Dorința eternă a inimii- Capitolul 26 – Partea a 2-a

Vântul care se întoarce aduce urări de bine

Partea a 2-a

 

Când ajunse la Curtea Zhi Jin, era deja noapte. Intră în grabă și îi găsi pe Zhuan Xu, Shu Hui și Ah Nian la masă. Shu Hui se ridică imediat, dar Zhuan Xu nici nu o privi.

Xiao Yao zâmbi cald.

– Cumnată, te rog… nu e nevoie de formalități.

Ah Nian își aruncă bețișoarele și plecă în grabă iar Xiao Yao oftă ușor.

– Mănânc cu ea.

O ajunse din urmă pe Ah Nian care plângea.

– Unde ai fost? Miroși a ocean… nu te apropia.

Xiao Yao zâmbi amar.

– Nici când e tristă nu uită să fie răsfățată…

În cameră, Xiao Yao o privi atent.

– Tu vezi totul în alb și negru… îți place sau nu.

Ah Nian izbucni:

– Cum pot fi ca Xing Yue?

– O invidiezi?

Ea ezită, apoi dădu din cap.

– Cred că Gege ar prefera pe cineva ca ea.

Xiao Yao o privi cu blândețe.

– Nu trebuie să fii ca ea.

– Dar dacă nu mă mai place?

Xiao Yao zâmbi.

– Te-a văzut crescând. Te va prețui mereu.

Ah Nian își mușcă buza.

– Dar…

Xiao Yao o întrerupse:

– Controlează-ți doar temperamentul. Nu-ți descărca furia pe alte femei.

– Nu-l pot urî…spuse ea cu ochii roșii.

– Atunci nu-l face să sufere.

Ah Nian încuviință.

– Voi încerca.

Xiao Yao o privi serios.

– Ești sigură că asta vrei?

– Da.

Xiao Yao oftă încet.

– Atunci ignoră-le pe celelalte. Bucură-te doar de timpul pe care ți-l oferă.

Ah Nian șopti:

– Și dacă mă uită?

Xiao Yao râse ușor. Gândul că Zhuan Xu ar putea fi vrăjit de o femeie i se părea… aproape imposibil.

Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

Ah Nian nu înțelese pe deplin și o privi nedumerită pe Xiao Yao. Văzând asta, Xiao Yao își schimbă tonul, devenind mai serioasă, mai fermă decât de obicei.

– Zhuan Xu nu te va uita niciodată pentru o altă femeie. Dar dacă alegi să rămâi lângă el și nu poți accepta asta, dacă îți pierzi mereu cumpătul… atunci el se va îndepărta de tine.

Cuvintele acestea o loviră direct. Ah Nian rămase tăcută o clipă, gândindu-se, apoi ridică ușor capul.

– Jiejie… ai încredere în mine. Din moment ce aceasta este alegerea mea, nu-mi voi mai pierde firea.

Xiao Yao o privi atent.

– Atunci… mă crezi?

Ah Nian dădu din cap fără ezitare.

– Tu ești persoana cea mai apropiată de Gege. Eu cred tot ce spui.

Pe vremuri, apropierea dintre Xiao Yao și Zhuan Xu o făcuse să se simtă neliniștită, chiar geloasă și de aceea își revărsase nervii asupra ei. Dar, odată ce alte femei apăruseră în jurul lui Zhuan Xu, resentimentele ei față de Xiao Yao se estompaseră, iar în locul lor revenise amintirea tuturor lucrurilor bune pe care aceasta le făcuse pentru ea.

Xiao Yao îi prinse obrajii cu blândețe și îi ciupi ușor.

– Nu încerca să devii ca Xing Yue. Nici dacă ai vrea, nu ai reuși. Fii doar Ah Nian… dar una care își poate controla temperamentul. Restul, lasă-l în grija mea și a tatălui tău.

Nasul lui Ah Nian i se înroși ușor, iar vocea i se înmuie.

– Sunt chiar atât de nepricepută… încât trebuie să aveți mereu grijă de mine?

Xiao Yao zâmbi.

– Prea multă inteligență aduce conflicte. Uneori, e mai bine să fii puțin naivă… ca să-ți păstrezi fericirea.

Ah Nian zâmbi la rândul ei.

– Atunci… înseamnă că sunt norocoasă? Pot rămâne așa?

Xiao Yao dădu din cap, râzând ușor.

– Prostănaco… du-te și mănâncă.

Zhuan Xu o ignoră pe Xiao Yao timp de zece zile. Iar Xiao Yao, încăpățânată, refuză să admită că ar fi greșit cu ceva. Se învârtea pe lângă el zâmbind, iar dacă el o ignora, ea continua să zâmbească și pleca de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

În cele din urmă, după zece zile, Zhuan Xu cedă primul. Când Xiao Yao trecu pe lângă el cu același zâmbet, el izbucni, vizibil iritat:

– Dacă tot nu ai nimic de făcut, du-o pe Ah Nian în oraș! Nu mai sta pe aici să mă scoți din minți!

Xiao Yao se strâmbă către Shu Hui, apoi se așeză lângă Zhuan Xu, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

– O voi duce pe Ah Nian la Xing Yue. Se tot plânge că nu mai petrec timp cu ea. Poate rămânem câteva zile.

Zhuan Xu nici nu o privi.

– Du-te.

Xiao Yao se întoarse spre Shu Hui.

– Vrei să vii și tu, cumnată?

Shu Hui aruncă o privire spre Zhuan Xu și roși ușor.

– Nu acum… data viitoare voi merge.

Xiao Yao o luă pe Ah Nian și plecară la Xing Yue, care le primi cu bucurie și le invită să rămână. Credea că Xiao Yao va refuza din cauza lui Ah Nian, dar spre surprinderea ei, aceasta acceptă imediat.

Ah Nian înțelese că Xiao Yao făcea asta pentru ea și decise să încerce cu adevărat să-și schimbe firea. Încercă să o trateze pe Xing Yue natural, fără să o mai vadă ca pe o rivală.

La început, reacțiile ei erau rigide, iar chipul îi rămânea impasibil. Uneori, Xing Yue o provoca intenționat, povestind cu entuziasm despre interacțiunile ei cu Zhuan Xu. De câteva ori, Ah Nian era pe punctul de a exploda, dar de fiecare dată când ridica privirea și o vedea pe Xiao Yao zâmbind leneș în colț, își mușca buza și se abținea.

Treptat, lucrurile se schimbară. După prima dată, veni a doua, apoi a treia, iar la a patra deveni deja mai ușor. Răbdarea și stăpânirea de sine deveniseră un obicei.

Când, în sfârșit, începu să asculte cu adevărat, Ah Nian realiză ceva: Zhuan Xu pe care îl vedea Xing Yue nu era același Zhuan Xu pe care îl cunoștea ea.

Un sentiment ciudat de superioritate îi încolți în suflet. Începu să înțeleagă ce îi spusese Xiao Yao. Oricâte femei ar fi avut Zhuan Xu în jurul lui, niciuna nu avea să-l cunoască cu adevărat. Ea era diferită. Ea era unică.

Pe măsură ce devenea mai calmă, Xing Yue continua să vorbească despre Zhuan Xu, iar Ah Nian simțea impulsul de a riposta, de a spune cât de bine o trata pe ea. Dar de fiecare dată când era pe punctul de a vorbi, privirea leneșă a lui Xiao Yao o făcea să se oprească.

După un timp, Ah Nian deveni iritată de ea însăși. De când ajunsese să se teamă nu doar de tatăl ei și de Zhuan Xu, ci și de Xiao Yao?

După ce Xing Yue plecă, Ah Nian o întrebă direct:

– De ce te-ai uitat așa la mine? Dacă ea poate vorbi despre asta, de ce nu pot și eu?

Xiao Yao răspunse relaxat:

– Vinul este mai bun imediat ce este făcut… sau după ce a fost păstrat o vreme?

Ah Nian răspunse fără să stea pe gânduri:

– Evident, după ce este păstrat! Cu cât stă mai mult, cu atât devine mai bun.

Xiao Yao zâmbi ușor.

– Atunci ai deja răspunsul.

Ah Nian tăcu, reflectând. În cele din urmă înțelese. Lucrurile mărunte pe care le trăise alături de Zhuan Xu nu erau pentru a fi etalate. Și, mai ales, de ce ar împărți cu alții ceea ce era doar al ei?

Xiao Yao văzu că înțelesese și oftă ușor.

– În lumea asta, până și Cerul invidiază lucrurile bune. Fericirea este mai bine păstrată pentru tine. Dacă o expui prea mult… s-ar putea să-ți fie luată.

Ah Nian își aminti o vorbă a tatălui ei și dădu încet din cap.

– Am înțeles.

Xiao Yao și Ah Nian rămaseră la reședința lui Zhu Rong timp de două luni, iar când plecară, relația dintre Xing Yue și Ah Nian se schimbase complet. Ajunseseră să vorbească firesc, chiar prietenos, ceea ce Xing Yue însăși nu putea să creadă. Era aceasta aceeași prințesă care izbucnea din orice? Oricât ar fi încercat să o provoace, Ah Nian rămânea calmă, iar în privirea ei apărea uneori o umbră de veselie, ca și cum ar fi ascuns un mic secret plăcut. Într-un fel subtil, începea să semene cu Xiao Yao.

Întoarse la Palatul Zhi Jin, Ah Nian se purtă chiar mai bine cu Shu Hui decât înainte. În ochii ei, singura rivală demnă era Xing Yue, așa că nu mai acorda atenție nimănui altcuiva.

Zhuan Xu rămase uimit și o întrebă pe Xiao Yao:

– Cum ai reușit?

Xiao Yao ridică din umeri.

– Nu eu… ea. O femeie… oftă ușor.

– …își poate da viața pentru bărbatul ei. Ce altceva nu ar putea face?

Zhuan Xu înțelese sensul ascuns din cuvintele ei, dar alese să nu insiste și schimbă subiectul:

– Nu mai ai nicio legătură cu Jing. Feng Long m-a întrebat dacă ai lua în considerare o altă căsătorie.

Xiao Yao rămase pentru o clipă fără reacție.

– Ce? Apoi clătină ușor din cap.

– Chiar dacă Jing s-a căsătorit… nu sunt pregătită să mă gândesc la altcineva.

Zhuan Xu tăcu o clipă, apoi spuse, cu o umbră de amărăciune:

– Tu l-ai tratat diferit… dar el nu ți-a rămas fidel. Va regreta într-o zi.

Xiao Yao își coborî privirea.

– Și la ce mi-ar folosi regretul lui? Dacă nu putem fi împreună… mai bine să lăsăm totul în urmă și să ne vedem fiecare de drumul lui.

Zhuan Xu o privi atent.

– Încă nu l-ai uitat?

Xiao Yao ar fi vrut să spună că da. Dar nu putea să se mintă.

Din clipa în care îl pierduse pe Jing, nu mai dormise niciodată liniștită.

Îi era dor de el — un dor atât de profund încât nici ea nu și-l imaginase vreodată. Crezuse că își controlează perfect sentimentele, că poate accepta orice cu demnitate, dar realitatea o dărâmase.

Ziua putea să se stăpânească: nu se înfuria, nu izbucnea, nu îl căuta, nu lăsa nimic să se vadă. Își trăia viața ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.

Dar noaptea… nu-și putea controla dorul.

Uneori visa că Jing o sărută — dulce, ca roua dimineții. Dar când se trezea, gustul devenea amar și nici măcar mierea nu mai putea alunga acea amărăciune.

Nu voia să-și amintească. Ar fi preferat să nu mai deschidă ochii niciodată, să rămână în acele amintiri în care totul era încă viu, cald… real.

Dar realitatea era alta. El nu mai făcea parte din viața ei, iar durerea aceea o făcea, uneori, să-și dorească să nu se mai trezească niciodată.

Xiao Yao vorbi încet:

– Credeam că pot controla totul… dar sentimentele nu pot fi controlate.

Zhuan Xu îi atinse ușor spatele și oftă.

– Hai să bem.

Ea ridică privirea, cu o umbră de oboseală.

– Da.

Zhuan Xu porunci să se aducă vin tare. Xiao Yao bău primul bol dintr-o singură înghițitură, iar el îl umplu imediat din nou.

După câteva pahare, ea începu să se amețească și spuse brusc:

– Alege-mi tu un bărbat.

Zhuan Xu o privi.

– Ce fel de bărbat?

Xiao Yao râse ușor.

– Un partener de viață. Să-mi alunge singurătatea. Atât. Dar… se opri, iar vocea i se întări,

– Nu are voie să aibă altă femeie. Altfel… îl castrez.

Zhuan Xu rămase tăcut, turnând vin fără să-și dea seama că paharul se umplea prea mult.

Xiao Yao râse.

– Te-am speriat? Dar vorbesc serios.

El făcu un gest scurt, iar vinul vărsat dispăru.

Xiao Yao ridică din nou bolul.

– Poate bunicul avea dreptate… dragostea nu poate fi forțată. Dacă alegi pe cine trebuie… nu e greu să îmbătrânești liniștit alături de el. Eu nu mai am încredere în alegerea mea… așa că alege tu pentru mine.

Zhuan Xu răspunse încet:

– Bine. Dacă asta vrei… voi alege eu. Și dacă nu se ridică la nivelul așteptărilor tale… nu va mai apuca să-ți faci tu dreptate.

Xiao Yao izbucni în râs și, amețită, se prăbuși pe genunchii lui.

– Gege… tu ești cel mai de încredere.

Zhuan Xu o ținu cu un braț, dar zâmbetul de pe chipul lui era încărcat de o tristețe greu de ascuns.

 

Un an mai târziu, Fang Feng Yi Yang născu un băiat, iar bătrâna doamnă îi dădu numele Zhen.

După ce îl văzu pe Jing preluând conducerea clanului și pe Hou renunțând la orice rivalitate, iar apoi își văzu strănepotul născut, bătrâna doamnă, care îndurase o viață plină de pierderi și lupte, plecă liniștită din această lume, cu un zâmbet pe chip.

Clanul Tu Shan decretă doliu timp de o lună — o onoare rară, oferită pentru prima dată cuiva care nu fusese conducător.

Zhuan Xu nu-i spuse lui Xiao Yao despre moartea ei ci află întâmplător, când vizită un magazin al clanului.

Întoarsă la Muntele Sheng Nong, Xiao Yao era încă tulburată când Miao Pu îi spuse că Se Mai Er o aștepta.

Xiao Yao coborî să o întâlnească.

Se Mai Er îngenunche imediat, dar Xiao Yao o ridică.

– Care sunt planurile tale?

– Bătrâna doamnă mi-a permis să mă întorc acasă… am venit să-mi iau rămas-bun.

Xiao Yao zâmbi ușor.

– Atunci ia și câteva daruri.

– Nu e nevoie.

– Ai plecat tânără și te întorci acum… nu poți merge cu mâinile goale.

Se Mai Er ezită.

– Conducătorul clanului mi-a dat deja multe.

Privirea lui Xiao Yao se întunecă pentru o clipă, dar zâmbi din nou.

– Acelea sunt ale lui. Acestea sunt ale mele.

Apoi, după o ezitare, întrebă:

– Cum este… acum?

Se Mai Er răspunse încet:

– Nu pare bine. În trecut era deschis și sociabil… dar în ultimii ani nu l-am mai văzut zâmbind, decât lângă bătrâna doamnă.

Xiao Yao nu spuse nimic așa că Se Mai Er schimbă subiectul:

– La trei zile după moartea ei… a murit și soția lui Hou, Lan Mu.

Xiao Yao își aminti vag de acea femeie fragilă.

– Cum e posibil? Nu părea bolnavă…

Se Mai Er răspunse încet, cu o urmă de regret în voce:

– Se spune că stăpânul Hou avea o femeie pe ascuns. Probabil ea a spus ceva… iar el a lovit-o de câteva ori. Apoi și-a luat viața cu otravă. Se zvonește că, înainte să moară, voia să ajungă la conducătorul clanului… ca să-i facă dreptate.

Xiao Yao își coborî privirea.

– A fost o femeie nefericită.

Se Mai Er oftă.

– Cel mai mare blestem pentru o femeie este să-și dăruiască inima bărbatului greșit.

Xiao Yao rămase tăcută, privind ceșcuța de ceai din mâinile ei, ca și cum în adâncul ei ar fi găsit răspunsuri pe care nu voia să le rostească.

După o clipă, Se Mai Er aruncă o privire în jur, asigurându-se că nu era nimeni în apropiere, apoi coborî vocea:

– Despre insecta voodoo despre care ai vorbit înainte… m-am tot gândit, dar nu am reușit să-mi dau seama exact ce este. Totuși… mi-am amintit o legendă din Jiu Li.

Xiao Yao își ridică imediat capul, atentă.

– Ce fel de legendă?

Se Mai Er explică încet:

– Majoritatea insectelor voodoo sunt de tip părinte-copil. Cea „părinte” controlează pe cea „copil”. Sunt ușor de crescut și ușor de implantat. Dar există, spune legenda, o insectă extrem de rară… aproape imposibil de stăpânit.

Xiao Yao își încrucișă degetele, concentrată.

– Ce are diferit?

– Are gen. Există o insectă mascul și una femelă. Este foarte greu de crescut… și și mai greu de implantat. Dacă o femeie o crește, trebuie să găsească un bărbat potrivit pentru a o implanta. Dacă un bărbat o crește, trebuie să găsească o femeie potrivită.

Se Mai Er făcu o pauză, apoi continuă:

– Problema este că… aproape nimeni nu reușește. O viață întreagă poate trece fără să găsească persoana potrivită. De aceea, insecta aceasta a rămas doar o legendă.

Xiao Yao șopti:

– Cum se numește?

– Nu știu exact ce fel de insectă este… dar îi știu numele. Se numește „Insecta Iubirii”. În legendă i se spune: „Insecta Iubirii — inimă către inimă.” Seamănă mult cu ce ai descris tu.

Xiao Yao rămase nemișcată și pentru o clipă, totul în jurul ei păru să se estompeze.

Apoi întrebă, cu o voce ușor tulburată:

– Dacă o femeie trebuie să găsească un bărbat… și lumea e plină de bărbați și femei… de ce ar fi atât de greu? Cum se face că o viață întreagă nu ajunge?

Se Mai Er clătină din cap, ușor jenată.

– Nu știu. Pe atunci eram prea tânără și nu am pus întrebări… am crezut că e doar o poveste. Dar Regele nostru al Voodoo-ului ar ști sigur. Dacă ai ocazia… ar trebui să vii la Jiu Li.

Apoi adăugă, cu un zâmbet cald:

– Chiar dacă lumea ne vede ca pe niște oameni înfricoșători… noi nu suntem așa.

Xiao Yao dădu din cap încet.

– Dacă voi avea ocazia… voi veni.

Se Mai Er o privi atent.

– Am impresia că ai o legătură cu Jiu Li… o legătură de destin. Sper că, atâta timp cât încă trăiesc, să te pot primi acolo. Iar dacă nu… voi avea grijă ca oamenii mei să te trateze cum se cuvine.

Cuvintele ei, rostite cu simplitate, purtau o greutate tăcută.

Xiao Yao simți un nod în piept fiindcă această despărțire… era, probabil, pentru totdeauna.

Se Mai Er râse ușor.

– Sunt deja mulțumită. Mulți dintre oamenii din Jiu Li mor departe de casă… dar eu mă întorc. Și asta, datorită ție.

La scurt timp, darurile fură aduse și Se Mai Er le acceptă, apoi își luă rămas-bun.

Xiao Yao rămase pe loc până când silueta ei dispăru complet din vedere, apoi își întoarse privirea spre est — spre Qing Shui Town… și dincolo de el, spre oceanul nesfârșit.

Șopti încet:

– Insecta Iubirii…

Gândurile îi deveniseră un haos, așa că îi trimise pe Shan Hu și Miao Pu înainte, alegând să urce singură, încet, poteca spre palat.

Când zări silueta impunătoare a Palatului Zhi Jin, un val de oboseală o copleși brusc. Nu era o oboseală a trupului… ci una adâncă, ca și cum s-ar fi putut sfărâma în orice clipă.

Se așeză pe trepte.

Vântul de munte bătea rece, dar ea nu se mișcă. Privea apusul fără să vadă cu adevărat, în timp ce frunzele cădeau una câte una.

Pași ușori se apropiară și Zhuan Xu veni din spate și îi așeză mantia pe umeri.

– La ce te gândești? întrebă el calm.

– De o după-amiază întreagă te frămânți și tot nu ai găsit un răspuns?

Xiao Yao zâmbi slab.

– M-am gândit prea mult… și nu am ajuns nicăieri. Așa că m-am oprit.

Ridică privirea spre orizont.

– De fapt… viața este destul de zadarnică. Oricât de puternic ai fi, sunt două lucruri pe care nu le poți controla.

Zhuan Xu ridică o sprânceană, interesat.

– Așa? Care?

Xiao Yao răspunse încet:

– Viața… și moartea. Nu alegem când ne naștem și nu alegem când murim. Uneori mă gândesc… dacă nici cele mai importante lucruri nu le putem controla… atunci de ce ne luptăm atât pentru cele mărunte?

Zhuan Xu râse ușor.

– Prostănaco… nu poți privi lucrurile invers?

Ea îl privi.

– Cum?

El se așeză lângă ea.

– Tocmai pentru că nu putem controla viața și moartea… trebuie să controlăm tot ce e între ele.

Privirea lui deveni mai caldă.

– De exemplu… tu nu ești fericită acum. Iar eu am decis că, orice ar fi, te voi face din nou fericită.

Cuvintele lui, simple și directe, risipiră brusc acea senzație de gol.

În ochii lui Xiao Yao apăru o licărire de lumină, dar își ascunse repede emoția și ridică bărbia cu un aer fals sever.

– Atunci… fă-mă fericită.