Virtual Alpha și eu- Capitolul 32

Capitolul 32:  Adevărata cauză a încruntării sale

Yuugo părea să fie ocupat cu munca până noaptea târziu în fiecare zi, pentru a compensa zilele libere pe care le luase în timpul căldurilor mele.

Lucrase și ieri până târziu, ceea ce mă făcuse să mă întreb dacă nu cumva se suprasolicita. Chiar și așa, nu omisese niciodată să mă sune în fiecare dimineață, deși o făcea pentru scurt timp, atunci când Yuugo se pregătea pentru muncă.

– Ai de gând să stai și azi până târziu?

{Astăzi voi încerca să plec devreme. Mai ales că avem o planificare pentru mâine.}

– …O să vii la mine mâine, nu-i așa?

{Așa este.}

Mâine, Yuugo urma să vină la mine acasă. Va veni ca să-mi salute familia.

Nu-l mai văzusem pe Yuugo de patru zile de atunci. Deși trecuseră doar câteva zile, mi se părea că nu-l mai văzusem de mult timp.

{Vreau să te văd cât mai curând.}

– Şi eu. Abia aștept să te văd.

Când i-am spus ceea ce simțeam sincer, am putut auzi zâmbetul lui Yuugo de cealaltă parte a telefonului. Inima mi se acceleră la auzul vocii lui fericite.

{Ai vreun plan pentru azi?}

– Mă gândesc să joc futsal, pentru prima dată după ceva timp, pentru a face puțină mișcare. Dacă stau acasă, mama va continua să mă întrebe despre tine.

{Deci ea încă te mai întreabă despre mine? Vezi, nu-i spune nimic ciudat.}

– Nu-i voi spune.

Oricum, ce voia să însemne prin a spune ceva ciudat?

În orice caz, mama știa despre Yuugo mai multe decât mine. Se pare că nu glumea când spunea că era un fan al lui Yuugo. Îmi spunea o mulțime de informații despre Yuugo pe care eu nu le știam. Singura problemă era că și ea voia să audă poveștile mele despre Yuugo, iar asta era un pic cam stânjenitor.

{Atunci, o să plec.}

– Mult succes la muncă. Ai grijă de tine acolo.

{Da. Am plecat.}

Apelul se încheiase. În momentul acesta mă simțeam cu adevărat singur. Dacă aș putea fi cu el tot timpul…

Ei bine, știam că așa ceva este practic imposibil. Dar, voiam doar să am acea conversație de mai devreme față în față cu el. Voiam să-l ating. Acest tip de dorințe nevinovate se acumulau în mintea mea.

Motivul pentru care ieșisem să fac mișcare astăzi era pentru a mă elibera de o astfel de dorință. Când eram acasă, nu mă puteam abține să nu mă gândesc la Yuugo și să mă simțeam neliniştit.

Am ieșit din casă puțin după ora zece dimineața.

Deși era încă dimineață, soarele strălucea deja atât de tare încât mă chinuia. M-am îndreptat spre terenul de futsal croindu-mi drum prin zona umbrită.

Dintr-o dată, am simțit ceva ciudat în legătură cu reflexia mea din vitrina magazinului. Era din cauza gulerului de protecție pe care îl purtam pe gât.

După vacanța de vară, intenționam să îl port și la școală. În tot acest timp, evitasem să îl port mereu din cauză că voiam să ascund faptul că sunt Omega… dar în același timp mă gândeam că nu era un lucru bun să fug de realitate.

Știam că nu era atât de ușor să mă obișnuiesc cu asta. Mă simțeam ciudat când mă vedeam purtându-l și, mai mult decât asta, mă deranjau privirile celorlalți oameni.

Dacă era așa, poate că ar fi mai bine să las semnul mușcăturii descoperit. Astfel oamenii nu l-ar observa până nu s-ar apropia foarte mult de mine.

Dacă cicatricea s-ar mai estompa un pic până la sfârșitul vacanței de vară, aș putea foarte bine să fac asta.

– Huh? Sou? Deci chiar tu ești, Sou!

Eram aproape de terenul de futsal când cineva îmi strigase numele. Mă uitasem în jur pentru a căuta sursa vocii și îl văzusem pe Narumi fluturându-și mâna de peste drum. Alături de el era și perechea lui Narumi, Amagi.

Mergeau în direcția opusă terenului de futsal, ceea ce însemna că probabil se duceau altundeva împreună.

– Sou! Stai puțin, așteaptă acolo!

Vocea tare a lui Narumi mă făcu să mă opresc în loc de uimire. Amagi se uita la spatele lui Narumi cu o expresie uluită în timp ce se grăbea spre trecerea de pietoni.

– Sou, în legătură cu chestia aia de pe gâtul tău…

Acestea fuseseră primele cuvinte rostite de Narumi, venind spre mine gâfâind.

Se pare că se grăbise să ajungă la mine pentru că îmi observase gulerul de protecție. Ca întotdeauna, Narumi era foarte atent la astfel de lucruri.

– …Ce s-a întâmplat de ai început să porți asta brusc? S-a întâmplat ceva?

– Hmm, nu… nimic.

Dar mă gândeam că se întâmplase totuși ceva. Trebuia să-i spun lui Narumi că devenisem o pereche cu Yuugo? Singurele persoane care știau despre asta erau membrii familiei mele.

Nu era chiar un secret, dar credeam că nu era ceva despre care să vorbesc deschis. Dar discutam liber cu Narumi despre asta. Tot el era cel care mă învățase multe lucruri despre a fi o pereche cu cineva.

…Ce ar trebui să fac?

Cum ezitam dacă să vorbesc despre asta sau nu, Amagi ne ajunse din urmă. Se apropiase de noi încet, dar cu pași mari, fără nicio urmă de grabă, și stătea chiar în spatele lui Narumi. Se uită la fața mea și își încruntă sprâncenele.

– Tu… ai deja o pereche așa că de ce mai porți chestia aia?

Înainte să pot spune ceva, Amagi dezvăluise totul. Fără să știu ce se întâmpla, eram dus acasă la Narumi. Se pare că ei se întorceau acasă de la cumpărături.

Era prima dată când mergeam acasă lui Narumi. Casa lui Narumi înseamna că era și casa lui Amagi, pentru că formau deja o pereche…

Stăteam singur cu Amagi pe canapeaua din sufragerie, față în față. Narumi ne spusese că se duce să aducă ceva de băut și ieși pe ușa din față. Nu se mai întorsese de atunci. Unde naiba se dusese?

Nu prea îmi păsa de băuturi, voiam doar să se întoarcă cât mai curând posibil. Amagi, care stătea în fața mea, continua să-și încrunte sprâncenele.

Eram destul de convins că expresia lui nu era la fel de intensă atunci când vorbisem, zilele trecute, la vestiar. În orice caz, părea că se înrăutățise față de prima dată când îl întâlnisem.

Expresia de pe chipul lui era atât de înfricoșătoare încât mă făcea să vreau să fug. Totuși, nu puteam pleca înainte ca Narumi să se întoarcă. Mă tot uitam înainte și înapoi spre ușa pe care ieșise.

– Ce este? Vrei să mergi la toaletă?

– Nu… nimic.

Poate pentru că eram prea agitat, mă întrebase asta cu o voce foarte morocănoasă. Mi-am întors rapid capul într-o parte. Ah, aș fi putut să plec din acest loc dacă aș fi dat din cap afirmativ la acea întrebare… dar acum era deja prea târziu, totuși.

– Hei, de ce ai chestia aia pe gât… și ce-i cu mirosul acela care vine de la tine?

– Huh… miros?

– Simt feromoni de intimidare Alfa care vin dinspre tine. Oricum… de obicei nu ai nevoie de chestia aia dacă ai deja o pereche.

Chiar dacă nu-i spusesem că am o pereche, Amagi știa deja că am una. Deci, un Alfa putea să-și dea seama de asta fără ca măcar să vadă semnul mușcăturii.

În timp ce spunea asta, Amagi își flutura mâna în fața mea de parcă încerca să scape de ceva urât mirositor. Totuși, se pare că nu putu scăpa de miros, pentru că Amagi se ridică brusc în picioare și merse rapid spre balcon.

Deschise ușa glisantă și-și scoase capul afară.

– E prea mult…

– Umm…

– Ce?

– Ăăă, ce vrei să spui prin feromoni de intimidare…?

Mă întrebam ce voia să spună cu asta. Nu auzisem niciodată de așa ceva. Spusese că erau feromonii unui Alfa, dar de ce ar proveni acel miros de la un Omega ca mine?

Eram foarte curios și de cuvântul „intimidare”, care fusese folosit referitor la feromoni.

– Ah, deci ți-a dat mirosul acela fără să primești vreo explicație despre el. Ce fel de obsesie e asta… La naiba, ce nesuferit.

Amagi se scarpină apoi în cap. Poate că această expresie de pe chipul lui însemna că se simțea mai degrabă tulburat decât enervat.

Poate pentru că se îndepărtase de mine, încruntarea expresiei sale se mai calmase puțin, iar privirea înfricoșătoare de mai devreme dispăruse.

– Feromonul de intimidare este…

– Hei, Ten-chan. De ce deschizi ușa la balcon când avem aerul condiționat pornit?

Exact în momentul în care Amagi era pe cale să-mi explice, Narumi se întorsese în cameră. Ținea în mână o tavă mare argintie, de genul celor folosite în cafenele.

Pe tavă erau trei băuturi colorate în roșu, galben și verde. Erau două straturi de băutură frumos colorată, fiecare acoperită cu o cupă de înghețată de vanilie. Cu siguranță arăta ca o băutură dintr-o cafenea în trend.

Narumi puse tava pe masa din sufragerie și începu să-l certe pe Amagi. Dar Amagi părea să nu aibă nicio intenție să se miște de acolo, indiferent ce-i spunea Narumi. Se aşeză pe podea şi îşi întoarse capul spre balcon.

– …Nu suport feromonii de intimidare pe care îi are asupra lui. Stai, nici tu nu-i simți mirosul. Deci sunt doar eu cel care-i simte? La naiba.

Amagi își mormăi frustrarea și se scărpină din nou în cap. Auzind asta, Narumi spuse doar „Hmm” și își întoarse privirea spre mine.

– Ten, acesta este motivul pentru care ai fost atât de morocănos cu Sou?

– …Huh? Așa este. Nu ți-am spus?

– Nu mi-ai spus. Înțeleg… deci se întâmplă de ceva vreme.

Narumi părea să se gândească în sinea lui. Se uită la mine și la Amagi pe rând, apoi dădu din cap de parcă ar fi înțeles ceva.

– Ei bine, am o mulțime de întrebări, dar pentru moment alegeți-vă câte o băutură. Acestea sunt de la cafeneaua de la parter, dar sunt recomandările mele. Am ales toate aromele pe care vreau să le beau. Care dintre ele îți place, Sou?

Narumi avea ritmul lui, ca de obicei. Spuse asta și îmi oferi una dintre băuturile de pe tavă.

– Ce arome sunt astea?

– Să vedem… cea roșie este portocală sângerie, cea galbenă este de ananas, iar cea verde este aromă de măr verde. Care dintre ele îți place?

– Atunci voi lua aroma de portocală sângerie.

– Bine, iată bătura ta. Stratul de jos este siropul, așa că ai grijă să îl amesteci bine înainte să bei.

Îmi puse băutura roșie cu cremă în fața mea, continuând să-mi explice despre ea. După aceea, a dus tava spre Amagi, care stătea pe podea.

– Ten, tu pe care o vrei?

– Măr verde.

– Bine. Atunci o voi lua eu pe cea de ananas.

Narumi își luase băutura galbenă din tavă și îi întinse lui Amagi băutura sa cu tot cu tavă. Asta pentru ca Amagi să o poată pune jos pe podea.

Amagi începuse să mănânce din înghețata de deasupra având în continuare o expresie încruntată. Era incredbil să-l vezi bând o băutură atât de atrăgătoare cu o față așa înfricoșătoare.

Oricum, era în regulă ca Amagi să rămână în acea poziție?

– …Narumi, ar trebui să mă așez eu în altă parte?

– Nu-ți face griji. Oricum tu ești oaspetele nostru aici. În plus, eram deja surprins când am aflat că ai o pereche, dar tu chiar ai și acei feromoni de intimidare asupra ta încă de atunci. Asta înseamnă că partenerul tău a pus ochii pe tine chiar de la început?

Narumi spuse asta și se așeză pe locul unde stătuse Amagi cu o clipă în urmă. Începu să amestece în pahar. Se părea că Narumi știa inclusiv despre feromonii de intimidare. Dar nu-mi spusese ce era cu ei.

– Umm… ce sunt feromonii de intimidare?

– Huh? Nu știi asta? … Vezi tu, feromonii de intimidare sunt așa-numitele semne cu care un Alfa le marchează pe Omega pe care au pus ochiul. Asta pentru ca un alt Alfa să nu-l fure pe acel Omega. De obicei, se face înainte ca aceștia să devină o pereche. Dar dacă ți-i pune după ce ați format deja o pereche… asta înseamnă că nu vrea ca alți Alfa să se apropie de tine.

– Huh… Ah, deci asta înseamnă.

Semnele Alfa. Nu era nicio îndoială că Yuugo făcuse asta.

Asta înseamnă că Yuugo gândește astfel… nu? Nu știam când sau cum mi-a pus acel miros pe mine, dar când mi-am imaginat ce simțea Yuugo atunci când făcuse asta, acest lucru îmi făcuse fața să se încingă.

– Văzându-te că nu te plângi de asta, înseamnă că acel Alfa trebuie să aibă o relație bună cu tine.

– Așa e… da.

Cum puteam să nu fiu fericit știind că Yuugo nu voia să lase alți Alfa să se apropie de mine? Cred că aș fi făcut același lucru dacă ar fi existat o modalitate de a ține pe alți Omega departe de Yuugo.

– Înțeleg. Deci ai întâlnit un partener bun. Felicitări, Sou.

Narumi îmi zâmbise, părând uşurat. S-ar putea să fie îngrijorat pentru mine? Am simțit o căldură adânc în piept când l-am auzit pe Narumi spunând „Mă bucur pentru tine” cu o voce șoptită.