fără să spună nimic, iar Lao Cao îi spuse:

– De ce ești atât de rău? Cred că lui Xiao Qeu nu prea îi pasă dacă cineva este mort sau nu și poate că așteaptă un cuvânt de la tine. Vezi tu, ți-am cerut să mi-l dai mie pe Xiao Qeu și tu tot ai refuzat. Și te-ai și holbat la mine. Cred că este o pierdere de timp să ți-l dau.

Zhou Zui se încruntă înainte să se uite în jos și să spună:

– Taci.

– De ce ar trebui să tac? Problema a fost rezolvată?

Lao Cao continuă:

– Ești prea reținut, frate. Ce naiba aștepți aici? Trebuie să te duci să-l găsești și să continui să-l sâcâi. Dacă încă te mai place, îl poți aduce înapoi cu ușurință. Ce naiba, poți să-l obții dacă-mi spui pur și simplu să tac? Chiar dacă eu nu fac nicio mișcare, altcineva o va face.

Zhou Zui își aprinse încă o țigară și o ținu în gură, dar nu o fumă, lăsând-o să ardă încet. Voia doar să simtă durerea fumului care îi ardea ochii.

Nu voia să îl găsească pe Xiao Que? Asta era imposibil.

La început, Xiao Qeu fusese cel care luase inițiativa, deoarece această persoană cu o ofensivă foarte puternică îi spusese că îl va curta, în timp ce Zhou Zui se retrăgea de obicei, dar nimeni nu avea farmecul lui Xiao Qeu și ar fi imposibil de suportat fără el. Mai târziu, Zhou Zui fusese foarte mișcat și voia să continue, deoarece îi plăcea mult profesorul Xiao.

Data trecută, Xiao Qeu îi spusese lui Lu Xiaobei că oamenii mor și au mereu inima rănită, așa că lui Zhou Zui îi era mai puțin teamă să vorbească despre trecut, dar totuși știa că acest obstacol nu va fi ușor de trecut.

A doua zi după ce terminase lucrul, Zhou Zui voia de fapt să îl găsească pe Xiao Qeu și nu își dorea cu adevărat să întrerupă legătura cu el. Cu toate acestea, el încă nu îl sunase pentru că toate gândurile sale erau negative, și el credea că Xiao Qeu avea nevoie de timp. Zhou Zui avea și el nevoie de timp, și trebuia să-i explice totul lui Xiao Qeu.

– Ge, chiar te crezi un războinic? Doar vorbește cu el.

Lao Cao simțea că tăcerea lui Zhou Zui îl înnebunește și luă o bucată de șervețel pentru a-l arunca în el.

Zhou Zui luă șervețelul și-l puse deoparte în timp ce spunea:

– Hai să mai așteptăm.

Lin Xuan și Cheng Ning râseră pur și simplu.

Fang Xi spuse:

– Sunt impresionat.

– Ești un cretin nenorocit dacă nu faci altceva decât să aștepți.

Personalitatea lui Lao Cao era directă și nu se putea uita la oameni ca Zhou Zui, așa că îl certă înainte să spună:

– Atunci așteaptă. Meriți să fii singur pe viață. Vei sfârși singur, războinicule. Așteaptă până când vei avea optzeci de ani și nu vei putea găsi un bărbat bun. Nu poți aștepta să apară un bărbat  bun…

Cuvintele lui tocmai fură rostite când cineva din spatele lui îl întrerupse brusc, iar scena deveni apoi tăcută.

– De ce nu poate? Nu există un om bun lângă el? Cine este suficient de puternic pentru a-l intimida pe Zhou Xiansheng al meu?

Toată lumea se uită înapoi, în timp ce Zhou Zui, care avea capul plecat, își ridică imediat privirea la auzul vocii. Xiao Qeu, care ținea în mână un buchet imens de flori la fel ca data trecută, se uită în ochii lui și-i făcu cu ochiul zâmbind. Era aceeași privire, iar zâmbetul era la fel de bun ca întotdeauna.

Zhou Zui își scoase țigara din gură și o stinse în scrumieră în timp ce se uita la Xiao Qeu, neștiind ce să spună.

Capul proaspăt ras al lui Zhou Zui avea părul mai scurt decât de obicei, și lui Xiao Qeu întotdeauna îi plăcea să-l atingă cu mâna. Zhou Zui se uită la el și-i fu teamă să scoată vreun sunet. Profesorul Xiao era în mod evident tulburat și ținea florile cu o mână, în timp ce cu cealaltă scoase cu greu ceva din buzunar și îl aruncă spre Zhou Zui.

Zhou Zui ridică mâna pentru a-l prinde și se uită la el înainte de a se grăbi să se întoarcă cu spatele pentru a-l pune pe masă.

Fața lui Xiao Qeu avea un zâmbet pe față când îl întrebă:

– Îți place, Zhou Xiansheng?

Zhou Zui își strânse buzele și încuviință.

Lucrul acela era ceva ce alții nu-l puteau recunoaște, doar Lao Cao putea, deoarece era familiarizat cu el. Se ridică și a strigă:

– Sfinte Sisoe!

Xiao Qeu se uită la el și apoi spuse:

– Voi stați în cerc și îl lăsați pe Zhou Xiansheng al meu să stea singur, voi atacați în grup oamenii cinstiți, intimidându-l pe Zhou Xiansheng al meu, fiindcă el nu va riposta.

Lu Xiaobei coborî în fugă de la etaj și strigă:

– Xiao Ge!

Lao Cao spuse:

– Ce vrei să spui prin a arunca o sticlă de ulei lubrifiant într-acolo, profesore Xiao? Ești atât de viclean?

Xiao Qeu își ridică bărbia și spuse cu un zâmbet pe față:

– Îi ofer un cadou, bine? Vreau doar să-i dau asta lui Zhou Xiansheng, sunt fericit din cauza asta.

Xiao Qeu se apropie și puse florile în brațele lui Zhou Zui în timp ce îl privea în ochi și-I spuse:

– Am băut prea mult noaptea trecută și m-am trezit târziu astăzi; altfel aș fi venit cu mult timp în urmă pentru a nu-i lăsa să te intimideze.

Zhou Zui nu spuse nimic și ținea florile în mâini în timp ce se uita adânc la Xiao Qeu în tăcere.

– Ultima dată când am venit, cineva a agitat lucrurile și nu mi-am terminat confesiunea. Vreau să-l întreb pe  Zhou Xiansheng, vrei să fii iubitul meu?

Xiao Qeu își înclină capul și-i zâmbi. Era era foarte frumos și fermecător. Această persoană era întotdeauna atât de strălucitoare. Ochii lui Zhou Zui îl priveau doar pe Xiao Qeu și buchetul de flori roșii pe care tocmai i-l dăduse.

Zhou Zui deschise gura și spuse cu o voce înăbușită:

– Vreau asta în mod special.

Xiao Qeu se apropie și-l mușcă de față pe Zhou Zui, dar nu tare. După ce-l mușcă, atinse în mod deliberat locul cu buzele. Detaliile nu puteau fi văzute de ceilalți deoarece capul lui Xiao Qeu le bloca vederea, dar acțiunea era destul de interesantă indiferent dacă o puteau vedea sau nu.

Lao Cao îl întrebă:

– Nu recunoști? Am văzut că recunoști și m-am gândit că am o șansă. Profesore Xiao, mă iei în considerare? Trecutul meu este al naibii de simplu, foștii mei prieteni sunt nenumărați, dar toți în viață.

Această afirmație este prea blazată, se gândi Fang Xi, așteaptă doar ca Zhou Zui să își revină și o să te sfâșie.

Xiao Qeu nu se întoarse și-l întrebă pe Zhou Zui cu o voce joasă:

– Ai clienți astăzi?

Zhou Zui scutură din cap:

– Nu.

Xiao Qeu zâmbi și îl luă de mână pe Zhou Zui pentru a-l conduce afară. În timp ce ieșeau afară, îi spuse lui Cao Yuan:

– Ceea ce am vrut să spun prin a ceda, a fost că cedez eu însumi. De fapt, mă simt foarte nedreptățit. Lucrul care mă deranjează cel mai mult este când inima cuiva este marcată permanent de altcineva. Sunt un perfecționist când vine vorba de relații. Ori primesc toată inima acelei persoane, ori deloc. Dacă aș fi fost același ca înainte, m-aș fi retras cu mult timp în urmă, însă, de data aceasta, cedez. Pot renunța la principiile mele, dar nu pot renunța la Zhou Xiansheng al meu.

Xiao Qeu împinse ușa și plecară, exact când Xiao Lin se întorcea de afară.

Xiao Lin se holbă neîncrezătoare, iar Xiao Qeu îi zâmbi înainte să spună:

– Păzește casa cu Xiaobei.

Xiao Qeu se urcă pe scaunul șoferului din mașina lui Zhou Zui, lăsându-l pe acesta pe scaunul pasagerului, cu buchetul de flori ostentativ așezat în spatele lui.

De la începutul până la finalul drumului, Zhou Zui nu scoase niciun cuvânt. Emoțiile lui erau puternice și, cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât mai mult nu putea spune nimic.

Xiao Qeu se uită din lateral la el și-l întrebă:

– Nu credeai că vin, nu-i așa? Ți-a fost frică?

Zhou Zui răspunse sincer înclinând capul și spuse:

– Da.

Xiao Qeu zâmbi și-i strânse mâna în timp ce își trecea degetul mare pe dosul mâinii pentru a-l consola. Apoi vorbi încet:

– Nu-ți fie teamă. Ți-am spus, sper să fiu cu tine pentru tot restul vieții tale.