Virtual Alpha și eu -Capitolul 24

Capitolul 24:  Nu vreau să iau medicamentul

Ne-am îmbrățișat pentru o vreme în sufragerie. Simpla atingere reciprocă m-a făcut să mă simt puțin mai relaxat. Mă întrebam dacă la asta se refereau atunci când vorbeau despre stabilizarea feromonilor mei.

Poate că fusese din cauza efectului secundar al medicamentului pe care îl luasem, dar de data aceasta somnolența mă cuprinse în mod natural.

Ne-am întors împreună în dormitor. În timp ce mă ținea de braț, ne-am urcat în același pat. Ne-am privit, iar apoi ne-am îmbrățișat. Simțeam doar plăcere atunci când inhalam parfumul lui Yuugo impregnat pe tot pieptul meu.

Simțind căldura brațelor lui Yuugo, am adormit. Mă întrebam dacă aș mai putea rămâne împreună cu el o vreme în cazul în care feromonii mei erau instabili.

Apoi, a doua zi dimineață, aflându-mă departe de Yuugo, mă gândeam la asta în timp ce-mi măsuram nivelul de feromoni.

Nu-mi venea să cred cât de mult îmi displăcea faptul să fiu separat de el, deși nu petrecusem nici măcar o zi întreagă împreună… Mă simțeam cu adevărat ciudat.

Auzeam sunetul dispozitivului. Din păcate, nivelurile mele de feromoni erau stabile. Yuugo îmi zise că Dr. Kazuki i-a cerut să mă aducă la clinică dacă mă simțeam mai bine.

Acest lucru îmi confirma faptul că astăzi urma să fiu separat de Yuugo.

– … Totul pare în regulă.

– Mă bucur. Atunci hai să luăm micul dejun.

Ne-am întors în camera de zi. Yuugo avea un zâmbet pe față când aflase rezultatele. Mă întrebam dacă eu eram singurul care regreta că ne despărțim. Ei bine, eu eram singurul sub influența căldurilor, așa că bănuiesc că era firesc să fiu doar eu cel care se simțea așa.

Luasem micul dejun împreună. Yuugo, care era așezat vizavi de mine, nu purta costum, dar purta totuși haine casual.

– Yuugo, cum rămâne cu munca ta…?

– Am aranjat să încep la prânz. Vreau să fiu cu tine până atunci.

– …Ah, bine.

El chiar se gândea că voia să fie împreună cu mine. M-am bucurat un pic să aud asta. Yuugo era tipul de persoană care își exprimă clar dorințele.

Era așa încă de pe vremea când comunicam prin mesaje text, dar simțeam asta și mai mult acum când vorbeam față în față. Poate că ochii lui care mă priveau direct erau de vină.

Mi-era imposibil să nu fiu stânjenit când îmi spunea așa ceva. Mi-am aruncat privirea în jos și i-am răspuns mai scurt ca de obicei. Yuugo nu părea să fie deranjat de asta. În orice caz, chiar zâmbise fericit când i-am răspuns.

– Mă bucur că ți-a revenit pofta de mâncare, spuse Yuugo cu un zâmbet orbitor în timp ce eu ronțăiam pâinea de la micul dejun. Scena arăta exact ca un tablou, dar în fața lui Yuugo era un munte de pâine. Iar asta nu putea fi un tablou.

– …Totuși, nu pot mănânca tot ce-i aici, bine?

Mormanul de pâine era ceea ce Yuugo cumpărase mai devreme. Erau atâtea feluri de pâine, încât mă făcea să cred că a cumpărat toate sortimentele existente în magazin. Oricum priveai lucrurile, nu era o cantitate potrivită pentru doi oameni.

– Vreau să mănânci ceva care îți place. Care dintre astea îți place?

– …Asta, îmi place.

Ceea ce mâncam acum era o simplă pâine albă cu cremă de ciocolată înăuntru. O luasem de pe masă la întâmplare, dar ciocolata amară din ea era pe placul meu. Pâinea era, de asemenea, moale și delicioasă.

– Vrei să guști o bucățică, Yuugo?

– Atunci ar trebui s-o încerci și tu pe a mea.

Yuugo mânca un sortiment danez cu fructe deasupra. A gustat imediat din a mea, așa că probabil îi plac lucrurile dulci mai mult decât credeam. Părea că îi plăcea un fel de pâine mai simplă, dar gustul acesteia era surprinzător de copilăresc.

Am făcut schimb de pâine și am luat o mușcătură. Sub fructe era o cremă de vanilie ușor dulceagă. Pâinea lui avea cu siguranță un gust bun.

– Aceasta pare simplă la exterior, dar crema din interior are un gust bun. Și îmi place.

– Și mie îmi place pâinea ta. Am evitat întotdeauna produsele de patiserie daneze pentru că sunt greu de mestecat, dar se pare că nu sunt atât de rele.

Chiar și o conversație atât de banală mi se părea amuzantă când eram cu Yuugo. Nu mă așteptam să pot petrece un timp atât de liniștit în perioada căldurilor mele.

Simțeam parfumul lui Yuugo tot timpul, dar nu simțeam căldurile crescând ca ieri. Poate că, până la urmă, voi fi bine dacă medicamentul a funcționat.

– Sou? Ce s-a întâmplat?

– Ah, nimic… Mă gândeam doar că mă simt atât de bine, chiar dacă sunt în călduri. De obicei, mi-era greu și a doua zi.

Medicamentul funcționa întotdeauna bine în cazul meu, dar erau și momente când febra creștea chiar și atunci când îl luam. Nu era neobișnuit să mă trezesc și să am febră mare, care nu dispărea, indiferent de câte ori îmi dădeam drumul.

Chiar dacă de obicei era așa, astăzi nu mă simțisem deloc în acest fel. Medicamentul pe care îl luasem ieri mă amețise puțin, însă doar atât.

– Unele studii arată că inhalarea moderată a feromonilor Alfa face ca simptomele căldurilor să fie mai ușoare, așa că poate de aceea. Mă bucur că nu-ți este greu.

Yuugo spuse asta și mă mângâie pe cap. Căldura pe care o simțisem după atingerea lui mă calmă. Se pare că mă simțeam într-adevăr mai în largul meu atunci când eram alături de Yuugo.

Dar aceste momente aveau să se termine curând. Imediat după ce terminam micul dejun, urma să mergem la clinică… și să mă despart de Yuugo acolo.

Chiar dacă era un lucru normal, era totuși un pic dureros pentru mine. Nu, nu doar un pic… Doar gândul la asta îmi dădea dureri în piept. Când am scos un mic oftat, Yuugo își întoarse capul și mă privi îngrijorat.

– …Ce s-a întâmplat?

– Nimic… Mă gândeam că această cantitate de pâine este prea mare până la urmă.

Nu puteam să-i spun ceea ce simțeam cu adevărat în interiorul meu. După micul dejun, mi-am scos medicamentul din ambalaj. Era supresorul pe care îl luam întotdeauna.

O pastilă portocalie măricică, de formă rotundă. Am pus-o în palmă și m-am uitat la ea. Cred că era pentru prima dată când mă uitam atât de atent la acest medicament.

De obicei, îl luam fără să mă gândesc prea mult. Pentru că nu aveam o altă opțiune decât să iau acest medicament. De când avusesem primele călduri, luasem întotdeauna acest medicament și mă pregătisem să-l iau pentru tot restul vieții.

… Dintr-un anume motiv, simțeam că nu puteam să iau acest medicament acum. L-am dus la gură, dar pur și simplu nu voia să se dezlipească de degetele mele. Nici eu nu voiam să-mi deschid buzele.

Am lăsat mâna în jos, ținând în continuare medicamentul. Am făcut același lucru de trei ori până acum. Yuugo se afla în bucătărie acum. Împacheta pâinea rămasă ca să o pot lua cu mine acasă.

După ce terminam cu asta, urma să ieșim și să ne urcăm în mașină pentru a pleca. Mai rămăsese doar puțin timp pentru a fi împreună.

– Hei, Sou. Bagajul tău va fi prea… Sou?

Yuugo scoase capul din bucătărie. Se uita la mine în timp ce ținea cu ambele mâini o pungă de plastic plină cu pâine. Privirea lui m-a făcut să mă simt puțin panicat așa că mi-am dus în grabă medicamentul la gură.

Dar nu mi-a ieșit. Pastila îmi scăpă printre degete.

– Ah…

Pastila căzuse pe podeaua din lemn și se rostogolise. Nu m-am putut duce să iau pastila care se rostogolise foarte departe. Nu mă puteam mișca.

Yuugo puse jos punga de plastic pe care o ținea cu ambele mâini și se duse să ia pastila. Se uită la pastila din mâna sa și veni spre mine.

– Îmi pare rău, Yuugo… îmi pare rău.

– Ce s-a întâmplat? De ce îți ceri scuze așa dintr-o dată?

– …..Nu vreau să iau acest medicament.

Într-un final, am sfârșit prin a o spune cu voce tare. Chiar dacă l-aș fi deranjat pe Yuugo spunându-i așa ceva. Dar chiar nu voiam să-l iau. Nu puteam să fac asta.

Eram un Omega în călduri alături de un Alfa. Nu puteam rămâne împreună fără să iau medicamentul. Știam că în spatele dorinței mele de a nu lua medicamentul se ascundeau mai multe lucruri.

Eram la fel cu acele Omega de pe forum, comportându-mă așa. La fel ca acele Omega pe care Yuugo le ura. Chiar dacă nu voiam să fiu la fel ca ele… Chiar dacă nu voiam ca Yuugo să fie dezamăgit de mine.

– Îmi pare rău… O să îl iau până la urmă… Doar că se întâmplă ceva ciudat cu mine.

Mi-am întins mâna pentru a primi medicamentul de la Yuugo, dar aceasta nu-și termină treaba. Yuugo mă prinse strâns de încheietura mâinii și mă trase spre el.

Înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, eram deja îmbrățișat de brațele lui Yuugo.

– …Ce..?

– Înțelegi semnificația acestor cuvinte, nu?

– …De aceea spun că voi lua medicamentul.

– Nici eu nu vreau să-l iei.

Huh…?

Nu puteam vedea ce fel de față făcea Yuugo pentru că eram îmbrățișat cu putere. Dar după tonul vocii sale nu părea să glumească.

– Yuu-go…?

– Întotdeauna ai spus că nu vrei să fii un Omega, așa că m-am gândit că te simți inconfortabil cu așa ceva… De aceea nu am putut să-ți spun asta înainte. Scuze.

– …Asta înseamnă că…

– De fapt, nu vreau să mă despart de tine. Vreau sa fac dragoste cu tine. Vreau să te mușc pe ceafă și să-ți las o urmă care să nu mai dispară. Întotdeauna mi-am dorit să fac toate astea.

Îmi dădu drumul la corp și se uită fix în ochii mei. Puteam vedea clar expresia lui Yuugo. În adâncul ochilor lui, puteam simți prezența unei bestii feroce. Era prezența unei fiare numită Alfa.

– …Nici eu nu mi-am luat medicamentul. Pentru că nu am vrut.

– Nici tu, Yuugo…?

– Da, intenționam să pun sentimentele tale pe primul loc. M-am gândit să-mi iau medicamentul după ce o faci tu.

Chiar și în privința unor astfel de lucruri, Yuugo fusese dispus să facă atâtea eforturi pentru a ține pasul cu mine. Toate grijile mele de mai devreme fuseseră spulberate dintr-o lovitură de faptul că Yuugo se gândea mai întâi la mine.

De data aceasta, eu eram cel care se prinse de corpul lui Yuugo. Am adulmecat parfumul lui Yuugo adânc în pieptul meu.

– Sou…?

Ar fi trebuit să-mi fie frică la gândul de a fi perechea cuiva, dar ceafa mi se încinsese la auzul cuvintelor lui Yuugo de mai devreme. Instinctele țipau în mine, dorind ca Yuugo să-mi muște ceafa și să mă marcheze acolo. Nu, nu doar instinctul meu dorea asta.

– Dacă îmi doresc asta, o vei face pentru mine?

– S-ar putea să nu mă pot opri pe parcurs dacă nu-ți mai place – o voi face dacă totuși vrei să o faci în ciuda acestui fapt, spuse el cu voce joasă.

Vârfurile degetelor lui Yuugo îmi atinseră ceafa. Corpul îmi tresări la șocul puternic pe care l-am simțit în acel loc. Ne-am uitat unul la altul. Am simțit cum prezența feroce care se ascundea în ochii lui părea să fie ceva mai puternică decât înainte. Respirația mea începuse să fie neregulată. Corpul meu devenise insuportabil de fierbinte.

– …Vreau ca tu… să mă muști.

Voiam să mă dăruiesc cu toată ființa mea acestei fiare frumoase. Asta strigau instinctele în mine.