Cascadorul – Capitolul 19

Chiar îl aștepta să se întoarcă? După tot acest timp?

Zhou Xiang doar se gândi și respinse imediat ideea.

Era o persoană moartă, ce motiv ar avea Yan Ming Xiu să-l aștepte? Dacă oamenii își supraestimează întotdeauna abilitățile, viața va fi foarte dificilă. Yan Ming Xiu apăruse aici, cel mai probabil se întorsese să ia ceva. La urma urmei, Yan Ming Xiu trăise cu el un an și erau urme ale lui peste tot în această casă.

Tot ce trebuia să facă era să deschidă ușa și să intre pentru a afla care este adevărul, dar Zhou Xiang nu îndrăzni. Yan Ming Xiu ieșise brusc din apartament  și- l făcuse să tresară.

Zhou Xiang decise să vadă dacă acea cheie de rezervă din hidrantul de incendiu mai era acolo, înainte de a face vreun plan.

Coborî în ​​liniște scările ca un hoț, cu ochii atenți în mod constant la împrejurimi, cu urechile ciulite pentru a distinge cu atenție orice sunet mic. La urma urmei, era „altcineva” acum, dacă ar fi intrat și ar fi fost prins, ar fi fost luat drept hoţ.

După ce se asigură că nu este nimeni prin preajmă, deschise repede micul spațiu unde era extinctorul, băgă degetul în locul unde ascunsese cheia și atinse o bucată mică de metal. O scoase și văzu că era într-adevăr cheia lui de rezervă.

Doar el și Yan Ming Xiu știau locul secret al acestei chei. I-l  arătase lui Ming Xiu doar o dată când se mutase pentru prima dată. Se gândi că acesta uitase ​​după accidentul său, cheia fusese lăsată aici, neatinsă.

Zhou Xiang fu nespus de bucuros și ar fi vrut să deschidă ușa chiar în acel moment pentru a vedea ce schimbări avuseseră  loc în casa lui. Sentimentul insuportabil părea să iasă în grabă din corpul lui, dar îl înăbuși.

Puse cheia înapoi, acolo unde îi era locul, intenționând să se întoarcă când va crede el de cuviință.

Dacă era cineva în casă, dacă cineva se întorcea brusc, acestea erau riscuri pe care nu le putea suporta.

Zhou Xiang  părăsi casa.

El era decis să investigheze gestionarea înmormântării sale, în special statutul proprietății sale. Depozitul de două sute de mii de yuani reprezenta banii câștigați cu greu pe mai mulți ani. Cu salariul actual de trei mii pe lună,  trebuie să plătească chiria și să o întrețină pe mama lui. Era clar că nu va putea niciodată să-și achite datoria pe care o avea din perioada spitalizării.

După ce se întoarse acasă, o văzu pe Chen Ying citind un material promoțional. Zhou Xiang trecu pe lângă ea și văzu că era un anunț de recrutare pentru o agenție de dădace.

Zhou Xiang se încruntă:

– Mamă, ai aproape şaizeci de ani şi vrei să fii dădacă?

 Chen Ying îl privi cu atenție:

– Nu e vorba de o simplă dădacă. E vorba de Yue sao.[1] Astăzi  m-am întâlnit cu fostul meu coleg la piața de legume. Nora ei tocmai a născut un copil și e în închisoare. Cât de mult crezi că o Yue sao câștigă pe lună ?

Zhou Xiang clătină din cap.

– Șase mii.

Chen Ying oftă și continuă:

– Este cu adevărat profitabil. Pot câștiga șase mii doar lucrând o lună. Vreau să merg să mă formez și să devin o Yue sao.

– Mamă, genul ăsta de școală costă bani, nu? Angajatorul îți va da 6.000,dar agenția va lua și un comision. Vei rămâne în mână cu cel mult jumătate.

– Și jumătate e bine, decât să stau acasă ca o molie. Chiar dacă voi câștiga puțin, totuși e bine.

Zhou Xiang se uită la chipul palid și la corpul subțire al lui Chen Ying și se simți trist când se gândi că ea trebuie să lucreze la această vârstă.

Dar nu putea să o oprească. Acum aveau nevoie de prea mulți bani. Chen Ying avea dreptate. Se uită prin materiale și simți că lucrarea era un pic grosieră.

 -Mamă, este de încredere? Nu e o ofertă mincinoasă. O să merg cu tine în altă zi.

– Luni e bine?

– Nu, trebuie să merg la muncă.

– Putem merge doar în zilele lucrătoare, deci ce ar trebui să facem?

Zhou Xiang se gândi o vreme:

– Abia am găsit de lucru și nu este ușor să cer concediu. Să așteptăm două săptămâni și atunci voi putea merge cu tine. Ar trebui să ai grijă de tine. Ești destul de obosită ca să ai grijă și de mine în această perioadă.

Chen Ying se încruntă:

– Bine atunci.

După ce Zhou Xiang termină de mâncat, îl sunat pe Cai Wei. Tocmai intrase în companie și toată lumea credea că nu știe nimic. Voia să-i ceară ajutor lui Cai Wei ca să-i dea ceva de lucru în weekend. Orice, era bine, atâta timp cât putea face bani.

Majoritatea oamenilor nu ar fi făcut niciodată o astfel de solicitare cuiva pe care îl cunoștea doar de câteva zile, mai ales dacă cealaltă persoană îi oferise deja un loc de muncă stabil. Dar poate că Zhou Xiang era prea familiarizat cu Cai Wei și, în subconștient, simțea că el și Cai Wei sunt foarte apropiați, așa că nu-și făcea nici o grijă pentru această solicitare.

Din punctul de vedere al lui Cai Wei, dacă un nou venit care tocmai se alăturase companiei ar fi îndrăznit să-i facă această cerere, ar fi închis telefonul cu mult timp în urmă. Dar din anumite motive, voia să-l ajute pe Zhou Xiang.

Zhou Xiang vorbise foarte sincer la telefon, spunând că, pentru a-și trata boala, mama lui vânduse două case și avea o datorie mare. De ceea ce avea mai mult nevoie acum era să facă bani.

Cai Wei se simți foarte inconfortabil după ce a auzit asta. Poate pentru că Zhou Xiang îi  dăduse un sentiment de familiaritate, poate pentru că Chen Ying îl ajutase să aibă grijă de tatăl său de multe ori, poate pentru că numele lui era Zhou Xiang, ceea ce îi amintea mereu de prietenul său cel mai bun al cărui trup nici măcar nu fusese găsit.

Gândindu-se la vinovăția lui profundă, vru să se simtă mai bine ajutându-l pe acest Zhou Xiang.

Pe scurt, Cai Wei fu de acord imediat. El avea întotdeauna o grămadă de reclame tipărite sau de media la îndemână și singur decidea pe care dintre cei   nou-veniți să recomande. Chen Ying știa că Xiang Ge voise să fie o vedetă înainte de accident, iar acum era timpul să-i dea o mână de ajutor. Nu era imposibil ca acest nou Zhou Xiang să devină celebru.

Cai Wei  aranjă o audiție pentru el. Era o reclamă pentru un produs de îngrijire al pielii pentru bărbați. Era pentru duminică.

Zhou Xiang fu foarte fericit. Cai Wei nu s-ar fi gândit niciodată la o astfel de reclamă care să arate doar un chip, dar acest tânăr Zhou Xiang avea o față destul de frumoasă. Chiar dacă nu avea trăsături speciale, era suficient pentru o reclamă atât de ieftină.

Zhou Xiang ieși devreme în dimineața următoare și  ajunse la locul audiției cu jumătate de oră mai devreme. Când intră în clădire, văzu că era o reședință care fusese transformată într-un studio de fotografiat.

Ceilalți doi tineri care veniseră la audiție păreau dezamăgiți. Zhou Xiang  putu înțelege starea lor de spirit. Tinerii care tocmai intrau în acest cerc aveau întotdeauna iluzii nerealiste despre perspectivele lor de carieră și, în realitate, erau dezamăgiți.

Pentru acest tip de publicitate tipărită în reviste low-cost, suma maximă de bani plătită agenției era de șase până la șapte mii. Chiar și șansa de a face câteva fotografii într-un studio atât de umil pentru publicare în reviste obscure necesita concurență.

Realitatea era atât de crudă.

Cei doi băieți își arătară inevitabil unele emoții în timpul audiției, ceea ce a făcut ca personalul să fie nemulțumit. Zhou Xiang, dimpotrivă, fu mult mai calm,  vorbi politicos și păru sincer și responsabil. Era relativ mai în vârstă și nu arăta la fel de bine ca ceilalți doi, dar obținu postul fără niciun efort.

Zhou Xiang își petrecu o zi întreagă în acest mic studio de fotografie. Pentru cele trei fotografii din revistă, râse timp de câteva ore, până când îl duru obrajii. Fu obligat să râdă iar și iar și făcu peste 400 de fotografii pentru acea reclamă.

După muncă, Zhou Xiang își târâ trupul epuizat înapoi acasă.

După cină, Cai Wei îl sună și-l întrebă cum decursese ședința foto.

Zhou Xiang îi povesti. Cai Wei fu foarte fericit și îi spuse că de data aceasta îi va oferi 50% din remunerație. Dar dacă lucra mai mult în viitor, ar găsi o modalitate de a crește prețul.

Zhou Xiang îi fu extrem de recunoscător lui Cai Wei. Compania lor avea reglementări rigide. Pe baza acestor reglementări, Cai Wei putea decide cât de multă remunerație va primi un model. Îi dăduse jumătate din ea. Cu siguranță va avea grijă de el.

Cai Wei nu fusese întotdeauna așa. Când preluase locul de cascador de arte marțiale, Cai Wei îi dădea de obicei doar 20% până la 30% din remunerație. De câte locuri de muncă nu avusese nevoie pentru a se stabiliza? Dar acum, murise și revenise la viață și tot Cai Wei era cel care îl ajuta în continuare. Mult mai mult.

O reclamă care valorase salariul său lunar… Dacă ar putea continua să lucreze în privat, viața lui și a lui Chen Ying s-ar îmbunătăți foarte mult.

Decise să cumpere mai întâi un televizor după ce primi banii, așa Chen Ying nu s-ar mai plictisi când era singură acasă.

……………………………………………………………………………………………………..

Se duse să lucreze în studio, ca de obicei, luni, deoarece era încă în faza de învățare, nu putea să facă decât treburi ciudate de începător, în diverse studiouri.

Când ajunse la studio, sosiseră deja mulți colegi și auzea câteva fete trăncănind despre ceva.

– Cu adevărat ciudat. Yan Ming Xiu nici măcar nu vorbește.

– Da, nu l-am auzit niciodată rostind un cuvânt. Chiar mă  întrebam dacă  era mut. Are voce atât de drăguță în reclame, crezi că e dublat?

– Oh, poate să vorbească, dar nu-i place să vorbească. E destul de tare.

– Ce e așa de tare? Eu cred mai degrabă că e anormal. Cum poate cineva din industria divertismentului să fie așa? Nu zâmbește și nu vorbește mult. Dacă nu ar avea o familie influentă, nu ar fi popular, oricât de frumos ar fi.

Zhou Xiang  trecu pe lângă ele și spuse cu un zâmbet vag:

– Fetelor, oamenii din acest cerc au opinii amestecate. Când spuneți aceste lucruri, nu lăsați pe alții să vă audă.

Fetele rămaseră uluite, întrebându-se cum îndrăznește Zhou Xiang, un nou venit, să le dea lecții.

Zhou Xiang își dădu seama că nu mai era seniorul și că nu se putuse abține.

Deși într-adevăr nu se putuse abține, motivul mai mare era că nu voia să audă nimic despre Yan Ming Xiu. Din păcate, știa că este imposibil Atâta timp cât va lucra în cerc, va fi obligat să primească tot felul de știri despre Yan Ming Xiu.

Din fericire, A Liu era pe acolo și spuse:

– Țațelor, vă rog să fiți mai atente. Cum puteți spune aceste prostii? Știți cărei familii aparține numele „Yan” lui Yan Ming Xiu? Ar trebui să suferiți unele pierderi pentru a vă îmbunătăți memoria, așa că plecați repede!

Fetele se împrăștiară în grabă pe la treburile lor. Zhou Xiang îl ajută pe Lao Zhou să mute echipamentul de iluminat. Era puțin distrat în timp ce se mișca și se tot gândea la chipul rece și inexpresiv al lui Yan Ming Xiu pe marele ecran.

Chiar nu se aștepta ca Yan Ming Xiu să devină așa. Nu părea să aibă niciun entuziasm pentru această afacere, așa că de ce a trebuit să se strecoare?

– Fii atent ! strigă Lao Zhou și îl prinse pe Zhou Xiang.

Zhou Xiang se dezechilibrase brusc și aproape că ar fi căzut pe scări.

Lao Zhou îi aruncă o privire plângătoare și luă singur echipamentul:

– Ce se întâmplă? La ce te gândeai?

Zhou Xiang nu avu de ales decât să zâmbească scuzându-se, conform stilului său obișnuit. Îi plăcea să facă glume pentru a rezolva jena, așa că spuse:

– Mă gândeam la coastele de porc dulci și acrișoare făcute de soția ta.

 Imediat ce aceste cuvinte fură scoase din gura lui, amândoi împietriră.

Zhou Xiang voi să se pălmuiască de două ori[2]. Cât timp îi va dura să se adapteze la schimbarea identității sale?

În memoria lui, el era încă același Zhou Xiang de acum doi ani. El devenise un alt Zhou Xiang și trebuia să pretindă că este complet străin pentru oamenii pe care îi cunoscuse.

Lao Zhou se uită la el cu ochii mari:

– Ce ai spus?

Zhou Xiang spuse grăbit:

– Da…Wei Ge a fost cel care mi-a spus. Wei Ge a fost plin de laude pentru gătitul soției tale și chiar mi-a menționat asta data trecută.

Bătrânul Zhou îl privi suspicios:

– Când a fost ultima dată când a venit la mine acasă la cină? A fost acum cel puțin un an sau doi. Da, Zhou Xiang era încă acolo la vremea aceea.

După ce  spuse asta, bătrânul Zhou se uită la el cu ochi şi mai îndoielnici.

– Da, da, așa a spus Wei Ge. Nu am același nume cu prietenul lui Wei Ge care a murit? L-am sunat pe Wei Ge să-mi raportez situația de lucru și i-am spus că  ai avut grijă de mine. Așa că atunci când am menționat asta, Wei Ge a oftat, spunând că fratele Zhou Xiang avusese o relație foarte bună cu tine pe atunci. Și chiar au mers la tine acasă la cină împreună, așa că doar… am făcut o glumă.

Zhou Xiang simți că această afirmație ar putea fi justificată, dar fu cuprins totuși de o transpirație rece, nervoasă.

Lao Zhou răspunse:

– Oh, așa s-a întâmplat. O să o rog pe soția mea să-ți gătească o masă când voi avea ocazia.

– Bine, cu siguranță, Zhou Ge .

După ce Lao Zhou plecă, Zhou Xiang își spuse în secret că acest tip de greșeală nu trebuie repetată, absolut deloc.

Lucrase de dimineața până seara. Zhou Xiang primi un telefon de la Cai Wei când era pe punctul de a pleca de la serviciu. Cai Wei îi spuse într-un mod oarecum urgent:

 – Zhou Xiang, am un loc de muncă aici. E cam departe, dar cred că ar trebui să vii.

– Oh? Acum? Nu am plecat încă de la serviciu.

– Spune-i lui A Liu să-ți ia un taxi până aici. Fii rapid, îți trimit adresa.

– Oh, bine.

De îndată ce Zhou Xiang auzise că sunt bani de făcut, oboseala zilei păru să fie ștearsă și deveni imediat energic. După ce vorbi cu A Liu, se duse repede la adresa pe care i-o dăduse Cai Wei.

Zhou Xiang ajunse la locul respectiv și văzu că era o clădire de birouri. Etajul la care urcase fusese închiriat unei reviste specializate în consultanță în jocuri de arte marțiale.

El fu condus într-o cameră de către un angajat și constată că biroul era folosit temporar drept cabină de probă și de machiaj, iar Cai Wei îl aștepta înăuntru.

Cai Wei îl chemă pe stilist:

– Grăbește-te.

Îl  împinse pe Zhou Xiang pe scaun și îl bătu pe umăr.

Zhou Xiang se uită la persoana care se grăbea să-l machieze și deja ghicise aproximativ ce se va întâmpla.

Cai Wei explică:

– Se apropie sărbătoarea primei aniversări a unui joc, care va fi găzduită de această revistă. Un videoclip live-action va fi lansat în acea zi. Cred că imaginea ta se potrivește cu unul dintre personajele jocului, așa că te-am propus.

Zhou Xiang zâmbi și spuse:

– Mulțumesc Wei Ge, chiar nu știu cum să-ți mulțumesc.

……………………………………………………………………………………………………..

Cei care realizează videoclipuri scurte de genul acesta pot câștiga mai mult decât cei care lucrează în reviste tipărite. Mai mult, odată ce intri în industria jocurilor, dacă ai rezultate bune, vei avea multe oportunități.

Majoritatea oamenilor însă trebuia să-și arate fața mai mult și să acumuleze mai multe resurse de rețea pentru a-și câștiga existența în această industrie. Așa făcuse cu el Cai Wei în anii trecuți. Acum Cai Wei repeta aceleași trucuri vechi, dar acum Cai Wei era mult mai capabil decât înainte și noul Zhou Xiang era plin de așteptări pentru viitorul său.

……………………………………………………………………………………………………………….

Cai Wei zâmbi și spuse:

 – Mulțumesc, atâta timp cât vă pot vedea pe tine și pe mama ta ducând o viață bună, voi fi ușurat. Ascultă cu atenție, sunt câțiva oameni care fac audiții cu tine de data asta, majoritatea dintre ei sunt tineri. Dacă ai niște abilități de kung-fu, mișcările tale vor fi mult mai frumoase decât ale lor.

Zhou Xiang dădu din cap, gândindu-se că nu va pierde chiar dacă sunt mulți concurenți, dar își aminti totuși să nu facă prea bine, altfel ar fi prea suspect.

După ce-și schimbă hainele și se machie, Zhou Xiang se uită la „el însuși” în oglindă. Se simțea mereu puțin ciudat în inima lui, văzând mereu că nu era el, de fapt.

Cai Wei îi aruncă o privire aprobatoare:

– Nu-i rău, nu-i rău. Ești destul de frumos, dar ești prea slab. Mănâncă mai mult. Nu arăți bine când ești atât de slab.

– Sunt totuși cu patru sau cinci kilograme mai greu decât atunci când am fost externat. Voi putea reveni la greutatea normală peste un timp.

Zhou Xiang zâmbi și se întoarse.

Cai Wei făcu o pauză și se uită la Zhou Xiang ciudat.

Zhou Xiang întrebă surprins:

– Ce s-a întâmplat?

Cai Wei murmură:

– Tu… întoarce-te.

Zhou Xiang se întoarse și îl auzi pe Cai Wei oftând încet în spatele lui.

Zhou Xiang îl privi și îl întrebă:

 – Wei Ge, ce s-a întâmplat?

Cai Wei zâmbi amar și spuse:

– Același nume… același spate…ce soartă ciudată.

Zhou Xiang nu se putu abține să nu fie curios:

– Spui că spatele meu arată foarte asemănător cu cel al prietenului tău?

Cai Wei se simțit inconfortabil pentru o vreme și oftă:

 – Erai atât de slab și fără mușchi înainte, încât nu l-am observat, dar acum ești puțin mai gras și semeni din ce în ce mai mult cu el. Prietenul meu avea cam aceeași înălțime ca tine, dar silueta lui era mult mai puternică decât a ta.

Zhou Xiang simți o explozie de tristețe în inima lui.

Un flash înapoi… dacă nu ar fi avut un spate atât de asemănător cu cel al lui Wang Yudong, soarta lui ar fi fost complet diferită și probabil că nu ar fi murit la vârsta de treizeci de ani.

Cai Wei se forță să zâmbească și spuse:

– Hai să mergem, te duc acolo. Nu-ți face griji, îți vor da prioritate din cauza numelui meu. Nu te voi lăsa să pleci fără să joci.

Îl conduse pe Zhou Xiang într-un studio, unde erau două camere și mai multe persoane stăteau la masă. Alții îmbrăcați ca el stăteau deoparte.

Un membru al personalului redă un videoclip promoțional pentru joc, îl derulă  de mai multe ori arătând aproximativ patruzeci  sau cincizeci secunde din acțiunile efectuate de personajele jocului și apoi le ceru să imite acțiunile.

Această acțiune avea doar câteva acțiuni de kung-fu obișnuite, în opinia lui Zhou Xiang. Își putu aminti după ce le urmări o dată sau de două ori.

Tinerii care concurau urcau pe scenă unul după altul Acești oameni care veniseră la audiție erau oarecum încrezători, iar mișcările lor nu erau rele, dar erau cu mult în urmă în comparație cu cascadorii profesioniști de arte marțiale precum Zhou Xiang.

Când veni rândul lui Zhou Xiang să joace, el își coborî în ​​mod deliberat nivelul pentru a nu ieși în evidență, dar era cu adevărat dornic să obțină acest rol.  Mișcările lui se făcură dintr-o singură mișcare, fără nicio greșeală, ceea ce îi făcu pe cei din juriu, inclusiv Cai Wei, să-l privească cu atenție.

Deși aceste mișcări de kung-fu durau doar patruzeci sau cincizeci de secunde, nu era ușor să faci întregul set de mișcări netede, coerente și să fie jucate frumos, Zhou Xiang reuși să atingă acest nivel.

Alții care nu cunoșteau detaliile despre Zhou Xiang credeau că se pricepe la box și la lovituri cu piciorul.

Zhou Xiang nu îi spusese niciodată că știa toate acestea. Dar cele treizeci și două mișcări de acum erau puțin familiare, semănau puțin cu… cele ale celui mai bun prieten al său și care nu mai era acolo.

Inima lui Cai Wei palpită o vreme și simți că existau prea multe coincidențe în această lume. Poate că Dumnezeu i-l trimisese pe Zhou Xiang doar pentru a-l compensa pentru durerea suferită.

Zhou Xiang obținu cu succes acest rol fără niciun suspans. Deși apăruse în scurtmetraj doar mai puțin de 50 de secunde și-și arătase fața doar în câteva scene, Zhou Xiang fu foarte fericit. Putea să câștige pentru acest rol cel puțin 10.000 de yuani.

După audiție, personalul îl informă despre data oficială de filmare, iar Cai Wei  plecă.

Când se apropie de ieșire , cineva îl opri. Când se întoarse, văzu că era o femeie cam de treizeci de ani.

Femeia zâmbi politicos și spuse:

– Bună, numele meu este Zhang. Te rog să-mi spui Zhang Jie[3].

– Bună,  Zhang Jie.

Zhang  Jie îl întrebă:

– Ești nou pe aici? Nu te-am mai văzut niciodată.

Zhou Xiang zâmbi și spuse:

– Nu fac parte din echipa de aici, sunt doar un angajat în compania Juxing. Wei Ge are grijă de mine și îmi oferă câteva oportunități pentru joburi private.

Zhang Jie continuă:

– Hai să ne așezăm și să vorbim. Gesturile pe care tocmai le-ai făcut mi s-au părut destul de bune.

Când Zhou Xiang își dădu seama că această femeie ar putea să-l prezinte și în alte locuri de muncă, se așeză pe canapea cu ea.

Zhang Jie spuse repede și cu voce tare:

– Te-ai gândit vreodată să fii cascador?

Zhou Xiang rămase tăcut. Nu știa cum să răspundă. Doar el știa că făcuse acest job timp de șase sau șapte ani.

– Ai o siluetă bună. Ar fi mai bine să te îngrași. Mai ales când te întorci, umerii, gâtul, urechile și forma capului sunt toate foarte asemănătoare cu cele ale aceleași persoane. Alții nu au văzut acest atu, dar eu l-am putut vedea dintr-o privire.

Zhou Xiang se simți neliniștit. Nu știa de ce, dar avea o premoniție de rău augur.

Zhang Jie zâmbi mândru și spuse:

– Wang Yudong. Ai auzit de el, nu?

[1] Un fel de asistentă maternală specializată în îngrijirea nou-născuților și ale căror mame sunt în închisoare.

[2] Formă de auto-pedepsire, un obicei ancestral pentru a spăla o rușine sau o greșeală

[3] Echivalentul feminin al lui Ge