Te așteptam- Capitolul 6

Vineri seara, Fang Qiao  trimise o locație pe telefonul mobil al lui Xiao Qeu. Era locația studioului lui Zhou Zui. Xiao Qeu aruncă o privire și văzu că nu era departe de el.

Fang Qiao spuse :

– Voi veni cu mașina acolo mâine și te sun. Tu doar să cobori.

Xiao Qeu îi răspunse:

Bine.

Tonul lui Fang Qiao continuă să fie răutăcios.

Sunteți pe cale să-l întâlniți din nou, pentru a doua oară. Sunteți emoționat,  Xiao Xianshen?

Xiao Qeu: Sunt atât de emoționat.

Fang Qiao trimise două emoji răutăcioase, dar Xiao Qeu îl ignoră. De fapt, nu putea spune că este emoționat. Dar chiar dacă întâlnise o astfel de persoană o dată, era imposibil să spună că era complet calm și netulburat.

La urma urmei, acea persoană se potrivea cu adevărat gusturilor lui  și deja se gândise să-i arunce o a doua privire.

Merseră acolo după prânz a doua zi. Xiao Qeu purta o pereche de blugi prespălați și un hanorac negru simplu. Arăta tânăr și plin de energie, mai mult ca un student. Fang Qiao spuse că o făcea pe ingenuul și voia să pară în mod deliberat tânăr.

Xiao Qeu se uită la el , schiță un zâmbet și-i spuse:

– Nu vreau să par, sunt cu adevărat tânăr.

Fang Qiao râse îndelung și spuse:

– Ei bine, profesorul Xiao are treizeci și una de flori, atât de fragede încât le-ai putea frânge.

Când ajunseră, în studio era o singură fată. Părea să aibă vreo douăzeci de ani și își desena ceva pe unghii cu o mână. Ea îi văzu și spuse:

– Bună ziua.

– Bună, frumușico.

Fang Qiao era întotdeauna pozitiv .

– Suntem la locul potrivit, nu? Este un studio de tatuaje sau un salon de unghii?

Fetița zâmbi și arătă ușa dintr-o parte.

-Studio de tatuaj. Dar toți tatuatorii sunt acolo. Eu sunt doar vânzătoarea. Dacă vrei să-ți faci manichiura, o pot face gratis.

– Cu cine vorbești?

Un băiat apăru pe ușa mică. Avea un cap chel, o șapcă cu cozorocul în sus și un stilou în gură.

– Cu doi băieți.

Fata se întoarse și adăugă:

– Doi băieți frumoși.

–  Bună, salută băiatul chel.

Fang Qiao spuse:

– Bună, frumosule, te-am contactat prin WeChat înainte.

– O, cel cu capul de câine?

Băiatul chel scoase stiloul din gură și aruncă o privire spre Fang Qiao.

– Cine dintre voi îl vrea?

– Eu.

Fang Qiao ridică mâna.

– Ei bine, intră și așteaptă puțin.

El înclină bărbia către Xiao Qeu și Fang Qi Qiao, apoi îi spuse fetei:

– Fă două cești de cafea.

Fetița le spuse celor doi:

– Intrați și așteptați, cred că nu vor fi liberi așa de repede. Putem bea o cafea?

Xiao Qeu dădu din cap.

– Bine, îmi pare rău pentru deranj.

De îndată ce intrară pe ușă, un hol luminos apăru în interior, care era foarte spațios. Două ferestre mari din sticlă din podea până în tavan făceau camera plină de lumină. Un set de canapele erau așezate în mijloc, vizavi de un perete de dulapuri cu rafturi pe care erau câteva cărți, iar restul erau umplute cu modele și ornamente. Mai jos era o masă lungă, cu două computere așezate unul lângă altul, iar echipamentul de gaming arăta destul de profesional. Existau trei uși conectate cu holul. În plus, existau scaune, rafturi și diverse echipamente de tatuaje.

Scările din beton duceau direct la etajul doi. Xiao Qeu ridică privirea și nu putu vedea clar ce era acolo.

Fata intră și le dădu două căni de cafea și îi rugă să stea pe canapea și să aștepte. Apoi bătu la o uşă de lângă ea, dar fără să scoată un cuvânt.

Xiao Qeu se așeză pe canapea și continuă să se uite la un ornament metalic de pe dulap.

– Ai venit?

Când vocea răsună în spatele lui, Xiao Qeu nu reacționă. Fang Qiao îi spuse:

– Cu tine vorbește.

Xiao Qeu se întoarse și-l văzu pe Zhou Zui.

Acesta stătea rezemat de o ușă mică. Era atât de înalt încât aveai impresia că va lovi tocul ușii dacă dădea din cap. Era îmbrăcat în aceeași ținută, cu mâneci scurte negre întinse strâns în jurul corpului și mușchii brațelor expuși clar. Purta mănuși și, după ce întâlni ochii lui Xiao Qeu spuse:

– Va trebui să mă aștepți o vreme, poate o jumătate de oră.

Xiao Qeu dădu repede din cap și spuse:

– E în regulă, nu e nicio grabă.

– Bine.

Zhou Zui se uită la el, apoi la Fang Qiao, se întoarse și intră din nou în încăperea de alături, dar de data aceasta nu mai închise ușa.

Fang Qiao începu să joace un joc pe mobil. Fără să ridice capul șopti:

– Nu-i rău.

Xiao Qeu îl ignoră. Auzea zumzetul aparatului de tatuat, amestecat uneori cu câteva voci umane. Fu o propoziție pe care Xiao Qeu o auzi destul de clar. Zhou Zui spusese:

– Dacă durerea este insuportabilă, spune doar, să poți să te odihnești.

Judecând după voce, cealaltă parte trebuie să fi fost o fată, dar nu o auzi spunând prea multe.

Nu știu de ce, Xiao Qeu simți ca și cum inima îi fusese lovită ușor de ceva după ce auzise cuvintele lui Zhou Zui. Simțise că tonul lui era foarte… special, nu putea explica, dar oricum era cu adevărat foarte special.

Mai târziu, tipul chel fu primul care termină. Fang Qiao ridică ochii de pe telefon și se uită la el, întrebând:

– S-a terminat, frumosule?

– Ei bine, mai așteaptă, Dage[1] va fi aici în curând. O va face pentru tine. Tatuajul va fi terminat în câteva ore, așa că nu-ți face griji.

Își aprinse o țigară, se ghemui pe scaun și apăsă ecranul telefonului său de câteva ori.

– Atunci de ce nu-mi faci tu un tatuaj?

– Nu am de gând să-ți fac unul. Mi-am terminat munca pe astăzi. Tatuajul tău va fi făcut de Dage. Dacă nu vrea banii, asta e treaba lui. Băiatul vorbise foarte răspicat și continuă fără măcar să ridice privirea spre Fang Qiao.

– Nu accept clienții lui Dage și nici nu îi fac favoruri.

Fang Qiao râse în hohote și spuse:

– Nu am nicio intenție să nu-ți dau bani și nu-l cunosc pe Dage, așa că nu trebuie să fii nepoliticos. Doar fă tatuajul și îți voi da bani.

Băiatul clătină din cap:

–Fără tatuaj.

– Trei mii, spuse Fang Qiao.

– Nu, băiatul continuă să fumeze.

– Cinci mii ?

Fang Qiao puse telefonul jos și continuă:

– De fapt, mă simt foarte ciudat să-l las pe Dage al tău să-mi atingă fundul. La urma urmei, el îl cunoaște pe prietenul meu, nu pe mine. Dar pe tine, te voi plăti, bine? În mod normal, tatuezi.

Băiatul se uită la el și apoi la Xiao Qeu Xiao. Acesta din urmă dădu din cap și spuse:

– Nu te cunosc.

Fang Qiao spuse:

– Opt mii.

Tânărul puse mucul de țigară în scrumieră:

– Dă-mi banii.

Fang Qiao fu atât de fericit încât luă telefonul mobil și îi trimise opt mii pe transferul WeChat. Băiatul încasă  banii și îi făcu cu mâna lui Fang Qiao.

– Intră.

Fang Qiao aruncă telefonul mobil și haina lui Xiao Qeu și îl urmă înăuntru. Xiao Qeu nu vru să meargă cu el și nu era interesat să vadă cum va fi desenat fundul acestuia. După un timp, îl auzi pe băiat spunând:

– Îți voi desena ceva simplu și poți vedea cum arată. Tatuajul va fi exact la fel.

Fang Qiao spuse:

– Nu este nevoie să desenezi, trebuie doar să copiezi capul de câine al emoticonului, este mai ieftin.

Vocea băiatului deveni puțin nerăbdătoare.

 – Nu copiem niciodată pozele aici, toate sunt originale. Dacă poți accepta, ți-l  desenez. Dacă nu, las-o baltă.

– OK, desenează, spuse Fang Qiao.

După un timp, Xiao Qeu îl auzi pe băiat întrebându-l din nou:

– Este în regulă?

Fang Qiao părea foarte mulțumit.

– Bine, e grozav.

Băiatul spuse “Da” și apoi continuă:

– Dă-ți pantalonii jos. Nu știi unde vrei să te tatuezi? Ar trebui să-ți tatuez pantalonii?

Fang Qiao întrebă:

– Te doare să-ți tatuezi fundul?

– Nu e rău, sunt mulți mușchi.

Băiatul spuse în cele din urmă:

– Nu-mi place să vorbesc când lucrez, așa că ar trebui să taci.

Fang Qiao fu de acord.

– Bine.

Mai târziu, ușa fu închisă, iar Xiao Qeu nu mai putu auzi conversația lor. Se așeză pe canapea și continuă să se uite la ornamentele metalice de pe raft. Trecu mult timp, făcându-l puțin somnoros.

Abia când Zhou Zui și o fată cu părul scurt ieșiră din camera de tatuaje, Xiao Qeu își reveni. Fata avea un cocor alb realist tatuat pe gât. Pe cocorul alb era un strat de folie de plastic. Probabil duruse foarte mult, așa că fata își folosea mâna ca un evantai.

Zhou Zui spuse:

 – Nu te spăla când te întorci. Cel mai bine este să aștepți până mâine.

– Bine, mulțumesc, Zhou Xiansheng.

 Fata zâmbi.

Zhou Sin spuse:

– Cu plăcere.

Părea să nu fie expresiv tot timpul și părea puțin rece.

După ce fata plecă, Xiao Qeu arătă spre camera de lângă el și spuse:

– Prietenul meu i-a cerut acelui tip chiar acum să-i facă un tatuaj.

Zhou Zui spuse:

– Am auzit.

Xiao Qeu spuse:

– Bine.

Apoi se așeză pe canapea neștiind ce să spună. Zhou Zui se așeză pe un scaun lângă el și întrebă:

– Iubitul tău?

Xiao Qeu spuse:

– Nu, sunt celibatar.

Ceea ce spusese fusese puțin intenționat, dar nu conta. Oricum, el voise să spună de la început asta.

Zhou Zui dădu din cap. De fapt, Xiao Qeu își dădu seama că Zhou Zui nu era o persoană vorbăreață. Când băuseră la aceeași masă, nu-l auzise pe Zhou Zui spunând decât câteva cuvinte. Xiao Qeu, care nu mai era beat, nu vorbea mult, iar atmosfera era oarecum incomodă.

Zhou Zui îl întrebă:

– Ultima dată… ai spus că ești profesor…la universitate?

Xiao Qeu întrebă zâmbind:

– Nu par?

Zhou Zui spuse că nu părea și-l întrebă câți ani are.

Xiao Qeu spuse că terminase studiile de doctorat și că tocmai trecuse de treizeci de ani.

Zhou Zui spuse din nou:

– Nu-ți dau anii, pari tânăr.

Cei doi stăteau destul de aproape acum, aproape la aceeași distanță ca data trecută, cu excepția faptului că lumina era atunci foarte întunecată, iar acum era destul de clară. Xiao Qeu îl văzuse mai clar pe Zhou Zui. Văzu de asemenea o cicatrice pe o parte a feței lângă ureche.

Putea fi veche, deci nu era prea evidentă.

Nu era urâtă ci… foarte sexy.

Creierul lui Xiao Qeu tresări brusc și îl întrebă la rându-i pe Zhou Zui:

 – Ești singur?

Zhou Zui rămase uluit pentru o clipă, apoi zâmbi ușor și spuse.

– Da, singur, m-am obișnuit cu asta.

Xiao Qeu nu insistă, doar dădu din cap și apoi schimbă subiectul pentru a vorbi despre altceva. Amândoi erau adulți. El întrebase, iar Zhou Zui îi întorsese întrebarea.

Fang Qiao spusese că poza mică era ușoară, dar fu nevoie de aproape două ore pentru a o tatua. Când ieși, arăta ca o persoană normală și-l întrebă pe Xiao Qeu:

– Vrei să arunci o privire, profesore Xiao?

– Nu, te duci acasă și te uiți în oglindă ca să apreciezi asta singur.

Xiao Qeu se ridică și-i predă hainele și telefonul mobil.

Zhou Zui se ridică și el, iar Xiao Qeu făcu un pas spre el. Distanța dintre cei doi se micșoră brusc.

Xiao Qeu își frecă vârful nasului și Zhou Zui se uită la el. Indiferent dacă îl privea de la distanță sau de aproape, înfățișarea profesorului Xiao era, de netăgăduit, aceea a unui om foarte tânăr.

Zhou Zui îl auzi spunând:

– Nu trebuie să plătești înapoi vinul pe care l-am băut data trecută? Încă îmi datorezi o băutură.

Zhou Zui făcu o pauză, apoi dădu din cap cu un zâmbet.

-Trebuie să găsești timp să-mi plătești înapoi, spus Xiao Qeu.

Zhou Zui răspunse fericit:

– Bine, pot găsi timp.

Vocea lui Xiao Qeu nu era puternică, dar Fang Qiao auzise totul. După ce cei doi ieșiră din studio, Fang Qiao îi aruncă cheile mașinii lui Xiao Qeu și îl privi zâmbind:

– Profesore Xiao, e în regulă?

Xiao Qeu se așeză pe scaunul șoferului.

– Nu ai ceva să-mi spui?

Fang Qiao era puțin surprins.

Xiao Qeu nu mai negă, dădu din cap.

– Serios, mă interesează.

Ultima dată când se cunoscuseră, fusese de scurtă durată, dar apoi îi fusese foarte dor de el. Se reîntâlniseră de data aceasta, iar gândurile lui despre el crescuseră în loc să se diminueze.

Xiao Qeu era un tânăr singur, așa că era normal ca el să fie interesat de cineva. Era singur de mult timp și aproape că uitase cum este să fii îndrăgostit.

Se uită la Fang Qiao și râse deodată, destul de fericit. Schimbă treapta de viteze și băgă în marșarier, trăgând mașina din spațiul de parcare pe șosea. Xiao Qeu spuse:

– Vreau să încerc.

[1] Formulă de adresare către o persoană puțin mai mare decât interlocutorul