Dorința eternă a inimii- Capitolul 25 – Partea 1

Deodată se aude melodia tristă a vântului

PARTEA 1

Dimineața, Xiao Yao le luă pe Shan Hu și Miao Pu și părăsi Muntele Sheng Nong.

Avea însă și o altă treabă de rezolvat. Sub pretextul că trebuia să cumpere câteva lucruri, se plimbă prin prăvăliile de pe stradă până când, în cele din urmă, reuși să-și îndepărteze servitoarele. Apoi se strecură singură în magazinul de mesageri al clanului Tu Shan.

Predă proprietarului o cutie de lemn și îl rugă să o trimită în cetatea Qing Shui.

Înăuntru se aflau otrăvurile pe care le pregătise ea însăși. Chiar dacă Xiang Liu îi ceruse deja lui Zhuan Xu plata pentru „cheltuielile medicale”, tot el fusese cel care îi salvase viața. În cele trei luni petrecute pe Muntele Celor Cinci Zei, Xiao Yao răscolise toate depozitele cu ierburi rare și medicamente și preparase numeroase otrăvuri, ca semn de recunoștință pentru Xiang Liu.

După ce plăti și ieșit din prăvălie, privirea îi alunecă peste strada plină de oameni și prăvălii. Negustori, trecători grăbiți, glasuri amestecate — viața curgea simplu și agitat.

Nu se putu abține să nu zâmbească.

După atâtea despărțiri și dureri, de fiecare dată când vedea această viață obișnuită și plină de forfotă, simțea o liniște ciudată în inimă. Chiar dacă nu făcea parte din ea.

În timp ce privea în jur, zări o siluetă familiară.

Fang Feng Bei venea călare pe un cal înaripat, strecurându-se prin mulțime. Chipul lui era calm, iar pe buze îi juca un zâmbet blând, ca al unui tânăr aristocrat lipsit de griji. Xiao Yao rămase nemișcată.

Îl privi apropiindu-se prin acel ocean de oameni și viață obișnuită. Deși știa că era o dorință imposibilă, nu se putu opri să spere că această lume simplă îl va putea păstra pentru totdeauna.

Fang Feng Bei se opri în fața ei.

–  Te-ai întors?

Xiao Yao îi răspunse cu un zâmbet.

– M-am întors.

Schimbul lor de cuvinte era atât de firesc, de parcă ar fi fost vecini sau prieteni apropiați.

Dar Xiao Yao își amintea prea bine ultima lor despărțire în fața casei de jocuri de noroc — el plin de furie, iar ea fugind ca un iepure speriat.

Fang Feng Bei întrebă:

– Ai exersat serios tirul cu arcul?

– Am primit o a doua șansă la viață. Cum aș putea să fiu leneșă? Exersez în fiecare zi.

El dădu ușor din cap.

– Nu există niciodată prea multe abilități care să îți poată salva viața.

Xiao Yao îl privi cu interes.

– Cât timp rămâi în Zhi Yi? Ai timp să mă mai înveți tir cu arcul? Am primit un arc foarte bun de la familia Jin Tian și voiam să ți-l arăt.

Fang Feng Bei zâmbi.

– Coincidențele sunt mai bune decât planurile. Ce spui să mergem acum?

Xiao Yao calculă rapid în minte. Putea ajunge în Qing Qiu în jumătate de oră, iar până a doua zi avea timp suficient să ducă pastilele Marii Doamne.

– Bine!

Fang Feng Bei sări din nou pe calul înaripat. Xiao Yao îi apucă mâna și, dintr-o mișcare agilă, se urcă în fața lui.

Tocmai atunci sosiră Miao Pu și Shan Hu.

Xiao Yao le făcu semn cu mâna.

– Așteptați-mă la reședința lui Xiao Zhu Rong!

În clipa următoare, ea și Fang Feng Bei dispăruseră deja, lăsând în urmă două servitoare care strigau și se agitau neputincioase.

Calul înaripat se opri într-un canion retras — locul unde cei doi obișnuiau să exerseze tirul cu arcul.

Fang Feng Bei întrebă:

– Arcul tău?

Xiao Yao își deschise palma. Într-o clipă, un arc argintiu apăru în mâna ei.

El îl examină atent, mijind ochii.

– Nu e rău.

Xiao Yao zâmbi.

— Ce vrei să nimeresc?

Fang Feng Bei rupse câteva frunze și le aruncă în aer. Frunzele se transformară într-o pasăre verde, care, sub controlul lui, se ridică spre cer și se pierdu printre nori.

– Am folosit doar o treime din putere.

Xiao Yao își liniști respirația, întinse coarda arcului și trase.

Săgeata șuieră prin aer.

O clipă mai târziu, o pasăre verde căzu din cer.

Fang Feng Bei întinse mâna, iar pasărea îi căzu în palmă. Săgeata argintie îi străpunsese inima.

Xiao Yao zâmbi larg.

– Maestre, ești mulțumit de discipolul tău?

Fang Feng Bei zâmbi liniștit.

– Întotdeauna am fost mulțumit de tine ca discipol.

Xiao Yao se înroși imediat.

– Vorbeam despre tirul cu arcul!

El clipi inocent.

– Și eu vorbeam despre tirul cu arcul. Despre ce credeai că vorbesc?

Xiao Yao oftă.

– Nu pot câștiga nicio ceartă cu tine și nici vreo luptă. Așa că nu îndrăznesc să presupun nimic!

Fang Feng Bei luă arcul din mâna ei.

– Pentru distracție este suficient. Dar dacă vrei să ucizi pe cineva, trebuie să fii mai nemiloasă.

Xiao Yao zâmbi calmă.

– Arma asta a fost făcută pentru a ucide. Intenționez să ung săgețile cu otravă. Odată ce sunt trase, moartea va fi sigură.

El îi înapoie arcul.

– Felicitări. Ai absolvit.

Arcul dispăru într-o lumină argintie și se întoarse în brațul ei.

– Am absolvit?

– Puterea ta nu este mare, dar nivelul tău la tir cu arcul este deja printre cele mai bune. Ai învățat tot ce te puteam învăța. De acum înainte nu mai ai nevoie de mine ca profesor.

Inima lui Xiao Yao se clătină.

Cândva fusese doar o promisiune spusă în glumă. Dar zeci de ani trecuseră într-o clipire, iar acum ajunseseră în acest punct.

Fang Feng Bei râse.

– Ce e? O să-ți fie dor de mine ca maestru?

Xiao Yao îl privi încruntată.

–  Mă gândeam că, dacă am absolvit, ar trebui să primesc și un cadou de absolvire.

Fang Feng Bei suspină.

–  Cu mult timp în urmă voiam să-ți ofer un arc când vei stăpâni această artă. Dar acum ai deja unul foarte bun.

Xiao Yao râse sarcastic.

– Mă îndoiesc că ai fi fost dispus să cheltui bani pentru mine.

El privi semnul în formă de semilună argintie de pe brațul ei și zâmbi fără să spună nimic.

Xiao Yao se înclină solemn.

– Mulțumesc că m-ai învățat tirul cu arcul.

Fang Feng Bei râse leneș.

– Această tehnică este un secret al familiei Fang Feng. Ți-am dat-o fără niciun regret. Eu am plătit cu timpul meu, iar tu cu al tău. A fost o tranzacție corectă.

– Pentru tine fiecare tranzacție este atât de clară. Se vede că nu ești niciodată păcălit.

Fang Feng Bei zâmbi.

– Vrei să profiți de mine?

Xiao Yao râse de sine.

– Nu pot să mă pun cu toate cele nouă capete ale tale. Sunt mulțumită cu o înțelegere echitabilă.

El privi norii îndepărtați o vreme.

– Astăzi nu te-am învățat tir cu arcul. Dar dacă tot am ieșit, petrece restul zilei cu mine, drept mulțumire pentru maestrul tău.

– Bine!

Xiao Yao credea că era vorba despre plecarea ei la Gao Xing fără să-și ia rămas-bun și explică:

– Am plecat singură la Gao Xing ca să pot să mă gândesc. Împrejurările ne-au împins mereu înainte și am vrut să ai timp să te gândești limpede. În plus, aveam nevoie să petrec puțin timp cu tatăl meu.

Xiao Yao și Fang Feng Bei se întoarseră împreună spre sfârșitul după-amiezii.

Când Miao Pu și Shan Hu o văzură, se liniștiră.

Xiao Yao sări de pe calul înaripat, îi făcu cu mâna lui Fang Feng Bei în semn de rămas-bun și intră în reședința lui Xiao Zhu Rong.

Xing Yue o însoți pe Xiao Yao până la Reședința Veșnic Verde și așteptă ca Jing Ye să deschidă ușa.

Xing Yue îi spuse lui Xiao Yao:

– Nu o să te mai rețin.

Xiao Yao răspunse:

– Venind și plecând atât de des, deja considerăm casa voastră ca fiind și a noastră. Nu-ți face griji pentru mine, mai târziu plec direct la Qing Qiu cu Jing.

Xing Yue zâmbi.

– Bine. Transmite salutări Marii Doamne din partea mea și a fratelui meu.

Jing Ye o conduse pe Xiao Yao înăuntru.

– Stăpâne, Prințesa este aici.

Jing stătea lângă masă și o privea în tăcere pe Xiao Yao, cu ochii plini de o liniște controlată.

Inima lui Xiao Yao se strânse — simțea că ceva nu era în regulă.

– Ce e? Nu mă întâmpini? Pastilele pentru Marea Doamnă sunt aproape gata, așa că hai să mergem la Qing Qiu!

Jing părea că își revine brusc și se apropie, vrând să o îmbrățișeze pe Xiao Yao. Dar ezită și îi luă doar mâna.

Xiao Yao zâmbi.

– Hai să mergem!

– Da.

Jing o conduse afară. Cei doi se urcară într-o trăsură de nori, iar Jing rămase ciudat de tăcut.

Jing spuse încet:

– Xiao Yao.

– Da?

– Xiao Yao.

– Da, sunt aici.

– Xiao Yao…

Xiao Yao îl privi nedumerită, dar Jing nu mai spuse nimic.

Ajunseră la Qing Qiu la lăsarea serii, iar Jing o conduse pe Xiao Yao să o salute pe Marea Doamnă.

Când intrară în curte, de-a lungul coridorului atârnau mai multe colivii, iar înăuntru câțiva canari moțăiau liniștiți.

Un canar vioi stătea pe umărul Marii Doamne, iar aceasta îi dădea nuci spirituale. Pasărea ciuguli una și ciripi fericită. Când îi văzu pe Jing și pe Xiao Yao intrând, parcă înțelese că urmau să discute lucruri importante. Împinse ușor mâna Marii Doamne cu ciocul, ciripi de câteva ori și apoi zbură pe fereastră.

Xiao Yao zâmbi.

– Micuța asta nu mai are nevoie de colivie.

Marea Doamnă zâmbi și ea.

– Este foarte deșteaptă. Știe că am nuci pentru ea și că o tratăm ca pe o comoară, așa că niciuna dintre ele nu vrea să plece.

Xiao Yao îi luă pulsul.

Marea Doamnă spuse:

– Nu este nevoie să-mi iei pulsul. Știu că mă simt bine. În trecut, când dormeam, nu-mi plăcea ca ciripitul păsărilor să-mi tulbure somnul. Dar acum, când aud canarii cântând, dorm chiar mai liniștită.

Xiao Yao se întoarse spre Se Mai Er.

– Ai avut mare grijă de Marea Doamnă. O să mai am nevoie de un bol cu sângele tău.

Se Mai Er se înclină respectuos.

– Este datoria mea.

Hou îi spuse lui Xiao Yao:

– Toate ingredientele sunt pregătite.

Xiao Yao le spuse tuturor:

– Pentru a prepara medicamentul trebuie să mă odihnesc bine în această noapte. Mă retrag.

Marea Doamnă adăugă imediat:

– Prințesa trebuie să se odihnească, așa că nimeni să nu o deranjeze!

Xiao Yao luă cina și apoi se duse la culcare.

A doua zi se trezi și cercetă cu grijă toate ingredientele, asigurându-se că totul era pregătit. Porunci servitoarelor să-i cheme pe Se Mai Er și pe doctorul Hu Zhen, iar acesta luă un bol de sânge de la Se Mai Er.

La fel ca data trecută, Xiao Yao petrecu șapte zile și șapte nopți preparând medicamentul și făcu o sută de pastile. De această dată însă îl lăsă pe Hu Zhen să urmărească fiecare etapă. Pentru că era medic și avea o minte ageră, după cele șapte zile învăță pe deplin metoda.

Data viitoare, Hu Zhen putea prepara singur pastilele pentru Marea Doamnă.

Hu Zhen îi mulțumi lui Xiao Yao. Pentru el, cele șapte zile petrecute alături de ea însemnară mult mai mult decât simpla învățare a unui medicament.

Era deja noapte când terminară. Xiao Yao îi spuse lui Shan Nu să pună pastilele în sticluțe. Era atât de obosită încât sări peste cină și se duse direct la culcare.

Când se trezi, era deja prânz. Primul lucru pe care îl spuse fu:

– Mi-e foarte foame.

Shan Hu și Miao Pu aduseră repede micul dejun, iar Xiao Yao îl devoră. După ce se odihni puțin, îi spuse lui Shan Hu:

– Pregătește baia.

După ce se cufundă în apa cu ierburi, Xiao Yao își recăpătă energia.

Miao Pu ședea lângă ea.

– Prințesă.

– Da?

– Am văzut-o pe Fang Feng Yi Yang mergând la reședința stăpânului Jing, dar Jing Ye i-a blocat ușa și a fost foarte rece cu ea. Nici măcar nu a lăsat-o să intre. Probabil a îndrăznit să fie atât de dură pentru că stăpânul Jing i-a cerut asta. Slavă cerului că în sfârșit stăpânul Jing a luat o decizie fermă!

Xiao Yao zâmbi.

– Unele lucruri… dacă îți sunt destinate, vor fi ale tale. Dacă nu sunt, nu le poți păstra doar privindu-le.

Miao Pu își strânse buzele și nu mai spuse nimic.

Xiao Yao se îmbrăcă, își aranjă părul și luă pastilele pentru a o vizita pe Marea Doamnă.

Jing, Hou, Yi Yang și Lan Mu ședeau deja acolo, stând de vorbă cu ea.

Xiao Yao le înmână pastilele, iar Hou întrebă:

– Nu poți face mai multe?

Nu avea încredere în Xiao Yao, iar faptul că Marea Doamnă depindea de pastilele ei îl făcea neliniștit.

Xiao Yao explică calmă:

– Cu bogăția clanului Tu Shan puteți obține orice ingredient medicinal. Dar nu puteți lua prea mult sânge de la Se Mai Er. Un bol la fiecare trei luni este limita. Dacă luați mai mult, sângele ei se va subția și medicamentul nu va mai fi la fel de eficient. Dacă Marea Doamnă îl va lua în acea stare, nu-i va mai alina durerea. Corpul lui Se Mai Er trebuie să fie în cea mai bună formă pentru ca sângele ei să fie potrivit.

De fapt, explicația o născoci pe loc. Xiao Yao nu avea încredere nici în Hou, nici în Marea Doamnă și se temea că ar putea să o rănească pe Se Mai Er pentru a-i lua sângele. De aceea spusese asta, ca să-i țină în frâu.

Xiao Yao schimbă apoi subiectul.

– L-am învățat pe Hu Zhen cum să prepare pastilele. Dacă nu voi putea veni data viitoare, el le va face pentru Marea Doamnă.

Marea Doamnă și Hou rămăseră uluiți. Hou îl chemă pe Hu Zhen.

– Prințesa spune că poți prepara singur pastilele. Este adevărat?

Hu Zhen răspunse:

– Da. Prințesa m-a învățat cu multă răbdare.

Marea Doamnă îl văzuse crescând și știa că era atent și demn de încredere. Se liniști și îl lăsă să plece.

Apoi îi zâmbi lui Xiao Yao.

– Prințesă, ești de sânge regal, iar prepararea acestui medicament este atât de obositoare. Faptul că trebuie să vii de fiecare dată până aici mă face să mă simt stânjenită.

Xiao Yao se prefăcu că nu înțelege aluzia.

– Este obositor, de aceea mă bucur că Hu Zhen a învățat metoda.

Jing o privea pe Xiao Yao — atât de lucidă și înțeleaptă — iar inima i se strângea de durere.

Xiao Yao mai stătu puțin. Tocmai voia să-și ia rămas-bun și să se întoarcă pe Muntele Sheng Nong înainte de cină, când o văzu pe Yi Yang, care stătea lângă pat, clătinându-se brusc, de parcă urma să cadă.

Xiao Yao strigă:

– Repede, ajutați-o…

Dar înainte să termine vorba, Yi Yang se prăbuși leșinată pe podea.

Marea Doamnă strigă alarmată:

– Repede! Repede!

Servitoarele o ridicară și o așezară pe pat.

– Chemați doctorul!

Yi Yang își reveni puțin și încercă să se ridice.

– Sunt bine… probabil nu am dormit bine noaptea trecută și mi s-a făcut puțin rău.

Abia se ridicase că vomită pe servitoare.

Înainte ca medicul să sosească, Marea Doamnă îi spuse lui Xiao Yao:

– Prințesă, te rog să verifici tu mai întâi.

Xiao Yao se apropie și îi puse degetele pe încheietura mâinii.

O clipă mai târziu, expresia ei se schimbă. Se clătină ușor, de parcă ar fi fost și ea pe punctul de a cădea, iar o servitoare o sprijini.

Marea Doamnă întrebă neliniștită:

– Ce este? Este grav?

Xiao Yao trase adânc aer în piept, se așeză pe marginea patului și îi luă din nou pulsul lui Yi Yang.

După câteva clipe își retrase mâna și se ridică. Își ascunse mâna tremurândă în mânecă. Chiar și picioarele îi tremurau, dar forță un zâmbet și spuse calm:

– Domnița Fang Feng este însărcinată.

Într-o clipă, încăperea deveni atât de tăcută încât s-ar fi auzit și o frunză căzând.

Saricina era, în mod normal, un motiv de bucurie — dar nu și când femeia era necăsătorită. Marea Doamnă vorbi prima.

– Tu și Jing…?

Fang Feng Yi Yang îl privi pe Jing, se înroși puternic și izbucni în lacrimi.

– Bunico, te rog să-l ierți pe Jing… nu este vina lui… este vina mea! Eu am fost proastă…

Cu aceste cuvinte confirmă practic că acel copil era al lui Jing. Marea Doamnă îi apucă mâna, cu chipul luminat de fericire.

– Acum pot să mor fără regrete! Pot să mor fără regrete!

Yi Yang își plecă capul și continuă să plângă.

– Eu… eu… nu am avut curajul să-ți spun, bunico…

Marea Doamnă o privea ca pe o comoară.

– Nu este vina ta! Este vina mea! Din cauza sănătății mele nu am grăbit nunta. Nu-ți face griji, voi cere imediat bătrânilor clanului să pregătească nunta.

Servitoarele începură să o felicite. Xiao Yao se uită la Jing.

Fața lui era albă ca varul, iar expresia îi era plină de disperare și durere.

Xiao Yao zâmbi.

La început avusese o mică speranță că acel copil nu avea nimic de-a face cu Jing. Toți se adunară în jurul patului, așa că Xiao Yao se întoarse și ieși din încăpere.

Singurul care observă plecarea ei fu Jing. Părea că voia să spună ceva, dar niciun cuvânt nu-i ieși de pe buze.

Miao Pu și Shan Hu o văzură pe Xiao Yao ieșind cu un zâmbet pe chip, de parcă ar fi fost într-o dispoziție bună.

Miao Pu întrebă veselă:

– Prințesă, s-a întâmplat ceva bun?

Xiao Yao răspunse simplu:

– Ne întoarcem pe Muntele Sheng Nong.

– Da!

Cele trei se urcară într-o trăsură de nori și porniră spre Muntele Sheng Nong.

Pe drum, Miao Pu întrebă:

– Prințesă, am auzit multă agitație în camera Marii Doamne. Ce s-a întâmplat?

Xiao Yao zâmbi, de parcă nu ar fi auzit.

Miao Pu întrebă din nou:

– Prințesă?

Xiao Yao se uită la ea și zâmbi.

– Ce este?

Miao Pu clătină din cap.

– Nimic… Prințesă, ești… bine?

Xiao Yao râse.

– Eu? Sunt foarte bine!

Shan Hu și Miao Pu aveau impresia că Xiao Yao părea într-adevăr bine… dar felul acela ciudat de fericire le lăsa un sentiment greu de explicat.