Până la tine – Capitolul 21

Un sărut brusc

Sila se uită la puștiul cu pielea albă care stătea în partea opusă a mesei, somnoros și căscând mereu. Se simțea puțin vinovat că el era cel care îl trezise foarte devreme.

–  Nu ai dormit aseară.

– Oh... răspunse persoana care încă se freca la ochi.

Adevărul era că Saitharn nu putuse dormi, dar nu era din cauza stresului ca de obicei. De data aceasta în capul lui fusese doar…Sila. El singur.

O urgență!

Nu te zbate, se auzi o voce adâncă în timp ce una dintre mâinile subțiri ale lui Saitharn fusese apucată cu iuțeală de bărbatul mai în vârstă. Încheieturile lui Saitharn erau atât de subțiri încât Sila le putea ține pe amândouă împreună cu o singură mână. Părea că băiatul cu pielea albă era într-adevăr somnoros, chiar dacă îl prinsese de mână așa, nici nu se gândea să fugă sau să vocifereze.

Ca și înainte, acei ochi mici erau închiși, dând o senzație de tachinare când se uita la ei. Adorabili, nu tachinatori.

– Ce?

Voia să întindă mâna și să strângă acei obraji albi și să-l facă să-l urmeze cu forța.

– Vrei să joci un joc?

–  Ce joc?

Băiatul dormise bine toată noaptea, dar tot nu putea să-i ceară să facă ore de sport.

De ce se simțea atât de emoționat?

Cealaltă mână zveltă  care nu fusese prinsă, îl atinse pe proprietarul casei. Corpul lui cu pielea foarte albă se ridică și-și sprijini leneș bărbia cu expresia asemănătoare unui pisoi adormit.

Era un joc prostesc bazat în întregime pe noroc. Când văzu expresia confuză a băiatului mai tânăr, Sila se gândi că îl hărțuia, dar că era drăguț.

 – Vrei? Câștigătorul poate cere un lucru de la învins. Ești interesat sau dacă nu îndrăznești să joci, nu juca.

 – De ce să nu îndrăznesc?

Acea demnitate era mai importantă decât îngrijorarea lui Saitharn care se întinsese în sus, departe de strânsoarea lui Sila. Apoi își încrucișă brațele peste piept într-un mod mai serios decât înainte. Această mișcare contrazicea ochii limpezi și rotunzi care parcă se înmuiaseră și erau amestecați cu lacrimi, semn că persoana nu-și revenise încă din ziua de ieri.

– Ți-e teamă că îți voi face o farsă?

– Oricât de complicat ar fi, te rog, s-o facem pentru că nu vei câștiga.

– Tu ai spus-o, să nu plângi când o să pierzi.

Bărbatul înalt repetă cuvintele celui care asculta cu fermitate. Era atât de încrezător tocmai acum încât. Devenise nebun în gând. Nemulțumit, Sila nu găsise niciun cuvânt din care să aleagă, se potrivea atât de bine cu vârsta lui.

– Ai deja mai mult de 20 de ani, cine o să stea să plângă? Când concurez într-un joc, nu pierd niciodată. Eu nu mai sunt un copil, tu ești. Dacă pierzi, atunci trebuie să accepți adevărul, deci accepți provocarea?

– Da, accept provocarea ta.

 Sila își apăsă un zâmbet adânc pe buze la răspunsul primit, așteptând să-și vadă propria mâncare. Special Khao Soi[1] era meniul de mic dejun al lui Sila.

– Dacă te iei la întrecere cu mine, numără bolurile corect și pune-le mai întâi pe masă ca să nu greșești.

În acel moment Saitharn care încerca să-și învingă propria somnolență dădu din cap înțelegător, apoi se întoarse și se uită la chelnerul restaurantului, tot somnoros. El sosi.

– Un Khao Soi special și unul obișnuit,  spuse vocea angajatului de sex masculin.

Se întâmplă când tava cu mâncare fu adusă pentru a fi serviți. Nu trebui să aștepte mult, primul castron care fu imediat așezat pe masă fusese brusc golit și pus pe masă. Era un semn care declara deja victoria. Sila își întinse mâna spre al doilea bol cu mâncare din fața lui care fusese pus mai întâi. Zâmbi și ridică din umeri privind puștiul înfrânt  care încerca să alterneze castroanele. Începu să mănânce mâncarea din al treilea bol care tocmai fusese adus. Saitharn era doar la al 2-lea castron și nu putu decât să suspine în secret.

– Nu mă deranja, spuse el cu voce joasă.

Ținea capul în jos și gestiona bolul cu mâncare din fața lui.

Saitharn nu era genul să-și încalce cuvântul. Accepta înfrângerile și să nu primească nimic.

– Știi, nu?  Învinsul nu are dreptul de a negocia.

– Nu mi-a fost frică.

La urma urmei nu se gândise niciodată să joace ceva atât de prostesc.

După ce terminară micul dejun, Sila și Saitharn se întoarseră să se închidă din nou în cameră din cauza vremii de afară. Nu era propice pentru a ieși. Copilul cu pielea albă se sprijinea de capul patului privind ploaia care cădea din cer. Atmosfera era primitoare și o senzație de somn îl învălui, dar tot nu putea să doarmă.

– Ce faci?

Se întoarse, concentrându-se pe persoana mai în vârstă de lângă el. Afară vremea se schimba. Sila era în aceeași postură cu micuțul corp. Era pe jumătate așezat pe jumătate întins, rezemat de capul patului, iar picioarele lui erau atât de lungi, încât era de invidiat. În mâna stângă bărbatul înalt ținea un ipad. În timp ce contempla, gestul suprem foarte obișnuit pentru o persoană de a trece de la o pagină la alta cu degetul, îl făcea să pară foarte atractiv.

– Uită-te la pozele cu noile cazări, Phu Saeng Dao va deschide o zonă cu case pentru cupluri, rosti el, fără să-și ia ochii de la ipad.

Fraza pe care o auzise din gura proprietarului hotelului îl făcu ascultător și se apropie cu interes. Imaginea de pe ecran părea a fi o casă nouă, diferită de cele actuale. Era foarte mare , de afară puteai vedea împrejurimile. Crestele munților și cerul puteau fi văzute de aproape. În interior, stilul de decorare părea elegant, dar avea un sentiment de regret în ceea ce privește atmosfera romantică. Saitharn nu avusese încă ocazia, dar probabil că ar fi vrut să o încerce. Măcar să stea o dată și să înoate măcar o dată în acest tip de atmosferă.

– Acesta este un exemplu virtual? întrebă tânărul fără să se gândească.

– Să revii în același loc despre ce ți-ai format o părere…adică… vreau să spun….acum este în faza finală? Mai poți schimba ceva, dacă e necesar, ce crezi?

Sila îl asculta dezbătând în tăcere cu el însuși și în inima lui. Saitharn era tulburat. Când Sila îi ceru părerea despre lucrare, inima lui se oprise. Păruse să fie cu adevărat interesat să-l asculte pe celălalt, nu fusese doar o întrebare politicoasă.

– E frumoasă, foarte frumoasă, dar încerc să mă pun în locul oamenilor care vor fi aici. Acest punct are o terasă mare, deschisă, în aer liber care se extinde spre stânga și spre dreapta. Ar trebui să concepi o terasă care să poată fi  închisă în cazul în care unui client îi va plăcea un loc un pic mai privat.

Sila rătăcea cu privirea pe fața lui Saitharn ascultând vorbele lui.

Ideea de a face o veranda închisă era o idee foarte bună. Era un mic truc pe care îl trecuse cu vederea.

– Dacă vei încerca să o faci, vei obține mai multă valoare pentru această casă. O, spun doar ceea ce cred, nu trebuie să bagi în seamă ce spun, se întrerupse Saitharn simțindu-se jenat.

Când văzu că proprietarul hotelului, nu-i dădea nici un răspuns, băiatul era pe cale să se retragă în liniște ca înainte. Era blocat în propoziția de mai înainte. Pentru Sila asta se numea reținere.

– Cum să nu-mi pese? E o idee foarte bună, serios.

Vocea lui era dulce, învăluitoare. Saitharn gândise mereu că nu era potrivit pentru muncă. Acest sentiment era profund înrădăcinat și corpului îi luase timp să-l ascundă față de oricine.

– Adevărat, dacă vrei să-mi împrumuți câteva idei, probabil că nu te vei supăra, nu?

Să audă aceste cuvinte din gura proprietarului unui hotel atât de mare, persoana cu idei negative la început se relaxă treptat, iar expresia feței i se destinse.

– Vreau să câștig bani, ce mai aștepți? Mi-e foame de bani, spuse băiatul cu pielea albă, simțind o căldură de nespus combinată cu sunetul râsului.

– Mă inviți să te ascult? Vrei un salariu suplimentar?

– Ai de gând să mi-l dai? întrebă Saitharn ridicând o sprânceană.

Fața i se luminase la auzul cuvintelor „salariu suplimentar”.

Cei doi oameni cunoșteau bine adevărata semnificație. Sila nu răspunse la acea întrebare, gândurile i-o luară razna. Într-o fracțiune de secundă se întoarse spre Saitharn și îi atinse cu buzele vârful nasului. Atingerea reciprocă dădu naștere la un curent electric mic ce îi alergă prin corp. Pha Liang  privi pierdut în ochii aceia de căprioară. Mișcându-se în jos, buzele plinuțe, proaspete îi atrăseseră atenția de la început și crezu că acesta se va feri. Copilul se dovedi însă ascultător. Ceea ce părea să fi creat probleme în trecut, împingea acum imaginația sa mult mai adânc în căldura și moliciunea pe care le primise cândva.

– Khun, nu mi-ai spus, de ce ți-ai apropiat fața? Vrei să o facem?  îl întrebă pe Sila bărbatul drăguț.

Pha Liang ridică mâna și cu vârful degetului subțire și frumos îi atinse buzele. În același timp, aplică o presiune ușoară măturându-le. Avu sentimentul că era ca un băț de lemn ce voia să scoate un buștean din focul unei sobe. Încetă să se miște. Motivul principal era că Saitharn nu se mai mișca nici el.

– Nu. Nu vreau să o facem, vreau doar să te sărut.

Șoptise propoziția direct, cu gura apropiată de marginea buzelor frumoase.

Era prima dată când Sila accepta și își asculta propria inimă, fără să se gândească să o evite. Respirația lui Saitharn se opri când căldura corpului se apăsă pe el. Gândurile îi erau confuze, mâinile lui subțiri strânseră cearșaful. Corpul era complet conștient, dar era dispus să stea nemișcat să-l lase pe Sila să-i devoreze dulceața buzelor după bunul plac, fără să se gândească să-l alunge. Încă o dată, cu aceea atingere blândă, Sila îi dădu un sentiment pe care-l percepu ca fiind familiar, buzele lui grele presară de-a lungul petalelor gurii, dar nu în grabă. Vârful umed al limbii pătrunse încet pentru a explora și recolta picăturile dulci din interior. Sărutul lor brusc se întâmplase și continua fără niciun motiv. De data aceasta, Saitharn alese să-și încline capul și să-și deschidă buzele ca răspuns. Perechea de pleoape frumoase se închise. Coborâră încet și lăsară pe acel cineva să-și urmeze inima.

Sila îl sărută de multe ori… chiar de foarte multe ori…

……………………..

Gura îl durea.

Saitharn își privi buzele, uitându-se în oglindă. Roșul acela venea din blândețea lui Sila care îl înșelase, munca de a se fi abandonat, iar acum voia să nu mai facă altceva decât să stea întins și să se sărute minute întregi…ore întregi… zile întregi…ba nu…o viață întreagă… Și cel mai important, totul venea din propria voință.

Cioc cioc.

–  Ai terminat? Sunt gata. Tu ești gata? strigă o voce.

Era Sila care îi oprise toate gândurile ce îi distrăseseră atenția. Saitharn întinse mâna și deschise ușa băii înainte de a ieși în fața lui Sila care stătea deja în picioare și aștepta. Pha Liang rămase nemișcat contemplând pe omul cu pielea albă din fața lui și se uită la micul colier de argint sclipitor din jurul gâtului. Saitharn avea o cămașă de un albastru deschis, cu doi nasturi descheiați dezvăluind pieptul fin. Adăugase o notă semi formală cu un blazer care îi acoperea umerii subțiri și era finisat cu pantaloni cu talie înaltă, ce îi scoteau în evidență șoldurile subțiri.

Frumos.

În capul lui…da…în capul lui apăru doar acest cuvânt. Sila nici nu-și dădu seama când ridică accidental palma pentru a-i atinge obrajii frumoși și ochii limpezi. Această acțiune avu ca rezultat faptul că băiatul mai tânăr tăcu aproape jumătate de minut înainte de a spune câteva cuvinte care îl îmbătrâniră și îl făcură să încremenească pe Sila până când începu să zâmbească și să râdă.

–  Nu mă mai sărut cu tine.

–  Și cine a spus că am de gând să te sărut din nou? Voiam să văd dacă rana ți s-a vindecat.

Vârful degetului i se mișcă și atinse colțul gurii băiatului. Pielea era complet vindecată, la fel ca pe vremuri.

– Abia acum ai observat?

– O, răspunse Sila sincer, 

– …n-am putut să mă uit la ea pentru că era întuneric, dar am fost fascinat de gustul și dulceața pe care am ajuns să le culeg.

Se jucase și uitase totul, chiar și munca pe care o avea de planificat. Chiar dacă o făcuse, fusese neglijent și se grăbise ca niciodată.  Înclină obrazul și se mută astfel încât să poată ajunge la fața pisoiului alb. Privindu-l de aproape, mirosul de cosmetice amestecat cu frumusețea i se lipi de inimă. Era un parfum subtil. Sila îl adulmecă și își dădu seama imediat că era un parfum de calitate.

– Despre ce marcă e vorba?

– Sauvage by Christian Dior.

De data aceasta inspiră tot aerul din jurul pisoiului alb. Mirosea mai bine decât orice mirosise până acum.

– O, e foarte subtil, hai să mergem, interveni Sila, evitându-i ochii, și înainte ca să fie amețit complet, se îndepărtă de parfumul corpului.

Pentru că sentimentele din interior începuseră să fie turbulente. Nu era că nu-i plăcea, ci din contră, îi plăcea atât de mult încât începea să-i fie frică. Dacă mai aștepta puțin, n-ar mai fi ieșit din cameră acum.

…………………………………………..

Petrecerea de ziua de naștere a prietenului său apropiat se desfășura în zona barului de la parterul hotelului. Saitharn urmă persoana înaltă în cămașă colorată care își încrucișase brațele dominator. El purta pantaloni de culoare deschisă dintr-o țesătură de bună calitate. Saitharn îl invidia pe Sila în acel moment și-și spunea asta în inima lui. Acesta avea spatele lat și drept și fiecare mușchi era bine proporționat și masculin. Avea o alură atât e impresionantă încât nu avea nevoie de multe accesorii. Purta doar o centură de marcă celebră și un ceas de mână cu prețul de 7 cifre. Emana o aură care îl făcea să arate atât de bine încât era deranjant…atât de deranjant, mai ales că toată lumea se uita la el de când intraseră. Atât de mult încât aproape că li se rupea gâtul.

– Mă bucur că ți-ai făcut timp să faci această călătorie. Îmi pare foarte bine să te găsesc aici, spuse fericit sărbătoritul de îndată ce îl văzu.

Era un prieten apropiat din copilărie, dar munca îi împiedicase să se mai vadă.

-La mulți ani, îmi pare rău că am ratat ziua ta de atâtea ori. Consideră venirea mea ca pe un cadou.

– Mulțumesc, am crezut că nu o să vii. Și nu mai aveam de gând să te invit.

– Nu putem să renunțăm la prietenia noastră.

– O, desigur. Și… acesta este…

– Acesta este Saitharn…Saitharn , acesta este sărbătoritul.

– Sawasdee Krub, la mulți ani, Khun, salută Saitharn plecând politicos capul în fața proprietarului locului.

Dezvălui în același timp un zâmbet prietenos care îl invită pe sărbătorit să zâmbească.

– Khun Saitharn, vă mulțumesc.

– Puteți să-mi spuneți Saitharn, sunt secretarul adjunct al lui Khun Sila, indică băiatul, clar, poziția și statutul lui.

Nu dădu atenție bărbatului înalt care stătea lângă el cu o expresie calmă. Phim Peerapat oftă ușurat când află că persoana apropiată plănuise să stea cu el urmat doar de secretarul lui.

– Sunt total surprins. Am crezut că este un copil.

 – Și ce dacă nu e un copil , care e treaba?

Bărbatul înalt vorbise cu voce calmă. Peerapat ridică mâna pe umăr, se aplecă și îi șopti la ureche cu o expresie serioasă:

– E păcat, am adus și eu un băiat să aibă grijă de tine. Mi-e teamă însă că drumul nu mai e liber. Gata, asta e, hai să stăm cu nenorociții ăia pe canapea, dădu el din cap spre o fată frumoasă și un băiat cu chipul dulce care stăteau împreună cu alți tineri.

Cuplul avea grijă de alți prieteni în jurul canapelei mari de catifea întunecată. Sila își aminti de ei, era foarte familiarizat cu multe chipuri, pentru că toți erau prieteni apropiați care crescuseră împreună.

– Eu nu…

– Khun Saitharn, poți să ni te alături la masă. Dacă vrei ca cineva să aibă grijă de tine în mod special, doar spune-mi, spuse prietenos silueta subțire, adăugând o privire jucăușă mulțimii. Bărbatul mai tânăr îi răspunse cu un mic zâmbet.

– Nu vă faceți griji, prefer să mă duc să stau și să beau la bar.

Saitharn înțelesese că Sila nu-și mai văzuse prietenii de multă vreme, el care avea statutul de simplu secretar nu voia să li se alăture și să provoace jenă. Se gândi că trebuie să-și lase vechii prieteni să-și amintească un pic de trecut.

– Asta vrei ?

– Da, la mulți ani din nou, Khun Phim.

–  Ești sigur că nu vrei să stăm împreună?

Sila alesese să pună o întrebare, în loc să-i ordone să plece. Bănuia că pisoiul alb s-ar simți destul de agitat dacă trebuia să stea la un loc cu mulți oameni pe care nu-i cunoștea.

 – Sunt sigur… te vei distra din plin cu prietenii tăi. Nu-ți face griji. Dacă te vei îmbăta, te voi duce eu înapoi.

Sfârșitul propoziției spuse de persoană mai tânără, fu aproape șoptit în loc de vorbit. Acest lucru se datora faptului că era conștient de statutul de secretar.

Alese să șoptească în loc să vorbească pentru că Pirapat asculta și pentru că era conștient de statutul de secretar. Și nu trebuia să se comporte prea familiar cu șeful său în fața altora. Sila se uită la bărbatul mai tânăr care se întorsese și se îndepărtase. O făcuse cu o așa viteză și agilitate încât nu putuse spune altceva. Pisoiul alb se ascunse într-un colț îndepărtat.

– Să mergem prieteni, să onorăm tortul de ziua mea.

Saitharn alese un loc lângă zona barului. Atmosfera din interiorul evenimentului părea diferită. Era mai mult o petrecere socială decât o petrecere între prieteni. Avu loc o ceremonie serioasă, câțiva ridicară paharele de șampanie, iar chelnerul aduse șampanie în cinstea proprietarul evenimentului, în același timp, cu cântecul de ziua de naștere. Acesta se termină cu suflarea lumânărilor de pe tort.

–  La mulți ani!

Aplauzele puternice fură înlocuite de muzică, la fel de tare ca uralele. Gustul șampaniei era atât de fin încât Saitharn nu se plictisea să fie singur. Venise să vadă și să experimenteze din nou această atmosferă de care fusese departe pentru o perioadă de timp. Dacă un număr de zile nu se mai dusese să bea singur, era pentru că se confruntase cu furtuni în viață. Râsetele de la masa lui Pirapat și silueta înaltă a lui Sila atrăgeau în continuare privirile lui Saitharn. Pha Liang ridică paharul cu șampanie și îl bău. Intenționa să-și ia privirea și să se uite în altă direcție, dar rămânea blocat în același loc. Creierul îl certa, dar nu era suficient de puternic pentru a forța inima.

Ochii rotunzi și limpezi, sprâncenele frumoase și subțiri reacționară… Saitharn se încruntase fără să-și dea seama. Era o reacție spontană când văzu lângă șeful lui o fată cu o siluetă frumoasă și un tânăr cu fața drăguță așezați de o parte și de alta pentru a avea grijă de el. Acest lucru era normal.

Auzise ce îi spusese Pirapat mai înainte lui Sila cu ambele urechi și se gândise la asta de atâtea ori. Era obișnuit cu acest gen de scenă și înțelesese că făcea parte din datoria lui. Și nu trebuia să aibă acea senzația de mâncărime și de strângere în mijlocul acestui piept… era enervat. Sila nu făcea nimic în grabă, doar întindea mâna și ridica paharul de băutură pe care îl avea. Chelnerul aștepta să livreze serviciul cu ochii ascuțiți care se uitau și la ceilalți prieteni. În loc să fie interesat de fața frumoasă și de bărbatul de lângă el, Sila bău brusc al 2-lea pahar de șampanie din mână. Golirea paharului corespundea cu încercarea de a-și spune în inimă pentru a 3-a oară să nu mai privească spre masa pisoiului alb. Saitharn avea o expresie neutră pe față, ca de obicei, când întâlnea ochii lui. Se uita adesea în acea direcție. Saitharn nu știa sigur de câte ori fusese, nu le numărase. În felul în care Sila îl privea, știa doar că de fiecare dată, el încerca să nu i-o întoarcă înapoi. Care era problema care trebuie știută ? Se uita doar în secret la el.

………………………..

– Câți ani au trecut de când n-am mai fost așa, împreună?

– Păi să tot fie vreo 3 sau 4?

Sila își luă ochii de la băiatul cu pielea albă care stătea departe și se întoarse să răspundă la întrebarea prietenului său, în timp ce bea un alt pahar de șampanie. Mâna cu care ducea paharul la gură nu mai era deloc sigură. Cât despre numărul precis și durată, nu își putea aminti din cauza spațiului mic din creier. Cele mai mari părți ale acestuia erau folosite special pentru problemele de muncă.

– Oportunități de genul acesta sunt greu de găsit. Astăzi este o zi bună, voi băieți, vă rugăm să ajutați, să aveți grijă de prietenul nostru cât mai bine. Voi plăti nelimitat pentru toată lumea. Cuvintele lui fură primite cu aplauze, cu urale și cu o mulțime de complimente. Avea 36 de ani, dar nu arăta cu nimic diferit de acum câțiva ani. Arăta ca un adolescent, un tânăr inteligent cu gânduri de petrecere care arăta bine chiar și dimineața și nu renunțase la lucrurile adevărate.

– Hei, strigă o voce blândă de lângă el, făcându-l pe Sila să-și încline corpul spre el pentru a-l auzi, căci muzica din jur era prea tare. Vorbeau unul cu altul destul de aproape.

Saitharn spera că poate i se va rupe gâtul acelui tânăr.

– Trimite un pahar încoace, șopti moale tânărul de lângă Sila.

Acesta dădu din cap înainte să-i întindă un pahar înapoi, profitând de un moment de apropiere. Dar pentru pisoi, acest eveniment deveni o imagine care fusese făcută cu încetinitorul. Era ca și cum Sila îl forța intenționat să se uite. Saitharn stătea cu picioarele încrucișate pe scaunul înalt. El bătu cu vârful degetelor pe tejgheaua barului. Sentimentul de enervare se transformase într-o mică furtună în mijlocul pieptului, până când durerea de acolo îl forță să-și ferească privirea și întoarse spatele lui Sila.

Nu vreau să văd, nu vreau să privesc.

– Ești un prieten de-al lui Phim? se auzi o voce străină de pe scaunul lateral, făcându-l pe Saitharn să-și ia ochii de la paharul de șampanie gol din mâna lui. Se întoarse să privească. Pentru că nu era interesat decât de Sila, nici măcar nu-și dăduse seama că de 10 minute cineva îl urmărea insistent cu privirea. Scaunul de lângă el fusese neglijat la început. În acel moment, un tânăr cu pielea de culoarea mierii înalt și zvelt, cu părul scurt, tăiat în stil skin-head îi întoarse un zâmbet prietenos.

– Nu.

-Nici eu. Sunt prietenul unui prieten, mă simt atât de singur.

Persoana necunoscută părea să vrea să-l invite, să continue să vorbească. Saitharn însuși putu înțelege că cealaltă parte avea probabil un statut nu mult diferit de al lui.

–  Îți place să bei șampanie? Și mie…

–  Scuză-mă, spuse Saitharn din cauza apelului primit.

Telefonul sunase în mijlocul discuției. Drept urmare, Saitharn trebui să oprească conversația cu persoana de lângă el temporar. Mâna subțire apăsă butonul pentru a răspunde la apelul care venea de la persoana care îl supărase. Nu era sigur pentru ce suna.

– Da?

– Întoarce-te la mine și vino să te așezi aici.

Comanda venită de la vocea adâncă făcu ca sprâncenele lui Saitharn să se încrunte aproape instantaneu. Căută cu privirea persoana care era la telefon și o găsi.

– Și unde vrei să stau?… În poala ta? Unde aș putea să mă așez și eu? Canapeaua de acolo e ocupată și în stânga și în dreapta.

– Vino acum.

– Nu vin.

Poate din cauza furtunii dureroase din pieptul lui care încă nu dispăruse, pisoiul alb deveni  încăpățânat și sălbatic uitând complet de statutul său de secretar al acelui șef. Pisoiul alb era într-o stare de nemulțumire.

– Ce ai spus acum? Nu te-am auzit bine.

El închise telefonul încăpățânat, întorcându-se să continue conversația cu persoana de lângă el, dar știa că propria stare emoțională nu era stabilă de ceva vreme. Cu cât auzise mai mult vocile și sunetul paharelor de la celălalt capăt al firului, cu atât mai mult simțea că nu-i place.

– Am întrebat, îți place să bei doar șampanie? Eu pot să beau de toate, nu am o băutură preferată.

Petrecerea îl deranja și părea amenințătoare. Mai mult, cu acest răspuns, Saitharn voia să ceară acelui cineva să petreacă timpul cu el și să acopere confuzia care apăruse în mintea lui.

– Și eu pot să beau de toate. În plus, șampania de la acest eveniment are un gust foarte bun. Eu…

– Saitharn…

Persoana care intenționa să-l invite pe cel nou să devină prieteni, se opri când cineva apăru și întrerupse conversația. Proprietarul numelui se întoarse să privească.

– Khun…

Băiatul cu pielea albă puse jos paharul lui băutură, ridică din sprâncene și se întoarse să-l privească pe bărbatul înalt cu o expresie întrebătoare pe față.

Cum ajunsese șeful lui să stea aici?

Sila dădu din cap cu calm și nici măcar ochii nu-i tresăriră.  Apoi se întoarse să se uite la a 3-a persoană când dădu ordinul tânărului pe un ton sever.

– Vino să stai lângă mine. Ridică-te.

De data aceasta Saitharn simți că nu ar trebui să acționeze la fel de încăpățânat ca mai înainte. Ochii albaștri strălucitori păreau profunzi și intenși. Ochii fioroși ai lui Pha Liang avură efect, făcând persoana albă să se ridice imediat de pe scaunul înalt. Apoi se întoarse să-și ia rămas bun de la persoana ciudată. O persoană pe care nici măcar nu avusese ocazia să o cunoască… nici măcar numele.

– Mă scuzi, mulțumesc pentru băutură, termină el și îl urmă în grabă pe Pha Liang.

Mergând în spatele persoanei înalte, Saitharn nu se gândi să vorbească mai mult pentru că ochii îi fulgerau.

Instinctul îi spunea că nu era încă momentul. Și ce ar fi putut să-i spună acum?

– Lasă-l pe secretarul meu să stea cu mine, spuse Sila spre tânărul ce stătuse lângă el până atunci.

– Băiete, e mai bine să te ridici și să stai cu Phim care e singur.

–  Vino să stai aici repede, nu e nevoie să repet asta, spuse Phim.

Era neobișnuit ca un prieten apropiat să se grăbească și să clarifice lucrurile. Calea fusese deschisă celeilalte părți aproape imediat. Sila îl ținu de braț pe pisoiul încăpățânat și-l așeză pe aceeași canapea, lângă el. Distanța strânsă dintre cele 2 persoane era suficientă ca să sufle un aer de intimitate  în ochii celor din jur.

– Toată lumea, acesta este Saitharn.

– Bună.

Nici de data aceasta nu fusese clarificat propriul statut. Chiar dacă o spusese mai înainte, nimeni nu o să creadă că între el și Sila era doar o relație de tip: angajat- angajator.

Sila îl îndemnă pe Saitharn să-i salute pe toți cu un zâmbet și o plecăciune. Întreaga masă urmă manierele celor mai tineri.

– Bună, se auzi vocea unui prieten de gen masculin.

Toți răspunseră la unison, fiecare zâmbindu-i până când aproape că izbucniră în râs la vederea gurii lui Pha Liang, care se uita în jurul lui aspru. Așa că acesta trebui să închidă gura repede.

– Nong Saitharn, ce vrei să bei?  Phim va pregăti pentru tine.

– Șampanie este bine.

Atmosfera de la masă părea să se relaxeze de când Saitharn se întorsese aproape de Sila. Acesta nu știa că Peerapat și ceilalți prieteni observaseră că nu putea să stea liniștit. Cât timp pisoiul fusese departe de Sila, ochii lui fuseseră aproape întotdeauna îndreptați către acel puști. Timpul petrecut fără Saitharn îl făcuse pe omul înalt foarte neliniștit. Fusese obligat să se ridice și să se ducă după el de îndată ce văzuse un altul apropiindu-se de pisoiul lui.

De ce acest lucru îi provocase o tulburare atât de mare?

Indiferent cum ar fi fost privită, nu era o relație șef –  secretar obișnuită.

Categoric…nu era.

[1] Khao Soi este o rețetă tradițională din nordul Thailandei. dintre care există multe versiuni în funcție de regiune. Aceasta este o supă foarte gustoasă făcută din taieței, pui și garnisită cu multe condimente.