Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 11

Nu fi nerespectuos… trebuie să crezi.

,,Bună ziua. În acest moment avem două sute optzeci și patru de spectatori. După ce am primit vești de la fani despre noua locație pentru vânătoarea de fantome, am urcat imediat în mașină și acum suntem aici.”

Telefonul avea camera pornită și făcu o poză cu panorama din fața sa. Era un tânăr YouTuber care se afla la intrarea în pădure, într-o zonă întunecată unde lumina nu putea ajunge. Atmosfera era calmă, tăcută, fără zgomotul ființelor vii. Banda galbenă pe care o pusese poliția era încă acolo, dar el doar o dădu jos și intră în zonă, rotindu-și camera pentru a arăta spray-ul alb care arăta diverse indicii de la fața locului.

– Hai să plecăm de aici, spuse unul dintre tinerii care erau cu el atunci când camera fu îndreptată spre el.

– Uită-te la asta, privitorii mei mi-au spus că aici a avut loc o crimă în urmă cu doar câteva zile. Au fost șapte victime. Această zonă este cunoscută pentru faptul că este foarte înfricoșătoare.

– Cineva a întrebat care a fost situația, spuse un tânăr care era însărcinat să citească comentariile telespectatorilor.

– Am citit că trupurile erau atârnate, sau spânzurate. Cred că de acest copac mare de aici.

Prezentatorul crea atmosferă vorbind tare, făcându-i să tresară pe prietenii care îl însoțeau. În liniștea unei păduri ca aceasta, doar ei îndrăzneau să scoată un sunet.

– Sunt șocat, Jump.

Celălalt tânăr care îl urma, ținând în mână o cameră mare, îl lovi pentru a-i atrage atenția.

– Cineva întreabă dacă vom întâlni o nouă fantomă.

– Bineînțeles, sufletul care a fost ucis trebuie să păstreze cu siguranță ceva ranchiună. Poate vom vedea vreun spirit.

– Hei, băieți, veniți să vedeți, e o păpușă aici.

Cei patru se uitau la același lucru, o păpușă de lut deformată. Păpușa era figura unei persoane care ținea un copil aproape de pieptul său. Capul unui tigru era răsucit pe dos.

– Arată ca o păpușă. Uite, am găsit o păpușă. Se vede?

– Jump, nu atinge nimic, poate fi blestemată, protestă singura femeie din grup, pentru că, în mod normal, se credea că aceste păpuși erau folosite pentru a alunga ghinionul.

Se îndoiau că cineva o lăsase acolo, sau poate că ucigașul însuși încă pândea prin preajmă. Jump scoase un sunet înfundat și preluă din nou controlul asupra emisiunii și, râzând, aruncă păpușa de lut în cameraman.

– La naiba Jump.

Cameramanul nu o prinse și se întoarse pentru a o evita. Ca urmare, păpușa căzu la pământ, iar capul se desprinse de corp.

– Haide, suntem un canal de vânătoare de fantome. Dacă nu fac asta, va exista o fantomă pe care o pot vedea? Dacă unul dintre noi o vede, sigur va crește audiența.

Spuse asta ca și cum și-ar fi provocat prietenii. Cuvintele răsunară în liniștea pădurii, dar deodată sunetul strigătelor puternice ale ciorilor răsunară în toată zona.

– Haide Jump, să ne întoarcem. Fata începu să se uite în stânga și în dreapta neliniștită.

– Sunt de acord cu Phi Deer. Mi s-a făcut pielea de găină de când am intrat în această pădure. Hei, cred că acest loc este neobișnuit.

– Hei, asta e normal, hai să continuăm Two.

– Ce vrei să spui?

– Există o legendă care spune că acest loc a fost un cimitir pentru cadavrele fără rude, înainte, Bomb. În plus, au existat zeci de accidente. Dacă nu numești asta un mister, atunci cum să-i spui? Ha, ha.

– Ce naiba e sunetul ăsta? Two fu șocat când auzi povestea de la prietenul său, care îl invitase să creeze acest canal de vânătoare de fantome.

– Ei bine, sunt doar gândaci, Two. Tu chiar ești speriat. Haide! Să mergem mai departe.

Cei patru se plimbară și observară scena în timp ce făceau fotografii împrejurimilor. Vocea lui Jump era singurul lucru care putea fi auzit în mijlocul pădurii tăcute. Discuta cu publicul live, relaxat, spre deosebire de ceilalți trei care îl urmăreau nerăbdători.

– Vor fi probleme cu poliția? Jump citi întrebarea unui telespectator care apăruse pe ecran.

– Oh, nu va fi niciuna. În acest moment, probabil că poliția nu mai este interesată de acest loc pentru că toate dovezile trebuie să fi fost strânse până acum.

Jack, Jack, Jack

Un sunet din spatele tufișurilor îi făcu pe cei patru să se oprească brusc din mers. Lumina de la lanternele lor pâlpâi înainte de a se stinge, lăsându-i în  beznă, doar cu lumina telefonului care încă transmitea.

– Vă rog, fraților și surorilor, vă rog să vă întoarceți și vă voi prezenta omagiile mele, imploră Bomb, împreunându-și mâinile într-un salut ciudat.

– Oh, Jump, hai să ne întoarcem! adăugă Deer imediat cu teamă.

– Eu prefer să mă întorc. Jump, mă duc și te aștept în mașină.

Bomb se întoarse și plecă cu Two și Deer urmându-l în grabă. Așa că rămase doar Jump, care în acel moment încă se plimba ținându-și telefonul în mână și făcând fotografii singur.

– Ticăloșii ăia sunt nebuni. Bine, stimați privitori. Astăzi vă voi duce cu siguranță să vedeți acest cap misterios din pădure. Am început deja această vânătoare, așa că trebuie doar să terminăm provocarea, să mergem.

Jump făcu o fotografie înainte de a schimba unghiul.

Poziționă camera astfel încât publicul să poată vedea ce face. Odată ce ajunse în poziție, luă bricheta și o ținu sus în timp ce le explica spectatorilor săi:

– Acela de acolo este doar un băț de tămâie, spuse el.

– Care ar fi folosit pentru ceremonii funerare și alte chestii.

Jump ținti spre partea de sus a imaginii înainte ca focul să fie complet stins. Doar un nor de fum alb rămase plutind în aer. Reuși să pună bețișoarele de tămâie cu susul în jos, așezând partea aprinsă pe pământ. Când văzu rezultatele satisfăcătoare, se apropie din nou de cameră pentru a comunica cu spectatorii de acasă.

– Se spune că punerea lor cu susul în jos invocă spiritele. Dacă voi găsi unul, îl voi întreba cine este criminalul pentru că poliția e nașpa, ce credeți?

Sunetul pașilor care atingeau frunzele din spatele lui îl făcu pe Jump să se întoarcă și să se uite.

– Cine este? mormăi încet pentru sine, înainte de a se întoarce să citească din nou comentariile.

[Ce este umbra aceea din spate?]

[Arată ca o femeie.]

[A mai văzut cineva o umbră întunecată?]

[Nu este umbra unui bărbat?]

[E înfricoșător.]

[Îndreaptă din nou camera acolo.]

[Fă-o din nou.]

[ Din nou.]

Fu bombardat cu atât de multe comentarii încât abia le putea citi. Asta îl bucură pe tânărul YouTuber. În trecut, canalul său mic nu avea mulți telespectatori. Cei mai mulți dintre ei lăsau comentarii negative spunând că era nerealist, fals și lipsit de sens. Dar, dintr-o dată, cineva îi trimisese un e-mail în care îi povestea despre cazul de crimă și despre acest loc. În prima zi postase pe social media. După aceea, oamenii începură să acorde atenție pentru că era un caz care tocmai se întâmplase și nu mulți oameni știau despre el. El își invită imediat grupul de prieteni să vină aici. Deși i-ar fi plăcut să ajungă mai devreme, până s-au pregătit se făcuse ora 3 dimineața.

În timp ce Jump continua să citească comentariile, simți un fior, urmat de o furnicătură pe șira spinării și, fără niciun motiv inima începu să îi bată foarte repede, dar încercă totuși să își păstreze calmul, pentru că dacă ar fi acționat speriat în fața camerei, publicul probabil ar fi avut o părere proastă despre el.

– Mă duc să iau din nou păpușa cu capul rupt . Nu știu unde a căzut, unde am aruncat-o? Jump părea calm, luptă cu frica și se îndreptă spre zona în care erau urme de spray. Folosi lanterna de pe telefon pentru a scana solul, iar ceea ce văzu pe sol în acel moment fu frunze, iarbă și pământ umed, dar dintr-o dată îi apăru o imagine a unor picioare goale, de un alb palid. Erau urme de vânătăi mov și verzi. Asta îi sugera că știa că ceea ce vedea în fața lui cu siguranță nu era o persoană.

– Blestem!!!

Jump fu șocat și căzu cu spatele la pământ, scăpându-și telefonul, apoi se ridică în picioare speriat.

[Asta? Despre ce ești surprins?]

[Șarpe?]

[Nu văd absolut nimic.]

[Ai halucinații?]

[Glumești?]

În acel moment, Jump nu mai acordă atenție comentariilor. Merse mai departe dar ceea ce găsi fu doar vidul.

Nu m-ai chemat? Am venit să te găsesc!

Vocea rece a femeii din spatele lui îl făcu pe Jump să-i tremure mâna. Nu-i mai păsa dacă era cineva viu sau mort.

Tu m-ai chemat.

Tu m-ai chemat.

Tu m-ai chemat.

Tu m-ai chemat.

Tu m-ai chemat pe mine.

Am venit să te caut pentru a locui cu mine!!!

Jump imediat se ridică și fugi fără să mai acorde atenție la nimic altceva. Știa doar că trebuia să plece de acolo pentru a supraviețui. Nu își dădu seama că își lăsase în urmă telefonul care încă transmitea și prin care putea vedea capul păpușii cu capul rupt pe care nimeni nu trebuia să o atingă.

…

Singha se întoarse din nou și își ridică brusc sprâncenele. Se auzea un zăngănit puternic care îl irita și nu-l mai lăsa să doarmă. Tânărul inspector trebuia să se trezească. Coborî scările, și o pereche de ochi ageri căutară sursa sunetului. Îl găsi pe Thup la blatul din bucătărie.

– Ce faci?

– Oh!

Tânărul se sperie și țipă când Singha se apropie, ca să afle ce făcea. Thup sfâșia o bucată de carne de porc, iar când fu prins se tăie la deget.

– De ce ești atât de speriat Thup?

– Scuze, te-am trezit? Thup se întoarse să întrebe cu o expresie îngrijorată pe față.

– De obicei mă trezesc devreme și nu știam dacă și tu, așa că mă întrebam dacă să mă trezesc sau nu.

– Oh, Singha îi întinse un șervețel și îl conduse să se așeze la masă. Se uită și văzu că rana nu era foarte adâncă.

Copilul ăsta trebuie să învețe să aibă grijă de el.

– Îmi pare rău.

– Nu trebuie să faci fața asta.

Thup își strânse buzele, apoi merse la toaletă pentru a curăța rana.

– Trusa de urgență este în dulapul de la etaj.

– Da.

– Când termini, du-te să faci un duș și îmbracă-te.

– Unde mergem?

– Mergem la muncă.

Sunetul soneriei din fața casei îl făcu să se încrunte. Se duse să deschidă ușa și văzu că persoana care venise era cea cu care tocmai terminase convorbirea cu o seară înainte.

„De ce ai venit?”

Singha mormăi pentru sine înainte de a deschide ușa.

– Vii să ți-o tragi?

– Am venit să te iau.

King, care era sprijinit de spatele unei mașini sport de lux, se mișcă cocoțându-se pe gardul casei.

– Oh?

– Am vrut doar să vin.

– De ce?

– Mergem la muncă împreună.

– Cine este, P’Sing?

Thup ieși pe ușă cu un polonic de orez în mână. Când văzu cine stătea în fața gardului, îngheță înainte de a-și înclina respectuos capul.

– Vino și deschide poarta.

Singha nu se conformă. Pur și simplu se ridică în picioare și se uită la Thup cu emoție în ochi, pentru a-i spune.

– Du-te să faci un duș și apoi vom mânca.

– Da, Phi.

– Singha, vino și deschide ușa.

– Nu ești tatăl meu, nu trebuie să-mi dai ordine. Du-te înapoi de unde ai venit. Pot să mă duc singur.

Singha închise ușa de sticlă fără să acorde atenție cuvintelor de protest ale persoanei care striga.

– Chiar nu ai de gând să-l lași înăuntru Phi?

– E casa mea, ce fac eu e treaba mea. Singha se uită la tânărul care își scotea șorțul.

– Atunci de ce ții polonicul în mână?

– Aștept să te servesc cu orez.

– Ai mai pregătit și altceva pentru mine în afară de orez?

– Da, locuiesc în casa ta, trebuie să fac ceva pentru tine. Vino și ia loc repede, spuse el în timp ce îi scotea un scaun.

– Să-mi cureți toată casa așa cum ai făcut tu nu înseamnă doar „să faci ceva pentru mine”, nu? Nu te-am adus acasă pentru asta. Tu ai gătit toate astea? spuse Singha enervat.

Dar tânărul vorbi cu entuziasm.

– Ei bine, nu eram sigur ce-ți place să mănânci, dar dacă vrei ceva anume, spune-mi și îți fac eu.

Thup puse două căni de orez într-un castron înainte de a-l așeza în fața lui Singha.

– Servește-te și tu.

– Da, așa voi face, Phi.

– Ai de gând să rămâi aici până la închiderea cazului?

– Păi, până găsesc colierul amuletă, nu?

– Și dacă spun nu? Singha se întoarse să se uite la el, ridicând o sprânceană.

Dar ceea ce văzu fu doar o față ca cea a unui câine morocănos.

– Singha!

Un țipăt din afara casei îl făcu pe Singha să ofteze. Ridică telefonul și formă numărul secției de poliție. După ce așteptă o vreme, cineva răspunse la telefon.

[Da, inspectore.]

– Vino să-l iei pe King de aici.

[Hei!? Detectivul King?]

– Um, el țipă în fața casei mele.

[Să-i aduc și documentele inspectorului?]

– Ce documente?

Singha vorbea la telefon în timp ce punea în gură legumele prăjite din fața lui. Gustul ușor din gură îl făcu pe tânărul inspector să se uite din nou la Thup.

– Stai jos și mănâncă.

– Nu ai spus să merg mai întâi să fac un duș?

– Mănâncă mai întâi cât e încă fierbinte.

Figura zâmbi înainte de a se așeza pe partea opusă.

– Deci, ce documente sunt acestea?

[Noaptea trecută, un grup de patru adolescenți a pătruns în zona în care a avut loc incidentul. Am trimis pe cineva să-i caute și apoi i-am adus la secție].

– Pe cei patru oameni, nu?

[Da, cei patru așteaptă acum ca inspectorul să vină să îi interogheze. Ei spun că au găsit o păpușă la locul crimei.]

– Păpușă? O păpușă cu capul rupt? Cu cap de tigru?

[Nu sunt sigur, inspectore.]

– Atunci o să mă grăbesc. Dar mai întâi, vino să-l iei de aici.

[Da, domnule.]

Singha închise telefonul înainte de a se întoarce să se uite la locul unde King stătea pe capota mașinii fumând. Privirea lui enervată nu îl sperie deloc.

– Tu l-ai invitat să vină aici?

– Nu am făcut-o, a venit fără invitație. Lasă-l acolo.

– Dar… eu am fost invitat, nu? Thup se uită la el cu ochii strălucitori.

– Tu ești lipit de mine.

Thup chicoti, pentru că, după expresia feței sale, persoana care probabil îl certa nu vorbea serios, iar ceea ce îl făcea și mai fericit era că mâncarea pe care o pregătise era mai mult sau mai puțin pe placul lui.