În dimineața următoare, cele două familii au făcut o excursie cu barca pe lac și au pescuit.
Peisajul natural al lacului Qiandao era magnific, dar Li Shuo nu avea chef să se bucure de el.
Trecuseră câteva zile de când se întâmplase incidentul și nu era niciun progres real din partea avocatului. Chiar se temea că va fi blocat aici, dar nu era dispus să-i ceară ajutor tatălui său.
O mână îl apăsă pe umăr și tresări. Când își ridică privirea, era nimeni altul decât tatăl său.
– Tată, ai prins vreun pește?
– Tocmai am prins un pește mare de patru kilograme. Dar nu ai venit când te-am chemat. La ce te gândeai?
Li Shuo zâmbi.
– Aștept peștele cel mare.
Domnul Li se așeză pe scaun lângă el.
– Xiao Shuo, ai fost într-o stare proastă în ultimele zile. Ești mereu distras. Ești mereu la telefon. Este ceva în neregulă la birou?
– Oh, se întâmplă ceva cu un caz. Nu este nimic grav. Pot doar să-i sun și să-i îndrum să se ocupe de el.
– Nu cred că este o situație „mică”, nu? Nu ești genul care să se enerveze la cel mai mic lucru. Mama ta și-a dat seama de mult timp că nu ești chiar în regulă și a vrut să te scoată din oraș pentru un pic de distracție și relaxare, dar în cele din urmă, văzând că încă nu ești prea bine, m-a trimis să vorbesc cu tine.
Domnul Li spuse neputincios.
– De fapt, nu am vrut să vin. Noi doi suntem prea asemănători, nu vrem să aducem niciodată griji în familie. Cred și eu în capacitatea fiului meu, dar nu pot să mă cert cu mama ta.
Li Shuo simțea că era cea mai norocoasă persoană. Părinții lui aveau personalități bune, se respectau și se iubeau. Acesta era genul de căsnicie la care aspira, și, chiar și în calitate de homosexual, simțea că ar trebui să caute pe cineva care să fie blând, bun și necontestat de lume ca mama lui, cum ar fi Li Cheng Xiu.
Se uită la tatăl său zâmbind.
– Tată, mulțumesc. Nu-ți face griji, pot rezolva această problemă. Nu despre asta este vorba la muncă? Problemele apar, problemele se rezolvă, nu e mare lucru.
– Este bine, spuse Li Xiansheng, și-și bătu fiul pe spate.
– De fapt, chiar nu sunt îngrijorat pentru tine. Chiar dacă vei cădea, cu siguranță te vei putea ridica. Și dacă nu vei putea, ceea ce ți-a lăsat familia noastră nu este suficient pentru ca tu să trăieștids decent pentru tot restul vieții tale?
Li Shuo zâmbi și spuse.
– Tată, dacă mi-ai fi spus același lucru când eram copil, aș fi devenit un playboy”.
– Nu puteai, spuse Li Xiansheng mândru.
– Lucrul de care sunt cel mai mândru în viața mea nu este că am început o afacere de la zero, ci că m-am căsătorit cu o soție bună și am avut un fiu bun.
– Tată, mulțumesc, spuse Li Shuo oftând în tăcere în inima lui. Fie din evlavie filială, fie din stimă de sine, nu voia ca părinții lui să-și facă griji pentru el.
Își amintea că, atunci când tocmai absolvise universitatea, era atât de entuziast încât renunțase la cursurile de masterat pentru a merge în Africa timp de un an pentru a preda. Părinții lui fuseseră împotrivă, în principal pentru că erau îngrijorați în legătură cu siguranța lui. Întotdeauna avusese o inimă bună și fusese prea idealist când era tânăr. După standardul copiilor bogați, afecțiunea profundă pentru cultura familiei orientale și încrederea în sine din cultura familiei occidentale îl făcuseră să fie foarte conflictual. Nu putuse suporta să nu se supună protecției excesive a părinților săi, dar simțise de asemenea, că umbra părinților îl făcea să se rușineze de el însuși printre colegii săi. Voise să facă ceva “cu adevărat semnificativ” . De aceea se gândise la o organizație caritabilă care nu avea nevoie să cheltuiască banii părinților săi.
Își convinse părinții să urmeze o echipă de voluntari în Etiopia.
Regretase din prima zi în care ajunsese acolo. Nu trăise niciodată într-un mediu atât de dur și sărac în viața lui și nici nu experimentase o astfel de înapoiere fără speranță. În special suferința copiilor din zonă, îl făcuse să se simtă extrem de deprimat. Prima masă-i provocase vărsături și diaree și avusese febră timp de trei zile. Se simțise ca un idiot pentru că renunțase la viață privilegiată și la o școală de top pentru a veni în acest loc infernal. Și asta se întâmpla când nu-ți asculți părinții.
Dar de fiecare dată când vorbea cu părinții săi la telefon, nu îndrăznea să spună o vorbă despre greutăți. La început se simți jenat, iar mai târziu nu suportă să-și îngrijoreze părinții.
Sfârșise prin a rămâne în acel loc timp de 15 luni. Trecuse de la regretul și negativismul inițial, la resemnare și adaptare, la încercarea din răsputeri de a face ceva pentru copiii din zonă. Aceste transformări psihologice fuseseră însoțite de o creștere rapidă, mult mai mult decât ceea ce învățase și înțelesese în ultimii douăzeci de ani. Datorită acelor 15 luni de experiență, fusese vindecat de toate pretențiile și rebeliunile sale. Acestea l-au făcut să înțeleagă în profunzime o mulțime de adevăruri și l-au făcut neobișnuit de dur și curajos.
De aceea nu le ceruse niciodată ajutorul părinților săi și nu-i lăsase niciodată să-și facă griji. Nu făcuse asta numai din cauza evlaviei filiale și a respectului de sine. El simțise că toate lucrurile pe care trebuia să le facă aveau sens numai dacă le făcea el însuși.
Domnul Li vorbi cu el o vreme și apoi se duse să-și prindă propriul pește. Li Shuo privi lacul liniștit și se gândi foarte mult. Nu credea că Shao Qun îl putea prinde în capcană pe Li Cheng Xiu pentru tot restul vieții.
Imediat ce domnul Li plecă, Zhao Jin Xin veni și-i șopti.
– Iubitule, ce pește mare aștepți?
Li Shuo mormăi.
– Oricum nu te așteptam pe tine.
– De ce nu există deloc interes amoros?
Zhao Jin Xin se bosumflă, își coborî și mai mult vocea și spuse misterios.
– Am un prieten specializat în dezvoltarea de produse erotice care a inventat un costum de sirenă, vrei să mă vezi purtându-l?
Li Shuo îi aruncă o privire de-ți venea să o ocolești.
– Cu ce te ajută tachinările verbale?
Zhao Jin Xin râse seducător.
– Mă bucur când te molestez.
Li Shuo scutură neputincios din cap.
– Nu vorbi, o să-mi sperii peștii.
– Las-o baltă, nici măcar nu te gândești la pește. De ce ești atât de încăpățânat? Nu mă lași să te ajut și nici pe tatăl tău nu-l lași să te ajute. Asta nu e demnitate, ci prostie.
Li Shuo spuse calm.
– Am 34 de ani și este mai mult decât o prostie ca un bărbat în floarea vârstei să aibă probleme și să fie nevoit să-și facă de râs tatăl care are probleme cu inima.
– Dar eu? Este atât de greu să accepți ajutorul meu?
Li Shuo privi lacul în tăcere. După cum spusese, nu voia să-i datoreze nicio favoare lui Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin oftă dezamăgit, privi lacul năucit pentru o vreme, apoi își sprijini brusc jumătate de obraz cu mâna, își înclină capul pentru
a-l privi pe Li Shuo și pufni.
– Dar Li Shu este atât de chipeș așa, îmi place și mai mult.
Li Shuo nu știa dacă să râdă sau să plângă.
– Hai să mergem să bem în seara asta, spuse Zhao Jin Xin nerăbdător.
– Nu sunt disponibil în seara asta, avem o întâlnire lungă când se trezește avocatul meu.
– Dar mâine?
– Hai să vorbim mâine despre asta.
– Ăsta este un răspuns superficial. Vom sta aici doar patru sau cinci zile în total. Mi-ai promis, te ții de cuvânt, nu?
Li Shuo nu avu de ales.
– Atunci mâine seară.
Zhao Jin Xin zâmbi satisfăcut.
Peștele prins pe vas îl gătiră doar cu sare. Peștele la grătar, supa de pește, sashimi, oricum l-ai mânca, era proaspăt și fraged, cu cea mai pură aromă a ingredientelor. Ambele familii se simțiră foarte bine mâncând, vorbind și râzând.
Se întoarseră la țărm după-amiază, toți puțin obosiți, și se duseră să se odihnească.
Li Shuo intră în cameră și sună în țară pentru a găsi conexiuni. În ultimele zile, aproape că-i contactase pe toți prietenii pe care-i găsise. Ca să se întoarcă va trebui să plătească un preț prea mare. Efectul pe care Shao Qun îl dorea era acela de a-l împiedica să se întoarcă în China.
Înainte de cină, Zhao Jin Xin veni să-l caute pe Li Shuo pentru medicamente. Li Shuo nu voia să fie singur cu el, așa că mută cutia cu medicamente în sufragerie și-i aplică medicamentul și compresele fierbinți în fața bătrânilor și a majordomului. Zhao Jin Xin nu putea fi decât sincer, doar că în ochii lui se citea o oarecare tristețe că nu putea să se descurce singur.
Zhao Rong Tian îi privi o vreme și a spuse cu satisfacție.
– Cred că voi, doi frați, vă înțelegeți bine unul cu celălalt. Când vă întoarceți în China, să faceți treabă bună. Faceți comerț în nord și continuați și voi prietenia generației noastre. Pentru poporul chinez, cel mai important lucru este moștenirea.
Li Shuo zâmbi și spuse:
– Aveți dreptate, îl voi ajuta pe Jin Xin din toată inima.
Zhao Jin Xin spuse foarte sincer.
– Tată, nu-ți face griji, cu siguranță mă voi descurca bine cu Ge.
Zhao Jin Xin sublinie în mod deliberat un anumit cuvânt, ceea ce-l făcu pe Li Shuo să-i dea cu piciorul. De ce este atât de nerușinat în fața bătrânilor?
Zhao Rong Tian plecă mulțumit. Zhao Jin Xin îi făcu cu ochiul lui Li Shuo și spuse.
– Uite, dragul meu tată mă înțelege cu adevărat.
Li Shuo își îngustă ochii și ciupi degetele lui Zhao Jin Xin cu forță.
– Au, țipă Zhao Jin Xin de durere.
– Îmi pare rău, îmi pare rău, voi fi mai blând, spuse Li Shuo întorcându-se cu spatele la bătrâni, cu o expresie de „meriți” pe față.
Zhao Jin Xin șopti supărat.
– Lui Li Shu nu-i pare deloc rău pentru mine.
Li Shuo își dădu ochii peste cap.
Zhao Jin Xin arătă brusc un zâmbet răutăcios.
Înainte ca Li Shuo să poată reacționa, picioarele lui se înfășurară nestingherite în jurul picioarelor lui Zhao Jin Xin. Li Shuo îl privi pe Zhao Jin xin, uitându-se cu sfială înapoi la bătrânii care discutau pe canapea.
Cei doi stăteau față în față la o masă din bușteni.
Li Shuo vru să-și tragă piciorul înapoi, dar nu îndrăzni să facă mișcări ample.
Zhao Jin Xin spuse zâmbind.
– Tu mă ciupești de mână, iar eu îți încolăcesc piciorul. Este corect să răspunzi.
– Prostii, spuse Li Shuo răsucindu-se neliniștit. Cum ar explica asta dacă i-ar vedea bătrânii? Ce fel de adult era el și cum își mai putea arăta fața?
Zhao Jin Xin șopti.
– Nu te mișca, ai grijă să nu cazi de pe scaun. Nu te mișca, picioarele mele sunt foarte puternice.
Li Shuo amenință.
– Dacă nu-mi dai drumul, nu voi merge să beau cu tine.
Zhao Jin Xin clipi, evident că el fusese cel care flirtase primul și-și desfăcu picioarele.
Li Shuo chiar voia să-și aplaude propriul temperament .
Dacă altcineva ar fi fost molestat rând pe rând de un băiat cu aproape zece ani mai tânăr decât el, ar fi ridicat masa.
La sfârșitul zilei, Li Shuo era obosit atât psihic, cât și fizic, așa că se culcă devreme.
La miezul nopții, auzi vag zgomotul unui bip, dar era atât de somnoros încât crezu că este un vis, se rostogoli și adormi din nou.
A doua zi dimineața, se trezi, se spălă, și-și scoase telefonul mobil pentru a vedea dacă există e-mailuri noi. Constată că telefonul era descărcat. Îl puse la încărcat și coborî să mănânce.
După masă, Zhao Jin Xin îi ceru din nou să plimbe câinele împreună.
Li Shuo fusese întotdeauna foarte atașat de câini, dar era un om cu multe responsabilități și o viață de călătorii frecvente. Ar fi fost imposibil să aibă grijă cum se cuvine de animalele sale de companie, iar el nu putea echilibra acest lucru.
Aaa și Bee erau câini de sanie extrem de energici și cu o forță considerabilă. Amândoi trăgeau un câine cu o singură mână dar în cea mai mare parte a timpului erau târâți. După ce se plimbară în jurul stațiunii, Li Shuo se simțea mai obosit decât dacă ar fi alergat singur cinci kilometri.
Zhao Jin Xin dimpotrivă sărea în sus și în jos cu cei doi câini, fără să dea semne de oboseală. Li Shuo fu invidios pe tinerețea acestuia.
Zhao Jin Xin o luă pe Aaa și fugi o sută de metri, se întoarse și-i făcu cu mâna lui Li Shuo.
– Grăbește-te.
Acea privire energică părea să fi adunat toată vitalitatea acestei dimineți frumoase.
Li Shuo se gândi brusc că plimbarea câinelui cu persoana pe care o plăcea era una dintre fanteziile sale despre o viață stabilă, iar Zhao Jin Xin era prima persoană care îi realizase această fantezie.
Își opri imediat gândurile de la a da curs fanteziei.
Zhao Jin Xin strigă.
– Hai, dragule, mergi prea încet.
În acel moment, bătrânul majordom se întâmplă să iasă de după colț pe o bicicletă. El își puse un picior pe pământ și se uită la Zhao Jin Xin și apoi la Li Shuo.
Li Shuo îl blestemă în gând pe Zhao Jin Xin pentru că vorbise fără să gândească.
Zhao Jin Xin chicoti.
– O chemam pe Bee.
Majordomul părea de parcă abia reacționase.
– Mă duc la supermarket să cumpăr ceva, apoi plecă cu bicicleta.
De îndată ce plecă, Zhao Jinxin râse cu voce tare.
Li Shuo veni în fugă.
– De ce țipi?
– Ți-am spus deja că o chemam pe Bee, clipi Zhao Jin Xin.
– Crezi că mi-e rușine să te strig?
Li Shuo se aplecă și-l luă pe Bee, care era ca un urs alb, și-l împinse spre Zhao Jin Xin.
– Muşcă-l!
Zhao Jin Xin îl prinse pe Bee din reflex.
Aaa crezu că se joacă, așa că sări și se năpusti asupra lui Zhao Jin Xin. Când nu putu să ajungă la el, îl prinse pe Zhao Jin Xin, luptând să-i intre în grații, indiferent sub ce formă, aproape smulgându-i pantalonii de trening.
Li Shuo râse cu poftă.
Zhao Jin Xin râse și-l puse pe Bee pe pământ, întinse mâna și ciupi fața lui Li Shuo.
– Nu te-am văzut zâmbind așa de câteva zile.
Li Shuo fu uluit, neștiind cum să reacționeze.
Încă de la accident, nu râsese niciodată cu adevărat. Dar în acel moment, uitase cu adevărat de necazurile care îl deranjaseră zilele astea și râse fericit.
Pentru el acum, aceasta era ca un strop de dulceață într-o mare de amărăciune, cu un gust unic.
Li Shuo își frecă părul și spuse.
– Hei. Se pare că trebuie să-ți mulțumesc.
Ochii lui Zhao Jin Xin erau plini de tandrețe.
– Vreau să-ți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să-ți văd zâmbetul.
Respirația lui Li Shuo se opri, iar inima lui se simțea de parcă fusese lovită. Atât de mult încât, atunci când chipul lui Zhao Jin Xin se apropie, el fu incapabil să reacționeze la timp și fu țintuit de acei ochi adânci și frumoși.
Buzele moi și calde se apăsară ușor pe buzele lui Li Shuo. Un sărut atât de superficial păru să genereze un curent electric uriaș într-o clipă.
Ochii lui Li Shuo se măriră și-l împinse pe Zhao Jin Xin departe.
Zhao Jin Xin făcu câțiva pași înapoi, aproape dezechilibrându-se. Își reveni fără supărare, fără dezamăgire, fără cinismul obișnuit. Se uită adânc în ochii lui Li Shuo și-i atinse buzele calde cu vârful degetelor, apoi și le băgă în gură cu ochii sălbatici, agresivi și dilatați.
Li Shuo clipi ușor și, deși inima îi era tulburată, expresia lui era de nedescifrat.
Li Shuo strigă din spate.
– Renunță la Li Cheng Xiu.
Li Shuo nu se opri, nu se uită înapoi și plecă imediat.
Întors la vilă, Li Shuo se închise înapoi în cameră și răsuflă ușurat.
Ce-ar fi să-l folosești pe Zhao Jin Xin drept test pentru a vedea dacă poți fi stăpânul sau sclavul emoțiilor tale în această chestiune?
Se calmă o vreme și apoi se gândit la telefonul său mobil. Îl ridică și văzu că era un mesaj de la Li Cheng Xiu. Inima îi bătu sălbatic. Nu știa dacă era pentru că îi era frică să nu vadă respingere sau… se simțea vinovat.
Trimisese următorul mesaj.
Frate Li, îmi pare rău, nu pot veni în Statele Unite cu tine. Am deja treizeci de ani și nu am curajul să o iau de la capăt într-o țară ciudată. Îți mulțumesc pentru că ai avut grijă de mine atât de mult timp dar nu te pot răsplăti, pot doar să-ți mulțumesc. Ai fost bun cu mine, îmi amintesc fiecare lucru, ți-am dat multe bătăi de cap și sper că mă poți ierta. Am de gând să plec din Shenzhen. După ce plec, Shao Qun nu-ți va mai face zile negre, nici el nu-mi mai poate face zile negre, așa că e bine pentru toată lumea. Te-am dezamăgit, îmi pare rău, îmi pare foarte rău. Te rog să nu-ți faci griji pentru mine. Am o rudă care face afaceri în străinătate, voi merge să mă alătur lui. Frate Li, îmi pare rău că nu pot să-mi iau rămas bun de la tine față în față, sper că ești bine și sper că mă poți ierta.
