Dorința eternă a inimii- Capitolul 5- Partea 1

Capitolul 5

Dorința de a mă încredința munților și râurilor:

Partea 1

Lao Mu se duse să cumpere alimente, Chuan Zi se duse să livreze leacuri, iar Xan Tian Er era în cameră învățând să coasă haine pentru Chuan Zi. Neavând  niciun pacient, Xiao Liu se întinsese pe palet și dormea. Când se trezi, tot nu era niciun pacient, așa că se lovi cu palma peste cap. Nu putea să zacă așa, mai bine găsea ceva de făcut.

Xiao Liu decise să meargă la prăvălia cu vinuri al lui Xuan să bea ceva. Își puse mâinile la spate și fredonă o melodioară, sărind până când Xuan îl văzu și-l strigă călduros:

– Liu Ge, ce vrei să bei?

Xiao Liu găsi un colț și se așeză, răspunzând prietenos:

– Orice decide Xuan Ge.

Xuan îi aduse un ulcior cu vin și o farfurie cu alune de caju. Xiao Liu se uită în jur, curăță alunele de caju și bău vinul. Apoi văzu, așezat în colțul opus, un bărbat îmbrăcat în haine imaculate, bogat decorate, și cu o pălărie de paie care îi ascundea fața. Chiar dacă fața îi era ascunsă și nu purta bijuterii scumpe, comportamentul său elegant te făcea imediat să simți respect față de el. Xiao Liu se chinuia să-și amintească când venise o persoană atât de distinsă în cetatea Qing Shui, moment în care un servitor frumos intră în grabă și se înclină în fața bărbatului, apoi se așeză în spatele lui. Era Jing Ye, îmbrăcată în straie de bărbat.

Xiao Liu înțelese și coborî imediat capul, concentrându-se pe decojirea caju-urilor. Pe masa aceea se afla și o farfurie cu alune de caju, care inițial era neatinsă, dar acum bărbatul le curăța și el însă nu le mânca, ci le așeza cu grijă înapoi pe farfurie.

Shi Qi spuse ceva în șoaptă, iar Jing Ye se înclină și se retrase. Se apropie și se așeză lângă Xiao Liu, așezând farfuria cu alune de caju curățate în fața lui.

Hai Tang ieși să întâmpine clienții, așezându-se în spatele tejghelei și numărând banii, aruncând din când în când priviri către Shi Qi și Xiao Liu. Datorită lui Hai Tang, afacerea din prăvălie devenise mai aglomerată, deoarece tot mai mulți bărbați veneau să cumpere vin. Cei cu bani stăteau înăuntru, cei fără bani țineau bolurile în mână și stăteau afară, toți privind-o cu admirație pe Hai Tang.

După câteva boluri de vin, limbile începură să se dezlege. Orice lucru interesant se întâmpla în orașul Qing Shui putea fi auzit în conversațiile de aici. Xiao Liu era impresionat de Xuan, deschiderea acestei prăvălii fusese o idee excelentă!

– Asta nu e interesant. S-a întâmplat ceva și mai important în cetate!

– Ce? Spune-ne!

– Să vă testez mai întâi. În afară de Xuan Yuan, Gao Xing și Sheng Nong, care sunt celelalte clanuri puternice și faimoase din marea sălbăticie?

– Cine nu știe asta? Sub cele Trei Familii Imperiale, în vârful ierarhiei se află cele Patru Mari Clanuri – familia Chi Shui, familia Xi Ling, familia Tu Shan și familia Gui Fang. În afară de cele Patru Mari Clanuri, în Câmpia Centrală se află cele Șase Mari Familii. Iar sub cele Șase Mari Familii se află diverse clanuri mai mici, moderat de puternice, precum familia Jin Tian din sud, familia Fang Feng din nord… Dar niciunul dintre ele nu se poate compara cu cele Patru Mari Clanuri.

– Clanul Tu Shan are sediul în cetatea Qing Qiu. De la începutul timpurilor și până acum, fiecare generație se ocupă cu comerțul. Afacerile lor acoperă fiecare parte din marea sălbăticie. Au atât de mulți bani încât nici măcar nu mai sunt considerați bani. Am auzit că, chiar și familiile imperiale ale regatelor Xuan Yuan și Sheng Nong au împrumutat bani de la clan. Este o avere care poate rivaliza cu un regat. Ceea ce voi spune are legătură cu clanul Tu Shan.

– Și ce-i cu asta? Grăbește-te și spune-ne!

– Am informații de încredere care spun că al doilea tânăr stăpân al clanului Tu Shan se află în cetatea Qing Shui!

– Ce? Nu poate fi adevărat.

– Vorbind despre al doilea tânăr stăpân al clanului Tu Shan, el este cu siguranță o figură impresionantă. Această generație are doar doi fii, o pereche de gemeni născuți din aceeași mamă și același tată. Dar am auzit că al doilea este foarte capabil și, de când era mic, l-a dominat pe primul născut. El ia toate deciziile în familie.

– În întreaga mare sălbăticie, indiferent dacă este vorba de teritoriile Xuan Yuan sau Gao Xing, afacerile lor se extind acolo. Îți poți imagina cât de bogați trebuie să fie? Am auzit că acest al doilea stăpân este foarte chipeș, talentat în toate artele, de la muzică la pictură și șah, un conversationalist spiritual și un erudit versatil. Porecla lui este Tânărul stăpân al Qing Qiu. Atât de multe familii bune vor să-și căsătorească fiica cu el. Stăpâna familiei Tu Shan a selectat cu atenție și a ales-o în cele din urmă pe fiica familiei Fang Feng. Am auzit că fiica a crescut alături de tatăl și frații ei, este capabilă și a călătorit mult, este frumoasă ca o floare și știe să tragă foarte bine cu arcul.

– Fiul cel mare al familiei Tu Shan este relativ patetic, s-a căsătorit cu o servitoare și nici măcar nu poate concura pentru moștenire.

– Acum nouă ani, când cele două familii erau pe punctul de a organiza ceremonia de nuntă, chiar și invitațiile fuseseră trimise, chiar înainte de nuntă, al doilea fiu al familiei Tu Shan s-a îmbolnăvit brusc și a anulat nunta. În toți acești ani, al doilea stăpân a fost ascuns pentru a se vindeca, în timp ce primul stăpân s-a ocupat de toate treburile clanului.

– Domnișoara Fang Feng este cu siguranță o fată loială. Când familia ei a vrut să anuleze logodna, ea s-a îmbrăcat în rochia de mireasă și a fugit la Qing Qiu, spunându-i doamnei Tu Shan: „Născută în casa Tu Shan, îngropată în mormântul Tu Shan”. Doamna a fost atât de emoționată încât a izbucnit în lacrimi, iar în toți acești ani, domnișoara Fang Feng a locuit în reședința Tu Shan, ajutând-o pe doamnă cu treburile gospodărești.

– Acum că familia Fang Feng a aflat că al doilea stăpân s-a recuperat, cele două familii au reluat pregătirile pentru nuntă și vor ca aceasta să aibă loc cât mai curând posibil.

– Auzind că al doilea stăpân Tu Shan se află aici, în cetatea Qing Shui, probabil se pregătește să preia conducerea afacerilor familiei.

Mulțimea începu să discute despre viitoarea luptă pentru moștenire dintre primul și al doilea stăpân, încercând să ghicească cine va ieși învingător.

Xiao Liu aranjă caju pe farfurie, mai întâi în formă de floare, apoi în formă de semilună. Persoana de lângă el era rigidă, cu mâna strâns încleștată pe o alună de caju, până când aceasta se transformă în pulbere.

Xiao Liu bău vinul și-l tachină:

– Hei, cum te cheamă? Când te voi vedea mai târziu, nu pot să mă prefac că nu te cunosc, dar nu mai pot să-ți spun Shi Qi! Chiar dacă ție nu-ți pasă, soția ta probabil că va trage cu arcul în mine.

După câteva clipe, Shi Qi spuse cu durere:

– Tu Shan Jing.

– Tu Shan… cum se scrie?

Jing stropi cu vin și îi scrise numele lui Xiao Liu, care râse și-l întrebă:

– Și cum se numește viitoarea ta soție?

Mâna lui Jing îngheță deasupra mesei. Xiao Liu zâmbi:

– Șase ani, te las să stai șase ani. Dă-mi șase ani fără chirie și atunci nu ne vom mai datora nimic unul altuia!

Xiao Liu se ridică să plece, dar Jing îl apucă de braț. Xiao Liu se zbătu de câteva ori, dar Jing nu-i dădu drumul. Xiao Liu realiză pentru prima dată că Jing, care era de obicei blând, era de fapt destul de puternic și era suficient să-l supună.

Xuan se apropie râzând:

– Liu Ge pleacă?

Xiao Liu zâmbi:

– Da, tu ai afacerea ta mare, eu am mica mea clinică medicală. Dacă nu plec, să rămân pentru totdeauna? Nu te pot ajuta cu ceea ce faci.

Jing îi dădu drumul, iar Xiao Liu își scutură mâna, îi dădu banii lui Xuan și ieși din prăvălie fredonând o melodie.

Apariția celui de-al doilea tânăr stăpân familiei Tu Shan făcuse ca cetatea Qing Shui să devină și mai plină de viață, oamenii înghesuindu-se pentru a obține oportunități și avansări. Toată lumea discuta despre el. Chiar și măcelarul Gao se plângea lui Lao Mu că toate prăvăliile de pe stradă aparțineau familiei Tu Shan. Chuan Zi și Tian Er nu se gândeau la asta, deoarece acei oameni erau ca niște stele, mult deasupra lor. Lao Mu avea întrebări, dar o privire la fața calmă a lui Xiao Liu îl liniști.

Nu se poate, nu putea fi Shi Qi!

Xiao Liu refuză să mai meargă pe malul râului. Încuie porțile și se întinse pe palet pentru a număra stelele.

– Trei mii trei sute douăzeci și șapte….

Un fulg de zăpadă alb coborî din cer și Xiao Liu fu foarte surprins și fericit, dar își ascunse zâmbetul și închise ochii.

Xiang Liu se uită la el de sus:

– Nu te mai preface că dormi

Xiao Liu își apăsă mâinile pe urechi:

– Dorm, nu aud nimic.

Xiang Liu făcu un gest cu mâna și un vânt puternic suflă totul de pe patul de paie. Se așeză și se uită fix la Xiao Liu.

Xiao Liu simți două cuțite zgâriindu-i fața. Îndură, îndură, îndură și mai mult, până când, în cele din urmă, nu mai putu… Deschise ochii.

– Stăpânul meu nu este ocupat în munți, ce faci aici, în mica mea curte?

– Bărbatul de lângă tine, este din clanul Tu Shan?

– Cine? Ma Zi? Chaun Zi? întrebă sincer Xiao Liu deschizând ochii.

– Voiam să fiu mai amabil cu tine, dar tu mereu găsești o modalitate de a mă face să-ți mușc gâtul și să ți-l rup.

Xiang Liu își puse ambele mâini în jurul capului lui Xiao Liu și își coborî încet capul. În lumina lunii, cei doi dinți ai lui se transformară în colți ascuțiți ca ai unei fiare.

Xiao Liu spuse:

– Ești din ce în ce mai neglijent cu imaginea ta. Data trecută au fost ochii demonici, de data asta sunt colții de fiară. Știu că ești un monstru demonic, dar a ști este diferit de a vedea cu ochii mei. Ar trebui să știi că nouă, oamenilor, fie că suntem zei sau oameni, ne place imaginea exterioară și nu ne pasă de ceea ce este în interior. Chiar și în ceea ce privește mâncarea, ne pasă de aspectul și mirosul ei. Soțiile pe care le luăm trebuie să fie frumoase. Nu ca voi, demonii, care le alegeți pe cele mai grase și mai pline….

Xiang Liu își retrase colții și îi mângâie obrazul lui Xiao Liu.

– În ultima vreme te-ai simțit singur?

Xiao Liu suspină:

– Oamenii prea deștepți sunt sortiți să moară tineri. Dar tu nu ești om, ești demon… așa că vei muri și mai repede!

Xiang Liu îl apucă pe Xiao Liu de gât și-l strânse:

– Omul acela, cel pe care îl ascunzi de fiecare dată când apar, este al doilea fiu al clanului Tu Shan?

Xiao Liu se gândi și știa că nu-l va crede dacă va spune nu.

– Da.

– Bine. Xiang Liu îi dădu drumul.

Xiao Liu îl văzu zâmbind și i se făcu pielea de găină.

– Nu sunt apropiat de el, dacă vrei ceva, du-te să-l vezi tu însuți.

– Eu sunt și mai puțin familiarizat cu el. Sunt familiarizat cu tine.

Xiao Liu râse.

– Glumele unui demon nu sunt deloc amuzante!

Xiang Liu spuse:

– A fost foarte cald în ultima vreme și se răspândește o boală în munți, iar leacurile sunt foarte necesare. Pune-l pe Tu Shan Jing să ne aducă niște medicamente.

Xiao Liu se ridică în șezut:

– De ce? Cine te crezi?

Xiang Liu îi zâmbi lui Xiao Liu:

– Sunt cineva care te poate mânca.

– Prefer să mă mănânci tu decât să te duci să-l cauți.

Xiang Liu emise o ipoteză cu voce tare:

– Vrei să știi cum este fiul cel mare al clanului Tu Shan? Acum nouă ani, a dispărut chiar înainte de nunta sa. Dacă îl contactez pe fiul cel mare și îi cer niște leacuri, iar el îmi cere să ucid o persoană, care sunt șansele ca tânărul stăpân al Qing Qiu să rămână în viață?

Xiao Liu spuse printre dinți:

– Nu-i de mirare că numele tău este pe primul loc în lista celor mai căutați. Chiar vreau să folosesc capul tău pentru a obține recompensa.

Xiang Liu râse cu voce tare, se apropie brusc de fața lui Xiao Liu și spuse încet:

– Am nouă capete, așa că nu uita să ascuți bine cuțitul.

Xiao Liu îl privi cu ură, cei doi fiind atât de aproape încât respirațiile lor se amestecau.

După o clipă, Xiao Liu spuse:

– Dacă te ajută, ce bine îi va aduce asta?

Xiang Liu se îndepărtă încet de Xiao Liu:

– Când treburile din munți nu sunt prea aglomerate, uneori sunt un asasin plătit, și unul destul de notoriu. Dacă fiul cel mare al lui Tu Shan mi-ar cere să-l ucid, l-aș refuza. Dacă ar vrea să-l ucid pe fiul cel mare al lui Tu Shan, aș accepta slujba.

– Tocmai s-a dus acasă, s-ar putea să nu poată folosi banii și forța de muncă a familiei.

– Îl subestimezi! O paletă de leacuri nu înseamnă nimic pentru el. Clanul Tu Shan se ocupă cu orice fel de afaceri. Pe vremuri, a vândut arme mult mai periculoase oștirii Sheng Nong.

Xiao Liu întrebă:

– De data asta, de ce nu cumperi direct de la clanul Tu Shan?

Xiang Liu răspunse rece:

– Nu am bani!

Xiao Liu voia să râdă, dar nu îndrăznea, ca să nu-l supere. Ridică capul să se uite la stele.

– Ești un demon, să ajuți pe Sheng Nong, care nu are nicio legătură cu tine, merită?

Xiang Liu râse.

– Tu poți să-ți pierzi timpul îngrijind o grămadă de ratați. De ce nu pot și eu să-mi pierd timpul făcând lucruri inutile?

Xiao Liu zâmbi.

– Ai dreptate. În această viață lungă, trebuie să găsești ceva de făcut. Bine, hai să mergem să-l vedem.

Xiao Liu se ridică și ieși pe ușă, dar Xiang Liu îl apucă înapoi.

– E pe malul râului.

Xiao Liu se îndreptă spre malul râului, urmat de Xiang Liu.

Jing auzi un sunet și se întoarse cu o expresie de bucurie, dar imediat văzu o siluetă albă în spatele lui Xiao Liu, mândră și sălbatică, complet neatinsă de lume. Xiang Liu se îndreptă spre marginea râului și privi în depărtare.

Xiao Liu se apropie de Jing și se simțit puțin stânjenit. Tuși și întrebă:

– Ai fost bine în ultima vreme?

– Da.

– Jing Ye este bine?

– Da.

– Lan…

Xiang Liu îl privi cu o privire rece, iar Xiao Liu întrebă repede:

– Am ceva să te rog.

Jing răspunse:

– Da.

– Am nevoie de un lot de leacuri.

Xiang Liu aruncă un tub, Xiao Liu îl prinse și i-l dădu lui Jing:

– Înăuntru sunt detaliile.

– Da.

– Când leacurile ajung în cetatea Qing Shui, contactează-mă și Xiang Liu va merge să le recupereze.

– Da.

Așa s-a rezolvat treaba? Atât de ușor?

Xiao Liu adăugă:

– Nu am bani să te plătesc, știi asta, nu?

Jing coborî privirea:

– Tu… nu trebuie să plătești.

Xiao Liu nu știa ce altceva să spună, așa că se uită spre Xiang Liu. Acesta dădu din cap, așa că Xiao Liu îi spuse lui Jing:

– Atunci… mulțumesc. Am terminat.

Jing începu să se îndepărteze și, când trecu pe lângă Xiao Liu, vocea lui joasă fu purtată de vânt:

– De acum încolo, nu mai spune mulțumesc.

Xiao Liu rămase nemișcat acolo pentru o vreme, apoi îi spuse lui Xiang Liu:

– Mă întorc să dorm. Pleacă singur!

Xiang Liu îl apucă de guler și-l trase înapoi:

– Până nu iau leacurile, rămâi cu mine.

Bulgăre de blană ateriză, iar Xiao Liu sări pe spatele condorului și râse ca și cum nu-i păsa:

– Bine. Recent am preparat un nouă otravă și pot să o testez.

Bulgăre de blană îi duse în adâncul muntelui. Xiao Liu închise ochii și îi reaminti lui Xiang Liu:

– Gândește-te din nou la asta. Mi-e frică de durere, nu sunt loial, sunt dispus să cedez ușor. Dacă oștirea Xuan Yuan mă va captura în viitor, le voi spune orice la primul semn de tortură.

Xiang Liu nu spuse nimic. Xiao Liu îl apucă pe Bulgăre de blană de gât și adormi. Când era adâncit în somn, simți că Bulgăre de blană cobora. Xiang Liu îl trase de pe condor.

– Deschide ochii.

– Nu! Xiao Liu apucă mâna lui Xiang Liu cu ochii încă strâns închiși.

– Nu-ți voi da un motiv să mă omori în viitor!

Mâna lui Xiang Liu îngheță, iar Xiao Liu râse șiret. Xiang Liu se mișcă atât de repede încât Xiao Liu nu putu decât să se agațe de mâna lui, în timp ce era târât, împiedicându-se în spatele său în tabăra militară. Xiang Liu spuse:

– Suntem în tabără. Sunt numai case, așa că, dacă nu te uiți prin jur, nu vei putea găsi locația acestui loc.

Xiang Liu intră într-o baracă de lemn, iar Xiao Liu îl urmă. Era ponosită, cu o saltea îngustă, câteva covoare din piele de animal pe podea și un cufăr de lemn la capătul saltelei pentru a pune haine. Pe covor se afla o masă cu un set de ceai și instrumente de scris.

Deși era unul dintre liderii oștirii rebele, condițiile lui de viață erau foarte precare. Xiao Liu suspină în tăcere, neavând nici cea mai mică idee ce spera să obțină demonul cu nouă capete din toate acestea. Era întuneric afară și Xiang Liu dormi, firește, pe pat, în timp ce Xiao Liu se înfășură într-o pătură și se ghemui pe jos pentru a dormi.

Dimineața, Xiang Liu plecă, așa că Xiao Liu se urcă pe pat și continuă să doarmă. Se auzeau cântece și strigăte organizate din afară, la început era interesant, dar după un timp Xiao Liu își dori să fie surd. Zi după zi, an după an, aceste exerciții militare repetitive erau plictisitoare, dar necesare pentru a menține lama ascuțită și moralul ridicat. Dar hotărârea lor era oare meritată? Soldații voiau să-și protejeze patria, să-și protejeze poporul, dar acum se ascundeau în munți, fără o patrie sau un popor de protejat.

Xiao Liu fu brusc destul de impresionat de Xiang Liu. Demonii erau, prin natura lor, sălbatici și neîmblânziți, refuzând să respecte regulile și autoritatea și, cu siguranță, fără nicio dorință de statut social. Dar Xiang Liu își stăpânea spiritul rebel pentru a duce o viață cotidiană banală, făcând ceea ce ar fi putut fi ceva pe care îl disprețuia profund. Când Xiang Liu termină antrenamentul soldaților, se întoarse la colibă.

Xiao Liu stătea în fața mesei, ocupându-se de treburile sale. În cutia de ceai era ceva ciudat, dar Xiao Liu mormăi ceva despre viață și aruncă conținutul în ceainic pentru a prepara ceva ce semăna cu ceaiul. Xiang Liu se așeză pe covor și se sprijini de palet, parcă așteptând să râdă de Xiao Liu. Spre surprinderea lui, Xiao Liu luă o înghițitură, strâmbă scurt din nas, apoi continuă și termină întreaga ceașcă de ceai.

Xiang Liu spuse:

– Acum cred că ai fost obligat să mănânci multe lucruri ciudate și dezgustătoare.

Xiao Liu zâmbi:

– Eu nu mint niciodată. Doar îmi place să spun multe prostii.

Xiang Liu adăugă:

– Când am terminat ceaiul, am aruncat în recipient bilele parfumate folosite pentru a alunga insectele. Am auzit că sunt excremente ale unei fiare ciudate.

Fața lui Xiao Liu se schimbă la culoare, dar se forță să rămână calm. Xiang Liu râse ușor, un sunet autentic de veselie. Xiao Liu privi cum ochii lui reci și frumoși păreau să se topească ca apa de primăvară și voia să înghețe acest moment.

Soldatul raportă din exterior:

– Generale Xiang Liu, au mai murit doi soldați.

Xiang Liu încetă să mai râdă, se ridică imediat și ieși. Xiao Liu ezită și se îndreptă spre ușă. Pe rug erau două cadavre. Xiang Liu se îndreptă spre locul unde erau aliniați sute de soldați. Turnă trei cupe de vin și apoi aprinse rugul. În flăcările focului, fețele bărbaților arătau familiaritatea lor cu moartea, dar sunetele triste ale cântecului pe care îl cântau transmiteau profunda lor durere. Cântecul lor nu era în unison, ci intermitent, în timp ce se întrebau care era cauza și ce însemna totul în cele din urmă.

Era adevărat că Împăratul Galben cucerise cu forța teritoriile Sheng Nong. Dar Regatul Sheng Nong nu mai exista, iar oamenii care locuiau acolo doreau doar o viață pașnică. Nu le păsa cine era Împăratul și chiar începuseră să vorbească cu căldură despre inteligența și generozitatea Împăratului Galben. Oamenilor nu le păsa de soldații Sheng Nong rămași, care refuzau să se predea. Mii de ani mai târziu, hotărârea lor nu va mai fi amintită.

Doar renunțând, plecându-se în fața împăratului, ar fi putut obține o soție dulce, un copil drăguț, poate chiar și bogăția oferită de împărat. Dar ei continuau să se agațe de credința lor, să se agațe de ceva de care majoritatea oamenilor nu mai țineau cont, să-și riște viața pentru asta.

Roțile istoriei se învârteau deja, dar ei rămâneau încăpățânați, cu brațele întinse, încercând să le întoarcă înapoi. Erau oameni pe care timpul îi uitase, mergeau împotriva curentului și erau sortiți să fie șterși de pe fața pământului. Xiao Liu știa că erau nebuni și le era milă de ei, dar nu putea să nu le poarte respect.

În acel moment, Xiao Liu înțelese brusc de ce ultima lui întrebare batjocoritoare adresată lui Xiang Liu, referitoare la motivul pentru care lucra pentru Gong Gong făcând lucruri inutile, sugerându-i să-l trădeze pe Gong Gong și să se alăture Împăratului Galben, îl făcea pe Xiang Liu să izbucnească într-o furie întunecată. În această lume, exista o hotărâre care putea fi distrusă, putea fi anihilată, dar nu putea fi niciodată batjocorită!

Xiang Liu se întoarse încet, cu cântecul trist răsunând în urma lui. Xiao Liu se sprijini de ușă și îl privi mergând în apusul roșu ca sângele, părul său alb și roba albă rămânând imaculate și neatinse. Xiang Liu se opri în fața lui Xiao Liu, privirea lui rece conținând o măsură de dispreț, dar nu era clar dacă era îndreptată către lume sau către el însuși.

Xiao Liu se înclină brusc:

– Voiam să-mi cer scuze pentru ce am spus data trecută.

Xiang Liu era inexpresiv când intră în cameră.

– Dacă leacurile ar ajunge mai repede, ar putea trăi puțin mai mult. Sunt războinici, dacă trebuie să moară, ar trebui să fie în fața armatei Împăratului Galben.

Xiao Liu stătu în tăcere într-un colț și începu să se roage sincer ca Jing să se grăbească cu leacurile. Două zile mai târziu, Xiang Liu îl duse pe Xiao Liu înapoi în cetatea Qing Shui. Jing stătea lângă râu și privea cum Xiang Liu și Xiao Liu ajungeau împreună pe spatele condorului alb. Xiao Liu sări de pe condor și întrebă nerăbdător:

– Leacurile sunt aici? Unde?

Jing se uită la Xiang Liu:

– Leacurile pe care le dorește generalul sunt gata. Se află în subsolul casei a patra de pe strada Dong Liu. Generalul poate trimite pe cineva să le recupereze.

Xiang Liu dădu din cap și condorul se înălță la cer. Xiao Liu nu voia să se uite la Jing, așa că ridică capul să se uite la Xiang Liu. Ochii lui rămăseseră ațintiți asupra lui până când acesta dispăru în nori.

După plecarea lui Xiang Liu, Xiao Liu încă nu știa ce să-i spună lui Jing, așa că  privy cerul în continuare cu o privire plină de dor. După ce i se înțepeni gâtul, Xiao Liu privi în sfârșit în jos și se întoarse zâmbind către Jing. Acesta purta încă aceeași haină veche din pânză groasă. Xiao Liu tuși de două ori.

– A fost greu să faci rost de leacuri?

Jing dădu din cap. Xiao Liu întrebă:

– Când pleci din cetatea Qing Shui?

– Nu plec.

Privirea lui către Xiao Liu era plină de tandrețe. Xiao Liu râse, înclinând capul.

– Deci logodnica ta va veni aici?

Jing coborî capul și își strânse buzele. Xiao Liu spuse:

– O să mă întorc, și trecu repede pe lângă el prin grădina de plante medicinale, fără să-i pese câte plante călca în picioare.

Xiao Liu respiră adânc, împinse ușa și strigă:

– Eu, Wen Xiao Liu, m-am întors!

În mijlocul nopții, când Xiao Liu dormea profund, se trezi brusc. Xiang Liu stătea lângă patul lui, încă cu părul alb și roba albă, dar părul îi era ușor ciufulit și roba albă ușor murdară.

– Te-ai rănit din nou? Xiao Liu suspină, se ridică și-și trase gulerul în jos.

Xiang Liu nu se obosi cu amabilități, îl trase pe Xiao Liu aproape și-l mușcă pentru a-i bea sângele. Xiao Liu râse:

– Ești norocos să ai un leac minune ca mine. Dar tu…

Xiao Liu își dădu seama brusc:

– Ai luat leacurile? Te-a atacat cineva pe neașteptate?

Xiang Liu ridică capul:

– Nu, cineva din clanul Tu Shan a divulgat locul unde erau ascunse leacurile.

– Nu poate fi Tu Shan Jing.

– Știu că nu e el.

– Atunci cine e?

– De unde să știu? Ar trebui să-l întrebi pe el!

– Știi cine a furat leacurile?

-Nu.

– Cum de nu știi nimic?

– Este același grup care m-a rănit data trecută. Sosesc foarte repede, pleacă foarte repede, mă tem că există un trădător în munți, dar încă nu am descoperit nicio dovadă.

Xiao Liu se lovi cu mâna peste frunte și voia să suspine către ceruri:

– De ce atâta agitație!

Xiang Liu era mult prea inteligent și întrebă imediat:

– Știi cine este?

Xiao Liu zâmbi slab.

– Lasă-mă să mă gândesc mai întâi.

Xiang Liu îi puse mâinile în jurul gâtului.

– Este vorba despre viețile a mii de soldați, nu este unul dintre jocurile tale pentru a alunga singurătatea!

Xiao Liu se gândi și se hotărî.

– Este Xuan, cel care conduce prăvălia cu vinuri.

Xiang Liu îi dădu drumul și era pe punctul de a pleca când Xiao Liu îl apucă strâns.

– Nu poți să-l răpești, are mulți subordonați. În plus, ar trebui să aibă legături strânse cu clanul Tu Shan. Dacă treaba iese la iveală, clanul Tu Shan va fi de partea lui.

Xiang Liu îi dădu mâna la o parte, iar Xiao Liu adăugă:

– Am o soluție pentru a evita vărsarea de sânge și pentru a recupera leacurile.

Xiang Liu se opri și se întoarse. Xiao Liu sări de pe palet și își puse o robă.

– Xuan are o verișoară mai mică pe nume Ah Nian. Xuan este foarte inteligent și, de asemenea, foarte protector cu această verișoară. Este greu să-l învingi pe Xuan, dar este ușor să o capturezi pe Ah Nian. Folosește-o pe Ah Nian în schimbul leacurilor. Când vom recupera leacurile, Xuan își va recupera verișoara. Nimeni nu va trebui să lupte.

Xiang Liu se gândi:

– Bine.

Cei doi ieșiră și Xiao Liu spuse:

– Tu distrage-i atenția lui Xuan, iar eu o voi captura pe Ah Nian.

– Nu am mulți oameni și îți pot da doar patru.

– Nu poți să-mi dai toți oamenii pe care îi ai. Ești rănit, așa că păstrează doi. Xuan nu este ușor de înfruntat.

Xiang Liu îl ignoră și sări pe Bulgăre de blană. Apărură patru bărbați mascați și Xiang Liu le ordonă:

– Până mă întorc, ascultați-i ordinele.

– Da!

Cei patru bărbați se aliniară și unul zbură jos să-l ia pe Xiao Liu, înainte ca toți să zboare spre nori. Xiang Liu plecă pe Bulgăre de blană, iar Xiao Liu strigă:

– Demon cu nouă capete, nu muri!

Nu era clar dacă Xiang Liu auzise, dar în curând dispăru din vedere.

Xiao Liu se uită la cei patru bărbați cu măști, dar cu toții îl priveau cu ochi hotărâți.

– Cunoașteți bine zona asta?

– Foarte bine.

Xiao Liu făcu un gest și făcu planuri.

– Ați înțeles?

– Am înțeles!

– Bine, atunci ne vedem în curând.