CAPITOLUL 17
Squash[1]-ul și tenisul se aseamănă în ceea ce privește modul în care se joacă dar, când vine vorba de a juca efectiv, diferențele nu sunt chiar mici. Dar pentru un fost jucător de nivel aproape profesionist precum Li Shuo, să joace squash cu aceeași tehnică folosită în tenisul de câmp era ca și cum ar cânta la un pian electronic după ce cântase la pian clasic, așa că avea încredere deplină în el însuși.
Li Shuo îi aruncă mingea lui Zhao Jin Xin.
– Tu servești.
Zhao Jin Xin prinse mingea, o bătu de două ori și o lovi cu racheta. Mingea lovi cu precizie T-ul și apoi ricoșă rapid.
Doar cu această lovitură de T, Li Shuo își dădu seama că abilitățile lui Zhao Jin Xin erau medii, iar unghiul de lovire era destul de satisfăcător pentru el. Prima minge era de obicei folosită pentru a impresiona adversarul din punct de vedere psihologic, așa că acesta era probabil cea mai bună lovitură a lui Zhao Jin Xin.
Li Shuo făcu un pas înainte și lovi mingea. După un ricoșeu de touch-down, mingea sări lângă el, aproape de perete. Viteza de reacție a lui Zhao Jin Xin fu foarte mare. Făcu câțiva pași pentru a avea cea mai bună poziție de lovire, dar pe această minge Li Shuo o lovi foarte tare. Mingea era prea aproape de peretele lateral, ricoșă în mod natural nu prea departe de perete, astfel încât pentru Zhao Jin Xin fu dificil să întindă racheta. Mingea era pe partea dreaptă dar Zhao Jin Xin era stângaci. Deși prinse mingea, aceasta zbură și atinse peretele lateral, apoi căzu din nou la pământ.
Zhao Jin Xin și-a umflat obrajii și se uită la Li Shuo.
Li Shuo zâmbi mândru.
După aceea, Li Shuo practic îl tortură pe Zhao Jin Xin. Viteza, reflexele și forța lui Zhao Jin Xin îl surprinseră pe Li Shuo, dar, la urma urmei, jocul cu mingea nu era unul oarecare, ci era vorba de tehnică. După două lovituri, Li Shuo încetă să mai lovească mingi din unghiuri înșelătoare, dar Zhao Jin Xin nu reușise să recupereze scorul, iar la sfârșitul jocului, Li Shuo simți că-l intimidase.
La finalul setului, Zhao Jin Xin pierduse lamentabil, și-și aruncă racheta pe jos, așezându-se să se odihnească cu spatele la Li Shuo.
Li Shuo lovi o minge și începu să se joace singur, apoi spuse.
– Ești convins că ai pierdut?
Zhao Jinxin nu spuse nimic.
Li Shuo se uită la Zhao Jin Xin și se gândi că nu va mai fi supărat. Apoi zâmbi și spuse.
– Ce e în neregulă? Sunt obosit. Sunt dispus să recunosc înfrângerea. Ce zici de un alt joc și mă lupt cu tine?
Zhao Jin Xin mormăi.
– Nu mai joc, spuse el ridicându-se de la pământ și îndreptându-se spre uşă.
Li Shuo fu puțin surprins. De obicei, Zhao Jin Xin nu era o persoană atât de meschină. Chiar dacă pariul era… poziția 1, tot făcea prea mare caz în legătură cu asta.
Li Shuo lăsă jos racheta și fugi după el.
– Jin Xin, îl urmări în afara sălii de squash și-l prinse de umeri, smucindu-i corpul.
– Nu vei reuși …….
Li Shuo încremeni.
Ochii lui Zhao Jin Xin erau roșii și buzele îi erau plate de parcă ar fi fost pe punctul de a vărsa lacrimi în orice moment.
Li Shuo era uimit.
– Tu …… tu… asta e ……, spuse fără a-și putea putea controla râsul.
– Iubitule, ce rost are să plângi când pierzi o minge? spuse el zburlindu-i părul lui Zhao Jin Xin, spunându-i cu drag.
– Li Shuo nu e bine, da? Dar de ce să plângi? Oare toți tinerii din ziua de azi sunt atât de puternici în ceea ce privește stima de sine?
Buzele lui Zhao Jin Xin tremurau în timp ce șoptea.
– Te-ai jucat cu mine tot timpul.
Li Shuo fu uimit, zâmbetul său dispăru iar expresia lui Zhao Jin Xin era prea serioasă pentru a părea că face o glumă din cauză că pierduse. El spuse cu o față serioasă.
– De ce crezi asta?
Zhao Jin Xin respiră și se înecă.
– Crezi că este amuzant să mă vezi alergând după tine toată ziua, încercând să te mulțumesc în toate modurile posibile? Nu este stupid că îmi place de tine, dar nu reușesc să te am? De fiecare dată când îmi dai o mică speranță și apoi o dărâmi, nu înseamnă că mă păcălești?
Li Shuo îl îmbrățișă pe Zhao Jin Xin și-i spuse plin de remușcări.
– Îmi pare rău, chiar nu credeam că vei gândi așa. Jur că nu te-am păcălit, dar nu am luat în considerare sentimentele tale, îmi pare rău.
Ochii roșii ai lui Zhao Jin Xin făcură ca inima lui Li Shuo să sufere.
Trecu rapid în revistă tot ce se întâmplase între ei doi din momentul în care se cunoscuseră și până acum, și părea să fie exact așa cum a spus Zhao Jin Xin, unul alerga, celălalt nu încetinea. Zhao Jin Xin fusese întotdeauna definiția unei persoane “jucăușei” în ochii lui, iar atunci când tocmai terminase o relație și trecea prin momente dificile, se bucura de acest tip de relație fără nicio responsabilitate sau angajament. Dar, din ce în ce mai mult, nu putea evita posibilitatea ca Zhao Jin Xin să-l placă cu adevărat, iar dacă era așa, atunci mergea prea departe.
Indiferent dacă îl plăcea sau nu pe Zhao Jin Xin și dacă era dispus să se implice în mod oficial cu această persoană sau nu, nu ar trebui să se distreze în acest fel, și doar pentru că el credea că Zhao Jin Xin era dezinvolt și jucăuș nu însemna că putea să facă acest lucru.
Li Shuo regretă cu adevărat și se învinovăți pentru că frânse inima unei persoane care îl plăcea. Ce se întâmplase cu el de data asta ……
Zhao Jin Xin strâmbă din nas.
– Mă placi puțin?
Li Shuo respiră adânc și spuse cu sinceritate.
– Da.
Bineînțeles că îl plăcea pe Zhao Jin Xin, doar că nici măcar nu era în stare să vorbească serios despre sentimentele sale în acest moment, iar trecutul, vârsta și personalitatea lui Zhao Jin Xin îi dădeau multe motive de îngrijorare. Dar știa că îl plăcea pe acest băiat.
Zhao Jin Xin îl îmbrățișă puțin mai tare pe Li Shuo și șopti.
– Asta e bine.
Apoi îi dădu drumul și-l îndepărtă pe Li Shuo.
– Voi pleca eu primul.
Li Shuo voia ca el să rămână. Deschise gura, dar nu-i ieși niciun sunet, și se sprijini de peretele de sticlă al camerei de squash și închise încet ochii. Inima îi era tulburată. Era bine să se despartă în acest moment pentru că trebuia să se gândească singur și cu calm la relația dintre ei doi.
Întors acasă, Li Shuo colaționă rezultatele negocierilor și i le trimise lui Xiang Ning înainte de a se uita la telefon.
Să-l sun pe Zhao Jinxin? Dar ce să spun?
Ar fi trebuit să îl conducă pe Zhao Jin Xin acasă, dar ar fi fost stânjenitor pe drum.
Li Shuo suspină și gândindu-se la ochii înroșiți ai lui Zhao Jin Xin, inima lui încă mai simțea un junghi. El era o persoană cu un puternic simț al moralității, principiul său era să nu facă nimic greșit,. Dacă făcea ceva greșit, rănea oameni și va fi mereu bântuit. “Acuzația” lui Zhao Jin Xin îl făcu să se învinovățească.
Poate că era timpul să renunțe la trecut și să o ia de la capăt. Știa că Li Cheng Xiu nu-l plăcuse niciodată și acum îi propuse și el să se despartă. Iar lângă el apăruse Zhao Jin Xin și dacă se gândea în continuare la Li Cheng Xiu, nu era corect față de Zhao Jin Xin. Nu era posibil ca el să forțeze sentimentele altora și nici să se tot gândească la trecut, ar trebui să prețuiască persoana din fața lui.
Era îngrijorat. Zhao Jin Xin era cu 11 ani mai tânăr decât el, jucăuș potrivit vârstei, iar personalitatea lui era deschisă. Tații celor doi erau încă prieteni și dacă exista vreo problemă în relația lor, s-ar putea să nu arate bine. Oricare din cele de mai sus era suficient pentru a-l face să se teamă.
Dar el, Li Shuo, nu era o persoană care să facă compromisuri cu regulile. Zhao Jin Xin era tânăr, dar farmecul său nu era mic. Lui Zhao Jin Xin îi plăcea să se distreze și era încrezător că putea să o facă. În ceea ce privește generația tatălui său, nu era nimic în neregulă cu relația în sine și, din moment ce nu făcuse nimic greșit, nu avea de ce să se teamă. El nu se va gândi niciodată dacă cele două persoane erau potrivite înainte de începerea unei relații. Singura decizie dacă cele două persoane sunt “potrivite”, dacă relația poate dura mult timp, era legată nu de exterior, nu de acele condiții cuantificabile, ci doar de caracter și dragoste.
Cât despre faptul dacă se va despărți mai târziu, de ce să se gândească la asta acum, ce rost avea, nici măcar nu știa în ce zi va muri.
Când va fi îndrăgostit de cineva, atunci va trăi momentul.
Cu cât Li Shuo se gândea mai mult, cu atât gândurile i se deschideau mai mult și la fel și starea lui de spirit. Era timpul să lase trecutul deoparte și să înfrunte această relație cu toată sinceritatea.
Atunci auzi pe cineva strigându-l de jos, deschise ușa și auzi nenorocita de voce.
– Mamă, ai venit acasă.
– Coboară, se auzi vocea doamnei Li care era un pic agitată.
Când Li Shuo coborî, doamna Li spuse fericită.
– Xiao Shuo, maestrul a făcut calculele pentru tine și a fost atât de precis, știa atât de multe lucruri pe care nu i le-am spus.
Li Shuo aproape că uitase de asta și pufni.
– Ei bine, ce a spus?
– El spune că ești destinat să fii bogat și puternic.
– Oh, spuse Li Shuo privind smaraldul pe care mama lui îl purta la gât și la geanta pe care o purta pe braț, ceea ce ar fi trebuit să fie evident atâta timp cât cineva nu era orb.
– Mă voi concentra asupra căsătoriei, spuse doamna Li, scoțând o bucată de hârtie din geantă.
– Am scris totul. Maestrul a spus că vei găsi pe cineva care să fie sub semnul oii și că veți avea o relație puțin tumultoasă, dar veți sfârși în pace. O oaie, care este totuși cu un an mai mare decât tine.
– Sau poate cu unsprezece ani mai tânăr decât el, interveni domnul Li.
– Nu mai este tânăr, găsește pe cineva mai tânăr.
– Voi, bărbații, le iubiți pe cele tinere, nu-i așa? răbufni doamna Li.
Dl Li spuse.
– Nu este vorba despre fiul meu?
– Cred că este mai bine să ai o vârstă asemănătoare și să ai un limbaj comun, râse doamna Li.
– Dar cel mai important lucru ești tu.
Li Shuo clipi.
– Unsprezece ani?
– Da, fie cu un an mai mare, fie cu 11 ani mai mic.
– Ăăă…… la genul acesta de lucruri, e mai bine să lași natura să-și urmeze cursul.
11 ani …… nu putea vorbi cu adevărat despre Zhao Jin Xin. Imediat după ce a apărut acest gând, Li Shuo râse de el însuși în sinea lui, cum putea să creadă în superstiții.
– Așa e, atunci când te îndrăgostești, trebuie să te lași dus de val, dar trebuie și să fii atent la asta. Dacă întâlnești pe cineva cu acest semn zodiacal, acordă-i mai multă atenție.
Li Shuo rosti un “hmmm” superficial, dar mintea lui deja rătăcea.
Chiar există ceva predestinat undeva?
Li Shuo râse din nou cu poftă de el însuși, dar nu putu scăpa de ideea de „oaie” din inima lui.
Până a doua zi, Zhao Jin Xin nu luă legătura cu Li Shuo.
Li Shuo așteptă o zi și începu să se simtă puțin neliniștit. De când se întâlniseră, mesajele lui Zhao Jinxin nu se opriseră. Trei apeluri telefonice hărțuitoare pe zi pentru și mai mult de zece mesaje erau ceva foarte normal. El credea că starea de spirit a lui Zhao Jin Xin se va îmbunătăți, și va fi ca de obicei, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Îl va numi unchiul Li, și îl va răsfăța. Dar acum trecuseră mai mult de 24 de ore fără nici un contact. El se simțea într-adevăr foarte neobișnuit ca persoana care era în jurul lui toată ziua, brusc să nu mai apară. Simțea un gol în inimă.
Se părea că ceea ce se întâmplase în acea zi îl rănise cu adevărat pe Zhao Jin Xin.
Li Shuo se simți plin de resentimente, se gândi și nu-l sună pe Zhao Jin Xin, în schimb își luă cheile și ieși. Era mai sincer să își ceară scuze în persoană.
[1] Joc asemănător tenisului de câmp, cu rachete
