Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Până la tine Capitolul 12

Oameni deasupra lumii

Oameni deasupra lumii

Persoana mai tânără era chiar de cealaltă parte. O împinse ca să vină să vorbească despre afaceri în casă, iar Saitharn nici nu se gândise la asta. Nu refuzase pentru că voia să scape de căldură. Era mai bine în interiorul unei căsuțe de lemn. Nu era atât de cald ca de obicei pe terasa exterioară unde aveau de obicei loc conversațiile importante.

– În concluzie, vreau să mă ajuți începând de luni. Te poți muta cu serviciul la hotel, sunt de acord cu asta.

Sila se gândise bine. Această chestiune o gândise toată noaptea. Prima dată când luase decizia de a-l lăsa pe Saitharn să lucreze în altă parte, fusese pentru ca el să nu fie nevoit să răspundă la întrebările secretarei sale. Dar acum ea știa totul și Sila nu vedea de ce ar mai fi fost necesar să se ascundă.

Nu sunt de acord, fu răspunsul primit.

 Era diferit de cel la care se așteptase Sila. Acesta nu fusese pregătit să fie respins, de aceea rămase ca o stană de piatră uitându-se uimit la Saitharn care trecu pe lângă el și se trânti pe marginea patului cu confuzie.

De ce?

 Nu am nimic de a face cu munca aceea, vreau să îndeplinesc aceleași sarcini ca luna trecută. E o dorință personală.

Saitharn voia doar să-și câștige propria inimă. El voia să demonstreze că nu este o persoană care face doar lucruri care îi plac, după cum spusese cineva odată.

– Sau simți că nu sunt potrivit pentru această meserie? Nu mă pricep la asta?

Nu… nu…nu e asta, răspunse rapid Sila, înainte ca băiatul cu pielea albă să înțeleagă greșit.

Habar nu avea dacă munca la fermă nu era potrivită pentru Saitharn, nici măcar nu se gândise la asta.

Când începuse să lucreze la fermă, făcuse munca stând ghemuit și o făcuse fără să se plângă, deși îl durea tot corpul, dar tot nu renunțase.

– Atunci aș dori să continui să lucrez aici. Probabil că nu te vei supăra, nu?

Ce putea să spună Pha Liang?

Saitharn  rostise „aș dori” într-un mod politicos, încât chiar dacă nu era ceea ce Sila își dorea, nu voia să-l nemulțumească pe băiat.

Oh… depinde de tine.

Până la urmă, nu știu cum ajunsese în acel punct. Sila nu mai avea nimic de spus, dar tot nu voia să plece nicăieri, așa că stătea în mijlocul casei cu o expresie confuză până când de afară se auzi o bătaie la ușă. Saitharn se ridică de pe marginea patului și se duse să deschidă.

Voi deschide eu, spuse bărbatul înalt, tăindu-i calea.

Se îndreptă spre ușă și înainte de a o deschide se întrebă: cine putea fi persoana care avea afaceri cu Saitharn într-o zi de sărbătoare?

P’Tharn, am venit să…

Vocea era strălucitoare și veselă, dar se stinse repede. Noul venit clipi un moment și se opri din vorbit la vederea propriului său șef.

Pentru că fusese luat prin surprindere, tânărul de 20 de ani care ținea un sac, ridică mâna în semn de salut și arătă un zâmbet necăjit încercând să facă stânga împrejur.

Unde te duci?

Omulețul merse și se interpuse între cei 2 oameni.

 Sila se comporta ca un uriaș, cu înălțimea lui impresionantă trona nemișcat, fără să spună un cuvânt. Privirea constantă la fețele propriilor subordonați crea presiune asupra persoanelor care erau privite.

– Mă duc…nu…nu e nimic altceva. Te rog, continuă să vorbești despre afaceri cu Pha Liang. Cred că este mai grăbit decât mine, deci voi pleca de aici cât mai repede posibil.

Pentru că vechiul caz nu fusese încă soluționat, dacă rămânea aici îi era frică să nu fie acuzat de altceva.

– Nu avem nici o afacere. Și de altfel, el tocmai se pregătea să plece. Unde voiai să mă inviți să mergem, Saeng?

 Sila se întoarse și se uită în jos la Saeng. Nu spusese niciun cuvânt de când acesta intrase.

– La cină… știi că azi este sărbătoare, așa că voiam să te invit să mergem la cantină pentru prânzul de după amiază. A fost pregătit un orez Hua Hin[1] pentru ca oamenii de la fermă să mai mănânce și alte mâncăruri.

Tânărul încă nu îndrăznea să ridice capul, să întâlnească ochii lui Pha Liang. Fața lui Saitharn se lumină dintr-o dată.

– Uau…mmm…orez…Khao[2] ce?

– …Hin.

Sila fusese cel care completase cuvintele lipsă. Saeng scoase un geamăt în gât înainte de a da din cap, părând mai entuziasmat decât înainte.

– Orez khao. Vreau să merg, vreau ca Saeng să mă conducă.

Saeng ridică rapid privirea. Venea să ceară simpatie de la persoana care era șeful. Din fericire, Sila nu mai era într-un mod aprig și dădu din cap în semn de aprobare. Era dorința unei persoane pentru care avea slăbiciune, așa că Saeng scoase un oftat de ușurare.

Da, să mergem.

– Stai să-mi pun o pălărie.

Lui Saitharn nu-i plăcea vremea caldă, de aceea decisese să-și pună pe cap o pălărie mare de paie. Aceasta îl va proteja de soare. Alesese o cămașă de culoare deschisă cu mâneci lungi.

– Să mergem… Mergi și tu cu noi sau te întorci?

 Vă urmez.

– Atunci te rog să încui casa.

Se întrerupse succint înainte de a o lua înainte și de a aștepta în josul treptelor. Sila clătină ușor din cap de graba celuilalt. Era ca un copil mic care fusese ademenit cu mâncare.

………………..

De data aceasta la cantina fermei aerul era înmiresmat de arome dulci.

Saitharn căută cu privirea ceva ce putea semăna cu un terci de orez.

Se apropie cu respect de lucrătoarea care împărțea mâncarea care îi vorbi pe un ton prietenesc:

– Îți dau niște orez.

– Îl iau, răspunse Saitharn înghițind în sec.

Lucrătoarea care stătea în fața lui zâmbindu-i, se numea Daeng.

Saitharn dădu din cap și întinse mâna să ia obiectul pe care i-l întinsese femeia în vârstă.

Nu e un bol cu orez Khao Khai?

Se aștepta la o mâncare cu multă carne și legume deasupra unui terci de orez. Ceea ce primise era ceva învelit într-o frunză de banană.

De ce? La ce te așteptai? întrebă Sila.

Saitharn continua să se uite la mâncarea învelită în frunza de banană, cu ochii plini de interes. Saeng îl invitase să vină să mănânce, dar după ce ajunseseră, se separaseră.

– Când am auzit numele, m -am gândit ca va fi Khao Khai[3], acea mâncare savuroasă, spuse Saitharn.

Ridică pachetul din frunză de banană pentru a-l adulmeca mai îndeaproape, apoi se duse într-un colț și îl deschise. Privi desertul din care emana o aromă dulce. Primul lucru pe care îl văzu era… nuca de cocos rasă care fusese presărată în jurul orezului. Figura semăna cu o persoană cu părul alb.

 E un desert asemănător cu terciul de orez, știi asta?

– Nu, răspunse Saitharn sincer.

– Nu prea îmi plac deserturile, așa că nu cunosc multe și nu sunt priceput în această chestiune.

 Sila nu spuse nimic. Doar luă desertul și îl ajută, tăindu-l în bucăți mici înainte de a-l împinge înapoi în fața persoanei cu pielea albă.

– Este un desert tradițional. Unii oameni îl numesc Khao tom sau Khao Tom Mut[4]. Oamenilor de la fermă le place să-l mănânce. Se amestecă nuca de cocos rasă cu zahărul și cu bananele și la urmă se pot pune semințe de susan. Încearcă și tu, explică Sila.

Saitharn încercă să guste și luă o gură. Gustul dulce al orezului lipicios amestecat cu aroma de nucă de cocos contrasta cu gustul sărat al susanului și cu delicatețea bananei. Pentru el, banana amestecată cu orez, era o noutate pe care nu o experimentase niciodată, era la prima degustare.

– Hm, e delicios. Ei bine, nu e foarte dulce. În mod normal nu-mi place chiar atât de mult să mănânc deserturi. A trecut ceva timp de când nu am mâncat.

 Vorbea cu o bucată în gură, în timp ce mesteca. Nici Sila nu era genul căruia să-i placă dulciurile așa că se așeză și se uită admirativ la copilul cu pielea albă. Obraji erau umflați și mânca bucăți de desert, una după alta.

– Nu e foarte dulce pentru că orezul nu este amestecat cu zahăr. Garniturile sunt separate și sunt servite alături de Khao Tom Mut. Este cu siguranță dificil de făcut.

Saitharn continua să mănânce și nu punea la îndoială cuvintele lui Sila. Saitharn nu gătise sau nu făcuse vreodată deserturi, deci nu știa dacă procesul era sau nu complicat. Se opri dintr-o dată și se uită la fața lui Pha Liang care îl fixa ciudat, înainte de a-l întreba încet:

 – Vrei? Vrei să încerci?

– Vreau, dar mi-e teamă că nu voi reuși.

– Dacă nu încerci cum vei ști?

Sila zâmbi, întinse mâna și-l trase pe omuleț de încheietura subțire, făcându-l să se ridice și să-l urmeze. Saitharn se uită în secret la spatele larg al bărbatului care mergea în fața lui și nu știu de ce, i se păru pentru o fracțiune de secundă că redevenise un copil mic. Poate că Sila nu se uitase la el intenționat. Saitharn voia să se gândească, că poate era doar o coincidență, că cealaltă persoană îl privise așa…fără niciun motiv.

 Saitharn fu condus de Sila în zona de bucătărie.

Ea e Ing Dao, fiica lui Pa Daeng și ea poate vorbi limba comună. Ea te va învăța cum să faci desertul ăsta.

Saitharn îi zâmbi prietenește. Auzind că poate vorbi limba comună, acest lucru îl făcu să răsufle ușurat.

– Să începem, da?

– Da, dar nu am făcut niciodată un desert…sau mâncare. Deci nu

știu…

– Nu e o problemă. Fiecare în lumea asta are o „prima dată”, spuse femeia zâmbind.

Saitharn începu să simtă că trebuia să rămână. Nu era atât de rău pe cât credea la început, toți erau amabili, colegii erau drăguți. Atmosfera era de fapt mult mai bună decât se aștepta. Etapele pentru prepararea terciului de orez fură predate în detaliu de către o fată cu câțiva ani mai în vârstă decât Saitharn.

 Sila nu plecase prea departe. Copilul acela surprinzător făcea un desert într-un colț al bucătăriei cu un comportament neîndemânatic și cu o manipulare a echipamentului  din care îți puteai da seama că era cineva care nu fusese niciodată în bucătărie. Era uneori haotic, dar în ceea ce privește determinarea, gândi Pha Liang, era unul dintre farmecele persoanei din fața lui. De fiecare dată când trebuia să facă ceva era întotdeauna hotărât și determinat, indiferent cât de mare sau mică ar fi fost greutatea.

Trebuie să-l ținem la abur mult timp?

 Aproximativ 20 până la 30 de minute, răspunse femeia în timp ce scotea capacul de pe oală pentru a face desertul care tocmai fusese mâncat.

– Vino, fii calm și urmează pașii corect.

– La ce te uiți Saeng ? se auzi deodată vocea lui Chakkrit.

 El tocmai se întorsese de la comisioanele în oraș. Mersese pe jos și revenise alături de fratele mai mic, Saeng, care aștepta în tăcere un pic mai departe de locul unde se aflau Sila și Saitharn.

Pha Liang stătea lângă Saitharn cu capul ridicat și gâtul întins și se uita la ceva.

Cum ar putea fi vocea șefului? Pha Liang a venit să stea aici când conform programului de azi trebuia să lucreze la hotel? întrebă cu voce tare silueta înaltă, năucită, în timp ce fratele mai mic încerca să-și stoarcă mintea pentru a găsi răspunsul.

 Vino și stai aici, uite, ignoră-l. A trebuit să merg până la casa lui P’Tharn.

A venit și a rămas aici? Au trecut câteva ore de când l-am întâlnit când a plecat la reședința lui P’Tharn.

Saeng ridică din umeri. Își amintea încă bine expresia de pe chipul proprietarului când deschisese ușa casei sale și-i văzuse fața. Fiori îi treceau prin coloana vertebrală de fiecare dată când se gândea la asta. Ce să spună?  Păruse înfricoșător…

Ce faci? continuă Chakkrit.

– P’Tharn tocmai a întrebat dacă Khao Tom este dificil de făcut. Așa că Pha Liang l-a adus la bucătărie, iar P’Tharn este cel care încearcă să facă desertul. Și eu am venit să veghez în timp ce Dao îl învață pe PTharn.

 Care e pasul următor?

 

P’Tharn tocmai a întrebat ce să facă, gândi Chakkrit.

 E așa de dificil de făcut un desert? Pha Liang l-a pus la încercare. Ceea ce vezi acum este o persoană care face un desert, în timp ce cealaltă nu face nimic și nu are nimic de a face cu asta, doar stă de pază, iar eu sunt doar în trecere.

Chakkrit rămase fără cuvinte, puțin confuz. Poate pentru că Pha Liang nu făcuse niciodată așa lucruri…chiar nu-și văzuse șeful așa niciodată. El întotdeauna lucrase, iar acum stătea în picioare și se uita la cineva care făcea un lucru minor, era ceva destul de ciudat și de nou.

Mă voi duce să mă îmbăt ca să nu înnebunesc. Ce fel de flirt e și ăsta? Să stea și să se uite la fiecare mișcare a lu’ ăla micu. Oamenii normali nu fac asta.

E dat naibii, Saitharn ăsta, dar tu  Șefu’ ești cam tăcut, spuse  Chakkrit încercând să păstreze un ton serios.

 Cel mai important lucru era să dea un exemplu bun fratelui său mai mic. Adică să-i arate că acceptă că șeful nu se concentrează doar pe muncă. Dar în adâncul lui nu putea nega, el însuși gândea altfel decât Saeng.

Vorbești limba comună, foarte fluent, se adresă Saitharn lui Ing Dao.

– Am mers la universitate la Bangkok. Era distractiv pe vremea aceea, dar viața în oraș era haotică. Personal mie îmi place mai mult aici.

 Adevărat, e foarte haotică.

Saitharn era de acord. Haosul mașinilor, al oamenilor, al transportului, al poluării, totul era complet diferit de aici.

– Între timp, să pregătim nucă de cocos rasă, zahăr și sare, după ce orezul este fiert și va fi gata, să le amestecăm împreună.

 Băiatul cu pielea albă dădu din cap și se întoarse să ridice o răzătoare pentru nuca de cocos și să facă așa cum îl învățase profesorul temporar. Pașii rețetei nu erau simpli, dar avea un model de urmat. Saitharn se simți viu. Era destul de emoționat pentru că la cei 25 de ani ai lui era prima dată când intra în bucătărie…asta dacă nu punea la socoteală fierberea tăițeilor instant pe care îi pregătea și-i mânca singur.

 Desertul Khao Tom Mut fu gata după aproape o oră. Saitharn făcuse ceva parfumat și foarte bun. Nu se deosebea de originalul lui Paa Daeng, culoarea și aspectul erau similare. Era ca o reproducere de artă.

Arată cu adevărat delicios. Este atât de mare, iar prima foaie este groasă. Este prima dată când îl fac.

Paa Daeng nu putu să nu-l laude.

Tu când ești decis să faci ceva, atunci o faci.

Micuța lui inimă crescu de mândrie într-un mod de nespus. Trecuse mult timp de când nu mai trăise un asemenea sentiment.

Îl poți gusta. Încearcă să mănânci desertul pe care l-ai făcut tu singur.

Ing Dao puse un rulou de orez pe farfurie, gata de mâncat.

Îți poți încerca abilitățile?

Saitharn luă o bucată din desert și îl puse în gură. Ochii rotunzi, limpezi se lărgiră înainte de a dezvălui un zâmbet strălucitor în fața tuturor celor care îl priveau. Iar aceștia fură obligați să zâmbească…chiar și proprietarul fermei cu chip fioros.

– Este cu adevărat delicios, mormăi el incapabil să-și creadă propria pricepere.

Gustul nu era aproape deloc diferit de cel al lui Paa Daeng. Acum îi părea rău că făcuse atât de puțin. Făcuse doar 3 pachete și mâncase singur un pachet.

Celelalte 2 pachete ar trebui să le păstrez sau să le dau cuiva? întrebă Ing Dao.

Saitharn se gândi un moment înainte de a arunca o privire către Pha Liang, care stătea deja și se uita la el. Paa Daeng observă acea privire și se întoarse imediat spre Sila.

– Khun… vrei să încerci? Te rog, am să am grijă de tine ca de umărul meu.

– Paa Daeng, cum vine asta? Nu vreau să mănânc.

O ,am uitat, Pha Liang nu mănâncă dulciuri, gândi Paa Daeng , dar continuă.

Spune, de câte ori te-am făcut să mănânci asta? Nu vrei să mănânci, dar din când în când…

Ce e cu tine Dao, de ce-mi dai cu cotul?

Paa Daeng se încruntă în acel moment. Fiica ei o împinsese cu cotul și-i făcuse cu ochiul, făcând-o să înghită cuvintele pe care intenționa să le spună. Ing Dao luă unul dintre cele două pachete din frunze de banană și îl ținu în mână.

Nong Saeng și Khun Chakkrit, ați dori să gustați?

Cum primei sale opțiuni nu-i plăceau dulciurile, Saitharn se întoarse spre celelalte două persoane care stătea în picioare nici prea aproape nici prea departe.

 – Oh…oh! Suntem amândoi sătui, Khun Saitharn. Nu-i așa Saeng, am mâncat mult, nu?

Chakkrit trânti o palmă pe spatele fratelui mai mic, în timp ce dădu din cap către tânăr. Saeng voise să accepte desertul lui Saitharn care a arăta delicios, dar fusese suficient să întâlnească privirea din ochii șefului. Creierul îi ordonă să refuze și dorința lui se stinse aproape imediat.

 Oh, atunci e mai bine să le păstrezi pentru tine.

Mulțumesc, Paa Daeng, P’Dao, mă duc acasă, e seară.

 Saitharn zâmbi din nou celor doi, înainte de a ieși din bucătărie cu gustările împachetate în mână și cu Sila urmărindu-l îndeaproape în spate.

Soarele era pe cale să apună, lumina aurie, făcând loc norilor albi și pufoși, se schimba într-o culoare portocaliu închis.  Aerul fierbinte și sufocant începuse să se estompeze fiind înlocuit de o briză rece. Sila, pe jumătate mergea pe jumătate alerga, urmărind copilul cu pielea albă până îl prinse din urmă. Silueta înaltă încetini, înainte de a se transforma într-o umbră a acelei persoane mărunte.

… doi oameni mergând unul după altul…

A fost distractiv?

El deschisese gura pentru a-l invita pe Saitharn să vorbească.

Întorcându-se să se uite la fața dulce și la părul acela castaniu, fluturând în vânt, postura lui părea relaxată, potrivindu-și ritmul pașilor să meargă în același ritm cu cei ai lui Saitharn. Pașii lui Sila încetiniră.

A fost distractiv. A fost mai ușor decât credeam.

 Ți-a plăcut?

 – Mi-a plăcut, dar dacă ar fi să o fac singur, nu aș supraviețui. În plus, dacă aș sta mult în bucătărie, mi-e teamă că voi aprinde un incendiu.

O spusese în glumă cu o voce dulce, celebra propoziție făcându-l pe Sila să se gândească la un lucru. Nu era aproape deloc diferit de liniile paralele care nu se vor întâlni niciodată. Sila nu știa să gătească și nu se gândise niciodată să petreacă mult timp în bucătărie, dar astăzi o oră nu fusese atât de lungă pe cât credea.

– Păcat că nu ai mâncat… Ai fi putut mânca… Adică, de fapt, din când în când e bine să adaugi niște zahăr în sânge.

Vocea adâncă rostise atât de repede cuvintele încât gândurile lui își ajustară în grabă tonul. Își reveni la normal înainte de a-și întoarce fața și de a privi drept la poteca din față.

 Acționează fără bănuieli, se pare că nu e posibil, dar vreau atât de mult să mănânce.

Vrei să încerci desertul pe care l-am făcut? întrebă el cu nesiguranță pentru că fusese deja respins de Saeng și de Chakkrit.

 Saitharn se gândi că Sila refuzase probabil pentru că nu toată lumea putea avea un pachet. Sau…cine ar fi îndrăznit să încerce abilitățile unui începător la prepararea deserturilor…

E posibil?

 Sila ridicase din sprâncene. De ce se oprise? Saitharn se întoarse și merse să privească chipul frumos, ascuțit al persoanei de lângă el. Desertul învelit în frunze de banană răsărea din mâna mică.

Doi oameni erau în acel moment pe drumul de întoarcere la casa de la fermă.

 În mijloc era o fâșie de pământ. Pe ambele părți ale potecii erau plantații de ceai.

Deasupra lor era cerul și norii înconjurați de vânt și fără nimic care să-i protejeze.  Erau în mijlocul imensității…doar ei doi, Sila și Saitharn.

Pot să folosesc mâinile, spuse Sila întinzând mâna și cerând  gustarea de la Saitharn.

 Sila nu se gândise la nimic altceva mai mult decât să încerce abilitățile lui Saitharn care făcuse pentru prima dată acest desert. Voia să fie prima persoană care îl încearcă, deși în inima lui nu era genul potrivit. Nu era înnebunit după deserturi.

Pachetul cu frunză de banană din mâna lui Saitharn fu desfășurat înainte de a fi înmânat lui Pha Liang. Mâna lui Sila prinse pachetul cu desert, luă o bucățică și o puse în gură într-o mușcătură completă, obținând gustul dulce al nucii de cocos și al bananelor cu zahăr. Ele se amestecară în gură înainte de a se topi când fură înghițite, lăsând doar dulceața pe vârful limbii.

Cum e? E delicios?

Silueta mică se îndreptă spre silueta înaltă. Ele erau diferite, ceea ce o făcu pe persoana mai mică să se uite în sus, în timp ce persoana mai în vârstă trebuia să se uite în jos. Saitharn îl privi în ochi. Apoi Sila privi în jos la ochii strălucitori și la expresia facială a acestuia. Răspunsul era afișat clar pe frunza de banană care aproape că se golise.

 Se poate folosi cuvântul delicios sau foarte delicios.

 Morala era aceeași, de fapt, Sila era o persoană care vorbea dur și tachina, în timp ce Saitharn era suficient de inteligent ca să ghicească.

Persoana din fața lui se mișcă veselă agitând brațele puternic, în timp ce repetă întrebarea.

Este delicios? Vrei să o mai spui o dată? Spune doar că este delicios.

Zâmbetul lui Saitharn era strălucitor, soarele era pe cale să dispară de la orizont. Sila se uită fără să vrea la omulețul din fața lui.

……………………..

– Știi de ce tata se uită mereu la mama când zâmbește?

– De ce?

 Pentru că mama l-a făcut pe tata să vrea să fie o persoană mai presus de lume.

– Cum? Nu înțeleg.

 Ca să am suficientă putere să opresc timpul. Vreau să mă uit mult timp la mama ta.

……………………

Când era copil, Sila, nu înțelesese niciodată cuvintele tatălui său. Iar acum, nu înțelegea totul, dar simțea că voia să fie deasupra lumii și să poată opri timpul în acel moment. Și el voia să se uite mult timp la Saitharn.

Poate nu era la fel de absurd, precum credea. Se mai gândise la asta.

Delicios. Mai mult decât delicios.

Vocea tânărului se auzea veselă, trăncănea. Sila se uită la persoana care luase jumătate din desert și-l înfipsese în gură, în timp ce râdea. Îi plăcea când îi vedea forma buzelor strălucind de la cristalele de zahăr.

 Da. Chan chab[5]… ca cel care le-a făcut.

Ochii lui ageri se uitau la persoana care stătea în fața lui. Era un sentiment al propriilor gânduri despre trecerea timpului pe care ar fi dorit să-l încetinească. Sila știa că ceasul vieții era cel mai exact lucru. El Sila, Pha Liang, milionar, nu trebuia să meargă niciodată încet sau să se oprească din mers, oricine ar fi fost sau orice altceva s-ar fi ivit. Dar în acel moment simplul contact vizual cu persoana care stătea în fața lui îl făcuse să înțeleagă că totul în jurul său era mai liniștit și mai lent. Probabil pentru că nu era concentrat asupra a nimic altceva. Pe lângă acești ochi, limba nordică cu un dialect nativ rostise cu o voce care nu era ușor de înțeles și aproape șoptită:

Ya lum chan chab, Khun.[6]

Fața drăguță se încruntă în timp ce își înclină și ridică capul pentru a se uita la fața persoanei care încă acționa în tăcere fără să gândească. Voia cuvinte suplimentare de explicat.

Să ne întoarcem, țânțarii vor roi seara.

 Sila ridică un deget și-și scărpină vârful nasului, schimbând subiectul, prefăcându-se că ridică privirea spre cer și ascunzându-și privirea de ochii lui. Își dădea seama ce tocmai spusese.

 Ce ai spus acum? A fost un compliment sau o înjurătură?

 Băiatul mai tânăr nu se lăsă păcălit.

Hai să plecăm, spuse Pha Liang făcând-o pe surdul.

O capcană trebuia întinsă persoanei care se prefăcea că se întoarce și Saitharn se pregăti să atace.

Sila mergea înapoi spre casă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Țânțarii au început să vină, grăbește pasul și mergi…te rog.

 Tânărul Pha Liang făcu un gest ca și cum flutura mâna pentru a îndepărta țânțarii invizibili din aerul alb. Apoi dădu din cap și-l îndemnă să meargă. În schimb, alternă privirea în jos la ultima porție de desert ce fusese lăsată în mâinile băiatului alb.

Stai puțin, așteaptă!

Picioarele zvelte, îl urmară în grabă. Persoană mai înaltă care se grăbea mergând înainte își freca în secret fruntea încruntat. Nu era de mirare că nu-i plăcea să mănânce lucruri dulci…dulci. Acum începea să adune tot ce era dulce în jurul lui. Trebuiau să se grăbească. Vântul de nord bătea și aducea ceață. Seara venea cu sunetul cântecelor greierilor. Strălucirea luminii nopții nu murise. Erau destule stele pe marginea drumului pentru a vedea că Sila ajunsese în fața balconului casei. Își întoarse ochii spre omulețul care purta pălăria mare de paie și mergea pe jumătate alergând, urmându-l în spate.

 Unde fugi atât de grăbit? Sunt obosit, întrebă cu vocea tăiată de efort.

Sila avea picioare lungi, de aceea Saitharn trebuise să dubleze ritmul.

 Du-te, grăbește-te și intră în casă. Sunt mulți țânțari.

Încă o dată, bărbatul mai în vârstă îl îndemna să se întoarcă înăuntru în casă, în timp ce Saitharn în sine nu se gândea să lase povestea anterioară să treacă așa ușor. Omulețul își încrucișă brațele pe piept și se uită la silueta din față, încercând să distingă câteva dintre cuvintele care rămăseseră înfipte în cap.

 Sunt sigur că ceea ce ai spus mai înainte era cu siguranță o înjurătură. Ignorându-mă așa, ești și mai suspect.

– Chiar vrei atât de mult să știi?

Pentru că îl tachinase de multe ori, Pha Liang fu nevoit să-și schimbe metoda și să apeleze la apărare, în loc să fugă, știind că persoana din fața lui probabil că nu-l va lăsa să plece atât de ușor.

Vrei să știi? Îți pot spune, dar trebuie să-mi dai ceva în schimb.

Vreau să știu.

 Își trimiseră priviri neîncrezătoare unul către celălalt. Persoana mai înaltă micșoră distanța dintre ei. Sila nu simțea parfumul lui Saitharn. Nu mirosea a parfum normal. Proprietarul fermei se apropie atât de tare încât simți parfumul dulce și blând al desertului. Era probabil rezultatul muncii din bucătărie.

Vreau un sărut de noapte bună.

Tăcerea lui Saitharn îi aduse lui Sila un zâmbet în secret, în colțul gurii. De data aceasta, bărbatul în vârstă fu cel care își încrucișă brațele și se uită la el. Pusese ceva presiune, ghici Pha Liang, pentru că altfel, Saitharn nu ar ceda, s-ar supăra și l-ar certa în stilul lui. Renunță la propria lui curiozitate.

De acord.

 Ce?

Sila nu avu timp să proceseze foarte mult. Pasiunea veni, zdrobi, întunecă și separă conștiința. Saitharn controlă ritmul în felul său apăsând buzele pe buze pentru a continua sub forma unui gest pasional cu limba. O învârtea căutând în cavitatea caldă a gurii ca și cum ar fi putut dezvălui adevărul. Saitharn îi era recunoscător pentru astăzi. Se grăbise să intre în casă și nu reușise să aprindă la timp lumina din fața balconului. Zona înconjurătoare era încă complet întunecată, suficient pentru a putea face astfel de lucruri fără un sentiment de teamă că cineva i-ar putea vedea. Saitharn era ridicat pe vârfuri, în timp ce bărbatul înalt se întoarse încet și schimbă ritmul. Își coborî încet corpul pentru a fi de data aceasta la înălțimea lui Saitharn. Voia SĂ învețe și SĂ-L învețe să se cunoască prin modul de a săruta. Sărutul lui Sila era diferit. Nu la fel de agresiv ca de fiecare dată când se întâlniseră. Vârful bărbiei frumoase era ridicat în unghiul corect, iar Sila îl gusta și mușca ținându-i buzele cu buzele sale.

E un lucru necunoscut, gândi Saitharn și voi să-l alunge.

El se temea de gustul atingerii blânde, nu voia, dar cealaltă persoană refuza să-l mai lase să plece.

Ah…oh…

Saitharn fu atins de Sila cu mai multă putere, trăgându-l mai aproape până când trupurile aproape că se contopiră. Sila era viclean, ager, fără cunoștințe despre domeniul pe care îl invada. În acel moment existau doar dulceața și blândețea care îi făceau pe amândoi să tremure. Nodul din gâtul lui Sila era ca și cum valuri de apă loveau pietrele pentru a le face să cadă[7]. Simțea o lumină, exact ca în trecut?

Sărutul de noapte bună ar trebui să fie așa, spuse Sila și se îndepărtă șoptind cu o voce blândă și profundă lângă urechea lui Saitharn.

Acesta avu impresia că rămăsese fără aer. Era un fel de magie, avea zgomote în urechi și nu putea găsi motivul pentru sentimentele care apăruseră și care păreau să trăiască în propriul piept. Băiatul cu pielea albă își coborî ochii fără să răspundă, în timp ce aștepta să-i audă dezvăluirea conform acordului de schimb.

– „Chan chab” înseamnă că îmi placi și… îmi place să o facem.

Întunericul din ochii lui Sila era mai puternic decât credea el. Se îndepărtă de parcă ar fi fost lovit de ceva fierbinte. După o clipă, Saitharn avu o expresie calmă și spuse:

 – Țânțari, o mulțime de țânțari, te poți grăbi înapoi, acum mă duc în casă.

Bărbatul înalt aproape că renunțase la scuza aceasta. Dar cel mai tânăr o folosea în locul lui. Știa foarte bine. Era sigur că această zonă nu avea țânțari, așa cum spusese. Deci, el nu intenționa să se rețină din nou, dar nu avu timp să-l blocheze. Cheia deschisese ușa  și Saitharn intră în casă într-o clipită.

Click!

Era o imagine  de „dèja vu”[8] care se repeta. Proprietarul fermei zâmbi…îi trântise ușa în nas fără să-și ia rămas bun.

Sila se întoarse la mașina lui care era parcată nu departe

……………….

Într-o noapte în care luna era sus pe cer, un bărbat înalt se uita în față la drumul șerpuit, strâmb. Acesta îl făcea pe Sila să se întoarcă să se uite adesea la scaunul de lângă el de teamă că ultimul pachet cu desertul lui Saitharn, ar fi putut să cadă. Nu era un om căruia îi plăceau dulciurile, dar nu acceleră mașina.  Nu era mare lucru, era doar orez cu banană zdrobită, dar îi era doar teamă că dacă ar fi accelerat, pachetul prețios, ar putea cădea, s-ar desface și împrăștia… ar fi fost păcat.


[1] Orez cu mango, mâncare populară la thailandezi

Se pronunță „khao hai” în limbaj nordic, „hu hin” în limbaj general

[2] Saitharn se înșeală la pronunție, el crede că e vorba de Khao Kai, care e o altă mâncare

[3] Khao Kai(Khao Phat Kai) e o mâncare tradițională thai alcatuită din orez sau terci de orez peste care se pot adăuga legume si carne.

[4] Khao Tom Mut e un desert tradițional thai compus din orez lipicios cu umplutură de banane și nucă de cocos la care se pot adăuga semințe de susan, lin etc

[5] Îmi place (dialect nordic)

[6] Nu uita că îmi placi, Khun.(dialect nordic)(pronunție: ia rum cian ciab, cun)

[7] Aluzie la faptul că Saitharn(pârâul) e pe cale să l cucerească pe Sila(piatra)

[8] Deja întâlnită(franceză)

Care este reacția ta?
+1
6
+1
3
+1
17
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
Până la tine – Romanul

Până la tine – Romanul

เรียกแด๊ดสิธาร / Until you / Spune-mi Pha Liang/ Your dear daddy
Rating 0.0
Status: Ongoing Tip: Autor: Traducător: , Lansat: 2021 Limba nativă: Thai
  Romanul Until you/ Până la tine ... (Spune-mi Pha Liang) a fost publicat în perioada iunie 2021 -  noiembrie 2023 și este scris de CEO, scriitoare foarte cunoscută atât în Thailanda cât și la nivel internațional datorită publicării romanelor sale pe internet. Până la tine ... povestește istoria lui Saitharn și a lui Sila, două persoane care caută iubirea, dar care nu știu cum să-i facă față. Saitharn este un tânăr chinuit de trecutul lui. După sinuciderea iubitului său nu mai reușește să doarmă, nopțile lui fiind bântuite de coșmaruri.  Pe lângă faptul că are probleme cu somnul, el nu reușește nici să aibă un partener stabil, preferând relațiile  pasagere și neplăcându-i să aibă un domiciliu fix. Într-o zi decide să plece în Chiang Mai unde, într-un bar, îl întâlnește pe Sila pe care cei din regiune îl numesc Pha Liang (titlu dat fermierilor  bogați și puternici). Acesta este proprietarul unui hotel și al unei ferme. Sila e un bărbat rece care nu știe ce înseamnă iubirea. După ce petrec o noapte nebunească, Sila și Saitharn pleacă fiecare pe drumul lui a doua zi dimineață. Printr-un concurs de împrejurări, Saitharn sfârșește prin a deveni debitorul lui Sila și angajat la ferma lui. Saitharn intenționează să lucreze pentru a-și plăti datoriile, în timp ce Sila vrea un partener de pat care să-i alunge plictiseala ... Două "persoane  anormale" se vor întâlni și vor încerca să redevină normale. Până la tine ... nu este doar un BL erotico-romantic. E un roman care-l face pe cititor să descopere tradiții și obiceiuri ale locuitorilor din nordul Thailandei și oferă o imagine mai cuprinzătoare asupra culturii thai. Acest roman nu a fost încă tradus de nimeni, suportul thailandez care cuprinde foarte multe pasaje în dialect nordic fiind o adevărată provocare pentru traducătoare. AnaLuBlou și Silvia❤️sunt fericite să vă ofere cu generozitate traducerea în limba română. Postarea capitolelor se va face lunea și vinerea în jurul prânzului. Vă urăm lectură plăcută și așteptăm, ca de obicei, părerile și impresiile dumneavoastră. Link prezentare carte https://youtu.be/LJ1Qt4hnN9U?si=MpC_P-09mwnmb5xm

Împărtășește-ți părerea

  1. Eloise says:

    Ce frumoase sunt tachinările dintre cei doi Sila un smecher și jumate incearca prin tot felul de expresii si acțiuni sa l acapareze cat mai curand pe Saithan,dar nici el nu este chiar nevinovat incearca sa i tina piept si in unele momente chiar ia inititiva.Prevad o minunată poveste de dragoste intre ei.

    1. AnaLuBlou says:

      Da , o foarte frumoasă și sensibilă poveste de iubire. Mulțumesc pt comentariu și pt că citești această carte.❤️

  2. Carp Manuela says:

    Sila e terminat la propriu. Parcă era fermecat de pisoiaș. Îmi place tare mult cum evoluează relația dintre ei.
    Mulțumesc!❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Daa, Sila e mort după pisoi. Va fi dificil cu pisoiul care n-a iubit cu adevărat niciodată

  3. Alexandra says:

    Sunt din ce în ce mai fermecători!

    1. AnaLuBlou says:

      E o iubire subtilă, pentru că cei doi sunt amândoi timizi, finuți

  4. Gradinaru Paula says:

    Ce capitol incantator! Sentimentele lor,peisaju si chiar tantarii care nu sunt. Inimile lor bat la fel dar ,pentru fiecare e ceva nou Multumesc

    1. AnaLuBlou says:

      După ce am tradus capitolul, l-am citit si răscitit, atât de mult îmi placeau imaginile. Cel mai mult mi-a plăcut imaginea cu ei doi intre câmpurile de ceai

  5. Nina says:

    frumos !

    1. AnaLuBlou says:

      ❤️

  6. Mona says:

    Îndrăgostit mai este Sila! Tharn încă nu se lasă dus de val dar nici el nu este chiar de piatra un capitol chiar liniștit.

    1. AnaLuBlou says:

      RELAȚIA LOR E FOARTE FINĂ, SUBTILĂ. DAR ȘI CÂND SE DEZLĂNȚUIE, MAMĂ-MAMĂ. Scuze pentru literele majuscule

  7. Elena says:

    Sila nu se recunoaște nici el la cât de fermecat este de acest pisoi alb.
    Nu mănâncă dulce, dar de la pisoi a mâncat, nu a mai fost într-o bucătărie timp de o oră, dar a stat și l-a primit pe pisoi fără să știe când a trecut timpul.
    Îl învață pe pisoi sărutul de noapte bună, este îndrăgostit până peste urechi de copilul mic și alb.
    Tharn constată că este fericit făcând și învățând lucruri noi, îi place acest bărbat și descoperă un sentiment necunoscut pe care ii este frică să-l cunoască.
    O poveste minunată, mulțumesc mult Ana, ai făcut iar o alegere extraordinară. ❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Romanul acesta e de o finețe remarcabilă când vorbim de sentimente. Mi-a plăcut mult imaginea lor în mijlocul plantației de ceai.

  8. Anne says:

    Atunci când simți că ești tachinat ,o faci și tu la fel că sa nu para că ești prost ,așa fac acești doi zăpăciți care se iubesc reciproc și minunat….La citirea acestui capitol, la toate momentele cu Tharn îl aveam in minte cum ar fi un băiețel care tăticul lui îi face toate poftele

    1. AnaLuBlou says:

      Exact, chiar Saitharn însuși se simte ca un copil când Sila îl ține de mână

  9. Ioana says:

    Un capitol frumos sensibil îmi plac tachinarile dintre cei doiiar peisaje descrise sunt superbe
    Mulțumesc frumos a
    AnaLuBlou ❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      E o carte cu o finețe deosebită. Sentimentele nu trec prin cuvinte ci prin gesturi .Sunt îndrăgostită de Sila

      1. Ioana says:

        Daaaa un asa bărbat mai rar vezi și mi-e îmi place de Sila❤️❤️❤️

  10. Albu Oana Laura says:

    Asa frumosi sunt acestia doi inpreuna si tachinarile lor continue

    1. AnaLuBlou says:

      E un cuplu care îmi place mult

  11. Karin Iaman says:

    Amândoi au căzut în capcana propriilor sentimente, chiar dacă încă nu sunt total conștienți de ce se întâmplă cu ei nu se pot abține să nu-și dorească prezența celuilalt cât mai mult posibil în preajma lor!
    Momentan planul lui Sila de a avea pisoiul alături de el a eșuat, dar s-ar putea ca pisoiul să se răzgânească în curând!
    Încă nu știu nimic de familia lui Saitharn, bănuiesc că se întreabă ce s-a întâmplat cu el, asta doar dacă nu a comunicat deja Sila cu ei și le-a spus să nu-și facă griji pentru micul pisoi și că este în siguranță!

    1. Silvia says:

      Nu știm dacă Sila a luat sau nu legătura cu familia pisoiului dar cert este că îl preocupă starea lui de bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset