Te așteptam – Capitolul 5

De fapt, Xiao Qeu fusese puțin impulsiv când spusese asta. Noutatea încă nu trecuse și, din când în când, se mai gândea la persoana care stătuse vizavi de el când băuse în ziua aceea. Din întâmplare Fang Qiao vorbise despre tatuaj așa că în acel moment o spusese direct.

Dar era încă puțin nervos când îl contactase. La urma urmei, nu era familiar cu persoana respectivă. Poate că uitase de el.

– Mărturisește, Xiao, nu se putu abține Fang Qiao și îl îndemnă pe Xiao Qeu să sune și să facă o programare.

Xiao Qeu scoase cartea de vizită din buzunarul jachetei de piele, iar Fang Qiao râse brusc când o văzu:

–  Am mai întrebat la acest studio. A fost primul studio unde am sunat. Xiao Tao și l-a făcut acolo. Când am văzut cât de frumos era, am plănuit să îmi fac și eu un tatuaj.

Xiao Qeu își ridică pleoapele și-i aruncă o privire:

– Și-a făcut și el un tatuaj pe fund?

– Nu, la naiba. Și ce, aș putea să văd tatuajul de pe fundul lui?

– Ce ar trebui să spun dacă sun? întrebă Xiao Qeu.

Fang Qiao rânji:

– Au fost cei care mi-au spus să aștept cel mai mult, cam trei luni. Încerc doar să-mi fac un tatuaj de mărimea unei palme și ei mă pun să aștept trei luni. Glumești?

Xiao Qeu îl ignoră pentru că numărul fusese deja format și suna.

După un timp, cineva răspunse și întrebă:

– Cine este?

Xiao Qeu nu putu să folosească formulele de salut pe care le plănuise inițial, deoarece vocea suna prea tânără, și nu era cea pe care o auzise în acea noapte. Văzând că nu spune nimic, bărbatul de cealaltă parte fu cam nerăbdător și întrebă din nou:

– Cine este?

– Nu este numărul de telefon al lui Zhou Zui?

Xiao Qeu se uită la ecran și verifică în tăcere numărul de pe cartea de vizită.

Cel de la capătul celălalt al firului spuse:

– Da, îl cauți? Lucrează. Dacă ai ceva de spus, îi spun eu.

Xiao Qeu se simți într-adevăr jenat în acest moment. Relația dintre el și Zhou Zui ar fi fost în regulă dacă ar fi vorbit direct, dar așa, era puțin ciudat să comunici prin intermediul altcuiva. Era pe cale să spună nu, dar cel de cealaltă parte îl îndemnă:

– Grăbește-te, amice, că și eu sunt ocupat. Vrei un tatuaj? Este o chestiune privată? Dacă e un tatuaj, noi …

Părea că cineva de cealaltă parte a telefonului îl întrerupse, iar Xiao Qeu îl auzi spunând:

– Nu știu, nu i-ai salvat numărul.

– Vrei un tatuaj?

Xiao Qeu spuse.

– Hmm.

– Tatuaj, Ge! strigă la telefon, apoi îi spuse lui Xiao Qeu:

– Dacă vrei să-ți faci un tatuaj, dar nu vrei să vii la studio, adaugă-ne pe WeChat, sau îl cunoști pe șeful nostru?

Persoana care vorbea era probabil tânără, părea ca și cum ar fi avut vreo douăzeci de ani. Xiao Qeu simțea că o să plesnească de râs și gura-i merse ca o  mitralieră. Fang Qiao râse lângă el, iar Xiao Qeu spuse:

– Să zicem că este o cunoștință.

– Dacă vă cunoașteți, vă cunoașteți. Dacă nu vă cunoașteți, las-o baltă.

Tipul avea limba foarte ascuțită și vorbea foarte repede.

– Dacă îl cunoști pe Ge, contactează-l direct pe WeChat. Dacă nu, îți voi trimite un cont WeChat mai târziu. Dacă vrei să te tatuezi, adaugă-mă. Dar dacă mă adaugi, nu voi discuta decât despre tatuaje.

Fang Qiao încă râdea lângă el și Xiao Qeu îl lovi cu piciorul și spuse la telefon:

– Nu știu dacă asta înseamnă că ne cunoaștem sau nu. Ce-ar fi să-l întrebi? Numele meu este Xiao Qeu. Dacă el crede că mă cunoaște, atunci eu vreau să-mi fac un tatuaj. Dacă nu mă cunoaște personal, las-o baltă.

Persoana strigă direct la telefon:

– Ge, știi pe cineva cu numele Xiao Qeu? Dacă îl cunoști, o să-și facă un tatuaj, dacă nu, a spus să o lasi baltă!

Xiao Qeu nu putu auzi ce-i răspunsese, dar îl auzi pe bărbat spunând:

– Stai un minut, și se făcu liniște în telefon.

După aproximativ o jumătate de minut, la telefon se auzi acea voce pe care o știa:

– Bună.

Ochii lui Fang Qiao se măriră, Xiao Qeu își drese glasul și spuse:

– Bună, erai ocupat? Scuze.

– Nu.

Vocea bărbatului la telefon era și mai plăcută.

– Vrei un tatuaj?

– Nu eu, prietenul meu, spuse Xiao Qeu.

– Unde vrea să-și facă tatuajul? Și cât de mare este?

Această întrebare făcu dificil pentru Xiao Qeu să vorbească. El arătă spre Fang Fang Qiao și spuse în telefon:

– Ar trebui să fie de maximum zece centimetri atât în lungime cât și în lățime. Tatuajul este aproape de coapsă.

Zhou Zui nu vorbi câteva secunde, apoi spuse ușor amuzat.

– Hmm.

Făcură o programare la telefon pentru weekendul următor, iar Zhou Zui îi ceru să adauge contul WeChat al lui Lu Xiao Bei ca să-i spună aproximativ ce desen voia. Xiao Qeu îi ceru lui Fang Qiao să adauge contul WeChat al băiatului. După ce-l adăugă, își dădu seama că studioul lor trebuie să fie foarte popular.

Imaginile din cercul de prieteni erau actualizate aproape în fiecare zi și toate erau imagini noi din studio. Xiao Qeu aruncă o privire la câteva dintre ele și le găsi pe toate foarte cool. Xiao Qeu știa de fapt foarte puține despre tatuaje. În mintea lui, toate tatuajele erau cozi de dragon sau capete de lup. Cu toate acestea, toate pozele erau frumoase și erau diferite de tatuajele pe care le credea el.

– Simt că este o risipă pentru mine să-mi fac doar un tatuaj de câine. Dacă cineva de acest nivel pictează un câine pentru mine, țțț.

Fang Qiao era puțin jenat când spuse asta despre relația dintre el și persoana la telefon de acum.

– Atunci nu te duce, spuse Xiao Qeu.

– Nu merge așa. Am făcut deja o programare.

Fang Qiao își retrase privirea și apoi se uită la cercul de prieteni al lui Lu Xiao Bei.

– Cred că nimeni nu va posta fotografii cu al meu după ce îl termin. O să creadă că e prea jenant.

Lui Xiao Qeu îi era prea lene să mai vorbească cu el, lăsându-l pe canapea vorbind singur.

După weekend, Xiao Qeu fu nevoit să se întoarcă la slujba sa plictisitoare de profesor. Avea o oră miercuri după-amiază. Alte universități nu începuseră încă, dar universitatea lui avea cursuri de două săptămâni. Studenții se plângeau de asta, așa că nu erau foarte motivați și erau reticenți în a participa la cursuri.

Nu era fost vina studenților. Vremea era foarte caldă. Chiar și Xiao Qeu se simți iritabil după ce ieși din birou. Primul curs după pauza de prânz era cel mai dificil de urmat, dar programul așa era stabilit. Cursul său opțional trebuise să cedeze locul cursului obligatoriu și nu putu concura cu ceilalți pentru ora de vârf a dimineții.

– Deschide ochii dacă dormi. Și mie mi-e somn, dar tot trebuie să mergem la ore.

Xiao Qeu își pregăti computerul, dar când își ridică privirea văzu că toți ceilalți încă dormeau. Se simți puțin neajutorat și spuse:

– Voi m-ați făcut să-mi fie și mai somn. Loviți reciproc mesele și scaunele. Loviți-le până vă treziți și sunteți atenți la curs. Dacă se rup, e vina mea.

Xiao Qeu puse un cântec pe computer. Heavy metal-ul sună atât de tare încât chiar și cei care dormeau fură treziți.

Monitorul clasei era un băiat căruia îi plăcea să glumească. Stătea în primul rând și fu și el trezit de șoc. Se așeză strâmb pe scaun, cu ochii care nu erau încă complet deschiși, se uită la Xiao Qeu și spuse:

– Xiao Qeu, nu fiți răutăcios. Capul o să vă explodeze.

– O să explodeze? Este bine că explodează. Nu dormiți toți la cursul meu. Altfel, decanul se va răzgândi și va spune că nu sunt atractiv.

Majoritatea celor care dormeau se îndreptară. Xiao Qeu dădu volumul mai încet.

– Haideți, ascultați acest cântec înainte de curs.

– Sunteți destul de antrenant. Dacă ar fi oricare alt profesor, ce să mai vorbim de muzica rock, nici măcar să cântați suona  lângă urechea mea nu ar funcționa.

Monitorul se ridică în picioare, bătu din palme în spatele său și spuse tare:

– Hai, ridicați-vă cu toții. Dacă doarme unul, va dormi toată lumea.

Xiao Qeu se uită la el, iar acesta îi zâmbi lui Xiao Qeu:

– Are Xiao Qeu nevoie de reprezentantul clasei?

– Uită să fii reprezentantul clasei. Nu sunt prea multe de făcut. Dacă este ceva, chemați monitorul.

Xiao Qeu se uită la el, opri muzica și începu oficial cursul.

De fapt, studenții erau foarte entuziaști la cursurile lui. Xiao Qeu nu stătea prea mult pe gânduri la curs. Poate făcea câteva glume din când în când și era destul de amuzant. Studenților le plăcea acest tip de profesor, mai ales că Xiao Qeu era încă tânăr și diferența de vârstă era relativ mică. Studenții îndrăzneau, de asemenea, să glumească cu el, iar profesorul Xiao nu se supăra.

Erau foarte puțini profesori tineri ca Xiao Qeu în facultatea lor. De obicei, doctoranzii proaspăt absolvenți nu puteau preda aici. Chiar și Xiao Qeu avea doar câteva ore pe săptămână acum. Cea mai mare parte a timpului său era dedicată experimentelor, cercetării și proiectelor. Se considera că începuse să predea relativ devreme. Facultatea avusese doar un post vacant de un an înainte să i se atribuie un curs. Deși preda un opțional profesional, nu era rău. La urma urmei, salariul său putea fi mărit cu mai mult de 2.000 de yuani.

După ore, Xiao Qeu merse pe coridorul torid către biroul cu aer condiționat și simți imediat că toți porii de pe corpul său erau relaxați. Se așeză pe scaunul său, își ridică capul și respiră îndelung.

– Profesorul Xiao a terminat cursul?

Mai erau încă doi sau trei profesori în birou. Ceilalți fie mergeau la ore, fie plecau acasă mai devreme. Biroul lui Xiao Liang era lângă cel al lui Xiao Qeu. Intraseră la școală în același an și avuseseră întotdeauna o relație bună.

– Ei bine, dacă mai stau așa o vreme, s-ar putea să mă deshidratez și să mă întind acolo, spuse Xiao Qeu cu un zâmbet ironic.

– Facultatea noastră instalează aparate de aer condiționat în fiecare an. Planul de anul acesta s-a încheiat, așa că să vedem ce se întâmplă anul viitor.

Xiao Liang turnă un pahar de apă pentru Xiao Qeu și îl puse pe birou.

– Mulțumesc.

Xiao Qeu bău o jumătate de pahar de apă și spuse:

– Nu pot conta pe aerul condiționat. Ar fi grozav dacă facultatea ar putea începe câteva zile mai târziu.

Xiao Liang zâmbi. Ea nu a trebuit să predea cursuri încă, așa că nu avea o înțelegere profundă a acestei chestiuni.

Xiao Qeu mai avea încă două ore până să iasă de la serviciu, așa că își petrecu restul timpului pregătind suportul de curs pentru a doua zi. Când era aproape gata cu un set de PPT-uri, telefonul mobil îi sună pe masă. Lui Xiao Qeu îi plăcea să își termine munca dintr-o dată și nu era ușor de întrerupt , așa că aruncă o privire spre telefonul mobil. Când văzu numărul de pe el, degetele sale se opriră pentru o clipă, dar numai pentru o clipă.

Abia după ce-și termină complet treaba, ridică telefonul, deschise mesajul, și  văzu că scria:

Este doar un cadou, nu este foarte scump.

Xiao Qeu îi răspunse:

Mulțumesc, dar nu era necesar.

El era destul de familiarizat cu acest număr. Lin An avusese doar acest număr  de la început până la sfârșit și nu-l schimbase niciodată. După despărțire, Xiao Qeu șterse contactul, dar putuse să recunoască acest număr.

Probabil mama sa îl contactase deja pe Lin An și-i ceruse să ia ceasul și celelalte lucruri înapoi.

– E timpul să pleci de la serviciu, profesore Xiao, spuse Xiao Liang.

– Ei bine, du-te tu prima, eu voi pregăti suportul de curs, spuse Xiao Qeu.

Xiao Qeu era singurul rămas în birou și nu avea timp liber să se gândească la trecut sau să privească în gol. Fusese prea cald la prânz și nu avusese poftă de mâncare. Acum îi era foarte foame și se grăbea să își aranjeze lucrurile și să iasă să mănânce.

Puse USB-ul în buzunar și opri computerul. Xiao Qeu se ridică și se pregăti să încuie ușa și să iasă, când telefonul mobil îi sună în buzunar într-un moment nepotrivit. Se încruntă și aruncă o privire și era într-adevăr Lin An.

Xiao Qeu închise telefonul și blocă numărul fără ezitare.