CORSARUL- Capitolul 17

Rămase privind ușa deschisă oscilând între a rămâne pe loc sau a se duce după el. Până la urmă merse spre ușă și ieși în aerul călduros al zilei. Porni pe aceeași cărare prin pădure, dar când ajunse la capătul ei, rămase privind silueta lui Xian, ce se profila la câțiva pași. Stătea în fund pe nisip privind întinderea albastră învăluit de podoaba lui capilară ce flutura ușor în briza mării. Cămașa îi căzuse pe un umăr dezvăluindu-i pielea perfectă.
Percepu un impuls straniu ce îĺ îndemna să meargă spre el, pentru a săruta acea bucățică de piele. În acea postură i se părea incredibil de sexi.
Ridică o mână asezându-și palma desfăcută undeva în dreptul inimii, pe care o simțea bătând îngrozitor de repede. Parcă și sufletul îl simțea umplut de o căldură inexplicabilă.
Merse cei câțiva pași ce îl despărțea de el și se așeză cu grijă jos pe nisip în apropierea lui. O perioadă rămaseră tăcuți ascultând și privind frumusețea mării ce se zărea prin arcada din stâncă.

– Xian…

– Îmi pare rău că m-am purtat ca un răzgâiat, rosti mai înainte ca Blak să mai adauge vreun cuvânt, privind în continuare marea.

– Doar pentru că ne-am frecat-o nu înseamnă că am vreun drept asupra ta. Nici dacă o să facem sex, nu o să am vreo pretenție. Cum am convenit, totul o să fie atât timp cât sunt pe nava ta. Când o să debarc totul va rămâne în trecut.

Blak îl lăsă să termine tot ce avea de spus, fără a-l întrerupe. Voia să îi audă punctul de vedere. Era bucuros că nu excluse o apropiere mai intimă între ei.

– Știu că așa am convenit, dar vreau să îți explic pentru a putea înțelege. Deocamdată între noi este atracție, dar nici unul nu știm ce ne va aduce viitorul.

– Viitorul meu este stabilit deja. Am doar acest timp pentru mine, îl contrazise.

– OK. Dar tot vreu să îți explic, fiindcă am încredere în tine.

Când îl auzi, Xian întoarse capul privindu-l întrebător.
– Colen te privea suspect când am venit, pentru că nu am mai adus pe nimeni aici. El este reticent în privința ta, fiindcă în meseria noastră trebuie să ne luăm unele măsuri de precauție referitor la viața noastră. Avem mulți dușmani care ne vor scoși din sistem. Începând cu pirații pe care i-am deranjat, și continuând cu alți corsari, până la cel ce ne-a semnat autorizația de a controla o parte din mare. Mie nu îmi pasă prea mult de viața mea, dar îmi pasă de Colen și de familia lui. Pe el și Marieth îi știu de dinainte de a veni băieții pe lume.
       Făcu o pauză pentru a-l lăsă pe celălat să asimileze informațiile oferite.
– Puțini oameni știu numele meu adevărat. Pentru majoritatea sunt Căpitanul sau Blak, poreclă pe care am primit-o cu mulți ani în urmă din cauza părului, a ochilor și a pielii mele arse de soare. Indiferent cum o să se termine totul între noi, să știi că nu am să te trădez niciodată.

Îl privi în ochi, adăugând.

– Îți promit.

– Știu că nu o să o faci. Ți-am spus că am încredere în tine, îl asigură încă o dată.

– Îți mulțumesc, rosti rămânând cu privirile ațintite una în a celuilalt. Acea clipă întărindu-le convingerile amândurora.

Soarele le încălzea trupurile, iar adierea brizei venind dinspre mare, îi învălui în răcoarea ei lină. Amândoi își lăsară privirile să hoinărească în depărtări, simțind în propriile suflete frumusețea acelei clipe.

 – De ce Harlechin! întrebă referindu-se la denumirea navei. De când văzuse prima dată numele avea această nelămurire.

– Aveam vreo paisprezece ani când am văzut prima oară unul. O trupă ambulantă trecea prin oraș, așa că am mers să îi văd.
Un bărbat era costumat și purta pe chip o mască de Harlechin. Făcea tot felul de chestii iar mulțimea râdea extaziată. La început eram și eu la fel, dar când am început să îl urmăresc mai atent, am observat că de fapt oameni din jurul lui erau Harlechini. El purta doar masca și straiele unuia, dar în realitate el era cel care manevra jocul. Prin scamatoriile lui, distrăgea atenția tuturor manipulându-i după bunul plac.

– Niciodată nu m-am gândit la un Harlechin în acest fel. Dar…să știi că ai dreptate, spuse amintindu-și acele dăți când se lăsase și el manipulat, fără să își dea seama, râzând și percepând totul ca pe o joacă comică.

– Se pare că de mic ai fost perspicace, spuse ca un soi de compliment.

– Am fost nevoit, pentru a supraviețui. De atunci am urmărit și am pus la îndoială totul. Când am ajuns Căpitan, această abilitate mi-a fost de mare folos.

– M-ai urmărit și pe mine ? întrebă chiar dacă știa deja răspunsul.

– La început te-am urmărit pentru că m-ai intrigat. Se vedea clar că ești educat, sofisticat dar fără urmă de vanitate. Iar după noaptea aceea când te-am văzut prima oară îmbăindu-te, am început să te urmăresc cu alt scop, recunoscu.

Xian zâmbi aduceri aminte.

– Ai avut multe vise cu mine ? întrebă privindu-l cu o sprânceană ridicată.

Blak îi întoarse privirea cu un zâmbet șiret pe buze reliefat și de priviri.

– Da, am avut multe vise cu tine. Majoritatea datorate părului tău. Și toate au fost…obraznice. Dar am să ți-l spun pe cel de acum când priveam în liniște marea, recunoscu astfel că o parte din gânduri îi alimentau imaginația, iar cealaltă parte erau la discuția lor.

– Exact cum am mai spus, un pervers, rosti cu un ușor amuzament, în adâncul sufletului plăcându-i sentimentul de a fi în imaginația lui Blak.

– Când vine vorba de tine sunt cel mai mare pervers.  Dar lasă-mă să îți destăinui o bucățică din această perversitate a mea.

– Acum chiar sunt curios, în ce context m-ai văzut ? spuse întorcându-se cu totul spre el.

– Erai în mare și înotai iar eu stăteam cum sunt acum și te priveam. Când te-ai săturat, ai început să vii spre mal. Cu fiecare pas făcut spre mal apa scădea și am putut să îți admir trupul plin de stropi cristalini, scăldat în soarele zilei. Parcă erai o sirenă…

– Un siren…îl corectă zâmbind.

– …Parcă erai un siren plasmuit din valurile înspumate, apărut în fața mea să mă seduci. Cu fiecare pas făcut spre mine, îți puteam admira trupul gol. Când ai ieșit complet, ai rămas în fața mea, în nuditatea ta perfectă privindu-mă seducător. Doar părul îți șerpuia pe trup făcându-mă să rămân cu gura căscată și cu o erecție evidentă.

– Chiar este evidentă, îl atenționă privindu-i cu ochii fierbinți mijlocul.

Blak nu se sinchisi să se ascundă. Ba din contră vroia ca el să știe.

– De ce toată lumea crede că există doar sirene, nu și sireni ? vorbi încet ca și când ar fi vorbit cu el însuși.

– Din cauză că pe nave sunt doar bărbați, iar ele sunt plăsmuite de imaginația lor, rosti el răspunzând gândurilor celuilalt.

– Să știi că pe una din nave secund este o femeie, adăugă amintindu-și acest fapt.

– Apropo de  imaginația ta, rosti Xian, aruncându-i încă o privire furișă spre mijloc, după care se  ridicâ în picioare. Îi întoarse spatele și se îndreptă spre cărare.

– Recunoaște că imaginația mea te-a adus în aceeași stare, strigă Blak, după el ridicându-se și el.

Xian începu să râdă și porni să alerge prin pădure. La naiba dacă celălat nu avea o imaginație bogată. Spera ca alergatul să îl scoată din acea agitație interioară care îi făceau pantaloni să fie incomozi.