CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – Capitolul 4

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 4

Lumina soarelui de dimineață se strecură prin micile fante ale jaluzelelor, care acopereau ferestrele franceze ale dormitorului. Razele luminoase străluceau pe podea.

Datorită ceasului său biologic interior, HeLian Qing se trezise deja de mult, dar rămăsese întins pe pat, menținând aceeași poziție. Totul se datora faptului că, în acea dimineață, se trezise și descoperise că persoana, care încercase să-l evite și să păstreze distanța între ei înainte de culcare, dormea acum adânc pe burta lui.

Spre deosebire de primele două interacțiuni, care puteau fi caracterizate, în mare parte, printr-o distanțare politicoasă, după ce adormise Han Yang părea să fie incredibil de blând. În acea cameră, trăsăturile lui deveniseră de o moliciune de nedescris. Colțurile gurii i se arcuiseră ușor, în timp ce visa la ceva destul de amuzant, comportându-se chiar ca un copil răsfățat, frecându-se de el de câteva ori.

HeLian Qing rămase destul de surprins de acest lucru, privindu-l cu interes în timp ce aștepta expresia pe care celălalt o va avea din cauza poziției lor neașteptate.

Zece minute mai târziu, Han Yang se trezise. Întoarcerea bruscă de aseară a lui HeLian Qing îi tensionase puțin nervii, făcându-l să stea treaz până după miezul nopții.

Peste noapte avusese un vis. Visase despre copilăria sa, despre vechea sa casă și despre câinele său uriaș, Pang Jiaozi[1], cu care se juca pe un câmp deschis. La acea vreme, avea doar opt ani, așa că, în momentul în care Pang Jiaozi se ridica în picioare, era aproape la fel de înalt ca el. Pe atunci, când se juca cu Pang Jiaozi, Han Yang obișnuia să-i mângâie ușor capul, pentru a-l alina. De asemenea, el îl urmărea pe Pang Jiaozi prin câmp până când bunicul său îl chema să se întoarcă acasă pentru masă.

Acum, visul din tinerețe se estompase, bunicul îmbătrânise și încărunțise, iar Pang Jiaozi, care îi fusese alături pe măsură ce el creștea, murise.

Întinzându-și brațele și frecându-și ochii, Han Yang privi cu ochii mijiți spre jaluzele prin care pătrundea lumina strălucitoare, cu o expresie nedumerită pe chip.

Tocmai se trezise și era puțin confuz, deși nu era neobișnuit pentru el să fie amețit câteva secunde înainte de a deveni complet treaz. După ce își reveni, rămase uimit, fără cuvinte, la vederea capului lui HeLian Qing, care îl privea în jos, și a faptului că el era de fapt întins pe abdomenul celuilalt.

Privirile lor se întâlniră. Curând, Han Yang se simți jenat și nu știa cum ajunsese exact în această situație.

Când HeLian Qing îl văzu pe Han Yang frecându-și ochii, știu imediat că tânărul se trezise. După ce așteptă cu nerăbdare să-i observe reacția, constată că Han Yang avea o expresie goală în timp ce privea înaintea sa, fața lui neafișând nicio emoție în legătură cu poziția lor actuală și nici nu scotea vreun cuvânt. HeLian Qing observă, de asemenea, că Han Yang, care începuse să se dea jos din pat, se oprise în mod neașteptat…

Inexpresivul Han Yang era extrem de drăguț, se gândi HeLian Qing.

– Îmi pare rău, spuse Han Yang și se ridică repede de pe trupul acestuia.

Nu știa de cât timp era treaz HeLian Qing sau dacă dormea așa de aseară, gândindu-se dacă celălalt nu era cumva destul de obosit după ce stătuse atâta timp în aceeași poziție?

În timp ce își cerea scuze, nu putea să nu-și pună întrebări despre visul său în care îl îmbrățișa clar pe Pang Jiaozi și despre cum ajunsese exact deasupra lui HeLian Qing, îmbrățișându-l….

Nu numai asta, ci și despre cum temperamentul urât al acelui bărbat nu era la fel de bun ca cel al lui Jiaozi.

Eliberat de greutate, HeLian Qing își masă umărul înțepenit. Pentru a-l lăsa pe cel care tocmai se trezise să doarmă confortabil, își ținuse brațul nemișcat mult timp. Ce nu se aștepta era ca Han Yang să fie în regulă cu asta. El credea că celălalt se va ridica pentru a-l trata ca pe un „mare flagel”[2] pentru ca apoi să se retrage în grabă, ca de obicei.

Ce, încă nu a fugit?

În schimb, Han Yang, văzându-l pe HeLian Qing frecându-și umerii, spuse:

– Nu am vrut să fac asta, ești bine?

Imediat, brațul lui HeLian Qing se opri, frecând mai încet în încercarea de a minimiza acțiunea, după îi aruncă o privire lui Han Yang:

– Nu m-am așteptat să se întâmple așa ceva, ieri chiar ai păstrat distanța față de mine.

– …

Han Yang rămase fără cuvinte, descoperind că HeLian Qing nu-l mai tachina ca de obicei.

Ridicând pătura, HeLian Qing coborî din pat și se îndreptă spre dulapul său pentru a căuta haine cu care să se schimbe. Întorcându-se, îl văzu pe Han Yang încă așezat pe pat:

– Mă duc să fac un duș. Și tu ar trebui să te pregătești, ca să putem merge să mâncăm ceva.

– De obicei faci duș atât de devreme dimineața[3]? întrebă Han Yang absent, regretând întrebarea imediat ce cuvintele îi scăpară pe gură.

Se uită la fața bărbatului și, așa cum se aștepta, văzu apărând pe chipul lui o expresie batjocoritoare, deja familiară.

– Mă duc să spăl saliva pe care mi-ai lăsat-o pe burtă, spuse HeLian Qing înainte de a se îndrepta spre baie.

Spusese că se duce să se spele de saliva mea?

Imediat ce ușa de la baie se închise, Han Yang își șterse colțurile gurii, dar imediat își dădu seama că, de fapt, erau uscate.

– Ce limbă ascuțită! se plânse Han Yang în sinea lui.

La prânz, în timpul mesei, HeLian Qing primise un telefon, adresându-se apelantului cu „HeLian Lao Yezi[4]”, adică bunicul lui HeLian Qing.

Han Yang, deși nu îl cunoștea personal pe HeLian Lao Yezi, știa totuși că Lao Yezi avea o mare influență în sectorul corporativ din L-City. Acest bărbat era destul de diferit de propriul său bunic, așa că, în sinea lui, nu putea să nu se simtă puțin nervos din cauza acestui fapt. Cu toate acestea, nu lăsă aceste sentimente să i se citească pe chip, ci își coborî capul și continuă să mănânce în tăcere.

– Da, răspunse HeLian Qing celui care îl sunase, apoi își îndreptă privirea spre studentul care încă nu scosese un cuvânt, spunând pe un ton calm:

– O s-o aduc și pe nepoata[5] ta împreună cu mine.

Bețișoarele din mâna lui Han Yang se opriră instantaneu, iar expresia acestuia îngheță.

Colțurile buzelor lui HeLian Qing se ridicară ușor, iar el mai adăugă câteva fraze înainte de a încheia convorbirea. Puse telefonul lângă el și îl privi pe Han Yang:

– Contrar așteptărilor mele, pari destul de calm.

Tonul său nu era nici blând, nici dur. Nefiind în stare să descifreze ce însemna asta, Han Yang ridică capul pentru a-l privi în ochi:

– Dacă nu aș fi calm, m-ai lăsa acasă?

– Tu ce crezi? întrebă HeLian Qing.

Era imposibil să răspundă la o astfel de întrebare.

Han Yang știa deja din ceea ce văzuse noaptea trecută și din ceea ce spusese anterior HeLian Qing că nu va putea să se retragă din această situație. De asemenea, ceea ce spusese HeLian Qing mai devreme era de fapt greșit. Nu era vorba că nu era nervos, ci că nu putea face nimic în privința asta, nu avea altă posibilitate decât a lua lucrurile pas cu pas.

– Nu trebuie să cumpăr un cadou pentru ai tăi când ajung acolo? întrebă Han Yang în mașină.

La urma urmei, era prima dată când îi întâlnea. Dacă nu ar fi adus nimic cu el, ar fi părut foarte nepoliticos, însă Han Yang nu știa ce ar putea cumpăra. Pentru o familie atât de proeminentă precum familia HeLian, iar el – încă un student care nu avea încă un loc de muncă stabil, orice cadou ar fi cumpărat ar fi părut insignifiant.

– O să-l cumpăr eu, bine? În curând ei vor fi cei care ar trebui să-ți ofere cadouri.

HeLian Qing ținea volanul, aruncând din când în când priviri către Han Yang, care stătea lângă el.

– Tu doar oferă-le un pic de vorbă dulce, bine?

– …

Han Yang rămase impasibil.

HeLian Qing râse și zâmbi, fără a mai spune nimic.

În comparație cu micul sat în care crescuse, Han Yang considera deja că locuința lui HeLian Qing, cu trei dormitoare, sufragerie și bucătărie, era mai mult decât luxoasă. Dar în acel moment, când zărise proprietatea familiei HeLian, știuse că nu era doar extravagantă, ci prea extravagantă.

Vila de dimensiuni medii, cu patru niveluri, nu era atât de înaltă, dar se întindea pe o suprafață mare. Când intrai pe poartă, erai întâmpinat imediat de o curte imensă, de dimensiunea unui teren de fotbal, iar lângă ea se afla o grădină, un iaz și așa mai departe.

HeLian Qing explicase că, de obicei, din cauza serviciului, el stătea în apartamentul său, așa că acum doar bunicul, părinții și servitorii locuiau în casa familiei.

Cu siguranță nu era posibil ca fiecare persoană să locuiască pe un etaj separat?

Han Yang își lăsă imaginația să zburde. Gândindu-se la casa micuță, cu un singur nivel, a familiei sale, nu putu să nu suspine:

Așa cum era de așteptat de la natura diabolică a capitaliștilor.

După ce parcă mașina în curte, HeLian Qing scoase câteva pungi cu cadouri, le înmână unui servitor, care aștepta în apropiere, apoi îl conduse pe Han Yang în casă.

Puțin mai târziu, după ce intraseră în casă, doar câțiva servitori erau în jur, nici tatăl, nici mama lui HeLian Qing nu erau acasă. Văzând sosirea lui HeLian Qing, aceștia îl întâmpinară cu respect, fără ca să adauge conversații inutile, ceea ce făcea ca acea cameră extrem de mare să pară rece.

În comparație cu această proprietate, Han Yang prefera bungaloul familiei sale, chiar dacă era mic și vechi, avea căldură, confort și bucurie.

– Lao Yezi este sus? întrebă HeLian Qing.

– Lao Yezi a terminat de mâncat și s-a dus în biroul său imediat după aceea, răspunse respectuos servitorul.

Toți cei din casă știau că Lao Yezi obișnuia să se ducă sus după masa de prânz pentru a juca șah. HeLian Qing dădu din cap în semn de răspuns, apoi îl trase pe Han Yang imediat pe scări. Într-adevăr, la etajul al doilea, în birou, îl găsiră pe Lao Yezi.

Văzându-l pe acesta, nervii lui Han Yang, care inițial erau ușor relaxați, deveniră acum din nou puțin tensionați. În fața lui se afla bunicul lui HeLian Qing, un om care fusese odată un lider de top în lumea afacerilor. În comparație cu propriul său bunic, care stătea în curte și se juca cu copiii, acest om era complet diferit.

– Bunicule, îl strigă HeLian Qing pe bătrânul care juca șah.

Han Yang nu știa cum să se adreseze bărbatului, așa că își mișcă ușor buzele cât pentru a pronunța HeLian Lao Yezi, apoi îl urmă pe HeLian Qing și se opri lângă acesta.

Lao Yezi mormăi un „Hei” ca răspuns, fără a-și ridica capul ca să se uite la ei, privirea rămânându-i fixată pe tabla de șah, contemplând următoarea mutare.

HeLian Qing părea obișnuit cu obiceiul bătrânului, așa că nu-l mai deranjă. În schimb, îl luă pe Han Yang să se așeze lângă el la măsuța de ceai și începu să pregătească ceaiul.

În timp ce stătea și pregătea ceaiul, talia și spatele îi erau drepte, mânecile cămășii îi erau ușor ridicate din cauza mișcărilor sale naturale și neforțate, emanând un aer de eleganță și frumusețe. Apoi turnă o ceașcă de ceai și i-o întinse lui Han Yang, care îi mulțumi. Ținând ceașca cu ambele mâini, Han Yang luă o înghițitură ușoară, lichidul cald aducându-i alinare inimii sale tulburate.

– De ce ești atât de nervos? îl întrebă HeLian Qing.

Han Yang se uită în direcția în care Lao YeZi juca șah singur și șopti:

– E în regulă că stăm aici?

– Nu e nicio problemă, lui Lao Yezi pur și simplu nu-i place să fie deranjat când joacă șah.

HeLian Qing bău puțin ceai și adăugă:

– În plus, după ce vei veni în vizită de câteva ori, te vei obișnui.

– …

Dar nu vreau.

[1] Pang Jiaozi se traduce prin „gălușcă plinuță/grasă”

[2] pacoste

[3] Dușul de dimineață nu este ceva obișnuit pentru cultura chineză. De obicei, chinezii își fac baie seara, înainte de culcare.

[4] Lao Yezi este o formă respectuoasă de a se adresa unui bărbat în vârstă.

[5] Făcând referire la soția nepotului/ nora familiei