CAPITOLUL 19
Ochii strălucitori ai lui Zhao Jin Xin se holbau fără să clipească în adâncul pupilelor lui Li Shuo. Acel dor fără cuvinte era ca o ploaie de primăvară care pătrundea adânc în pământ, penetrând în tăcere în pielea lui Li Shuo și invadând fiecare nerv.
Li Shuo zâmbi.
– M-ai convins, atât ești de capabil să trișezi, tu … fă-o.
Zhao Jin Xin cuprinse cu ferocitate corpul lui Li Shuo cu ambele brațe, tonul vocii sale crescând inconștient.
– Serios?
– O să-ți dau o șansă să-ți dovedești valoarea, spuse Li Shuo luându-i bărbia în palmă.
– … dacă abilitățile tale nu sunt la înălțime …
Vru să spună că dacă nu va funcționa, nu va mai exista o dată viitoare. A doua jumătate a propoziției, firește, nu putea fi rostită pentru că era prea dureroasă.
Lui îi plăcea foarte mult de Zhao Jin Xin, dar în acest aspect armonia era vitală într-o relație. Dacă cei doi chiar nu puteau trece peste acest obstacol, înainte ca sentimentele să fie prea profunde, ar fi mai bine să întrerupă relația. Dar să renunțe fără să facă nimic, asta nu era în concordanță cu caracterul lui Li Shuo.
Bărbații ar trebui să fie generoși, în special bărbații mai în vârstă. Li Shuo simți că se gândește prea mult la asta.
Zhao Jin Xin era, evident, atât de emoționat încât fața lui se făcu roșie. Îl sărută puternic pe Li Shuo de mai multe ori, apoi spuse cu un zâmbet răutăcios.
– Nu vei regreta.
Se rostogoli și-l apăsă pe Li Shuo sub el, sărutările sale fierbinți pecetluind buzele lui.
Li Shuo răspunse la sărutul înflăcărat în timp ce pipăia mușchii încordați ai lui Zhao Jin Xin.
Li Shuo nu avea oasele mici, dar silueta lui era subțire, mușchii îi erau distribuiți uniform fără a fi exagerați, iar tendința liniei sale era ondulată fără a fi groasă. Când purta costum era deja ispititor ca naiba, dar, acum, când își dădea jos hainele, era aproape ca și cum Zhao Jin Xin ar fi vrut să-l mănânce.
Cei doi se tachinară unul pe celălalt, iar în aer era o altă atmosferă.
Zhao Jin Xin ateriză cu o serie de sărutări și mici urme de dinți pe gâtul lui Li Shuo. Li Shuo nu se putu abține să nu țină capul lui Zhao Jin Xin. Degetele sale intrau și ieșeau din acel păr negru și des, bucurându-se de fiecare atingere și de fiecare sărut al lui Zhao Jin Xin.
Cei doi ardeau din ce în ce mai tare.
Li Shuo încercă să se relaxeze un pic, dar tot simțea că obrajii îi ardeau atât de tare încât practic luau foc.
Zhao Jin Xin se aplecă și îl tachină pe Li Shuo șoptindu-i la ureche.
– Fața ta îmbujorată este atât de frumoasă.
Li Shuo își înfășură brațele în jurul gâtului său și spuse cu o voce răgușită.
– Fii blând, bine?
Zhao Jin Xin îl sărută tandru pe obraz pe Li Shuo cu buzele sale moi.
– Lasă-te în seama mea.
Li Shuo se simțea atât de rușinat încât nu se putu abține să nu-și pună dosul mâinii peste ochi. Ar fi bine să fie confortabil, se gândi el, altfel va trebui să îndure durerea de a-și lua rămas bun chiar dacă ar fi fost sortit să fie legat de Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin fu mai blând decât se aștepta, dar Li Shuo era încă atât de stânjenit încât se simțea inconfortabil. Genele îi erau umede, pupilele îi erau întunecate și se uită la Zhao Jin Xin în tăcere.
Chiar dacă nu spusese nimic, neliniștea pe care o arăta lovi în mod natural inima lui Zhao Jin Xin. Acel Li Shuo, care părea întotdeauna cald și puternic, avea de fapt o astfel de expresie, la fel de jalnică ca cea a unui animal mic …
Zhao Jin Xin se aplecă și-i sărută tandru colțul gurii.
– Nu-ți fie teamă. Te voi trata cu cea mai mare răbdare.
Li Shuo se consolă singur… chiar dacă nu era deloc plăcut, era totuși o nouă experiență de viață și… privind un singur lucru cu o viziune holistică, va putea ieși din bucuriile și tristețile banale. Dar în curând își repede atenția de la perspectiva filosofică …
Având în vedere “condiția” fizică a lui Zhao Jin Xin, Li Shuo se felicită și el pentru că acceptase pentru prima dată cea mai dificilă provocare.
Senzația pentru cei doi deveni din ce în ce mai plăcută, disconfortul dispăru și fu înlocuit de senzații incredibil de noi. Li Shuo nu putea descrie ceea ce trăia, tot ce știa era că nu putea rezista.
Creierele lor, cele cinci simțuri, trupurile lor, parcă nu mai simțeau lumea exterioară, nu mai existau decât ei doi, nimic altceva în afară de ei …
Trezindu-se cu o tresărire, Li Shuo deschise ochii încet, dar era întuneric.
E întuneric …?
Înainte ca Li Shuo să aibă timp să-și rezolve conceptul greșit despre timp, fu asaltat de durerea din corp.
La naiba, asta doare …
Este Zhao Jin Xin o ființă umană? Și acea forță fizică …
Li Shuo blestemă de câteva ori în minte, creierul său fiind inundat de o mulțime de amintiri și imagini, alegerea doar a uneia dintre ele te-ar face să roșești.
O făcuse cu Zhao Jin Xin, pentru prima dată în viața lui fusese un zero…
Li Shuo avea câteva sentimente în inima lui, deși nu voia să recunoască, dar Zhao Jin Xin făcuse ceea ce spusese. Experimentase o senzație pe care nu o mai simțise niciodată înainte. Dintotdeauna îi plăcuse sexul, dar ceea ce îi dăduse Zhao Jin Xin îi răsturnase toate experiențele din trecut și îl zguduise până în măduva oaselor.
Bineînțeles, acea noapte de nebunie îi făcuse inima să palpite, pentru că el nu avusese o asemenea capacitate fizică nici când era de aceeași vârstă cu Zhao Jin Xin. Era pur și simplu terifiant.
Li Shuo “mare”, întins pe pat, nu îndrăznea să se miște. Creierul său nu putea decât să se gândească cu disperare dacă tehnica lui Zhao Jin Xin era mai bună sau propriul lor fizic este de fapt mai potrivit pentru a fi un zero ? După ce se gândise timp de o jumătate de zi, nu putu obține niciun rezultat, dar starea lui de spirit deveni mult mai bună.
În acel moment, ușa dormitorului se deschise, Li Shuo își ridică capul, dar chiar și doar o mișcare atât de simplă, îi afectă întreg corpul și șuieră de durere.
– Li Shuo, spuse Zhao Jin Xin și făcu câțiva pași până la căpătâiul patului, atinse fața lui Li Shuo și-i spuse cu blândețe.
– Este greu, nu-i așa? Nu te mișca, o să aduc mai târziu orezul ca să te hrănesc.
Li Shuo simțea că-i iau foc obrajii. Din fericire Zhao Jin Xin trăgea draperiile, altfel ce jenant ar fi fost să fie văzut. Se prefăcu că este calm și spuse.
– Nu este chiar așa de rău, doar că nu am dormit destul și sunt prea leneș să mă ridic.
Zhao Jin Xin zâmbi și-și coborât capul pentru a-l săruta.
– Chiar nu ți-e foame?
– Nu mi-e foame.
Zhao Jin Xin ridică pătura și se urcă în pat, îmbrățișându-l pe Li Shuo.
De abia atunci Li Shuo își dădu seama că se schimbase în pijamale și era uscat, iar corpul lui Zhao Jin Xin era și mai cald.
– Vreau să verific rezultatele. Aseară te-ai simțit confortabil? Nu ai voie să minți, spuse Zhao Jin Xin și-l mușcă ușor de ureche pe Li Shuo, pe un ton plin de afecțiune.
– Ei bine… spuse Li Shuo cu timiditate,
– … poate că sunt mai potrivit să fiu un zero. Chiar nu m-am gândit la asta înainte, pentru că mă pricep destul de bine și la a fi un 1.
Chiar regretase că nu încercase cu cineva înainte. Nu ar fi fost o risipă a atâtor ani de plăcere?
– Depinde cu cine te întâlnești, spuse Zhao Jin Xin frecându-i ușor talia.
– Nu ești potrivit pentru a fi un zero, dar ești potrivit pentru a fi al meu.
Li Shuo pufni.
– Nu e chiar mic.
– Este adevărat, așa că nu ai voie să găsești pe altcineva, spuse Zhao Jin Xin îi sărută și linse obrazul lui Li Shuo ca un cățeluș.
– Te voi hrăni în fiecare zi.
Li Shuo tuși ușor, acel nivel de aseară, dacă îl repeta în fiecare zi, s-ar putea să moară tânăr.
– Li Shu, știi de câte ori ți-a venit ieri? întrebă Zhao Jin Xin râzând.
– Oh, de câte ori? întrebă Li Shuo ridicând o sprânceană la Zhao Jin Xin, care era și el curios.
– Nu am numărat dar, oricum, de multe ori, spuse Zhao Jin Xin îmbrățișându-l pur și simplu cu dragoste.
– Nu te-am mințit, nu-i așa? Ce distracție poți avea cu niște puișori slabi? Corpul tău este pur și simplu cel mai bun, cel mai potrivit pentru a fi folosit de bărbați …
Li Shuo îi întoarse capul și-l sărută cu pasiune pentru a-l opri să continue să vorbească în gura mare.
Zhao Jin Xin îl sărută înapoi și mai pasional.
Cei doi se înțelegeau foarte bine și doar un sărut putea face să sară scântei.
Pentru a preveni ca pistolul să explodeze iar, Zhao Jin Xin își mută corpul, care era aproape de cel al lui Li Shuo, spre exterior. Își înfășură totuși brațul în jurul taliei lui Li Shuo și-și frecă fața de fața acestuia.
Li Shuo avea un zâmbet leneș pe față și, în ciuda faptului că trupul lui nu se simțea confortabil, inima lui se simțea cât se poate de confortabil.
Lumea era atât de mare, încât șansele de a întâlni un partener care să fie compatibil din toate punctele de vedere erau foarte mici, iar ei avuseseră norocul să se întâlnească. Zhao Jin Xin își subminase criteriile de alegere ale unui partener, își subminase modul de a se înțelege într-o relație și de înțelegere a sexului. Ceea ce alții nu au făcut și nu au îndrăznit să facă, Zhao Jin Xin făcuse. Acest bărbat era prea magic și atrăgător, ca o otravă care îi făcea pe oameni să vrea să se oprească.
Dacă el și Zhao Jinxin ar putea continua așa, ar fi un lucru frumos.
Cei doi se îmbrățișară drăgăstos, amândoi puțin somnoroși. Li Shuo spuse brusc.
– Apropo, vreau să mă întorc în China luna viitoare.
Ochii lui Zhao Jin Xin se deschiseră brusc.
– … De ce?
– Cred că afacerile mele ar trebui să se rezolve până atunci și nu pot să le tot târăsc aici, vrei să te întorci cu mine?
– Nu te întoarce.
– De ce? întrebă Li Shuo.
– Voi lua în considerare situația când va veni momentul …
– Sunt bine aici, de ce să mă întorc?
– Nu e ca și cum ai putea sta aici la nesfârșit. Filiala voastră din capitală aproape că a terminat de recrutat, trebuie să vă apucați și voi de treabă.
Ochii lui Zhao Jin Xin ascundeau niște emoții impenetrabile.
– Nu atât de repede, și nu e nicio grabă.
– Nu tu te grăbești, cred că tatăl tău se grăbește, spuse Li Shuo cu un căscat.
– Știu că este prima dată când ești la conducerea unei companii. Nu-ți face griji, tatăl tău a trimis mai mulți directori să te ajute, te voi ajuta și eu, nu-ți fie teamă.
Zhao Jin Xin rămase tăcut pentru o clipă și se bosumflă.
– Nu vreau să muncesc, vreau doar să mănânc și să lenevesc cu tine în fiecare zi.
Li Shuo zâmbi.
– A mânca și a fi leneș mult timp este, de asemenea, foarte obositor.
Vorbind de “mâncare”, Li Shuo chiar se simțea flămând.
– Hei, ce e de mâncare?
– Ești flămând? întrebă Zhao Jin Xin sărutându-l.
– Am gătit terci de ovăz. Îl voi încălzi și îl voi aduce ca să te hrănesc.
– Nu e ca și cum aș fi bolnav, spuse Li Shuo în timp ce se pregătea să se ridice.
Zhao Jin Xin îl apăsă din nou pe pat și spuse cu drag.
– Vreau doar să-l servesc pe Li Shu, dă-mi o șansă.
Li Shuo râse.
– Bine, îți voi da această șansă.
Zhao Jin Xin se îndreptă spre bucătărie și puse terciul în cuptorul cu microunde. Rămase nemișcat pentru o clipă, își scoase telefonul mobil din buzunar, tastă rapid câteva cuvinte pe tastatură cu o singură mână și trimise mesajul.
Numele afișat la destinatar era – Shao Qun.
