Virtual Alpha și eu / Capitolul 23

Capitolul 23:  Gustul dulce

Chiar acum, Yuugo, care se afla pe canapea, mă pusese să stau între picioarele lui. În timp ce el mă îmbrățișa de la spate, eu îmi mâncam jeleul de portocale pe care mi-l cumpărase mai devreme.

Dr. Kazuki și Yanagi plecaseră cu puțin timp în urmă. Credeam că o să trebuiască să merg acasă împreună cu ei, dar dintr-un anume motiv mă aflam în continuare în această cameră.

Persoana care îmi sugerase să mai rămân o vreme cu Yuugo a fost, în mod surprinzător, chiar Dr. Kazuki. Se pare că motivul era că feromonii mei deveneau stabili doar când mă aflam în preajma lui Yuugo.

Mă întrebam de ce. Să fie din cauză că mă puteam simți în largul meu alături de el… pentru că era un Alfa? După ce auzise asta, Yuugo nu mai plecase de lângă mine, la fel ca acum.

Ei bine, nu era nevoie să rămânem așa aproape unul de altul… Dar Yuugo îmi spusese că voia să rămână așa și asta nu mă făcuse deloc să mă simt inconfortabil.

Dar tot mi se părea ciudat. Încă nu puteam înțelege de ce mă aflam în această situație.

– Sou, are gust bun?

În timp ce mâncam jeleul în tăcere, Yuugo îmi vorbea de la spate. Vocea lui care se auzea atât de aproape de urechile mele mă gâdilă un pic.

– Ah… da. Vrei și tu, Yuugo?

Am răspuns așa spontan că mi-am dat seama imediat că făcusem o greșeală. Era numai o singură porție de jeleu… Dacă Yuugo spunea că vrea, trebuia să-i dau o înghițitură din ea.

Oare Yuugo voia să mănânce din porția mea?

– Vreau. Dă-mi și mie.

– …Ah, totuși… dacă nu vrei să mănânci din ce am mâncat eu, nu trebuie să te forțezi…

– Bineînțeles că nu mă deranjează. Hai, îmi voi deschide gura larg.

Stai, n-ar fi trebuit să fiu eu cel care spune „deschide gura larg “, dacă eu sunt cel care îl hrănește cu lingurița?

Yuugo își aplecă fața într-o parte și și-a deschis gura spre mine.

Acea mișcare a lui semăna fix ca a unui pui de pasăre. Nu-l puteam ignora pe Yuugo, care părea că va rămâne așa până când îi voi da jeleu lingurița, așa că am luat jeleu cât pentru o singură înghițitură și i-am dus-o la gură.

…Gestul de a hrăni pe cineva cu lingurița era cu adevărat deosebit. Nu-mi puteam lua ochii de la gura lui Yuugo în timp de mușca din ea.

Scosesem încet lingurița pe care i-o băgasem în gură. I-am putut vedea limba roșie în timp ce lingea lingurița, iar bătăile inimii mi se accelerară imediat.

– Ai dreptate, are un gust bun.

Yuugo zâmbi fericit, dar nu era momentul ca să fac și eu asta. Am mâncat restul de jeleu de portocale dintr-o singură înghițitură, dar nu puteam simți gustul lui, care ar fi trebuit să fie foarte bun.

– Acum, hai să dormim.

Yuugo nu m-a dus în camera în care dormisem anterior, ci în dormitorul lui. Îi simțeam mirosul în toată camera. Eram neliniștit doar să mă aflu acolo, însă el îmi spusese să dormim împreună…

Cred că era imposibil pentru mine. Nu mă puteam mișca de lângă ușă.

– Hei… eu voi dormi în camera în care am fost mai devreme.

– Nu. Trebuie să stai lângă mine pentru ca feromonii tăi să devină stabili, nu-i așa? Haide, dormi în această cameră împreună cu mine astăzi.

Am încercat să îl refuz o dată, dar în cele din urmă nu l-am putut contrazice când mă duse în pat.

Am rezistat încercărilor lui Yuugo de a adormi în timp ce ne îmbrățișam unul pe celălalt și am reușit cumva să ajung într-o poziție în care el doar mă îmbrățișa pe la spate.

Dar tot mă simțeam neliniştit. Poate că Yuugo era obosit, pentru că îi auzeam respirația constantă după ce adormise ​​la un moment dat.

…Chiar dacă eu nu simțeam că aș putea dormi deloc. A fost parțial din cauza că dormisem până mai devreme, dar era și mirosul din această cameră, care trebuia să fie un alt motiv. Puteam simți mirosul lui Yuugo în toată camera.

Noua doză de medicamente pe care mi-o administrase Dr. Kazuki mai devreme părea să-mi împiedice febra să crească, dar inima îmi bătea atât de tare. Chiar mă făcea chiar să cred că Yuugo s-ar putea trezi din cauza sunetului puternic.

Mă simțeam atât de neliniștit încât am decis să mă dau jos din pat. Yuugo nu se trezise atunci când i-am ridicat brațul. Părea să doarmă profund.

Am ieșit din cameră în liniște și am respirat adânc pe coridor. Nu pentru că nu-mi plăcea parfumul lui Yuugo. Dimpotrivă, mirosea foarte bine.

Dar, mă speriasem pentru că simțeam că devin ciudat cu cât inhalam mai mult acel parfum. Feromonii mei puteau deveni stabili în prezența lui, dar simțeam că altceva din corpul meu urma să devină o mizerie.

M-am mutat în camera de zi. Fără să aprind luminile, m-am așezat pe canapeaua pe care șezusem mai devreme. Aerul condiționat era oprit, dar tot se simțea mai răcoare aici.

În camera slab luminată, am pornit ecranul telefonului pe care îl luasem cu mine din dormitor. … Existau și mesaje de la sora mea.

Intenționasem să mă uit la ele mai târziu, dar uitasem complet de asta. Mesajele sosiră chiar înainte să mă trezesc prima dată. Numele surorii mele era și în istoricul apelurilor.

Mesajele erau toate legate de grija ei față de mine. Spusese chiar că va contacta părinții în legătură cu asta, așa cum de altfel mă așteptam de la ea.

Cred că voi răspunde mâine la ele. În curând se făcea 1:00 dimineața, după miezul nopții. Probabil că aflase deja despre starea mea de la Dr. Kazuki, așa că îi voi răspunde abia mâine dimineață.

Oricum aș fi deranjat-o dacă i-aș fi răspuns la ora asta. Cu siguranță. De obicei, oamenii nu trimit mesaje cuiva la această oră târzie din noapte.

Da, eu îi trimisesem lui Yuugo, dar asta deoarece crezusem că el este o AI… nu o ființă umană. Sunt sigur că fusese un moment când i-am trimis un mesaj în timp ce dormea, ​​ca acum. Chiar și atunci când, probabil, muncea, însă îmi dădea întotdeauna un răspuns imediat.

… Yuugo era un mare șef, nu? Yanagi spusese chiar că era secretarul lui Yuugo și l-a numit pe acesta director. De asemenea, spusese că el va fi următorul președinte… Mi-am amintit de sentimentele neplăcute care mă cuprinseseră mai devreme.

…Lars Lindgren, corect?

Mi-am amintit numele lui Yuugo pe care îl menționase Dr. Kazuki și am încercat să-l caut. Acest nume apăru imediat. Apărură câteva poze ale lui Yuugo îmbrăcat într-un costum, exact ca atunci când îl întâlnisem la librărie.

Habar nu aveam cine era, dar se pare că Yuugo era faimos.

Dezvolta produse pentru Alfa și Omega… deci făcea ceva de genul acesta. Printre acestea se număra și dispozitivul de măsurare a feromonilor pe care îl folosea Dr. Kazuki.

Se pare că firma sa era implicată și în producerea de echipamente medicale. Pe site existau multe alte produse, dar nu asta îmi stârni interesul.

Acesta e cumva un forum…?

Era un forum cu numele lui Yuugo pe el. Era un forum anonim. L-am accesat din curiozitate și am regretat imediat. Majoritatea celor care postau acolo erau Omega. Scriau vrute și nevrute despre Yuugo.

Vreau să fiu perechea lui.

Vreau să mă muște de ceafă.

Aceste mesaje erau încă acceptabile. Însă existau și afirmații nu tocmai bune.

Faptul că are gene superioare, îl face armăsarul ideal… Erau multe alte cuvinte mai rele. Printre ele, o anumită discuție îmi atrase atenția.

“Nu contează cât de mare șef e, la urma urmei este doar un Alfa. Îl putem face să se îndrăgostească folosind feromonii, nu?“ sau “Știu prea bine asta. Ar trebui doar să fiu în călduri în apropierea lui și el va fi al meu. “

Nu era asta o infracțiune ? Nimeni de pe forum nu încerca să-i oprească. Tot ce vedeam era doar o grămadă de comentarii ironice despre Alfa.

M-au văzut doar ca pe un Alfa, nu pe mine însumi.

Mi-am amintit de cuvintele pe care Yuugo le rostise mai devreme. Probabil că se referea la ceva de acest gen. Toate comentariile postate acolo vorbeau despre Yuugo ca despre un Alfa convenabil, nu despre el însuși.

Doar uitându-mă la ele îmi dăduseră o stare de rău. Fusesem și eu într-o situație similară după ce aflasem că sunt Omega. Dar nu în asemenea hal… uram felul în care oamenii din jurul meu mă tratau ca pe un „Omega”, și nu ca pe mine însumi.

Din această cauză, începusem să păstrez o distanță chiar și față de prietenii și familia mea. Se purtau mai speriați decât mine de căldurile pe care le experimentam și mă tratau ca și cum i-aș fi opărit. Aceste lucruri mă oboseau mai mult decât orice.

Apoi, asta mă făcuse să mă urăsc și mai tare pentru că eram un Omega.

… Mă întrebam dacă și Yuugo simțea la fel. Dacă oamenii îl priviseră mereu în acest fel, cred că era firesc să nu aibă o atitudine prea bună față de Omega. Cred că era normal pentru el să urască persoanele Omega.

Și totuși, fusese atât de bun cu mine. Spusese chiar că mă place.

…Era în regulă să cred acele cuvinte ale lui Yuugo? Era în regulă să-i întorc sentimentele în același fel? În acel moment, telefonul meu vibră silențios.

[Nu poți dormi?]

Mesajul pe care îl primisem era de la Yuugo. Probabil se trezise și realizase că nu eram lângă el. Nu părea să fi ieșit din camera lui.

[Am dormit mai devreme, așa că nu mi-e somn. Mai bine te-ai întoarce la culcare, Yuugo.]

[Și chiar nu ți-e somn? Nu cumva ești îngrijorat de ceva? Chiar ești bine?]

Mă întrebam de ce își făcea atâtea griji pentru mine, deși îi spusesem că pur și simplu nu îmi era somn. El fusese mereu așa.

Întotdeauna îmi acceptase cu amabilitate slăbiciunile și văicărelile mele. Yuugo, cel cu care vorbisem în aplicație și Yuugo, cel de acum, nu erau diferiți deloc.

El chiar era Yuugo… huh.

Poate că nu trebuia să mă gândesc dacă era virtual sau real, Alfa sau Omega… atunci când vorbeam cu Yuugo. Poate puteam să-i accept sentimentele așa cum erau. În mod ciudat, începusem să mă gândesc dintr-o data la asta.

[Nu. Nu mă frământă nimic.]

Răspunsesem ca de obicei. Simțeam că puteam vorbi mai multe cu Yuugo în felul acesta, decât atunci când vorbeam cu el față în față.

[Serios? În schimb eu sunt atât de îngrijorat. Poate că te abții să spui ceva, sau că de fapt nu-ți place un partener mai în vârstă. Sau poate că ai fost dezamăgit după ce m-ai văzut. Sau poate că acum mă urăști pentru totdeauna, după cele ce am făcut mai devreme.]

[Te gândești prea departe.]

Nu m-am putut abține să nu-i răspund. Acum că-mi amintisem asta, Yuugo chiar era genul acesta de persoană. Întotdeauna răspundea cu ceva neașteptat la lucruri de care eram serios preocupat.

Îmi spusese că Omega care adesea se masturbează sunt „drăguți”, iar când îi spusesem că cineva ar putea să mă urască pentru asta, el răspunsese „dar mie îmi place de tine”.

Când mi-am adus aminte de conversația pe care o avusesem mai devreme, mi se păru atât de prostească îngrijorarea mea pentru toate aceste lucruri, încât mă făcu să râd.

[Nu mă deranjează că ești mai în vârstă decât mine. Dar cred că sunt puțin descurajat din cauză că fața ta este prea frumoasă.]

Încercam să fiu sincer cu el.

Cred că frumusețea lui îl făcuse cu siguranță și mai greu de abordat. Chipul său perfect conturat îmi făcea inima să bată cu putere doar privindu-l de aproape.

[Ce zici de ultima propoziție pe care am spus-o? ]

Yuugo nu ar fi trecut cu vederea întrebarea pe care o evitasem ​​intenționat. Fața mi se încinse când mi-am amintit ce îmi făcuse Yuugo înainte ca Dr. Kazuki și Yanagi să sosească.

Asemeni lui, și eu îmi dorisem să-l ating și să rămân împreună cu el. Nu, de fapt chiar eu fusesem cel care îl oprise pe Yuugo să plece.

În principal pentru că deliram din cauza febrei provocate de călduri, dar în special pentru că voiam să-l ating pe Yuugo din propria mea voință. Nu avea cum… să nu-mi placă asta.

[Nu mi-a displăcut.]

[Mă bucur să aud asta.]

[gh…]

Când m-am întors la auzul voici sale, l-am văzut pe Yuugo intrând în camera de zi. Se pare că fusesem atât de absorbit să răspund încât nu auzisem sunetele din jurul meu.

Yuugo intră în camera de zi slab luminată și se așeză lângă mine pe partea dreaptă. Se uita atent la mine.

– Chiar nu ai nimic în minte?

– Nu. Totul a dispărut.

– …? Atunci e bine.

Yuugo aruncă o privire nedumerită la răspunsul meu. Dar, nu era o minciună că gândurile mele dispăruseră cu adevărat.

– …Deci numele tău este Lars Lindgren.

– Dr. Kazuki ți-a spus asta? …E posibil să nu mă mai placi din cauza asta…

– Nu-i adevărat. Ei bine, fusesem surprins pentru că ești un mare șef, dar Yuugo rămâne Yuugo și asta e bine, nu?

După ce pusesem acea întrebare, ochii lui Yuugo se măriră ca și cum ar fi vrut să se asigure. Încremeni o clipă, apoi l-am văzut mișcându-se brusc și mă împinse pe canapea cu mare forță. Apoi mă îmbrățișă strâns.

– Stai… nu pot să respir. Ce faci…

– …Mă bucur.

Vocea lui părea uşurată în adâncul sufletului. Avusese acceași voce și când îi spusesem că nu-l urăsc, nu-i așa? Genul de voce ușor tremurată, care părea că-mi strânge inima.

– Mă temeam ca nu cumva să te schimbi și tu.

– Să mă schimb? Ce vrei să spui?

– Nu vreau să încetezi să mă privești ca pe mine însumi. Chiar dacă nu-mi mai pasă ce cred toți ceilalți despre mine… nu vreau ca tu să te gândești la mine așa.

Mă întrebam de ce Yuugo se gândea atât de mult la mine. Chiar dacă eu eram doar un simplu student, cu o înfățișare obișnuită și nimic special la mine.

Mi-am pus și eu brațele în jurul corpului lui Yuugo. Una dintre mâinile mele era pe spatele lui, iar cealaltă mână îi atingea părul, pe care mereu mi-am dorit să-l ating.

Așa cum arăta, părul lui Yuugo era foarte moale și mătăsos la atingere, încât crea dependență. În timp ce îl mângâiam din nou și din nou, Yuugo, care își lipise fața de umărul meu, își ridică privirea.

– Îmi place de tine, Sou.

– …De ce-mi spui asta acum?

– Pur și simplu pentru că simt că acum am starea asta de spirit . Dar tu? N-ai de gând să o mai spui o dată?

… Nu puteam spune asta. Doar am clătinat din cap într-o parte.

Probabil că nu aș fi putut să spun asta nici mai devreme dacă nu ar fi fost căldurile care mă faceau să delirez.

– …Ce păcat.

Totuși, nu era corect din partea lui să facă o astfel de față dezamăgită. Am prins fața lui Yuugo în timp ce încerca să se îndepărteze și i-am sărutat buzele sub impulsul momentului.

Nu fusese un sărut adevărat, ci mai degrabă o ciocnire a buzelor… Dar nu aveam ce face. Nu eram obișnuit cu astfel de lucruri.

– Vei înțelege cu asta răspunsul meu, nu-i așa…?

Fusese doar un sărut prin care ne apăsam buzele noastre. Chiar și așa, era atât de jenant încât fața începuse să mi se înroșească

– Ce drăguț.

De data asta, Yuugo fu cel care mă sărută. După ce schimbă de câteva ori unghiul sărutului, vârful limbii lui îmi străpunse buzele.

Când mi-am întredeschis gura, își strecură limba în interior. Limba lui Yuugo avea un gust dulce. Avea un gust mult mai bun decât jeleul de portocale.

În momentul în care am deschis ochii, pe care îi țineam strâns închiși, Yuugo se uita la mine cu o expresie blândă. Buzele noastre se atinseră încă o dată, apoi fața lui se îndepărtă de a mea.

– Apropo, ce ar trebui să fac în legătură cu faptul că te simți descurajat pentru că sunt prea frumos?

Nu m-am putut abține să nu izbucnesc în râs atunci când el puse această întrebare pe un ton serios.