Starea de spirit a lui Zhou Xiang în acel moment era plină de emoții amestecate.
Voia să râdă, să plângă, să întoarcă masa și să lovească în perete.
Wang Yudong, Wang Yudong din nou, înlocuitor, să-l înlocuiesc din nou!
Bănuia că era blestemat. Chiar dacă avea o nouă viață, tot nu putea scăpa de umbra lui Wang Yudong, se temea că blestemul îi era întipărit în suflet, indiferent de câte trupuri ar fi schimbat.
El îl ura pe Wang Yudong, ura să fie înlocuitorul lui Wang Yudong, fie pe ecran, fie în afara lui.
În acel moment, se simți păcălit de Dumnezeu. Părea că ceva îl trage înainte și îi era imposibil să scape.
Trase adânc aer în piept și se forță să zâmbească:
– Desigur că am auzit de el, Zhang Jie, îți mulțumesc foarte mult.
Zhang Jie zâmbi și spuse:
– E în regulă, este o situație de câștig-câștig.
În opinia ei, Zhou Xiang va fi cu siguranță de acord. A fi cascadorul unui superstar precum Wang Yudong însemna a avea o remunerație foarte generoasă. Mulți oameni ar dori să se alăture echipei de filmare a lui Wang Yudong.
În mod neașteptat, Zhou Xiang spuse politicos:
– Zhang Jie, aceasta este într-adevăr o oportunitate foarte bună, dar tot trebuie să discut cu Wei Ge.
– Wei Ge? Cai Wei?
– Ei bine, sunt un angajat al companiei Juxing și sunt sub controlul lui. Wei Ge nu-mi permite să iau nicio slujbă la întâmplare și trebuie să-i cer acordul.
Zhang Jie zâmbi și spuse:
– Ești un bărbat atât de tânăr…
Voise să spună „naiv”, dar nu o spuse. Ea zâmbi și spuse:
– Micuțule… care este numele tău?
– Zhou Xiang.
– Ei bine, Xiao Zhou, aș vrea să-ți spun câteva cuvinte sincere. Doar ascultă și nu spune nimănui, bine?
Zhou Xiang putea ghici ce avea de gând să spună. Această femeie ar putea fi cu câțiva ani mai în vârstă decât el, dar abilitățile ei de manipulare nu erau la fel de bune ca ale lui, așa că dădu calm din cap.
Zhang Ge zâmbi și spuse:
– Cai Wei este o persoană bună și are grijă de subalternii săi, dar chiar nu trebuie să discuți această problemă cu el. Gândește-te. Wang Yudong își arată în film doar câteva imagini din spate. Dacă accepți, numele tău nu va fi pe ecran, știi că reglementările fiecărei companii sunt diferite. În general, angajații nu au voie să ia locuri de muncă în privat. Nu spui nimic, nu urmezi procedurile companiei, și vei avea 30% din remunerația totală. Ești dispus, Ge?
Zhang Ge avea propriile ei calcule. Dacă Zhou Xiang voia cu adevărat să treacă prin compania de brokeraj, ea chiar nu avea nimic de pierdut, dar, conform regulilor industriei, dacă îl prezintă pe Zhou Xiang la o slujbă atât de mare, acesta nu numai că va acorda comision companiei de brokeraj, dar va aduce și beneficii. Dacă Zhou Xiang ar accepta în mod privat, taxa de introducere ar fi cu siguranță mult mai mare în mâinile ei.
Zhou Xiang înțelesese clar gândurile ei viclene, dar nu va fi niciodată de acord cu această chestiune.
În primul rând, a nu accepta slujba prin Cai Wei însuși ar fi fost un lucru stupid și ar fi suferit mari pierderi. Doar noii veniți ar face astfel de lucruri pentru beneficii imediate. Industria divertismentului este atât de mică, iar Cai Wei are atât de multe contacte. Ar ști imediat că a luat un job privat. Dacă ar face asta, Cai Wei ar fi extrem de dezamăgit. Dar cel mai important…cu siguranță nu mai voia să fie înlocuitorul lui Wang Yudong. Nici măcar nu voia să-l vadă pe Wang Yudong.
Zhou Xiang zâmbi și spuse:
– Zhang Jie, ceea ce ai spus are sens, dar Wei Ge are mare grijă de mine. Chiar nu m-aș simți în largul meu dacă nu i-aș spune. E mai bine să discut cu el. Cred că va fi de acord. Ei bine, să facem schimb de numere de telefon și te voi contacta mai târziu. Crezi că e în regulă?
Fața lui Zhang Ge era puțin mohorâtă, dar încercă din răsputeri să nu-și arate emoțiile:
– Bine, atunci poți să mă suni după ce ai discutat, dar ar trebui să iei în considerare și ceea ce spun, bine?
Zhang Ge luă numărul de telefon al lui Zhou Xiang și plecă fără tragere de inimă.
Zhou Xiang își târâ trupul obosit înapoi acasă. Era epuizat de statul în picioare non-stop.
De îndată ce intră în casă, auzi un scâncet. Tresări. Când se uită mai atent, o văzu pe Chen Ying plângând încet.
– Mamă? Ce e în neregulă?
Zhou Xiang se grăbi, simțindu-se foarte neliniştit.
Văzând că s-a întors, Chen Ying își șterse repede lacrimile.
– Te-ai întors, am uitat să gătesc…
– Mamă, e în regulă. Nu mi-e foame. De ce plângi? Ce e în neregulă?
Chen Ying își lăsă capul în jos și nu spuse nimic pentru o lungă perioadă de timp După interogarea repetată a lui Zhou Xiang, ea plânse și spuse că s-a dus la o agenție pentru a se înscrie la instruire pentru a fi dădacă, dar a fost înșelată de un escroc de 300 de yuani.
Această femeie trăise atât de multă nenorocire încât cel mai mic lucru o putea stimula profund.
Zhou Xiang se simțea extrem de inconfortabil. Nu putea să o învinuiască pe Chen Ying pentru că nu-l așteptase să o însoțească și fusese escrocată.
Banii…chiar e păcat dacă nu ai bani.
Zhou Xiang nu era incapabil să suporte greutăți. Își pierduse părinții când era la școala elementară. Supraviețuise toți acești ani singur, dar de când era copil, nu-și făcuse prea multe griji pentru bani. Avea casa și economiile lăsate de părinți, despăgubiri de la partea responsabilă pentru accident, pensie alimentară de la locul de muncă al părinților săi și sprijin de la părinți și rude, deși acestea dispăruseră când crescuse. El începuse devreme să muncească pentru a câștiga bani. Nu fusese niciodată împovărat de datorii și nu se gândise niciodată la anxietatea și urgența pe care le simțea acum.
Era ca o piatră mare care îi apăsa pe umerii, făcându-l incapabil să respire.
Chen Ying plânse și spuse:
– M-am gândit că acest coșmar se va termina după ce te-ai trezit, dar… cum vom putea rambursa o sumă atât de mare de bani?
Zhou Xiang ținu această femeie slabă în brațe și o mângâie încet. Deși se simțea epuizat din punct de vedere fizic și mental, nu putea să o lase singură pe această mamă. Nu putea să facă asta, trebuia să strângă din dinţi şi să îndure.
Zhou Xiang se gândi din nou la carnetul său de economii. Atâta timp cât putea obține carnetul și avea parola, putea să retragă banii. Cu toate acestea, cealaltă persoană este deja „moartă”. Dacă acest cont bancar e anulat? Nu mai are rude și aproape niciun contact cu cei de departe. Cine îl poate ajuta să se descurce cu aceste lucruri?
Știa că îi era imposibil să-și recupereze casa, dar trebuia să găsească o modalitate de a-și recupera banii și economiile. Atâta timp cât ai cele peste trei sute de mii, restul de o sută de mii pot fi cheltuite cumpătat în doi sau trei ani.
Asta era cea mai mare speranță a lui.
……………………………………………………………………………………………………………………………
A doua zi, a plecat cu o oră mai devreme și se duse la secția de poliție din zona sa pentru a-și verifica certificatul de deces. Luă o recuzită de la companie, o carte de presă falsă, își lipi fotografia pe ea și se duse la secția de poliție să le spună că vrea să aibă informații despre accidentul de acum doi ani al unui echipaj de documentare.
El alese în mod deliberat să vină cinci minute înainte de ora de terminare a programului. Rămăsese doar o tânără polițistă. Probabil că tocmai intrase în tură, iar toți ceilalți plecaseră.
Zhou Xiang o convinse cu răbdare și spuse o mulțime de lucruri drăguțe. Zhou Xiang era destul de chipeș, bun la vorbit și avea un permis , așa că polițista fu de acord să-l lase să verifice.
Îi luă mult timp și nu-și găsi deloc certificatul de deces. Introdusese numele, adresa de acasă și chiar numărul de identitate, dar tot nu găsi nimic.
Nu are certificat de deces? O licărire de speranță se aprinse în inima lui Zhou Xiang.
Se duse la internet cafe să verifice din nou. Pentru oamenii ca el care dispăruseră din cauza unui accident, un certificat de deces putea fi eliberat doar după doi ani de dispariție. Întrebarea era: cine îl va cere? Nimeni nu venise să-l ceară, dacă rudele lui nu aflaseră vestea și nu veniseră să-i ia proprietatea. Cu toate acestea, nu-l contactaseră de mulți ani și s-ar putea să nu știe că a murit.
Dacă nu există certificat de deces, proprietatea nu a fost împărțită și contul nu a fost anulat? Putea să meargă acasă și să-l ia. Zhou Xiang își simți inima bătând cu putere. Buletinul valabil ar putea fi încă la el acasă. Gândindu-se la asta fu atât de entuziasmat încât ochii i se luminară brusc.
În drum spre acasă, cumpără niște fructe.
……………………………………………………………………………………………..
Nu îi spuse lui Cai Wei ce vorbise cu Zhang Ge pentru că oricum nu plănuia să meargă.
Imediat ce intră dimineața în companie, Cai Wei îl chemă la birou.
Cai Wei îl întrebă când aveau loc filmările pentru revista de jocuri, iar Zhou Xiang îi spus că pe data de 16.
Cai Wei se plesni pe coapsă și spuse:
– Asta e bine. Te duci poimâine în Orașul filmului[1]. Îți voi oferi un mic rol într-o dramă chinezească. Poate fi filmat într-o zi sau două, poți merge să filmezi asta mai întâi.
Ochii lui Zhou Xiang se luminară. Nu se aștepta că va avea ocazia să participe la un serial de televiziune, așa de curând. Cai Wei îl prezentase aproape în toate locurile de muncă pe care le putea face.
– Mulțumesc mult.
Cai Wei zâmbi și spuse:
– Oprește-te, nu-mi mai mulțumi. Nu fac toate astea pentru tine. Vreau doar ca mama ta să se simtă mai bine. În plus, cred că soarta ta e dinainte hotărâtă, la fel cum a fost și cea a prietenului meu. Când te văd, mă gândesc mereu la el.
Zhou Xiang putea să înțeleagă oarecum dorința lui Cai Wei de a-l compensa, dar chiar nu voia ca acesta să se simtă responsabil pentru el. Cu siguranță nu era vina lui Cai Wei că avusese un accident.
Tăcu cât tăcu, dar nu se mai putu abține să nu spună:
– Wei Ge, nu a fost vina ta, de ce te învinuiești atât de mult?
Cai Wei ridică din sprâncene.
– De unde știi despre asta?
– Eu… am auzit oarecum despre asta, iar tu o menționezi mereu, așa că am verificat pe internet și am putut găsi ce este.
Cai Wei oftă:
– Nu poți înțelegi…
Apoi flutură mâna:
– Du-te și fă-ți treaba.
Zhou Xiang se simți amar în inimă când văzu privirea tristă a lui Cai Wei.
……………………………………………………………………………………………………………………………
Pe 12, merse în Orașul filmului din suburbiile Beijingului pentru a filma. Acest oraș se dezvoltase în ultimii doi ani. Acum, aici erau cel puțin douăzeci până la treizeci echipe de filmare.
Zhou Xiang îl găsi pe responsabilul echipajului. Responsabilul era ocupat, se uită în sus și în jos și pocni exagerat din degete.
– Bine. Te schimbi mai întâi și te machiezi, apoi aștepți rândul tău. E prea devreme pentru rolul tău. Dacă nu ai nimic de făcut, poți să mergi singur să vizitezi. Nu pleca prea departe.
Responsabilul vorbise repede ca o mitralieră, fără să mai respire. Zhou Xiang reacționă și dispăru.
Zhou Xiang zâmbi neputincios și luă inițiativa de a intra în camera cu garderoba. Nu văzuse de mult o echipă atât de haotică. Întregul local era murdar și dezordonat. Nu știa cum se va descurca. Nu știa ce rol va juca, ce haine trebuie să poarte.
Îi luase mai mult de o oră să-și îmbrace costumul și să se machieze. Apoi văzu că era încă devreme pentru scena lui, așa că decise să arunce o privire prin împrejurimi. Aceasta era prima dată când vizita Orașul filmului și acesta era destul de mare.
…………………………………………………………………………………………………………………………………
Se dusese la un alt studio unde se filma un film cu costume. Se așezase în fața unei clădiri în stilul dinastiei Qing și privea cu atenție sculpturile detaliate de pe streașină.
Privea cu atenție când dintr-o dată se auzi un zgomot de pași și înainte să poată reacționa, umărul îi fu tras în spate de o forță puternică, iar apoi corpul lui fu forțat să se întoarcă.
Făcu ochii mari…Yan Ming Xiu apăruse în fața lui fără niciun avertisment.
Timpul păru să se oprească pentru o clipă, iar spațiul deveni distorsionat.
Băiatul care îl îmbrățișase din spate în urmă cu trei ani se suprapuse cu chipul bărbatului din fața lui. Era cu jumătate de cap mai înalt decât el, iar trăsăturile feței lui rămăseseră neschimbate. Era atât de frumos încât oamenii nu își puteau lua ochii de la o parte, dar își pierduse tinerețea și aroganța. Chipul lui era învăluit de o expresie rece și dură.
Mai mult, distanța dintre ei se schimbase. Uniunea cândva intimă devenise distanța dintre viață și moarte.
Buzele lui Yan Ming Xiu tremurau, iar mâna de pe umărul lui Zhou Xiang se strânse inconștient.
Nu e el, chiar nu e el.
Știa că era imposibil, dar când văzuse o figură asemănătoare, avusese totuși o licărire de speranță, credea încă într-un miracol.
Dar……
Fața lui Yan Ming Xiu era palidă, aproape fără sânge…o foaie de hârtie fără viață.
Corpul lui Zhou Xiang începu să tremure sub strânsoarea lui Yan Ming Xiu pe umăr, dar nu scoase niciun sunet. Avea nevoie de această durere pentru a-și aminti cine era.
Picioarele i se înmuiară. Era confruntat din nou cu Yan Ming Xiu, nu reușea să rămână atât de calm pe cât își imaginase.
El spuse fără tragere de inimă:
– Ce… faceți?
Yan Ming Xiu își retrase imediat mâna de parcă ar fi fost lovit de fulger și-l privi rece.
Nu era „EL”… era doar un străin.
Cu toate acestea, avusese de a face cu acest „străin”. De obicei nu-și amintea de oamenii neinteresanți, dar își amintea clar prima dată când îl văzuse pe acest bărbat. Palpitația din inima lui fusese ca o mare furtunoasă. Acest bărbat îl făcuse să-și piardă de două ori la rând controlul…
Asistentul lui Yan Ming Xiu îl privi șocat. Cum putea Yan Ming Xiu, care îi ignora mereu pe ceilalți, să devină atât de interesat de această persoană.
Asistentul șopti:
– Ming Xiu? Îl cunoști?
Yan Ming Xiu rămase nemișcat, continuând să-l privească pe Zhou Xiang.
– Nu-l cunosc.
Vru să se întoarcă și să plece, dar nu se putea mișca. Nu știa ce era în neregulă cu el. O mână invizibilă îl oprise acolo și nu-l lăsa să se despartă de bărbatul acesta.
Zhou Xiang se ciupi în secret, iar durerea îl făcu să se trezească. El spuse calm:
– Yan Xiansheng[2], eu vă cunosc, dar cu siguranță d-voastră nu mă cunoașteți. Doriți să-mi spuneți ceva?
Yan Ming Xiu nu spuse nimic După ce-l privi de sus în jos, își spuse din nou că o astfel de persoană obișnuită nu ar trebui să aibă un asemenea impact asupra lui.
Tocmai când se întoarse să plece, o voce de departe îl întrerupse:
– Zhou Xiang! E rândul tău, vino aici și pregătește-te!
Yan Ming Xiu încremeni. Cuvintele căzuseră peste el ca un ciocan de 100 de kilograme. Se uită la Zhou Xiang cu ochii ieșiți din orbite.
– Cum te cheamă?
Zhou Xiang strânse pumnii, o transpirație rece îi cuprinsese fruntea.
– Numele meu e Zhou Xiang.
…………………………………………………………………………………………..
Yan Ming Xiu simți o apăsare enormă pe piept. Șuieră printre dinți:
– Numele tău este Zhou Xiang?
Zhou Xiang era un nume foarte comun, fără nimic special, dar bărbatul din fața lui îl atinsese ca niciodată înainte, lăsându-l incapabil să explice de ce acordase atât de multă atenție unui străin. În plus, această persoană fusese numită „Zhou Xiang”.
Numele lui e, de asemenea, Zhou Xiang?
Cele două cuvinte „Zhou Xiang” erau ca o vrajă magică care îi putea eroda instantaneu durerea din inimă. De ce, de ce această persoană care i-a captat atenția se numește și Zhou Xiang.
Dumnezeu vrea să fiu și mai nefericit?
Zhou Xiang trecu de Yan Ming Xiu și alergă rapid spre echipa dramei chinezești.
Yan Ming Xiu rămase înghețat pe loc câteva minute înainte ca trupul său înceapă să se miște. Se simțea atât de epuizat.
Asistentul lui se uită la el cu îngrijorare și confuzie.
Yan Ming Xiu îi spuse:
– Du-te și află tot ce poți despre el. Cu cât mai detaliat, cu atât mai bine.
…………………………………………………………………………………………………
Rolul lui Zhou Xiang era foarte simplu. El juca rolul unui coleg care îl ajută pe protagonistul masculin să-și exprime dragostea pentru eroină.
Era un rol atât de simplu, dar eșuă de șapte ori.
Toată lumea acceptă o dată sau de două ori, dar comportamentul lui stârni nemulțumire în echipă. Zhou Xiang nu reușea să recupereze și să se calmeze din șocul întâlnirii lui cu Yan Ming Xiu. De aceea nu reușea să joace bine.
Fie uitase cuvintele, fie se oprise brusc în mijlocul dialogului. Fusese un cascador timp de mulți ani și jucase zeci de roluri secundare care cereau doar imaginea lui.
Dacă n-ar fi fost propus de Cai Wei, sigur ar fi fost dat afară.
Abia reuși să-și termine replicile ultima oară, punând capăt zilei sale de tortură.
………………………………………………………………………………………….
În mod neașteptat, Cai Wei veni să-l ia după lucru. Zhou Xiang se simțea vinovat de performanța sa, simțea că-l făcuse de rușine pe Cai Wei. Trebuie să fi venit aici pentru că primise un apel de la responsabil și se plânsese de el.
Când Cai Wei îl văzu, zâmbi și spuse:
– Știu deja ce ai de gând să-mi spui. Bine, nu spune asta. Este prima dată când joci. Este normal. Lasă-mă să-ți spun o glumă. Este despre Zhou Xiang. Prima dată când a jucat într-un film, co-protagonista lui era un model care avea aproximativ aceeași înălțime ca el, așa că regizorul i-a pus o cutie sub picioare A călcat în gol și a căzut.
Zhou Xiang se uită la Cai Wei. Fusese în urmă cu șapte sau opt ani, când își asumase pentru prima dată rolul secundar de a hărțui modelul. Făcuse pe prostul, iar Cai Wei îl privise din lateral tot drumul, apoi cei doi se îmbătaseră la tavernă. Pe vremea aceea, părea că nimic nu era mare lucru, atâta timp cât era vin și era cu prietenul său. Se termina mereu cu un râs.
Unde plecase spiritul său eroic? Murise cu trupul lui?
Ochii lui Zhou Xiang erau îndurerați și îi venea să plângă.
Văzând că ochii lui deveniseră roșii, Cai Wei rânji:
– În nici un caz să nu plângi. Ești mult mai rău decât prietenul meu în acest sens. El nu ar plânge pentru așa ceva. Nu plânge, ești bărbat.
Zhou Xiang clătină din cap și spuse cu un zâmbet:
– Cum aș putea să plâng acum?
În opinia lui, nimic în lume nu fusese mai dureros și mai înfricoșător decât moartea părinților săi. El supraviețuise deja, așa că ce altceva îl putea învinge?
…………………………………………………………………………………………..
Trei sute șaptezeci de mii yeni datorie…nu contează, atâta timp cât alții sunt în viață, nu contează dacă viața este grea, avea un avantaj enorm. Avea o mamă.
În acel moment, Zhou Xiang se simți puțin mai ușor. Deși era încă foarte confuz din cauza lui Yan Ming Xiu și a datoriilor, începuse să se adapteze, să se lumineze și să gândească pozitiv.
Cai Wei îl bătu pe umăr și spuse:
– E în regulă. E prima dată când faci un film. E normal să nu joci prea bine. Făcând-o des în viitor, vei deveni mai bun.
Zhou Xiang dădu din cap:
– Frate Wei, mă bucur că te-am cunoscut.
[1] Complex dedicat cinematografiei construit în 2018 în Qingdao, suburbie din Beijing. Măsoară 376 hectare și găzduiește 30 de studiouri
[2] Xiang folosește o formulă de politețe care pune barieră unei posibile adresări informale.
