Dorința eternă a inimii- Romanul Capitolul 24 – Partea a 2-a

Dragostea și ura sunt de nedespărțit

Partea a 2-a

 

În mod ciudat, o lună mai târziu, Xing Shen veni din nou la Xiao Yao.

– Arcul tău pentru ucis oameni este aproape gata.

Xiao Yao rămase surprinsă.

– Așa repede?

– Nu e repede. Arcul fusese comandat de altcineva și este forjat de treizeci și cinci de ani. Dar persoana aceea s-a răzgândit și nu îl mai vrea. Mi s-a părut potrivit pentru tine, așa că am decis să ți-l dau.

– Așa deci. Sunt norocoasă!

Xing Shen dădu din cap.

– Norocul tău nu e unul obișnuit. Nu ai idee din ce materiale este făcut arcul acesta. Cele mai rare lucruri din întregul ținut sălbatic: oase de sirenă, rubin din pește monstru, bambus din adâncurile mării, sânge de scoică demon, nisip stelar din ceruri, piatra lunii care adună esența luminii lunare…

Pe măsură ce vorbea, admirația din vocea ei creștea dar Xiao Yao nu înțelegea aproape nimic.

Xing Shen își dădu seama și explică simplu:

– Pe scurt, sunt cele mai rare și prețioase materiale din lume. Chiar și Majestatea Sa ar avea mari dificultăți să le adune pe toate. Nu înțeleg cum a reușit tipul acela să strângă totul pentru arcul acesta!

Xiao Yao încuviință.

– Și totuși nu îl mai vrea?

Xing Shen încruntă sprâncenele.

– Dacă spune că nu îl vrea, atunci nu îl vrea! Ce motiv ar putea avea? Nu pentru că eu nu l-aș fi făcut perfect!

– Te cred.

Xing Shen zâmbi.

– O armă atât de extraordinară… mai degrabă aș distruge-o decât să o dau oricui. Dar tu nu ești chiar rea, așa că am decis să ți-o dau.

Xiao Yao întrebă:

– Pot întreba cine a comandat-o?

– Nu știu nici eu. Știu doar că are legătură cu clanul Gui Fang. De fiecare dată când ne întâlneam purta o robă neagră largă și o pălărie care îi acoperea complet capul. Era învelit din cap până în picioare.

– Și de unde știi că era din clanul Gui Fang?

– Avea un sigiliu al liderului clanului. Familia Jin Tian le este îndatorată, așa că liderul clanului mi-a cerut să forjez arma. La început nu am vrut, dar când am auzit cererea…

Ea râse ușor.

– Voia un arc care să permită cuiva cu puteri slabe să ucidă pe cineva cu puteri mari. Nu mai auzisem niciodată așa ceva, așa că am acceptat provocarea.

Xing Shen se opri, scărpinându-se în cap.

– Dacă nu aș ști că este imposibil să te cunoască, aș spune că a comandat arcul special pentru tine. Ești sigură că nu îl cunoști?

Xiao Yao se gândi la sigiliul clanului Gui Fang. Singura persoană pe care o știa legată de acel clan era Zhuan Xu.

Dar râse.

– Nu poate fi cineva pe care îl cunosc. Dacă cineva ar face un arc pentru mine, mi-ar spune. Nu l-aș refuza.

Xing Shen dădu din cap.

– Materialele sunt incredibile și mi-au luat treizeci și cinci de ani să îl forjez. Este cea mai bună lucrare a mea de până acum. Dar…

Xiao Yao zâmbea până când auzi acel „dar”.

– Dar ce?

– Arcul trebuie să își recunoască stăpânul.

– Multe arme au nevoie de asta.

– Acest arc e mai greu de îmblânzit decât cel mai sălbatic armăsar din lume. Cerințele lui sunt speciale. Dar tu ești prințesă — probabil Majestatea Sa poate rezolva problema.

– Cum?

Xing Shen chicoti.

– Are nevoie de sângele Regelui Mărilor, demonul cu nouă capete. Și trebuie să fie sânge recoltat într-o noapte cu lună plină.

Apoi râse.

– Singurul demon cu nouă capete despre care am auzit vreodată este Xiang Liu, cel cu nouă vieți. Se spune că este dificil de abordat… dar tu ești prințesă! Tatăl tău este Marele Împărat! Veți găsi o soluție.

Ochii lui Xiao Yao rămăseseră pierduți și nu putu vorbi mult timp.

Xing Shen continuă, amuzată.

– Și metoda de recunoaștere a stăpânului este și mai ciudată.

– Cum anume?

– Sângele demonului cu nouă capete nu este pentru arc. Proprietarul trebuie să îl bea… apoi să își folosească propriul sânge pentru a hrăni arma.

Xiao Yao o privi fără expresie.

– Nu e de mirare că nimeni nu vrea acest arc.

Xing Shen râse sec.

– Nu ai ce face. Cu atâtea comori rare în el, doar sângele demonului cu nouă capete îl poate supune complet.

Xiao Yao zâmbi ușor, fără să spună nimic.

Xing Shen nu știa că Xiang Liu își antrenase corpul cu otrăvuri — sângele lui nu putea fi băut. Poate că acel misterios comanditar știa asta, de aceea renunțase.

Xing Shen spuse:

– Prințesă, acest arc este cu adevărat unic. Îți garantez că nu vei regreta.

– Când poate avea loc ritualul?

– În orice noapte cu lună plină.

– Atunci în noaptea cu lună plină de peste două zile.

Xing Shen o privi cu ochii mari.

– Adică luna aceasta?

– Da.

– Demonul cu nouă capete?

– Ai spus că sunt prințesă. Tatăl meu este Marele Împărat.

Xing Shen izbucni în râs.

– Bine! Mă pregătesc imediat. Ne vedem peste două zile în Canionul Jin Tian.

În noaptea cu lună plină, Xiao Yao ajunse în Canionul Jin Tian și un slujitor o conduse în cercul spiritual pregătit de Xing Shen.

Nu departe se afla o cascadă uriașă. Apa fusese adusă special din Valea Sacră Yang, folosită doar pentru forjarea armelor iar în dreapta cascadei ardea un vulcan etern. Dacă nu ar fi emanat căldură, ar fi părut o imensă bijuterie roșie.

Xing Shen arăta la fel de neglijentă ca întotdeauna — haine simple și părul prins în două cozi dezordonate — dar acum purta o robă ceremonială albă imaculată iar expresia ei era solemnă.

– Ești pregătită?

– Da.

Xing Shen privi luna plină de pe cer și începu să recite incantațiile.

La început vocea ei era calmă, dar ritmul deveni tot mai rapid, focul vulcanului începu să fiarbă, iar cerul se coloră treptat într-un roșu aprins.

La ultimul vers al incantației, vulcanul erupse violent și scântei izbucniră în aer ca niște flăcări dansatoare.

Din foc țâșni o lumină albă care tăie cerul roșu — ca o pasăre eliberată dintr-o colivie.

Xing Shen își strânse mâinile în semn de incantație, încercând să controleze arma, dar lumina albă nu o asculta.

Dansă liberă pe cer.

Fața lui Xing Shen deveni palidă și transpirația îi curgea pe tâmple.

Își mușcă vârful limbii și scuipă sânge pentru a-și întări magia. Abia atunci lumina coborî, de parcă ar fi acceptat cu reticență chemarea.

Pe măsură ce încetini, Xiao Yao văzu clar arma: un arc argintiu, fără niciun ornament. Era atât de frumos încât nu își putea lua ochii de la el.

Xiao Yao făcu un pas înainte și întinse mâna spre cer iar arcul coborî lin și se așeză pe brațul ei, ca o semilună de argint.

În clipa următoare, lama lui începu să-i taie pielea.

O tăietură. Apoi încă una. Și încă una.

Fiecare era adâncă, până la os și durerea era teribilă.

Arcul părea să o întrebe, prin sânge și carne: ,,Ce drept ai tu să mă stăpânești?”

Dacă Xiao Yao nu ar fi putut răspunde, arma i-ar fi distrus trupul.

Dar arcul îi gustă sângele și se liniști. Se supuse.

Xiao Yao șopti:

– Strânge-te.

Arcul de argint se transformă într-o rază de lumină și intră în brațul ei.

Pe piele rămase doar o urmă — un arc în formă de semilună, ca un tatuaj strălucitor.

Xing Shen căzu pe pământ, epuizată.

– Acum înțelegi de ce am spus că este nevoie de sângele demonului cu nouă capete.

Xiao Yao răspunse liniștită:

– Mulțumesc.

Xing Shen înghiți câteva pastile și își șterse transpirația.

– Nu trebuie să-mi mulțumești. A fost doar noroc și destin. Arcul acesta era menit să fie al tău.

Apoi zâmbi șiret.

– Dar data viitoare când voi cere ceva de la Majestatea Sa, nu mă voi reține!

Xiao Yao își aplică medicamente pe răni.

– Vrei să verific ce comori a ascuns tatăl meu?

Xing Shen clătină din cap.

– Știu deja ce vreau.

După ce își reveni puțin, o conduse spre ieșire.

– Puterea ta este mică. Poți trage doar trei săgeți pe zi. Folosește-le cu grijă.

Xiao Yao zâmbi sincer.

– Pentru cineva aproape inutil, de trei ori pe zi este mai mult decât suficient.

Xing Shen privi bătăturile groase de pe mâinile ei și oftă.

– Nu eu merit mulțumiri, tu ai smuls acest arc chiar din mâinile cerului.

Nu-i venea să creadă că o prințesă putea fi atât de dură cu ea însăși.

Xiao Yao rămase pe Muntele celor Cinci Zei aproape trei luni.

Calculă că pastilele Marii Doamne erau pe sfârșite și trebuia să se întoarcă așa că se duse să-și ia rămas bun de la tatăl ei.

Nu o văzuse prea des pe Ah Nian. Uneori mâncau împreună cu Marele Împărat, dar aproape că nu vorbeau.

Când auzi că Xiao Yao urma să plece, Ah Nian veni la ea.

– Pleci mâine spre Muntele Sheng Nong?

– Da.

– Am auzit că Zhuan Xu Gege este din nou bine și nu mai umblă cu oameni dubioși.

– Da.

– Tata a spus că atunci doar se prefăcea.

– Așa este.

Ah Nian o privi furioasă.

– De ce nu mi-ai spus atunci? De ce m-ai lăsat să-l înțeleg greșit pe Zhuan Xu gege?

– Nici Zhuan Xu nu mi-a spus atunci. Știam exact cât știai și tu. Ce aș fi putut să-ți spun? Ai fi acceptat doar concluzia mea?

Când auzi că nici Xiao Yao nu știa adevărul, Ah Nian se liniști puțin, apoi întrebă ezitant:

– Eu… vreau să merg cu tine pe Muntele Sheng Nong. Pot?

Ah Nian se coborâse atât de mult pentru Zhuan Xu încât Xiao Yao suspină.

– Am auzit că tata îți caută un soț. Nu există nimeni în Gao Xing care să-ți placă?

Fața lui Ah Nian se înroși.

– Nimeni nu se poate compara cu Zhuan Xu gege.

Xiao Yao oftă din nou și bătu locul de lângă ea.

– Surioară, vino aici.

Ah Nian se așeză ascultătoare.

– Ești sora mea mai mică, de aceea nu vreau să-l iubești pe Zhuan Xu.

Ah Nian nu izbucni furioasă, ci rămase tăcută.

Xiao Yao continuă:

– Îți spun sincer. Atunci Zhuan Xu se prefăcea, dar este adevărat că are multe femei în jurul lui. Eu știu deja trei, iar cele despre care nu știu sigur există și ele.

Ah Nian vorbi încet.

– Am auzit și eu ceva… Are două servitoare foarte frumoase care vor deveni concubinele lui.

Xiao Yao clătină din cap.

– Nu doar ele. Mai târziu, dacă o femeie îl place sau îi poate fi de folos și el nu o detestă, o va accepta.

Apoi zâmbi amar.

– De fapt, greșesc. Chiar dacă o detestă, dar îi este utilă… tot o va accepta.

Ah Nian o privi nedumerită așa că Xiao Yao explică:

– Când tatăl nostru a refuzat să ia o împărăteasă din unul dintre cele patru triburi Gao Xing, aproape nimeni nu a fost mulțumit. Dacă ar fi făcut-o, rebeliunea celor Cinci Prinți nu s-ar fi întâmplat. Au murit foarte mulți oameni atunci. Zhuan Xu nu ar face aceeași alegere. Uneori, acceptarea unei femei poate preveni un război, deci ce crezi că va alege el în viitor?

Ah Nian rămase fără cuvinte iar Xiao Yao suspină.

– Eu nu îl plac pe Zhuan Xu în felul acesta. Dar după ce am trăit sute de ani printre oameni obișnuiți, înțeleg decizia lui. Unul suferă, iar lumea devine mai bună.

Ochii lui Ah Nian se umplură de tristețe și Xiao Yao spuse blând:

– Surioară, nu vreau să-l iubești pe Zhuan Xu. Lasă-l pe tata să-ți aleagă un soț și uită-l.

Lacrimile lui Ah Nian începură să curgă.

– Vreau să-l uit! Dar îl cunosc din ziua în care m-am născut. Mama mea este surdă și mută, iar tata era mereu ocupat.  Am vorbit târziu și toți credeau că și eu sunt surdă și mută, dar el nu și-a pierdut niciodată răbdarea cu mine. M-a învățat mereu să-l numesc gege. Imita sunete de păsări doar ca să mă facă să vorbesc. Când oamenii râdeau de mama mea, eu plângeam ascunsă… iar el mă învăța să ripostez. Chiar și când a plecat de acasă, îmi trimitea în fiecare an cadouri. În toate amintirile mele există doar el, cum vrei să-l uit? Cum pot găsi acum un bărbat care să mă cunoască atât de bine? Chiar dacă Zhuan Xu îmi oferă doar o zecime din el… este mai mult decât ar oferi alt bărbat dându-mi tot.

Xiao Yao simți milă și furie.

–  De ce nu poți fi mai dură cu tine însăți? Este doar un bărbat!

Ah Nian plânse:

– Nu sunt ca tine și ca tata! Nu pot să-mi tai inima și apoi să zâmbesc. Dacă l-aș pierde pe Zhuan Xu, nu aș mai fi fericită niciodată. Aș prefera să mor.

Xiao Yao rămase tăcută mult timp.

*****

Decizia Marelui Împărat

În cele din urmă, Xiao Yao se duse să vorbească cu tatăl ei. Îl găsi lângă copacul sacru din apropierea reședinței.

–  Tată, știai că voi veni?

– Ah Nian vrea să meargă cu tine pe Muntele Sheng Nong?

– Da.

Marele Împărat privi cerul plin de stele.

– Xiao Yao… ar trebui să o las să plece?

– În patruzeci de ani ai încercat totul. Dacă o oprești, nu te va asculta. Dacă vrei cu adevărat să o oprești, o poți forța să se mărite cu altcineva, dar poți face asta?

Marele Împărat tăcu mult timp.

– Nu vreau ca fiicele mele să trăiască aceeași durere ca mama voastră. Nu voi folosi căsătoria voastră pentru politică. Vă voi lăsa să fiți cu omul pe care îl iubiți.

Ochii lui Xiao Yao se umeziră.

– Tată… nici dacă îi alegi un soț nu poți garanta că o va iubi toată viața. Nu poți garanta că nu va iubi altă femeie.

Marele Împărat spuse rigid:

– Nu pot garanta inima lui, dar pot garanta caracterul.

Xiao Yao râse.

– Cu cât încerci mai mult să controlezi, cu atât oamenii vor ascunde mai mult.

– Ah Nian știe cine este bun cu ea.

– Preferă o parte din Zhuan Xu decât totul de la alt bărbat.

În cele din urmă Marele Împărat spuse:

– Du-o pe Ah Nian pe Muntele Sheng Nong.

Xiao Yao se ridică pe vârfuri și îi netezi fruntea.

– Nu-ți face griji. Cine ar trebui să se îngrijoreze acum nu ești tu… ci Zhuan Xu.

Marele Împărat zâmbi amar.

– Tu… îți ascunzi mereu propriile griji.

Xiao Yao răspunse liniștit:

– Eu sunt diferită de Ah Nian, voi fi bine.

În zori, Xiao Yao și Ah Nian plecară spre Muntele Sheng Nong.

Spiritul năzdrăvan al lui Xiao Yao ieși imediat la suprafață. Le ordonă tuturor să nu-i spună lui Zhuan Xu că vine, așa că nici măcar Miao Pu nu știa că Ah Nian îi însoțea până când plecară efectiv.

Când ajunseră, era deja amurg. Cu câteva zile înainte căzuse o ninsoare proaspătă și întregul Palat Zhi Jin era acoperit cu zăpadă strălucitoare.

Când auzi că trăsura de nori a lui Xiao Yao se apropia, Zhuan Xu ieși grăbit afară cu o mantie de hermină în brațe. Se temea că Xiao Yao era îmbrăcată prea subțire pentru iarna din Câmpiile Centrale.

Când trăsura coborî încet, Zhuan Xu alergă spre ea.

Ușa se deschise și din ea săriră două fete la fel de frumoase, strigând în același timp:

– Gege!

Zhuan Xu încremeni. Nu știa pe care dintre ele să pună mantia.

Xiao Yao râse și traversă în fugă curtea acoperită de zăpadă. Xiao Xiao îi aduse o altă mantie, iar Xiao Yao se înfășură comod în ea înainte să se uite afară.

Între timp, Zhuan Xu îi puse mantia lui Ah Nian.

– Știi că în Câmpiile Centrale este iarnă grea. De ce nu te-ai îmbrăcat mai gros?

Ochii lui Ah Nian erau ușor roșii.

– Gege, am plecat fără să-mi iau rămas bun pentru că te-am înțeles greșit. Nu ești supărat pe mine?

Zhuan Xu zâmbi și îi ciupi ușor nasul.

– Dacă m-aș supăra pe tine pentru asta, m-ai fi făcut deja să mor de furie de mult. Intră repede, este frig afară.

Zhuan Xu o conduse pe Ah Nian înăuntru și continuă:

– Prunii de pe vârful muntelui au înflorit toți. Te voi duce să-i vezi. Sunt mai frumoși decât prunii pe care i-am plantat pentru tine în Orașul Qing Shui.

Ah Nian zâmbi fericită.

– Gege mi-a trimis o vază cu flori de prun, parcă desenată de tine. Era o floare de pe acest munte?

– Ai ghicit. Am văzut-o într-o zi și mi-am amintit că îți plac prunii, așa că am pictat-o și am făcut vaza.

Ah Nian strălucea de fericire.

– M-am gândit că nu vei veni curând în Gao Xing, așa că am dezgropat vinul pe care l-am îngropat în pădurea de bambus și l-am adus aici.

În Gao Xing, Ah Nian părea adesea palidă și melancolică, dar acum era ca o floare după ploaie — plină de viață.

Xiao Yao privi scena și se gândi că, indiferent ce se va întâmpla în viitor, Ah Nian era fericită acum.

Poate acesta era motivul pentru care refuza să renunțe.

*****

După cină

După cină, Xiao Yao se ridică și spuse.

– Sunt obosită. Mă retrag.

Era doar o scuză. Voia să-i lase pe Zhuan Xu și Ah Nian singuri fiindcă nu se mai văzuseră de peste patruzeci de ani.

Xiao Yao făcu baie și Shan Hu îi usca părul când Xiao Xiao intră cu un ulcior de vin.

– Acesta este vinul adus de A Doua Prințesă. Alteța Sa mi-a spus să-l aduc Prințesei.

Xiao Yao râse.

– Este vinul pe care gege l-a făcut acum mulți ani? Pune-l acolo. Îl voi bea mai târziu.

Se sprijini de pernă și începu să bea încet, suspinând ușor.

Deodată, o voce veni din spatele perdelei.

– Pentru cine suspini? Pentru cine îți faci griji?

Zhuan Xu dădu la o parte perdeaua și intră.

Xiao Yao îl privi.

– Unde este Ah Nian?

– A băut prea mult și a leșinat. Hai Tang a dus-o să se odihnească.

Xiao Yao zâmbi.

– Ce este? Vrei să mai bem împreună?

Zhuan Xu se așeză lângă ea și luă ulciorul.

– Sigur.

Turnă vinul în două cupe și tăcură o vreme, privind zăpada de afară.

Xiao Yao vorbi prima.

– Ah Nian te iubește foarte mult.

Zhuan Xu nu răspunse imediat. După o clipă spuse liniștit:

– Știu.

Xiao Yao îl privi.

– Atunci ce ai de gând să faci?

Zhuan Xu ridică cupa de vin și o privi.

– Xiao Yao, lumea este prea mare și prea complicată. Uneori oamenii nu pot face ce își doresc.

Xiao Yao zâmbi amar.

– Asta ai spus mereu. Tu alegi lumea. Eu aleg oamenii.

Zhuan Xu o privi lung.

– Și dacă lumea și oamenii intră în conflict?

Xiao Yao răspunse fără ezitare:

– Atunci eu aleg oamenii.

Zhuan Xu oftă ușor.

– De aceea ești diferită de mine.

Tăcură din nou, apoi Xiao Yao ridică ulciorul.

– Hai să bem.

– Pentru ce?

Xiao Yao zâmbi.

– Pentru că încă suntem împreună în această lume.

Zhuan Xu ciocni cupa de a ei.

– Pentru asta merită să bem.

Afara, zăpada cădea liniștit peste Palatul Zhi Jin, iar în camera luminată slab, două suflete vechi stăteau împreună, între trecut și viitor.