Cine iubește pe cine – Capitolul 59

Bărbatul din fața lui, înfășurat lejer într-un prosop de baie, cu apă încă în păr și cu semne de mușcături pe gât și pe piept, era același Ken pe care îl văzuse în acea zi la clubul de noapte.

Chiar dacă Lishuo era pregătit să vadă orice, în momentul în care l-a efectiv, tot s-a simțit atât de inconfortabil încât părea că nu va putea să respire. Muzica zgomotoasă care se auzea era enervantă până la extrem.

Ken era în mod clar surprins să-l vadă și el și se sprijini de cadrul ușii salutându-l cu un zâmbet leneș:

– Bună, îl cauți pe Leon?

– Da, e aici? Li Shuo zâmbi, părând calm.

– Nu. Ce-ai zice să mă cauți pe mine? spuse Ken clipind, vorbind într-o chineză oarecum brută.

Li Shuo fu uimit, fiindcă auzise clar mișcare înăuntru.

Ken râse zgomotos:

– Glumesc.

Apoi deschise ușa și făcu semn din cap:

– Intră.

Li Shuo se încruntă, în inima lui simțind repulsie la gândul de a păși dincolo de  această ușă:

– Poți să-i spui să iasă?

Ken aruncă o privire înapoi, apoi scutură din cap și zâmbi cu nostalgie.

Ochii lui Li Shuo aveau o privire de gheață în timp ce trecu pe lângă Ken și intră.

Văzu o cameră de zi spațioasă, în stil minimalist modern. În mijlocul camerei de zi era un covor imens, pe care trona o canapea. Cineva cu bustul gol, purtând doar blugi, stătea întins pe canapea și părea pătruns de vibrația muzicii. Era înconjurat de sticle de vin în dezordine, mucuri de țigară aruncate peste tot, haine mototolite, cutii de mâncare de nu știu câte zile. Casa era plină de un miros neplăcut de alcool, dar oricine vedea această imagine era mai convins că era vorba de mirosul de decadență.

Ochii lui Li Shuo erau înfierbântați, pumnii i se strânseră inconștient și simți o furie sinceră și profundă.

Se apropie de canapea, iar cel cu părul și barba dezordonate, beat criță, nu era nimeni altul decât Zhao Jin Xin.

Ken veni și el:

– Ai ajuns la timp să mă ajuți să-l duc în dormitor.

Li Shuo nu spuse nimic, ocoli sticla de vin care era ca un obstacol, luă apa minerală de pe masă, deșurubă dupul și o turnă pe fața lui Zhao Jin Xin.

Ken nu putu să-l oprească, așa că trebui să ridice din umeri.

Zhao Jin Xin a sărit în sus ca după un șoc electric, fluturându-și mâinile în față în  încercarea zadarnică de a “îndepărta” apa rece, înjurând:

– La naiba! La naiba!

Li Shuo aruncă sticla de apă și se uită cu răceală la Zhao Jin Xin.

Zhao Jin Xin își șterse apa de pe față și deschise ochii amețit, dar ochii lui nu reușeau să se concentreze și-l privi îndelung pe Li Shuo înainte de a scoate un “țțț” batjocoritor, apoi închise din nou ochii. Dar, foarte repede, și-i deschise din nou în mod violent.

– Li … , spuse Zhao Jin Xin frecându-și ochii:

– Li Shuo?

Li Shuo se uită la el fără expresie.

– Li Shuo? spuse Zhao Jin Xin clătinându-se pe picioare, ochii lui cenușii strălucind brusc ca și cum ar fi văzut soarele printre nori:

– Chiar tu ești? Cum de ai venit … cum de venit …

Li Shuo spuse cu răceală:

– Unchiul Zhao m-a însărcinat să vin să te văd. Dacă nu faci nimic, sună-l înapoi și apoi du-te la muncă. Nu-ți lăsa familia să se îngrijoreze.

– Eu …

Zhao Jin Xin era încă puțin confuz. Vru să spună ceva, dar deodată îl văzu pe Ken și se schimbă la față.

Ken ridică din umeri:

– Eu o să plec.

– Nu pleca, spuse repede Li Shuo:

– Misiunea mea s-a încheiat, o să plec.

Zhao Jin Xin făcu un pas și se opri în fața lui Li Shuo, privindu-l în tăcere, cu ochii roșii.

Li Shuo se încruntă, încercând să se îndepărteze.

– Cine ți-a permis să intri în casa mea? spuse Zhao Jin Xin brusc, cu vocea tremurândă și încă beat:

– Nu ești tu cel care a spus că nu vrei să mă vezi? Îl asculți atât de mult pe tatăl meu?

Li Shuo respiră adânc:

– Nu am putut să-l refuz. Nu-ți face griji, nu mă voi mai întoarce niciodată, spuse el împingându-l pe Zhao Jin Xin.

Cu toate acestea, Zhao Jin Xin îi apucă brusc mâna și i-o răsuci la spate, obligându-l pe Li Shuo să își ridice copul și să se uite direct la el.

– Ce faci? spuse Li Shuo strângând din dinți.

– Tu singur ai venit, spuse Zhao Jin Xin. Ochii lui erau stacojii și mirosea a alcool.

– Pe naiba, tatăl tău a fost cel care m-a rugat să … bine …

Zhao Jin Xin apăsă brusc pe ceafa lui Li Shuo și-i blocă buzele, sărutându-l cu furie, cu o asemenea forță încât îi răni gingiile.

Li Shuo era atât de furios încât tremura și se zbătea violent. Îl călcă pe picior pe  Zhao Jin Xin, care se chirci de durere. Pur și simplu îi puse piedică lui Li Shuo și, în acest proces, îl împinse pe covor corpul său înalt căzând peste el.

– Zhao Jin Xin!  răcni furios Li Shuo și nu se putu abține să nu-l lovească cu pumnul.

Când își aminti că mai era și altcineva care stătea pe margine, cineva care avusese o relație fizică cu Zhao Jin Xin, se simți teribil de rușinat.

Zhao Jin Xin îi prinse încheietura unei mâini, apoi îi strânse și cealaltă mână, și le ținu în sus, deasupra capului său, răvășind acele buze moi cu și mai mare forță.

Li Shuo fu sărutat până în punctul în care creierul său era lipsit de oxigen, furia și umilința îi înroșiseră fața, și lovi fără milă cu piciorul în gamba lui Zhao Jin Xin. Fața lui Zhao Jin Xin se schimonosi de durere, dar el pur și simplu nu-i dădu drumul la mână, și chiar o mână intră pe sub puloverul de cașmir al lui Li Shuo, mângâindu-i pielea caldă.

Ken era jenat și nu știa ce să facă, neputând nici să plece, nici să rămână.

Creierul lui Zhao Jin Xin nu era chiar treaz și acționa aproape în întregime din instinct, iar după ce-l sărută suficient pe buze, îi eliberă mâinile lui Li Shuo și încercă să îi rupă hainele.

Odată ce mâinile lui Li Shuo se eliberară, îl împinse puternic pe Zhao Jin Xin și  profită  de situație pentru a se ridica.

Fața lui Li Shuo se albise și avea ochii plini de ură:

– Ticălosule …

Zhao Jin Xin se uită la el și pufni brusc, cu o tristețe de nedescris în ochi:

– Știi că sunt un ticălos și totuși ai venit la mine, și mă placi în continuare, nu-i așa că o meriți? Nu-i așa că nu-ți permiți să te joci?

– Da, o merit, la naiba.

Li Shuo simți că inima îi este smulsă din piept când spuse cu răutate:

– Dar îmi pot permite să mă joc.

– Hei, băieți …  spuse Ken neputincios:

– … e prea jenant, plec.

– Nu pleca.

Acest “nu pleca” fusese spus de Zhao Jin Xin. După ce spuse asta, râse. Acel zâmbet făcea ca cei din jur să se răcească și doar se uită la Li Shuo:

– Ce vrei să spui că-ți permiți să te joci… Ken este cel care își permite să se joace. Nu va vorbi despre nicio plăcere copilărească, nu dorește să coabiteze cu mine și, mai mult decât atât, nu va cere nicio mărturisire sau promisiune..., spuse Zhao Jin Xin, cu ochii din ce în ce mai injectați și râse cu poftă:

– Li Shuo, nu crezi că ești ridicol? Ai trăit în zadar toți acești ani? Dacă ai fi vrut cu adevărat să te joci, cum am fi ajuns ceea ce suntem astăzi? Am fi …… împreună, ne-ar fi bine …… împreună …, spuse el și se înecă la sfârșit.

Li Shuo fu uimit. Fiecare cuvânt rostit de Zhao Jin Xin era ca o armă care îi găurea corpul, lăsându-l plin de răni peste tot. Aproape că-și folosi toate forțele pentru a se ridica de la pământ. Auzind astfel de cuvinte, credea că se va înfuria, va riposta și va rânji de dragul de a-și păstra demnitatea sa, dar în cele din urmă nu spuse nimic. În acel moment, experimentase cu adevărat ceea ce este durerea și nu avea nici măcar o urmă de putere să pledeze pentru el însuși. Dacă inima îi era golită, ce altceva mai conta?

Da, nu își permitea să se joace, nu apucase să joace.

Pur și simplu nu dorise niciodată să joace.

De ce chiar și un lucru atât de minunat ca faptul că îți place de cineva se poate dovedi a fi o greșeală?

Ken îl bătu pe Jin Xin pe umăr și-i șopti:

– Leon, ai băut prea mult, nu mai spune nimic.

Zhao Jin Xin se prefăcu că nu aude și se uită fix la Li Shuo, spunând cu o voce răgușită:

– Li Shuo, uneori mă gândesc, este posibil să te joci cu mine? Se poate să îți placă toată lumea? De îndată ce ne-am despărțit, te-ai dus să-l găsești pe următorul? Poți să mă faci să dispar imediat?

Li Shuo se uită la Zhao Jin Xin și ochii i se încețoșară brusc.

Zhao Jin Xin schiță un zâmbet care era mai rău decât lacrimile:

– Cât timp a trecut și câți ai schimbat? Cât de mult valorează dragostea ta?

Li Shuo râse brusc cu voce tare:

– Dragostea mea nu are nicio valoare, așa că nu este nicio rușine să o arunc. Ai numărat care dintre noi a schimbat mai mulți, eu sau tu? Hahahahahahahaha.

E ridicol, e atât de ridicol, din momentul în care intrase în această relație, totul, întreaga lui persoană, se transformase într-o glumă.

Zhao Jin Xin râse împreună cu el, atât de tare încât ochii i se umeziră, apoi zâmbi și spuse:

– Li Shuo, pleacă, nu-mi pasă dacă vii să mă vezi, sunt bine …, spuse el cu nonșalanță.

– Petrec tot timpul și nu îmi cheltui energia pentru o singură persoană. Sunt în sfârșit liber acum.

Li Shuo dădu din cap și spuse pe nerăsuflate:

– … Felicitări.

Apoi se întoarse spre ușă.

Zhao Jin Xin se uită la acel spate, la cel care îl respinsese cu o lună în urmă, ca și cum coșmarul se repetase și nu se trezise încă …… închise ochii.

Abia când ajunse jos, Li Shuo nu-și mai putut stăpâni criza de nervi, lovind pereții.

De ce dăduse fuga aici astăzi ca să se facă de râs? Chiar dacă Zhao Rong Tian l-ar fi forțat cu un cuțit, nu ar fi trebuit să vină, pentru că această călătorie îl durea mult mai mult decât o rană de cuțit. În această viață, orice avea legătură cu Zhao Jin Xin, nu voia să mai știe.

Se întoarse la mașină și privi în gol florile din cartier, fără să poate face vreo mișcare.

Minunat, se gândi el. Zhao Jin Xin nu se va mai pune niciodată cu el, iar cei doi vor merge pe drumuri separate de acum încolo.

Își scoase telefonul mobil, apăsă mecanic tastatura și-i trimise un mesaj lui Zhao Rong Tian:

Zhao Shu, am fost să-l văd pe Jin Xin și într-adevăr nu este într-o stare prea bună, dar nu am putut să întreb de ce, așa că îți sugerez să găsești pe cineva în care să aibă mai multă încredere pentru a-l vizita.

După ce trimise mesajul, Li Shuo închise telefonul.

Atunci îl văzu pe Ken ieșind din blocul de apartamente nu departe, cu pași grăbiți și cu fața marcată de o furie evidentă.

Încă unul care s-a săturat? Li Shuo râse.

Nu mai simțea furie sau gelozie, ci doar oboseală.

Nu mai voia să fie niciodată atât de obosit.

Îi va da drumul.