Comoara Secțiunii E -Capitolul 3

Curățenia

Perspectiva lui Jay-jay

Au intrat înăuntru după ce mi-au terminat mâncarea, iar Felix și cu mine eram singurii rămași afară. Keifer era și el pe acolo, dar mai departe.

– Au plecat… poți să-ți scoți haleala, spuse Felix.

Așa am făcut și am scos punga de Nova. De-abia o luasem când Felix mi-o smulse.

Ce?! Încă un hoțoman?

– Hei! Ce-i asta?!

– Scuze… Ăștia sunt preferații mei! spuse Felix și se îndepărtă în timp ce mânca.

Rămăsesem singură. Nimeni n-avea să-mi mai ia mâncarea pe care urma s-o scot. Hehe!

În sfârșit!

Am scos punga de Cheappy. N-am apucat decât să pun mâna pe locul unde scria „Rupe aici” că cineva mi-a și smucit mâna din nou.

Serios?!

M-am uitat încruntată la animalul care îmi luase mâncarea.

Keifer?

– Ce e?! Nu e obiceiul pe aici să cerșiți?! Dacă ți-e foame, cumpără-ți ceva!!

Se uită și el încruntat la mine.

– Nu putem cumpăra…spuse aproape în șoaptă.

– Ce?!

L-am ignorat. Intră pur și simplu în sală în timp ce-mi mânca snackurile. Ce enervant!

Am pus masa și scaunul pe care le luasem, înapoi la locul lor. M-am aranjat și eu puțin.

Când am intrat, aveam senzația că sala fusese inundată de ghemotoace de hârtie.

Podeaua era plină de lucruri și, la fiecare pas pe care îl făceam, era imposibil să nu lovești cu piciorul sau să nu calci pe ceva.

Nici măcar nu făcuseră curat. Incredibil!

M-am așezat la locul meu. Acesta era ca punctul din mijlocul unui U. Eram în centru.

Era atât de liniște în jur, încât am avut un presentiment rău.

M-am întors să mă uit la ei.

Slavă Domnului, nicio surpriză în spatele meu. Felix și Keifer doar mâncau din snackurile cumpărate de mine!

CE TUPEU!

Încă savurau fiecare îmbucătură. Singurul lucru ciudat era că ceilalți colegi păreau lihniți de foame uitându-se la ei.

Ochii lor urmăreau ce mâncau cei doi.

Oare ăștia nu erau hrăniți acasă?

M-am holbat și eu la mâncarea lor. Animalul de Keifer părea să se bucure, cu o expresie delicioasă pe față.

Părea atât de bun!!

M-am întors cu fața în față. Eram și mai dezgustată de ce făceau.

Aia era a mea! Ar fi trebuit să fie a mea!

În sfârșit a sunat clopoțelul și a sosit profesoara noastră. După cum arăta sala, mă așteptam să fie furioasă, dar părea să nu-i pese de mizeria peste care trebuia să calce.

– Sala voastră chiar vi se potrivește, spuse profesoara, plictisită.

Era pe punctul de a începe predarea când m-a văzut.                                  -De ce e o fată aici?

– S-sunt transferată...am răspuns eu.

– Ahh.. Acea Jasper Jean Mariano?

Am zâmbit.                                                                                                    – -Da.

Avu o reacție de „aha” înainte de a se întoarce la cartea ei. Ca și profesorii anteriori, mi-a dat și ea lecțiile pe care nu le prinsesem.

În timp ce scriam după dictare, profesoara se apropie de mine.

O chema doamna Zaragosa, avea în jur de 50 și ceva de ani. Desigur, părea în vârstă, dar nu părea strictă.

– Dacă ai putea alege, ce secțiune ai prefera? m-a întrebat.

M-am uitat la ea surprinsă.                                                                            – Poftim?

– Nu poți sta aici, ești singura fată.

Ce… Deci de asta. Credeam că celelalte fete doar lipseau.

– Sunteți serioasă? Secretara mi-a spus că din cauza antecedentelor mele am ajuns aici.

Am simțit cum toată lumea din sală a amuțit brusc. Era ca și cum toți ascultau conversația noastră.

– Nicio problemă, Alvin și cu mine te vom ajuta să te transferi. Am transferat-o deja la B pe fata care a venit înaintea ta.

– O să mă gândesc...a fost tot ce am răspuns.

Sinceră să fiu, o mare parte din mine refuza să se transfere. Era ca și cum nu meritam, dar puteam simți îngrijorarea lor.

La urma urmei, eram singura.

Eram singura fată frumoasă de aici.

Ora se termină cu doamna Zaragosa și la fel și celelalte care urmară.

Eram la ultima oră a zilei.

– Nu vreau să predau! strigă profesoara furioasă.

Colegii mei înnebuniră de entuziasm ca niște câini turbați.

Uau! M-am aplecat din cauza surprizei lor.

– Faceți curat în sala voastră… Mă duc întâi la o ședință.

Ce-a fost asta? Avea ședință și nu voia să predea. Oh, ar fi putut alege să nu se ducă, dar îi era prea lene să predea aici, așa cum a spus.

– Când mă întorc aici și sala voastră este tot așa… voi preda! Nimeni nu va fugi sau vă calc în picioare unul câte unul! adăugă și plecă.

O chema doamna Cindy Smith. Avea în jur de 20 și ceva de ani și părea cool.

Când ieși, am fost șocată când toată Secțiunea se ridică brusc.

Am crezut că fac curat, dar ieșiră brusc.

– Hei! Ce faceți?! am strigat.

Am încercat să-i urmez, dar când am ajuns la ușă, o închiseră brusc.

Hala! Hala!

– Deschideți! am strigat în timp ce băteam în ușă.

L-am văzut pe Keifer trăgând cu ochiul pe fereastră, așa că m-am dus imediat acolo.

– Hei! Ce fel de glumă proastă e asta?!

– Fă curat în sală….răspunse el plictisit.

Oh!

– Nu vreau! De ce aș face asta? Voi sunteți motivul pentru care am făcut mizerie aici!

– Tsk! Tu ești motivul pentru care am făcut mizerie. Acum tu faci curat!

– Și dacă nu vreau?!

– Atunci nu deschidem ușa nici dacă vine profa.

Am auzit colegii noștri vorbind.

– Fă curat!

– E ușor!

– Ce enervant!

Oh! Ce tupeu au!

– Sunteți așa de nesimțiți! După ce ați mâncat ce am cumpărat eu, îmi ordonați mie să fac curat!

– Tsk! Nu ne arunca nouă asta în față. De ce ai adus mâncare?

Oh, serios!!

– Sunteți așa de proști!!

I-am auzit râzând. Animalele astea chiar mă enervează!

– Fă curat în sală. Și , dacă ne plictisim, plecăm acasă. Poate că profa nici nu mai vine. Avem și cheia.

La naiba!!

– Hei!!! NENOROCIȚILOR!! am strigat.

Ce mizerie! Ce fețe nesimțite au. Morți de foame și nesimțiți!

Ce altceva să fac? Hai să curăț sala asta jegoasă.

M-am uitat în jur cu mâinile în șold. Era doar o sală normală, ca celelalte. Cu excepția grămezilor de placaj, fiare și cartoane din spate. Era și un dulap și părea că acolo se țineau măturile.

M-am dus și l-am deschis. Părea că dulapul nu mai fusese deschis de zece ani. Praful m-a luat prin surprindere și aproape m-am înecat din cauza lui.

– Ce-i asta?!

Am căutat măturile și fărașul care păreau moștenite de la strămoșii acestei școli, atât erau de vechi. Am avut noroc și am găsit un sul de saci de gunoi.

De fapt, tavanul picura și ferestrele erau acoperite de praf. Dar plănuisem să mă ocup doar de mizeria de pe podea.

Cum de nu i-a ajutat nimeni? Au fost norocoși. Ar fi putut pune femeia de serviciu de la școală să curețe, de ce nu au vrut să fie curățată?

Am măturat repede podeaua. Am strâns gunoiul cu grijă în sacul de gunoi. În timp ce măturam, am lovit accidental grămada de cutii de carton îngrămădite în spatele scaunului lui Keifer.

Uau! Cutiile căzură pe podea. Praful gros se ridică în aer și am văzut… un aparat de fiert orez?

Am îndepărtat cutiile ca să văd mai bine. Aparatul de fiert orez era încă în cutia lui și părea nou-nouț. Atunci am observat, stând pe rafturile pentru pantofi – ca un vestiar, dar fără lacăt.

Fiecare cutie sau spațiu avea un nume. Am văzut numele lui Keifer.

„Mark Keifer Watson.”

M-am uitat la celelalte. L-am văzut și pe al lui Felix.

„John Felix Collins.”

Dar ceva mi-a atras atenția mai mult decât orice lângă numele lui Keifer. Era o inimioară lipită pe despărțitorul spațiului, iar lângă spațiul lui Keifer era un alt spațiu cu numele unei femei.

„Ella Dianne Hyun.”

Să fie asta fata despre care spunea doamna mai devreme, care fusese înaintea mea și pe care o mutaseră deja în cealaltă secțiune?

I-am auzit bătând în ușă și întrebând dacă am terminat.

– Încă nu!! le-am strigat.

Am pus la loc rafturile și cutiile căzute. M-am gândit să trag cu ochiul și la celelalte. Cele acoperite cu fier și placaj.

Aveau o tigaie electrică, ca cele folosite în Coreea. Aveau și un dozator de apă. Aveau și cratițe mici. Era cumva o bucătărie?

Apropo de bucătărie, avea o chiuvetă mică. Era chiar și o sticlă goală de Joy.

Am pus la loc și lucrurile pe care le deschisesem. Secțiunea asta era ciudată. E multă dezordine. De asta arată și ceilalți dezordonați. Hehe.

Am terminat curățenia și am bătut tare în ușă.

– Gata!!

Ușa se deschise imediat și nesimțiții intrară, dar Keifer se opri în fața mea.

– Unde ai făcut curat?

– Am curățat mizeria voastră! am spus, arătând spre podea.

Își dădu brusc ochii peste cap și se încruntă imediat.

– Ăsta e motivul?

– Ce? Ce, m-ați luat drept servitoare? Nu vreau să curăț asta!

Sprâncenele lui s-au unit de enervare.

– Nu țipa la mine!

– Ba vreau să țip la tine!

– Încă o dată! Și-ți pun pumnul în gură!

– Încă o dată, îți pun pumnul în gură, l-am imitat în timp ce îmi lungeam botul și îmi măream ochii.

Am fost surprinsă când cineva a izbucnit brusc în râs. Toată Secțiunea se uita la noi.

– Hahaha… Arătați ca un soț și o soție, spuse Felix și se auzi un chiot puternic.

M-am uitat la Keifer cu dezgust. Reacționă la fel față de mine.

Chiar măritată? Cu ăsta? 

Nu simt că Keifer ar fi bun de soț.