Virtual Alpha și eu – Capitolul 33

Capitolul 33:  Lucruri pe care le-am obținut

Familia mea era toată neliniștită. Dar cel mai neliniștit dintre toți eram, cu siguranță, eu.

Trecuseră aproape cinci minute de când primisem mesajul de la Yuugo în care spunea că va fi aici în aproximativ cinci minute. Cu alte cuvinte, interfonul putea suna în orice moment.

Din momentul în care citisem mesajul, mă plimbam înainte și înapoi între ușa de la intrare și sufragerie ca un câine agitat. Fratele meu mai mic, Mei, mă privea cu o expresie uluită, dar nu aveam timp să-mi pese de asta.

La urma urmei, Yuugo avea să sosească în curând. Venea să-mi salute familia…

– …Ahh, sunt atât de emoționat.

– Am înțeles, dar chiar trebuie să te calmezi.

Era imposibil. Mă uitam pe telefonul din mână stând în picioare aproape de ușă. Trecuseră șase minute. Știam că va sosi din clipă în clipă.

Picioarele mele începuseră din nou să se deplaseze singure pe hol. Deodată, avusesem o senzație ciudată.

Asta este…

– A sosit. Yuugo este aici.

– …Huh?

O secundă mai târziu, sună interfonul. Întreaga familie, care auzise cuvintele mele de mai devreme, se uita la mine cu o expresie surprinsă.

– De unde ai știut asta? Asta e tare…, mormăi Mei încet în spatele meu.

Toată familia ieșise să-l întâmpine. După ce confirmarăm că toată lumea era prezentă, tatăl meu deschise ușa. L-am putut vedea pe Yuugo stând în fața ușii.

Purta un costum. Ultima dată când îl văzusem în persoană cu părul strâns dat pe spate fusese atunci când ne întâlnisem la librărie. Arăta ca o persoană diferită de Yuugo, cel cu un aspect casual pe care îl cunoșteam bine. Inima îmi tresări sălbatic la vederea lui.

Asta… s-ar putea să fie prea mult pentru mine. Tata ieși pe ușă și îl întâmpină pe Yuugo în numele familiei. Îi vedeam pe amândoi vorbind în fața ușii.

– …În realitate arată atât de tare.

– Doamne. Arată ca un membru al familiei regale.

Mama și Mei își șopteau unul altuia, așa că Yuugo nu putu să audă ce spuneau. Sora mea dădu și ea din cap, fiind de acord cu ei, dar eu nu putui să mă alătur discuției lor.

Parfumul lui Yuugo plutea încet în vânt. Nu mai simțisem mirosul perechii mele de câteva zile și asta mă făcuse să mă simt ușor amețit.

Când Yuugo și tata trecuseră pe lângă mine, conștiința mea se încețoșă de la parfumul lui, care devenea din ce în ce mai puternic.

Se pare că Yuugo îmi saluta familia. Familia mea spusese și ea ceva ca răspuns. Dar nu puteam înțelege clar ce spunea. Auzeam vocile tuturor, dar nu aveam nicio idee ce ziceau.

M-am apropiat de Yuugo și l-am prins strâns de braț.

– … Sou?

Trecuse mult timp de când nu îi auzisem vocea lui Yuugo în persoană, iar sentimentele mele erau pe cale să explodeze. Dar acum eram în fața familiei mele, deci nu puteam face nimic ciudat.

Cu ultima fărâmă de raționament pe care am putut-o aduna, încercam să-mi reprim instinctele, care erau pe cale să se dezlănțuie. Cu toate acestea, nu puteam să-i dau drumul brațului pe care îl prinsesem cu putere.

– Yuugo.

Nu știam ce voiam să fac. Dar pur și simplu nu m-am putut abține să nu mă simt neliniștit și nerăbdător. Mi-am ridicat privirea spre chipul lui Yuugo de parcă i-aș fi cerut ajutorul.

Yuugo îmi zâmbi cu blândețe. Își întoarse apoi privirea către familia mea continuând să mă țină de umăr.

– Scuzați-mă. Ne puteți acorda un moment de intimitate?

– … Umm?

– Da, nu ne deranjează. Vă așteptăm în sufragerie.

Mama era confuză, dar sora mea răspunse ferm. Ea ne lăsă pe mine și pe Yuugo lângă ușa de la intrare și conduse restul familiei în sufragerie.

– Sou. Mi-a fost dor de tine.

Yuugo mă îmbrățișase cu forță în momentul în care rămăsesem singuri pe hol. Țesătura costumului său luxos îmi atinsese pielea. Eram complet cuprins în brațele lui.

Inspirasem parfumul lui Yuugo de aproape și ultimele mele raționamente se topiră.

– … Yuugo. Vino cu mine în camera mea.

Asta era ceea ce își doreau instinctele mele. Îl duceam pe Yuugo în camera mea de la etajul doi. L-am tras de braț pe Yuugo până când l-am dus lângă patul meu aflat în capătul îndepărtat al camerei.

– Ia loc aici.

Îi cerusem lui Yuugo să se așeze pe pat. Văzându-mi perechea în propriul meu pat, m-am putut linişti în sfârşit. Yuugo își întinse brațele spre mine.

Când mi-am aplecat corpul mai aproape, el mă trase cu ambele brațe lângă el și mă făcu să mă așez în poala lui. Își înfășură apoi mâinile în jurul taliei mele, după care își lipi buzele de ale mele.

– …Mn.

Ne împletirăm limbile și făcurăm un schimb de salivă. Îmi alunecam mâna pe corpul lui Yuugo de parcă voiam să mă asigur de prezența lui. Căldura pe care o simțeam în locul în care îl atingeam era atât de plăcută.

Întotdeauna îmi dorisem să-l ating așa. Simțeam cum dorința mea se împlinește încetul cu încetul, pe măsură ce simțeam căldura și mirosul perechii mele.

După un timp, ne-am despărțit buzele și ne-am îmbrățișat din nou strâns. Îmi aplecasem fața aproape de gâtul lui Yuugo, iar mintea îmi devenise în sfârșit mai limpede acolo.

– …Devin din nou ciudat.

Abia după ce-mi venisem în fire, realizasem ce făcusem. Eram la fel ca data trecută, când devenisem ciudat. Chiar dacă el venise aici ca să-mi salute familia, am ajuns să-l duc mai întâi în camera mea.

– Nu ai fost ciudat. Ai fost drăguț.

– …Dar așa păream în fața familiei mele.

– Aceasta a fost reacția instinctelor tale Omega.

– Astea au fost… instinctele mele?

– Exact. Nu trebuie să te gândești la asta ca la ceva ciudat. Se pare că sora ta știe despre ele. Poate că Dr. Kazuki i-a spus despre asta.

– …Ah, de aceea a acționat așa.

Din acest motiv sora mea răspunse rapid, iar restul familiei părea să fie complet confuză. Mă întrebam dacă Dr. Kazuki se aștepta ca eu să devin așa. Asta în sine mă făcea să mă simt stânjenit, totuși.

– Apropo, actul prin care Omega își invită Alfa în camera lor se numește „curtare”.

– Huh…

– Ai fost nemaipomenit de drăguț că m-ai dorit atât de mult, chiar și din instinctele tale.

Eram atât de stânjenit încât nu-mi mai puteam ridica fața pentru o vreme.

………………………………………………………………

– Sunt Lars Lindgren. Vă mulțumesc pentru că v-ați făcut timp pentru mine.

– O, nu, nu. Te rog nu fi atât de modest.

Mă așezasem lângă Yuugo în sufragerie. Mâinile noastre se atingeau tot timpul. Familia mea probabil observase acest lucru, dar niciunul dintre ei nu spuse nimic despre asta. Oare sora mea le explicase ceva?

Indiferent de câte ori mă uitam la el, tot nu mă puteam obișnui să-l văd pe Yuugo în costum. Din cauza asta, inima mea îmi bătea atât de tare. Cred ca era firesc să nu mă pot calma chiar și atunci când simțeam căldura lui Yuugo în felul acesta.

– Este în regulă… dacă îți spun Lars?

– Da. Vă rog să-mi spuneți cum vă convine. Dar… o să vă rog să lăsați numele „Yuugo” exclusiv pentru el.

– Bine. E în regulă.

Mama mea zâmbea fericită alături de tatăl meu, care nu-și putea ascunde deloc nervozitatea. Ochii săi erau ațintiți tot timpul pe chipul lui Yuugo.

La urma urmei, chipul idolului preferat se afla chiar în fața ei. Puteam să înțeleg acel sentiment. Dar, Yuugo era al meu. Când i-am strâns mâna lui Yuugo, el mi-o strânse înapoi. Se uita la mine, apoi zâmbea fericit.

– Voi doi chiar vă potriviți unul cu celălalt. Lars, te rog să ai grijă de fiul meu.

– Da. Cu siguranță îl voi face fericit.

– …O vom face împreună, nu-i așa?

– Sunt deja fericit că sunt alături de tine.

Yuugo putea spune astfel de lucruri chiar și în fața familiei mele. Avea un zâmbet mare pe buze, ceea ce făcea ca toată familia, inclusiv pe mine, să roșească. Eram fericit.

Dar se pare că eram singurul care avea toleranță scăzută pentru astfel de lucruri. După ce trecuse o oră, Yuugo a devenise confortabil cu familia mea.

Tata părea și el să fi trecut în sfârșit peste nervozitatea lui. Zâmbea și vorbea cu Yuugo. Dar mie încă mi se părea totul ciudat. Mi se părea ciudat că discutam așa cu familia mea și că îl aveam pe Yuugo aici.

Trecuseră doar două luni de când am începusem să folosesc aplicația Virtual Alpha… dar eram surprins de cât de mult se schimbase situația mea. Nu doar situația mea se schimbase, ci și sentimentele mele.

Multă vreme nu m-am putut accepta ca Omega. Mi-era greu să înfrunt realitatea… indiferent de modul în care rezultatul testului o arătase deja și de câte ori îmi veniseră căldurile. Refuzam cu încăpățânare să accept asta.

Yuugo fusese cel care îmi ușurase situația încetul cu încetul. Îmi vorbise cu cuvinte directe, sincere, de parcă m-ar fi ținut în brațe cu blândețe. Îmi tratase sentimentele cu seriozitate. Apoi, el devenise și perechea mea.

Obținusem pe cineva cu adevărat important pentru mine.

– Lars. Aș putea să te întreb un lucru?

– Da.

Dintr-odată, tonul vocii tatălui meu se înăspri. Toată lumea părea să fi simțit asta, iar sufrageria devenise brusc tăcută.

– Pentru fiul meu, care este un Omega, tu ești singurul lui partener… dar am auzit că acesta nu este și cazul unui Alfa. Alfa pot avea câte perechi de Omega doresc.

– Huh, stai… tată.

O spusese direct chiar dacă adineauri vorbiseră și râseră împreună.. Mi-am ridicat vocea când tata a adus brusc în discuție acest tip de subiect.

– Sou. Este în regulă… Vă rog să continuați.

– Îmi pare rău că te-am întrebat asta din senin… Mă gândeam de ceva vreme la asta, iar, ca părinte, nu m-am putut abține să nu te întreb. Sunt convins că fiul meu nu te-ar întreba direct despre asta, chiar dacă ar fi să gândească la fel.

– Ai vreo intenție să devii o pereche și cu altcineva în afară de Sou? Aș dori să știu dacă există o astfel de posibilitate.

Nu voiam să-i aud discutând astfel de lucruri. Dacă răspunsul lui Yuugo ar fi fost „Da”, ce față ar fi trebuit să fac? Chiar dacă mă simțeam fericit, sentimentele mele se prăbușiră într-o clipă.

Ochii mei erau deja fierbinți. Până și mâinile mele începuseră deja să tremure. Yuugo observă asta și îmi mângâie ușor palmele de parcă ar fi vrut să le calmeze.

– Sou. S-ar putea să-ți fie puțin cam dificil… dar mă vei asculta, da?

– …Dificil, spui? Ce vrei să spui?

Se pare că Yuugo avea să-mi spună mie ceva, nu tatălui meu. Se aplecă și scoase ceva din geanta sa, care stătea chiar lângă scaun.

Era o cutie mică în mâinile lui. La prima vedere, arăta ca o cutie pentru inele, dar era ușor diferită. Părea mai îngustă și mai lungă pe orizontală.

– Aș vrea să iei asta.

– …Ce-i asta?

– Este angajamentul meu.

Neștiind încă ce se întâmplă, luasem cutia pe care mi-o oferise. Când am deschis capacul, am găsit în el două obiecte albe, ascuțite.

– Ce-i asta?

– … Ar putea fi aceștia caninii tăi Alfa?

Habar n-aveam despre ce era vorba, dar tatăl meu se uită la ei împreună cu mine și părea să știe ce erau. Yuugo dădu din cap afirmativ la cuvintele tatălui. Repetam în minte spusele tatălui meu.

– Caninii Alfa… ăștia sunt… dinții tăi Yuugo?

– Da. Primii doi canini de sus. Este dovedit medical că, fără ei, mușcarea de ceafă a unui Omega nu va duce la formarea unei perechi. Nu mai am nevoie de ei.

– De ce?

– Am nevoie doar de tine lângă mine. Ar fi ciudat să cer mai mult atunci când am deja perechea mea sortită alături de mine.

– Stai, ce vrei să spui cu perechea sortită?

Creierul meu nu putea ține pasul cu atâtea evenimente surprinzătoare. Eram surprins de caninii Alfa, iar acum și de perechea sortită… asta însemna că…

– Tu și cu mine suntem o pereche sortită…?

– Așa este. Tu și cu mine suntem o pereche sortită – suntem unica pereche pentru fiecare dintre noi.

Yuugo zâmbea când spunea asta, dar fața lui îmi devenise în scurt timp neclară, vederea mi se încețosă și nu l-am mai putut vedea. Dar mirosul perechii mele care mă învăluise îmi spunea despre asta și îmi transmitea direct sentimentele lui.

Lacrimile mi-erau șterse cu blândețe. Continuau să curgă și nu păreau să se oprească.

– Sou… te voi iubi doar pe tine și numai pe tine.

Nu am putut decât să dau din cap ca răspuns la cuvintele de jurământ pe care mi le spunea cu o voce blândă.