Comoara Secțiunii E -Capitolul 2

Ghemotoace de hârtie

POV Jay-jay

Pentru că m-am înscris la ore puțin cam târziu, profesorul mi-a dat o copie a lecțiilor pe care le pierdusem. Din fericire, nu avansaseră prea mult cu materia.

Profesorul Alvin predă engleza și este și dirigintele Secțiunii E.

Am avut un început destul de prost în Secțiunea asta, dar acum e destul de liniște.

Retrag ce-am zis! Nici vorbă de liniște! O fi vreo fantomă?

Tot aruncă cineva cu ghemotoace de hârtie spre banca mea de ceva vreme.

Sunt doar niște ghemotoace mici de hârtie. Când mă uit în jur să văd de unde vin, toată Secțiunea se uită urât la mine.

Ce?! Ce v-am făcut?!

A început următoarea oră și situația era la fel.

Ghemotoacele de hârtie erau împrăștiate în jurul meu.

Liniștește-te, Jay, ăștia doar vor să te enerveze!

M-am concentrat din nou la oră. La fel ca profesorul Alvin, și următorul profesor mi-a dat o copie a lecției anterioare.

Eram ocupată să scriu când am simțit brusc ceva lovindu-mă în păr. Am dus mâna la el și am simțit imediat… ceva umed?

Mi-au aruncat cu hârtie udă. N-avea rost să întreb de unde venea apa. Gura e cea mai rapidă și ușoară sursă… iar chestia asta era cam alunecoasă și lipicioasă.

Bleah! Scââârbos!

Am scos imediat un șervețel și dezinfectant din geantă. Mereu pregătită, ca cercetașii!

Următoarele ore s-au terminat și situația era la fel. La naiba!

Când a ieșit profesorul, m-am ridicat imediat și m-am întors cu fața la toată Secțiunea.

M-am uitat tăios la toți.

– Cine aruncă în mine?! am strigat furioasă.

Nimeni nu s-a mișcat, așa că eram pe punctul de a zice ceva din nou, când brusc toată lumea a ridicat mâinile. Toți țineau în mâini ghemotoace de hârtie mototolite.

Le zicea ghemotoace de hârtie – rotunde, mototolite și cam de mărimea unui măr.

Toți se uitau fix la mine. Amenințător!

L-am văzut pe Keifer rânjind. S-a ridicat și a luat poziția unui aruncător de baseball.

Am făcut ochii mari văzându-l așa. În ce te-ai băgat, Jay-jay?

Am înghițit în sec și am închis ochii când l-am văzut aruncând ghemotocul spre mine. După ce m-a lovit în față, am simțit cum veneau ghemotoacele unul după altul.

– Aaaah, am țipat.

Nu durea, dar nici nu mă puteam mișca sau feri din cauza numărului mare de ghemotoace. În timp ce aruncau, se auzeau și râsetele lor.

– Gata.. hahaha!

– Mai sunt și aici..

– Hahaha…

Știu doar că sunt puțin peste 15 colegi în Secțiunea asta, dar am impresia că aruncă în mine peste 100.

-Aaah … Terminați odată?! le-am strigat, dar, desigur, a fost inutil.

N-am putut face altceva decât să-mi iau geanta și să fug repede din sală.

Au continuat să arunce cu ghemotoace în mine până la ușă, dar s-au oprit când am ieșit complet.

N-am încetat să alerg decât atunci când am fost departe de clădire.

Au fost atât de răi cu mine! Mai bine nu-i răspundeam lui Keifer ăla.

Era pauza de prânz, așa că m-am gândit să merg direct la cantină să mănânc. Am intrat și m-am așezat la coadă.

Mă uitam curioasă în jur în timp ce așteptam la coadă, când am auzit o voce cunoscută.

– Asta-i chiar amuzant.. Hahaha.. ziceau Rakki și colegii lui.

M-am întors imediat cu spatele la ei.

De ce e coada asta atât de lungă?!

– Hei, Rakki... am auzit pe cineva strigându-l.

Nu sunt o bârfitoare, dar n-am putut să nu trag cu urechea.

– Salut, Mykel, salută  Rakki.

– Am auzit că ai cunoscut-o pe cea transferată.. Ce ai de spus?

Cred că despre mine e vorba. Vorbesc despre mine.

-Hm .. E drăguță și puțin cam boboacă.

Ar trebui să mă bucur? Am fost lăudată și jignită în același timp. Ce-i asta?

De ce merge coada asta așa încet?

– Hahaha.. Ce vrei să spui?

– A intrat la noi în secțiune în loc să meargă în sala Secțiunii E.

Deodată începură  toți să râdă, la fel și colegii lui Rakki. Ce jenant!

– Asta trebuie să fie jenant..

Exact!

Coada avansase  și ajunsesem  în fața vânzătoarei.

Am cumpărat două porții de mâncare și presimțeam că o să am probleme.

Am mai cumpărat o pungă mare de Piattos, una de Nova și una de Cheappy.

Am comandat doar la pachet, pentru că nu plănuiam să mă arăt celor din Secțiunea C. E atât de jenant!

Am luat ce cumpărasem și am mers repede spre ușa cantinei, dar m-am oprit când am dat nas în nas cu Aries. Vărul meu.

Se încruntă imediat când m-a văzut. N-am putut să mă mișc de pe loc. Eram atât de furioasă!

– Hei, Aries! Aici! a strigat Rakki.

Dar nici el nu se mișcă, și nici eu.

Am simțit pe cineva apropiindu-se de noi, până când…

– Jay-Jay? Ești aici...mă salută Rakki.

–…Băieți, cea transferată e aici.

Rakki m-a cuprins cu brațul peste umeri și m-a tras în fața celor din cantină. Era prea târziu să mă opun.

– Ea e Jay-jay… Cea despre care vă vorbeam mai devreme, mă prezentă  Rakki.

Am plecat doar capul. Nu știam de cine ar trebui să-mi fie mai rușine: de cei de aici sau de Aries.

Aries  plecase de acasă când a aflat că urma să locuiesc cu ei.

Relația noastră nu era bună din cauza a ceea ce făcusem înainte.

– Deci, Jay-jay… Cum e experiența ta cu Secțiunea E? întrebă  un tip.

Trebuie să fi fost Mykel.

N-am putut răspunde. Nu voiam să le spun că toată Secțiunea E deja își bătuse joc de mine. Și cei din Secțiunea E s-ar putea gândi și ei că îi pâram.

– E în regulă… S-sunt atât de drăguți cu mine, am răspuns, forțând un zâmbet.

– Cred că minți. Cei din Secțiunea E sunt toți niște barbari. Au probleme disciplinare și în școală, și în afara ei, spuse Rakki.

M-am încruntat când am auzit asta. Barbar sună groaznic. Ăștia sunt de-a dreptul niște monștri.

– Nu vă faceți griji… Jay se va potrivi de minune în Secțiunea aia, replică Aries.

M-am uitat la el. Nu știam ce voia să spună cu asta.

Știam că nu voi face decât să mă fac de râs și mai mult aici. Am îndepărtat încet brațul lui Rakki de pe mine.

– R-Rakki… Trebuie să plec. Îmi pare rău.

N-am așteptat răspunsul lor. Am ieșit imediat din cantină. Atmosfera de acolo era atât de ciudată.

Îmi era rușine și de Aries.

Obișnuiam să mă bat la vechea școală. Veneam dintr-o familie destrămată, așa că eram rebelă. Bunica mă luase la ea ca să aibă grijă de mine, sperând că viața mea se va îndrepta, dar asta nu avusese  niciun efect.

Până când bunica a făcut un atac de cord din cauza bătăilor mele.

Mătușile mele erau supărate pe mine, cu excepția mătușii Gema – mama lui Aries. Ea a fost singura care m-a făcut să simt că nu era totul numai vina mea.

Pentru că îmi era rușine față de bunica, i-am spus că plec.

Mătușa Gema m-a luat la ea pentru că nu aveau o fiică.

Am fost de acord și le-am promis bunicii și celorlalți că îmi voi pune ordine în viață.

Când am ajuns la ei, am crezut că totul va fi bine, dar Aries s-a înfuriat când m-a văzut. A spus că dacă nu plec eu, va pleca el.

Mătușa n-a făcut nimic, așa că Aries a plecat și ne-am întâlnit aici.

Era atât de greu pentru mătușa Gema. Puteam simți asta, fără să fie nevoie să-mi spună. Dacă ar ști Aries că m-am schimbat.

Am ajuns la clădirea Secțiunii E fără să-mi dau seama.

Stai!

Nu pot intra încă acolo. Sunt sigură că iar își vor bate joc de mine și nu voi putea mânca liniștită.

M-am uitat în jur. Am găsit o masă și o bancă ce păreau cât de cât utilizabile și m-am așezat acolo să mănânc.

Am deschis prima porție pe care o cumpărasem.

Mi-am pus și un șervețel pe bluză. Să nu cumva să vărs mâncarea pe mine. Uniforma noastră e o bluză simplă cu o cravată neagră și o fustă cu câțiva centimetri deasupra genunchiului.

Cravata indică în ce an suntem. Are o dungă albă. Cum noi suntem în anul patru, sunt patru dungi.

Am terminat prima porție și eram pe punctul de a o deschide pe a doua, când cineva mi-a smuls-o din mână. Am reacționat rapid, dar el a fost mai rapid.

– Asta e a mea! am strigat când mi-a smuls mâncarea.

Eram sigură că era unul dintre colegii mei.

N-am putut face nimic. Ceilalți colegi s-au apropiat și ei de el și se băteau pe mâncare ca niște înfometați.

L-am văzut pe Keifer rezemat de perete. Doar se uita fix la colegii noștri cum se băteau.

– Dă-mi și mie!

– Lasă-mi și mie!

– Asta e a mea!

Chiar erau înfometați. Oare  nu mâncaseră la prânz?

– Ai puțină răbdare, sunt doar flămânzi, spuse cineva.

M-am uitat la persoana care apăruse lângă mine. Ce coincidență! Era cel cu care vorbisem mai devreme. Tipul care era cu Keifer. Cel cu părul șaten.

– Sunt Felix...se prezentă și întinse  mâna.

Dar l-am ignorat. Ce tupeu! După ce mă păcăliseră  mai devreme. Tocmai scosesem punga mare de Piattos din geantă. Eram pe punctul de a o deschide, când cineva mi-a smuls-o brusc.

– Hei! am strigat.

Hoțul dispăruse. Colegii mei morți de foame erau deja grămadă pe pungă. Ce fel de colegi sunt ăștia? Vulturi? Sunt mai rapizi la smuls mâncare decât ulii.

– Hahaha… Nu scoate mâncarea la vedere, spuse Felix.

M-am uitat la el iritată.

– Ce-i cu colegii ăștia ai tăi? Sunt morți de foame sau ce? 

Râse de ceea ce spusesem.

– Hahaha.. Puțin.

Simt cum mi s-a dus toată pofta de mâncare din cauza nesimțirii colegilor mei. Împrăștiaseră mâncarea pe jos și se bătuseră pe ea. Doar de foame să fi fost în stare de așa ceva?