CINE PE CINE IUBEȘTE
CAPITOLUL 53
Timp de câteva zile după aceea, Li Shuo nu mai ieși din casă. Wen Xiao Hui venea o oră sau două în fiecare zi și îl privea cum ia masa înainte de a pleca liniștit și fără să se îngrijoreze.
În afară de faptul că trebuia să se forțeze să pară calm atunci când vorbea cu mama sa la telefon, Li Shuo era cam dezordonat în cea mai mare parte a timpului. Era o persoană foarte decentă și, din fericire, doar Wen Xiao Hui îl vedea așa cum era acum.
În aceste zile avea un sentiment tulbure de irealitate, o senzație că tot ceea ce auzise în acea zi era un vis. Alteori simțea că totul cu Zhao Jin Xin fusese un vis în sine, pentru că realitatea nu ar trebui să fie atât de dramatică sau de urâtă. În orice caz, îi era greu să accepte că se prăbușise atât de jos și știa rațional că ar trebui să-și ia rămas bun de la trecutul său eșuat. Dar emoțional nu putea să o facă. Această disperare de a se vedea pierzând controlul și de a nu putea să se salveze, era ceea ce îi provoca cea mai mare durere.
De data aceasta, încercarea de a raționa cu el însuși nu funcționase.
Luni dimineață, Li Shuo primi un telefon de la asistentul său care-l întrebă de ce nu venise încă la birou.
În acel moment, Li Shuo era deja treaz, iar când auzi această întrebare, fu puțin confuz.
Asistentul făcu o pauză.
– Li Xiansheng, nu cumva încă dormiți?
Li Shuo își aminti brusc că astăzi trebuia să meargă la EnNan pentru a studia declarația trimestrială. Asistentul său îi amintise de acest lucru pe vremea când era încă în Yangcheng, dar mintea lui era atât de goală acum încât nu-și mai amintea nimic.
Li Shuo își frecă ochii.
– Îmi pare rău … am băut prea mult, inventă cu dezinvoltură o scuză jalnică.
Ar fi vrut să fie așa. Dacă ar fi băut prea mult, când trecea efectul vinului, se trezea și persoana. Era altfel decât situația actuală, în care nu băuse nicio picătură de vin dar era prea beat pentru a se ridica.
Asistentul se plânse.
– Li Xiansheng, sunt cu dumneavoastră de patru ani, dar nu ați întârziat niciodată la serviciu. Nu se poate să nu vă fi îndrăgostit, nu?
Asistentul doar făcuse o glumă, dar inima lui Li Shuo se strânse, și tot corpul începu să-i tremure.
Văzând că Li Shuo nu spune nimic, asistentul își dădu seama că făcuse o greșeală și se grăbi să spună:
– Li Xiansheng, glumeam doar. Dacă nu vă simțiți bine, puteți să vă odihniți acasă. Vă vom trimite un raport după ce terminăm.
Li Shuo știa că îl speriase pe micul său asistent. Era dezinvolt și se înțelegea cu subordonații săi ca și cum ar fi fost prieteni. Fie că era vorba de a uita treburi oficiale importante sau de a nu reuși să facă glume, era într-adevăr suficient pentru a-i surprinde pe cei din jur. Își acoperi ochii cu dosul mâinii și spuse obosit.
– Ei bine, trimiteți un rezumat pe e-mailul meu și sunați-mă oricând dacă aveți probleme.
– Da.
Închizând telefonul, Li Shuo își lăsă încet mâna în jos, luă telecomanda de pe noptieră și trase perdelele.
Pe măsură ce perdelele se retrăgeau de o parte și de alta, lumina orbitoare a soarelui se împrăștia în dormitor. Zona îmbibată de culoarea aurie se lărgi din ce în ce mai mult, până când îi învălui corpul și simți o căldură de mult pierdută.
Dacă lumina soarelui ar putea ucide cu adevărat bacteriile, ar fi bine să omoare toată decadența asta din corpul lui. Stătea așa, într-un petic de soare, agățat de o pietate ridicolă.
Abia când simți cum soarele îi cocea creierul, se ridică din pat și se plimbă prin dormitor.
Oglinda reflectă o față bărboasă, cu pleoapele superioare umflate și pleoapele inferioare învinețite în doar câteva zile. Era atât de slabită încât se puteau vedea vag pomeții.
Se privi în oglindă fără să clipească și cu cât se uita mai mult, cu atât devenea mai furios.
De ce te-ai băgat în mizeria asta ……
Cu mare efort se dezbrăcă de pijamaua pe care o purta și intră gol sub duș, fără să ezite să deschidă robinetul. Era toamna devreme, iar temperatura apei era atât de rece, încât începu să tremure imediat și i se făcu pielea de găină, dar senzația era și satisfăcătoare.
După duș se bărbieri în oglindă, dar nu știu dacă îi era greu să se concentreze mental sau dacă ochii îi erau uscați și umflați. Își tăie pielea, iar sângele îi curse instantaneu pe bărbie. Scoase un prosop de hârtie pentru a acoperi tăietura, iar prosopul de hârtie se îmbibă repede cu sânge.
Aruncă briciul exasperat și-și sprijini mâinile neputincioase pe chiuvetă pentru o lungă perioadă de timp, incapabil să-și ridice capul.
În mod inexplicabil, fraza frivolă a lui Zhao Jin Xin “încă nu m-am distrat destul” îi răsună din nou în urechi.
Încă nu m-am distrat destul.
Încă nu m-am distrat destul.
Oare care fusese expresia lui Zhao Jin Xin în acel moment? Batjocoritoare? Îngâmfată? Și care era expresia lui Shao Qun? Disprețuitoare? Tot ce știa era că se afla în fața ușii în acel moment, iar obrajii lui păreau că luaseră foc în secunda următoare.
Cultivarea lui nu era suficientă, iar inima lui nu era suficient de mare, cât să nu poată renunța la ea.
Apucă marginea de marmură atât de strâns încât degetele i se albiră.
Dintr-o dată, sună soneria la ușă.
Li Shuo își ridică privirea tresărind. Credea că sosise Wen Xiao Hui. Se grăbi să-și frece sângele de pe bărbie și-și puse halatul de baie pentru a deschide ușa.
În momentul în care deschise ușa, încremeni.
Ceea ce îi apăru în raza vizuală nu era Wen Xiao Hui, care de obicei căra în fiecare zi o grămadă de genți mari cu un zâmbet luminos și drăguț, ci inexpresivul Zhao Jin Xin.
Li Shuo simți că tot sângele îi îngheață într-o clipă. Apoi, unul câte unul, mici vase de sânge pocniră și explodară în corpul său trimițând explozii de durere atroce în corpul său. Fără să-și dea seama își coborî capul, pentru că nu voia ca Zhao Jin Xin să-i vadă starea jalnică, mâna i se strânse într-un pumn la spate și spuse cu o voce gravă:
– Ai venit să iei ceva? Dă-mi cheia casei.
Zhao Jin Xin întinse mâna spre el:
– Bărbia ta …
Ochii lui Li Shuo își schimbară expresia și-și deschise brusc ochii.
Se auzi o pocnitură puternică, ca o palmă dată nu se știe cui, iar acolo unde atinsese, oasele se ciocniră, pielea se frecă și duru atât de tare încât amândoi înghețară.
Li Shuo știa că exagerează, dar îi fu greu să se stăpânească și spuse cu răceală:
– Este de la bărbierit, dă-mi cheia.
Zhao Jin Xin își coborî privirea și făcu un pas înainte pentru a intra.
Li Shuo nu se dădu la o parte, ci blocă ușa:
– Lucrurile tale sunt deja împachetate.
Se aplecă și ridică o geantă de lângă ușă pe care apoi o aruncă la picioarele lui Zhao Jin Xin. Dacă Zhao Jin Xin nu ar fi venit, plănuia să o arunce. Întinse mâna și repetă:
– Cheile.
– Am venit să-ți aduc informații. Nu ai venit la întâlnire astăzi și am fost îngrijorat …
Zhao Jin Xin strânse hârtia în mână.
– Am dormit prea mult, spuse Li Shuo luând hârtia.
Apoi spuse pe un ton supărat:
– Cheile.
Zhao Jin Xin se uită în ochii lui Li Shuo și spuse cu blândețe.
– Nu le-am adus.
– Atunci aruncă-le, spuse Li Shuo pregătindu-se să închidă ușa.
Zhao Jin Xin se sprijini de ușă, își ridică capul, se uită direct la Li Shuo și spuse solemn:
– Li Shuo, îmi pare rău.
Inima lui Li Shuo tremură violent, un val de furie i se urcă direct la cap. Se abținu cu greu.
– Nu accept, dispari, spuse pregătindu-se să închidă din nou ușa.
Dar mâna de deasupra ușii nu știa câtă putere avea, Li Shuo nu mai reuși nici măcar să o împingă și-și miji ochii:
– Ce vrei să spui?
Zhao Jin Xin își strânse buzele, se uită adânc în ochii lui și șopti.
– Nu vreau asta.
– Bineînțeles că nu vrei. La urma urmei, nu te-ai distrat destul. Poate că e doar o chestiune de obișnuință, și nu e mare lucru să deschizi rana în mod repetat.
– Nu, spuse Jin Xin .
Apoi continuă clar fiecare cuvânt.
– Nu aveam nicio intenție să te rănesc.
La cât de ridicol suna acest lucru, păcat că Li Shuo nu putu să râdă:
– Și ce planuri ai? Când nu te-ai distrat destul, îmi mărturisești că vrei o relație serioasă, și când te-ai distrat destul, găsești un “motiv decent” pentru a te despărți, și totul merge conform inimii tale, ăsta e planul tău, nu-i așa?
Li Shuo tremură și strânse din dinți:
– De ce merit să fiu tachinat de tine în felul acesta? Doar pentru că te plac?
Cuvântul “plac” aproape că fu mestecat și înghițit de Li Shuo, apoi scuipat cu sânge.
“Te plac” erau unele dintre cele mai frumoase cuvinte din lume, dar acum deveniseră odioase.
Ce rost avea să-i “placă” să fie răsfățat în felul ăsta?
Genele lui Zhao Jin Xin fluturară ușor:
– Chiar îmi placi …
– Nu meriți să spui aceste cuvinte.
Aceste cuvinte erau ca un blestem pentru actualul Li Shuo:
– Crezi că nu știu ce gândești? Ești încă tânăr, îți place de mine astăzi, s-ar putea să-ți placă altcineva mâine, așa că vrei o relație DESCHISĂ, zâmbi el cu răceală.
– Dar, eu, nu, vreau, mă auzi clar? Eu nu vreau. Tot ceea ce faci îmi face rău, la fel ca vărul tău, ești într-adevăr ca vărul tău.
Sprâncenele lui Zhao Jin Xin se încrețiră în timp ce se uita la Li Shuo cu tristețe:
– Li Shu, îmi pare rău …
– Dă-mi drumul, spuse Li Shuo cu o față inexpresivă.
– … Mulțumesc pentru ziua mea de naștere.
– Dă-mi drumul!
Li Shuo îl împinse suficient de tare încât să se clatine și profită de ocazie pentru a trânti ușa cu un zgomot surd.
Dincolo de ușă, Li Shuo încă mai simțea mirosul aparținând lui Zhao Jin Xin. Gâfâi ca să își stăpânească durerea și furia care aproape că îl inundau. Se ghemui cu capul în mâini, își strânse pumnii și-și lovi cu putere craniul de câteva ori.
După ce se opri, Li Shuo se ridică de la pământ și se întoarse la baie. Ochii îi erau roșii, și arăta neîngrijit și dezordonat, ca un câine îndurerat.
Da, în acest joc, pierduse în dizgrație și în noroi.
Li Shuo lăsă să iasă o înjurătură furioasă și lungă la adresa propriului său sine mizerabil din oglindă, un mârâit care-i făcu pieptul să tremure, un mârâit care răsună în mintea lui cu un efect asurzitor, ca și cum i-ar fi trezit brusc ego-ul care se ascundea cumva în umbră.
Acest ratat din oglindă nu era el, Li Shuo! Nimeni nu-l putea schimba pe Li Shuo!
Luă briciul și-și drese cu grijă barba, se spălă de sângele uscat, își uscă părul ciufulit, apoi se întoarse în dormitor, își alese o ținută de îmbrăcat, își luă cheile și portofelul și ieși pe ușă.
Avea nevoie să iasă la soare, să atingă oamenii și să măture toată această energie întunecată, obscură și ostilă care persista în jurul lui.
În cele din urmă, era doar o dragoste pierdută.
Da, era doar o dragoste pierdută.
Li Shuo îl sună pe Wen Xiao Hui și îl invită la cină, iar acesta se bucură enorm când auzi că ieșise și se grăbi la restaurant cât de repede putu.
Wen Xiao Hui fu plăcut surprins când îl văzu:
– Li Ge, ai stat acasă atâtea zile, dar în sfârșit ai ieșit!
Li Shuo zâmbi slab:
– Deși mâncarea pe care ai livrat-o a fost delicioasă, nu mai vreau să mănânc la pachet.
– Hahaha, de ce să nu ți-o fac eu?
– Lasă-mă în pace.
Wen Xiao Hui se uită la Li Shuo fără să clipească, zâmbind.
Li Shuo își atinse bărbia:
– Ei bine, m-am zgâriat în timp ce mă bărbieream, e bine, și nu arăt prea bine, nu-i așa?
– Dar totuși ești foarte chipeș, spuse Wen Xiao Hui și-i făcu cu ochiul:
– Sunt ușurat să văd că te simți mai bine.
Li Shuo zâmbi:
– Voi fi bine.
Wen Xiao Hui nu-și schimbă dispoziția și continuă să păstreze această atmosferă în timpul mesei, iar cei doi vorbiră și râseră.
După cină, Li Shuo propuse să meargă la cumpărături.
– Să mergem, ce ai de gând să cumperi? Sunt un cumpărător de nivel aproape profesionist și promit să te îmbrac ca să strălucești.
– Aruncă o privire, principalul lucru este să cumperi pentru tine.
– Pentru mine? spuse Wen Xiao Hui arătând spre el însuși.
– Vreau să cheltuiesc bani.
Li Shuo își frecă părul:
– Vrei să-ți cheltuiești banii.
Wen Xiao Hui îl luă de braț și-l strigă cu drag:
– Tată.
Li Shuo râse în hohote. Știa că Wen Xiao Hui nu avea cum să ducă lipsă de bani, chiar dacă nu conta pe veniturile sale mari, încă îl avea pe Luo Yi pentru a-l susține, dar emoțiile sale aveau nevoie de o descărcare adecvată.
Cei doi achitară nota de plată și merseră direct la mall. Li Shuo îl privea în liniște pe Wen Xiao Hui cum încerca haine, le asorta, se încurca între diferite culori. El murmura că acești pantaloni nu erau în stare bună, că acea pereche de pantofi nu era potrivită. Era la fel de distractiv și ca atunci când o însoțea pe mama sa la cumpărături. Nu era niciodată nerăbdător atâta timp cât cealaltă persoană avea un zâmbet mulțumit pe față.
Chiar dacă acest băiat mare și încântător nu-i aparținea, el încă simțea că avea nevoie de el – și exact de asta avea nevoie acum.
După câteva ore de cumpărături, telefonul lui Luo Yi sună de trei ori, Wen Xiao Hui nu mai putu rezista și trebui să se întoarcă.
Li Shuo îi cără geanta de cumpărături și-l duse la mașină.
Wen Xiao Hui zâmbi strălucitor:
– Li Ge, mulțumesc.
– Ești fericit astăzi? spuse Li Shuo privindu-l cu blândețe.
– Fericit!
– Asta e bine, să ne întoarcem, spuse Li Shuo închizând portiera mașinii pentru el.
Wen Xiao Hui coborî geamul mașinii și îi aruncă un sărut spre el:
– Li Ge, ești bun.
Li Shuo îi arătă un deget mare în sus:
– Ai grijă pe drum.
Mașina lui Wen Xiao Hui plecă, iar Li Shuo rămase pe stradă, urmărind mașina până când aceasta dispăru.
Singur, nu e bine să suferi …… Li Shuo decise să meargă la San Ya în câteva zile pentru o inspecție, iar după inspecție, se va întoarce în Statele Unite, unde era casa sa.
Se urcă în mașină, ezită o clipă, își scoase telefonul mobil și formă un număr.
– Hei, Xiao Qi, sunt Li Shuo, ești liber astăzi …
Li Shuo se întoarse acasă și-și aranjă puțin camera înainte de a se așeza pe canapea.
După ce dădu telefonul, chiar regretă, dar nu ar fi fost o glumă dacă ar fi refuzat din nou.
Voia doar puțină companie, nu încerca să demonstreze nimic.
Li Shuo, ce încerci să demonstrezi?
Soneria sună și Li Shuo se dezmetici și merse să deschidă ușa.
La ușă stătea un băiat chipeș, nu prea înalt, slab și îmbrăcat la modă:
– Bună Ge, nu ne-am văzut de mult.
Li Shuo zâmbi:
– A trecut mult timp, intră.
Băiatul ăsta se numea Xiao Qi, dar Li Shuo nu-i știa numele. Cei doi se întâlniseră într-un bar și o făcuseră de câteva ori. După ce îl cunoscuse pe Li Cheng Xiu, nu mai luaseră legătura.
– Frate, nu arăți bine, ești bolnav?
Li Shuo clătină din cap:
– Am fost prea ocupat în ultima vreme, nu m-am odihnit bine, e în regulă.
– Oh, uită-te la tine, ești așa de slab.
Qi se întinse și privi în jur:
– Casa ta este atât de mare, am mai venit aici o dată, nu-i așa? Nici măcar nu-mi amintesc prea multe.
– Ai mai fost aici.
Li Shuo spuse:
– Ai mâncat?
– Nu.
Xiao Qi trase de brațul lui Li Shuo și se îmbufnă.
– Ge, vei face asta pentru mine?
– Da, ce vrei să mănânci?
– Depinde de tine.
– Nu sunt multe ingrediente în casă, așa că voi face ceva la întâmplare.
Li Shuo zâmbi și spuse.
– Du-te și te uită la televizor.
Li Shuo deschise frigiderul și acolo erau doar câteva legume pe care Wen Xiao Hui le cumpărase pentru a face o salată, sau erau resturi. Nu voia să dea resturi, dar chiar nu era nimic de făcut, așa că găti două boluri de tăiței.
Xiao Qi nu era pretențios așa că mănâncă fericit și-i povesti lui Li Shuo despre experiența sa de stagiar. Îi povesti despre că șeful este foarte bun, că un coleg de sex masculin avea un fund frumos. Li Shuo ascultă cu un zâmbet fără să-i pese de ce spunea Xiao Qi, doar că această casă mare avea nevoie de o voce umană.
După cină, cei doi se uitară împreună la un film și, în timp ce se uitau, Xiao Qi se așeză pe Li Shuo, ținându-l de față și sărutându-l.
Li Shuo își înfășură brațele în jurul taliei sale subțiri și răspunse cu pricepere, dar în inima sa era un calm de moarte.
După ce se sărutară o vreme, Qi se încruntă ușor:
– Ce s-a întâmplat?
Era ușor de spus dacă un sărut era plin de pasiune sau nu.
Li Shuo zâmbi:
– Nu-i nimic.
Își înfășură brațele în jurul taliei lui Xiao Qi și îl apăsă pe băiat pe canapea, sărutându-i obrajii, gâtul și dezgolindu-l cu tandrețe.
Xiao Qi îl tachină din greu, evident puțin excitat.
Cei doi se rostogoliră de pe canapea pe covorul de lână. Fiecare pas al preludiului părea să respecte regulile, dar în mintea lui Li Shuo apăru o rezistență de nedescris. Pe măsură ce se împotrivea, nu se mai putea concentra, luptându-se în schimb cu gândul din capul lui care era împotriva voinței sale. În cele din urmă, nici măcar nu știa care era cu adevărat voința lui adevărată!
– Ge …șopti Xiao Qi.
Li Shuo se uită la el cu o oarecare îngrijorare.
Xiao Qi spuse stânjenit:
– Dacă nu vrei, nu te forța ...
Li Shuo își dădu seama apoi că nu reacționase încă, mintea lui era în tumult și nu putu să se abțină să nu-i apară fața lui Zhao Jin Xin, pe care o resimțea profund.
Se întări și spuse cu o voce gravă:
– Qi, îmi pare rău …
– E în regulă, spuse Xiao Qi se ridică și-i atinse fața.
– Ești într-o dispoziție proastă. Ți s-a întâmplat ceva?
Li Shuo clătină din cap.
– Îmi pare rău.
– … din dragoste? spuse Qi ridicând o sprânceană.
Li Shuo fu surprins dar nu spuse nimic.
– Hei, spuse Xiao Qi cuprinzându-i fața și-l sărută pe frunte.
– Sunt deosebit de fericit că m-ai chemat astăzi, dar nu trebuie să o facem dacă ești într-o dispoziție proastă, putem sta de vorbă.
Li Shuo se uită rușinat la băiatul luminos și șopti mecanic:
– Îmi pare rău …
– Este în regulă, este în natura umană să te îndrăgostești.
Xiao Qi se ridică de pe covor și îl trase pe Li Shuo în sus:
– Haide să continuăm să ne uităm la film. Vai, mi-e foame din nou, o să comand ceva la pachet. Vreau să mănânc frigărui și o duzină de beri și vom fi fericiți diseară.
Li Shuo zâmbi, inima lui fiind ușurată:
– Bine.
Li Shuo comandă mâncare și cei doi mâncară, se uitară și discutară. Găsiră de asemenea subiecte comune cum ar fi fotbalul, muzica. După câteva sticle de vin, Xiao Qi îi spuse lui Li Shuo propriile sale probleme de muncă iar Li Shuo își folosi experiența bogată pentru a-l lumina.
Fără să-și dea seama, vorbiră până la miezul nopții, iar cei doi se urcară în pat beți și dormiră.
A doua zi, Li Shuo se trezi cu o mahmureală. Mintea lui era încă amețită și simțind pielea caldă pe mâna lui, murmură din obișnuință: “Jin Xin ……”.
De îndată ce aceste două cuvinte îi ieșiră pe gură, ochii lui Li Shuo se deschiseră, uitându-se fix la persoana de pe pernă.
Chipul alb și frumos dormea profund.
Nu era Zhao Jin Xin.
În acea clipă, inima lui Li Shuo trăi experiența imponderabilității unui salt de pe o stâncă, iar senzația de viraj abrupt fu atât de înfiorătoare încât nu-și putu da seama dacă sărbătorea sau își pierdea mințile.
Oftă adânc și-și frecă părul ciufulit, gândindu-se dacă să se ridice sau să se culce din nou.
Dintr-o dată auzi sunetul încuietorii unei uși care se rotea dinspre sufragerie și, cu o tresărire, își încordă spatele.
În secunda următoare ușa se deschise și el se întoarse și se dădu jos din pat, grăbindu-se spre sufragerie.
Nu cumva era …
Intră în fugă în sufragerie și se ciocni de Zhao Jin Xin, care a intra cărând ceva.
Amândoi înghețară.
Li Shuo se uită la el cu neîncredere:
– Cine te-a lăsat să intri?
Zhao Jin Xin nu răspunse. Privirea lui se roti prin sufragerie, de la măsuța de cafea cu o grămadă de resturi și sticle de vin, la cele câteva piese de îmbrăcăminte aruncate cu dezinvoltură pe covor, la pantofii de pânză de la ușă și, în cele din urmă, la partea superioară a corpului, goală a lui Li Shuo și la semnul de pe gâtul acestuia.
Ochii lui Zhao Jin Xin se schimbară, devenind reci și sumbri. Aruncă lucrurile din mână și se îndreptă cu pași mari spre dormitor.
Li Shuo se repezi și-l împinse violent, strigând:
– Ieși afară!
Zhao Jin Xin se uită la el cu o privire feroce:
– Cine? Cine este în casă?
– Nu e treaba ta.
– Wen Xiao Hui?
– Termină cu prostiile.
Zhao Jin Xin încă mai avea de gând să se grăbească spre dormitor, când Li Shuo îl apucă de guler și spuse cu o voce rece:
– Zhao Jin Xin, îți spun din nou, pleacă naibii de aici! Ieși din casa mea, din fața mea, din viața mea și dispari complet!
Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo, cu ochii injectați și spuse ca și cum nu ar fi auzit:
– Pe cine ai găsit?
– La naiba…spuse Li Shuo și se împinse cu disperare înapoi împotriva pieptului său.
După ce Zhao Jin Xin făcu doi pași înapoi, picioarele lui erau ca bătute în cuie și nu reuși să se mai miște niciun pas. Apucă mâna lui Li Shuo și se uită drept în ochii lui înainte de a-i da drumul.
Fața lui Li Shuo era palidă de furie.
Zhao Jin Xin se smulse din mâinile lui Li Shuo, apoi se repezi în dormitor fără ezitare.
Li Shuo blestemă furios și fugi după el.
