Eutanasie – Capitolul 13

– Nong, mi-ai văzut stiloul auriu? o întrebă Gunn, uitându-se pe birou și pe sub el, pe asistenta care căuta ceva prin sertar, răsfoind dosarele pacienților.

– Nu doar stiloul dvs doctore, dar nu știu unde am lăsat nici dosarul pacientului.

Nong se întoarse și izbucni în râs.

– Nu e ciudat că sunt uitucă, dar dvs sunteți încă tânăr, doctore. Nu ar trebui să fiți atât de uituc.

– Sunt uituc. Întotdeauna îmi uit stetoscopul și stiloul și tot personalul din spital îmi știe reputația.

Gunn deschise același sertar pe care-l mai deschisese de un milion de ori.

– Am crezut că l-am lăsat pe birou.

– Și eu am crezut că am lăsat dosarul în acest sertar. Dar unde a dispărut?

Fiecare dintre ei încerca să găsească ce pierduse.

– Doctore, ați văzut dosarul lui Khun Urai? Pacienta cu cancer ovarian.

– A! Dosarule este pe biroul meu.

Puse dosarul pacientului pe birou pentru Nong.

– Probabil l-ai lăsat acolo și apoi ai uitat de el.

– Nu-mi amintesc să-l fi scos din sertar. Pfui. Creierul meu a îmbătrânit.

Asistenta luă dosarul și râse singură.

–Pun rămășag că ați uitat stiloul la cabinetul de la secția de pacienți internați, de unde tocmai am plecat. Verificați. Poate l-a găsit vreun angajat și vi-l înapoiază.

– Da. O să mă duc să verific.

Gunn își puse geanta pe umăr.

– Atunci, o să mă duc acolo, Nong.

Stiloul acela era suficient de scump ca Gunn să se întoarcă pe jos la cabinetul unde tocmai consultase un pacient care avea cancer gastric în stadiu avansat și care făcuse complicații după operația de gastrostomie.

Gunn se îndreptă către o asistentă care îngrijea pacienții.

– Scuzați-mă, mi-ați văzut cumva stiloul auriu căzut pe aici?

Asistenta scutură din cap.

– Nu l-am văzut, profesore Gunn. Apoi păru că-și amintește ceva.

– Profesore, membrii familiei lui Khun Manop sunt aici. Doriți să vorbiți cu ei acum?

Gunn se uită la ceas. Era ora 4 p.m., ora la care pleca de obicei de la serviciu. Nu voia să lucreze peste program, dar erau rare ocaziile de a vorbi cu familia pentru a face un plan pentru îngrijire paliativă.

– Da, vreau să vorbesc cu ei. Vă rog să-i chemați pe membrii familiei și să pregătiți sala de conferințe.

Stabiliră ca membrii familiei lui Khun Manop să-l ducă acasă ca să-l lase să se stingă în pace. Așa că Gunn a prescris calmante și antidepresive pentru pacient.

Era deja ora 6 când plecă de la spital. Se urcă în mașină și plecă. Mintea lui era la Wasan. Gunn își dorea să se ducă acasă la el să-l vadă,  dar dacă nu-l putea găsi acolo, atunci se va duce la secția de poliție. Gunn trebuia să-l vadă înainte să o ia razna și să nu mai poată munci.

Telefonul bâzâi scurt când era la semafor, așa că răspunse.

– Vino să ne întâlnim la ora 10.

Wasan îi trimise locația.

Gunn oftă îndelung, privind mesajul care suna mai mult a ordin decât a invitație simț și bucurie dar și neliniște.

 Ești atât de egoist.

…………………………………………………………………….

Locul pe care-l alesese Wasan era barul unui restaurant faimos din centru. Era un restaurant în aer liber cu muzică pentru relaxare și distracție, dar nu și pentru Wasan. Deși era reticent, trebuia să fie acolo pentru a-și îndeplini misiunea. Îmbrăcat cu un tricou și jeanși, Wasan intră în bar. Ridică mâna să cheme un chelner care era ocupat să șteargă tejgheaua, ca să comande o sticlă mică de băutură, sifon și o găletușă de gheață.

Chelnerul îi pregăti repede comanda. Deși Wasan nu purta uniforma, caracterul și tunsoarea îl dădeau de gol că lucra pentru guvern, că era fie ofițer, fie soldat.

– Wasan, îl strigă Gunn la ora 10 fix, precum alarma unui ceas.

Wasan se întoarse să-l privească pe cel care-l strigase. Purta o cămașă bleumarin care-i venea foarte bine și pantaloni cafenii. Părul lui negru ca cerneala era pieptănat la modă. Arăta atât de chipeș, încât Wasan uită să respire o clipă, la fel și femeile de la masa din spatele lor. În timp ce Gunn se așeză pe scaunul de lângă el, Wasan bău din pahar privind în altă parte.

– Cu ce ocazie toastăm?

Wasan rămase tăcut o clipă, încercând să găsească cea mai rezonabilă scuză.

– Vrei să fii tipul meu special dar nu ai remarcat schimbarea pentru care merită să sărbătorești cu mine?

–  Are legătură cu faptul că cele trei stele s-au transformat în coroana Thai deasupra unei stele?

Se uită la Gunn cu colțul ochilor.

– Dacă ai văzut deja, atunci de ce nu m-ai felicitat?

– Ești un mare nemernic….. cu gheață, te rog.

Gunn ridică mâna să-i facă semn chelnerului ca să-i toarne băutura în pahar.

– Nu mai găsi ca scuză promovarea ta în rang. Știu că nu-ți pasă de astfel de lucruri. M-ai chemat aici după ce m-ai amenințat că mă trântești la pământ și-mi pui cătușele. Iar acum te porți ca și cum nu s-a întâmplat nimic. De fapt, ești  cam paranoic.

Wasan îl privi pe Gunn care ridică paharul cu băutură și câteva cuburi de gheață și sorbi o gură. Încerca să se concentreze asupra a ceea ce avea de făcut. Trebuia să-l facă pe Gunn să aibă încredere în el și să-i dea cât mai multe informații posibil, indiferent prin ce metodă.

– Vreau să știu mai multe despre tine.

– Deja mă cunoști. Depinde de ce alte detalii ai nevoie.

Gunn întoarse capul zâmbind.

– Bea.

– Cum de ai venit să lucrezi aici, în acest loc îndepărtat, la asemenea distanță față de orașul tău natal?

– Rareori stau pe acasă. Așa am fost dintotdeauna. Am locuit în Bangkok încă de foarte tânăr, cât am studiat. După ce am terminat studiile medicale, am aplicat pentru un loc de muncă la spitalul public din Chiang Mai, ca să-mi îndeplinesc obligațiile de bursă până am devenit medic specialist. Îmi place viața în această provincie din nordul Thailandei, așa că am aplicat pentru un loc în spitalul public de aici.

Gunn luă meniul.

– Nu ai obligații? Tatăl tău, mama, copii, soție?

Gunn izbucni în râs.

– Dacă aș avea deja soție și copii, atunci de ce m-aș deranja să te curtez pe tine? Sora mea mai mare și cumnatul meu au grijă de tatăl meu și eu sunt singur. Pot alege să trăiesc cum vreau eu. Dar dacă aș avea o soție aici, n-aș pleca nicăieri.

– Nu-ți pune prea mari speranțe în chestia cu soția.

– Sunt destul de sigur că sufletul meu pereche este aici.

Gunn își apropie fața de el.

– Ești de acord cu mine?

– Apropie-te încă puțin și-ți torn băutura pe față.

– Vezi? Întotdeauna sâsâi ca o pisică.

Gunn reveni la poziția anterioară.

– Dar tu? De ce te-ai hotărât să fii ofițer de poliție?

– Provin dintr-o familie săracă. Mama a fost nevoită să achite datoriile tatălui meu și a crescut trei fii în același timp. Așa că am hotărât să fiu cel care aduce bani în casă și care-și protejează familia de necazuri.

Wasan respiră adânc, privind formația care interpreta melodii vechi dar ușor de ascultat, din repertoriul internațional.

– Nu da atenție mediului din care provin eu. Spune-mi mai multe despre al tău. Vreau să cunosc mediul din care provii tu. Spune-mi cât mai multe.

– Despre ce să discut … despre motivul pentru care am ales să fiu medic specialist.

Gunn își termină băutura dintr-o înghițitură. Văzând asta, Wasan luă sticla și-i mai turnă.

– Îmi place să fac vizite la domiciliu. Știai că un pacient își petrece doar un procent din timp la spital și restul acasă? Așa că îngrijirea la domiciliu este critică. Și nu doar asta, trebuie să înțeleg mediul familial, comunitatea și chiar să aplic în cadrul tratamentului înțelegerea din punct de vedere spiritual.  Când studiam pentru examenul de medic specialist, am învățat despre îngrijirea paliativă și am aflat cât de importantă este calitatea vieții pacienților în ultimele lor momente.

Ceea ce aflase Wasan, în afară de mediul din care provenea Gunn, era că avea tendința de a deveni vorbăreț după ce-i intra alcoolul în sânge. Wasan abia dacă se atinsese de băutura lui, dar continua să toarne cantități enorme de alcool pentru celălalt bărbat. Gunn părea să fie un mare băutor. Wasan se strădui să mențină o atmosferă relaxantă și plăcută pentru a-l face pe Gunn să aibă încredere în el.

Trecuseră două ore. Ritmul muzicii era din ce în ce mai incitant. Cina o mâncaseră. Rămăseseră doar sticlele goale de băutură. Gunn băuse non-stop, și acum se mutase mai aproape de Wasan încât se atingeau. Una dintre mâinile lui Gunn îl ținea de după talie tot timpul, și în câteva rânduri aceasta devenise cam obraznică, dar Wasan nu reacționă.

– Dacă un pacient care are cancer în stadiu final te-ar implora să-i faci injecția letală, i-ai face-o?

Întrebarea asta era ca un cârlig. Gunn consumase acum o cantitate impresionantă de alcool, așa că era greu să-ți dai seama dacă va claca brusc sau va putea să se ferească. Wasan spera că va fi prima variantă.

În loc să-i dea un răspuns imediat, Gunn se uită absent la sticla de alcool din fața lui o vreme înainte de a spune.

– Aș face-o.

Păru că se prăbușește întreg tavanul restaurantului. Wasan făcu ochii mari, simțind că inima-i stă în loc. Dar ceea ce spuse Gunn în continuare, îl forță să-l asculte cu atenție.

– Aș face-o dacă aș putea. Dar practicarea ei este încă ilegală în Thailanda. Dacă ucid din milă, atunci încalc legea și sfârșesc în închisoare. Acum, tot ce pot face este să le ușurez durerea cât mai mult posibil înainte de a muri în mod natural din cauza bolii.

Gunn se uită la Wasan.

– Of! Obișnuiesc să vorbesc despre uciderea din milă. Dacă vor mai fi prelegeri, te voi chema să partici la una din ele. Să- aduci pe toți ofițerii de poliție, ca să vă intre în cap că nu am învățat niciodată pe nimeni să facă așa ceva. Am strâns informațiile pentru curs pentru că este un aspect interesant și ar putea exista asta în Thailanda, asta-i tot. Și eu sunt stresat, să știi. Astăzi beau mult pentru că sunt foarte stresat, din cauza unui interogatoriu brusc și pentru că mă ții la distanță. Nu e vina mea. Sunt doar ghinionist.

Wasan oftă parcă ușurat. Acum, Gunn era beat. Era vorbăreț. Pleoapele-i păreau grele. Capul începu să i se bălăngăne dintr-o parte în alta. Pentru că nu mai vedea rostul pentru care l-ar mai ține aici, în această stare, Wasan aruncă o privi afară înainte de a se întoarce spre el.

– Ai venit cu mașina?  Te conduc eu.

– Da.

Gunn se bătu cu mâna peste buzunar.

– Iartă-mă. Nu am crezut că voi bea până mă îmbăt.

Oftă, plăti consumația și se întinse spre buzunarul lui Gunn să ia cheia.

– Să mergem acasă.

– Dormi cu mine în seara asta? Gunn se agăță de tivul lui Wasan.

Wasan îl ridică pe Gunn și-l cără afară. Din fericire, se ținea bine pe picioare. Se îndreptară spre mașina argintie a lui Gunn. Wasan deschise portiera și-l ajută pe Gunn să se așeze pe scaunul pasagerului. De îndată ce se așeză pe scaun, închise ochii de parcă amețise. Wasan porni motorul și deschise aerul condiționat pentru Gunn înainte de a-l lăsa singur în mașină pentru un moment. Wasan se îndreptă către bărbatul cu geacă neagră din piele care așteptase și observase în fața restaurantului în tot acest răstimp.

În acel moment, ochii celui care părea beat se deschiseră larg. Nu mai dădea semne de beție. Gunn se așeză drept, privind în direcția restaurantului și-l văzu pe Wasan care vorbea cu un bărbat pe care nu-l cunoștea. Așa că îi urmări cu privirea la adăpostul întunericului din mașină.

– N-are nici un rost.

Wasan îi dădu înapoi mini reportofonul locotenentului Kong.

– Nu este el criminalul.

Wasan spuse asta pentru că era sătul de Kong. Ofițerul părea dezamăgit și încercă să-l forțeze să-l pună înapoi în mâna lui Wasan.

– Te rog, folosește-l în continuare. Ar mai putea spune ceva mai târziu.

– Eu cred că nu. Tipul ală deja doarme dus. Va fi treaz mâine.

– Nu-mi pasă de zgomotele sexy. Așa că nu trebuie să fii timid, inspectore. Eu voi aștepta doar partea cu vorbitul…

Enervarea lui Wasan era la cote foarte ridicate, aproape fierbea. Îl înșfăcă pe Kong de guler și-l smuci.

– Să nu mă enervezi. Te las să decizi dacă îți iei căcatul ăsta înapoi sau n-ai decât să mori aici, locotenente.

Kong își ridică ambele mâini semn că se predă, dar nu avea pe față nici o expresie de capitulare.

– Îmi pare rău, inspectore.

Wasan dădu drumul gulerului lui Kong, îl împinse de lângă el și-i lipi de piept mini reportofonul. Kong îl prinse înainte să cadă. Wasan se îndreptă repede spre mașina lui Gunn. O să-și lase motocicleta aici. Dacă va avea timp, se va întoarce după ea. Se strecură pe scaunul șoferului, întorcându-și privirea către bărbatul care dormea profund. Wasan se aplecă spre el și-i îndreptă capul. În acel moment, Gunn apucă mâna lui Wasan înainte ca acesta să o poată retrage.

– Te iubesc, Wasan, spuse Gunn cu ochii închiși, ținându-i mâna strâns lipită de obraz.

– Știai că bețivii spun  întotdeauna adevărul?

Inima lui Wasan bătea atât de repede încât o putea auzi clar. Mâna îi rămase nemișcată, incapabilă de a se desprinde din strânsoarea lui Gunn. Atingerea lui îi paraliză tot corpul, de la mâini spre piept, inimă și apoi spre degetele de la picioare. Era sigur că oamenii care aveau paralizie asta simțeau. Nu-și mai putea controla corpul.

– Și bețivii … spuse în cele din urmă Wasan după câteva clipe de liniște.

– Vor spune ceva ce vor uita când se vor trezi din beție.

Reuși să-și tragă mâna și respiră adânc.

– Unde locuiești?

Gunn nu-i răspunse pentru că adormise din nou. Wasan mormăi frustrat înainte de a schimba viteza și de a se întoarce acasă, inevitabil. Când ajunse acasă, Wasan îl cără pe bărbatul înalt, poticnindu-se, spre dormitorul lui. Wasan îl ajută pe Gunn să se întindă în pat și bărbatul se supuse ascultător. Stătea cu mâinile în șold uitându-se la bărbatul beat. În această stare, Gunn arăta ca cineva dresat, ușor de controlat. Singura problemă era că vorbea prea mult.

Era deja ora 1. Fratele și cumnata lui trebuie să se fi culcat deja. Wasan o să-i spună fratelui său dimineață că a adus acasă un bărbat beat ca să doarmă la el. Se întoarse, se aplecă să ia un prosop dar mâna-i fu înșfăcată și fu aruncat pe pat. Gunn îl cuprinse strâns cu mâinile pe după talie cu ochii încă închiși.

– Dă-mi drumul. Mă duc să fac un duș.

Wasan încercă să se elibereze din mâinile lui Gunn, dar ce se întâmplă după aceea fu prea rapid și-l luă prin surprindere. Gunn îl prinse de umăr pe Wasan și-l țintui la orizontală, urcându-se peste trupul lui. Gunn îl prinsese sub îmbrățișarea lui.

– Gunn!

Wasan încercă să împingă trupul mare al lui Gunn de pe el, dar nu mai avea forță, de parcă atingerea și sărutul lui cu gust de alcool îl secase de orice puteri. Era greu să nege că trupurile lor tânjeau unul după celălalt. Cu trupul încălzit de alcool se simțea încins tot. Creierul îi comandă să-și pună picioarele în jurul taliei lui Gunn. Wasan ținu fața lui Gunn în mâinile sale, în timp ce acesta îl săruta fierbinte și cu pasiune. Când Gunn se desprinse, Wasan descheie nasturii cămășii celuilalt și îmbiindu-l pe bărbat să o descheie pe a lui. La puțin timp hainele erau împrăștiate peste tot la capătul patului.

Pentru ce s-a întâmplat după aceea, Wasan simți că luase cea mai bună decizie să-i înapoieze mini reportofonul locotenentului Kong.

…………………………………………………………………………………………………

– Wasan, roagă-l pe doctor să doarmă la noi și în seara asta. Gai va face salată condimentată de pui. Vom lua cina împreună.

Thongkum își iți capul să vorbească cu Wasan în timp ce acesta se îmbrăca în fața oglinzii. Se întoarse să se uite la fratele său care părea extrem de încântat. Desigur, faptul că doctorul , care nu avusese nici un motiv să-i viziteze din cauza decesului vreunui pacient, apăruse la Wasan în stare de ebrietate, ar fi putut să-i sperie  pe Thongkum și pe soția lui.

– Ar trebui să-l inviți tu, Thongkum.

Wasan își țuguie buzele în direcția toaletei.

– Tu să faci asta. Hei, n-am avut nici cea mai mică idee că tu și doctorul ați devenit prieteni apropiați. Sunt așa de fericit. Ar trebui să fim acolo să ne ajutăm unii pe alții.

Fratele lui Wasan spuse încântat înainte de a dispărea în bucătărie. Wasan scutură din cap.

Așteaptă până o să afli că Wasan se întâlnește cu Gunn. O să fii șocat.

Se deschise ușa de la baie și Gunn apăru îmbrăcat cu aceeași cămașă și pantaloni pe care le purtase aseară. Părul îi era zburlit. Sprâncenele groase trădau cu ușurință starea în care se afla.

– Durere de cap?

Își masa sprâncenele.

– Ai un paracetamol?

– Da. O secundă.

În uniformă, Wasan își aranjă gulerul înainte de a ieși din cameră ca să aducă un pahar cu apă și medicamente din dulap pentru Gunn. Acesta îi mulțumi și-și aruncă o tabletă în gură, urmată de o înghițitură de apă.

– Trebuie să mă grăbesc înapoi acasă să mă schimb, altfel o să întârzii la vizita de dimineață.

Gunn se uită la ceas. Era 7.30.

– O să-ți întorc favoarea mai târziu. Îți mulțumesc pentru că nu m-ai lăsat la restaurant aseară. Și o să-ți aduc eu motocicleta mai târziu.

– Cum aș fi putut? Ai fi fost ucis de vreun hoț. Cât despre motocicletă, las-o în seama mea.

Gunn vorbi cu voce șoptită ca ceilalți din casă să nu-l audă.

– Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa să mă trezesc și să te văd din nou lângă mine.

– Prea multe mulțumiri. Du-te!

Wasan îi întinse lui Gunn cheile mașinii și-l lovi cu palma peste braț ca să plece. Gunn încă refuza să plece, aplecându-se să-l sărute pe Wasan pe obraz, înainte de a ieși din cameră.

– Să te ia naiba!

Wasan își acoperi gura cu mâna.

De câte ori o să mă mai ia de prost tipul ăsta?

………………………………………………………………………………………………

La căderea nopții, casa lui Khun Urai Dansom era cuprinsă de beznă. Urai se uită către ușă prin întuneric. Ea își dorea să se ridice și să aprindă lumina, dar trupul ei nu-i mai permitea asta. Fusese diagnosticată cu cancer ovarian în ultimul stadiu. Îi cuprinsese abdomenul, plămânii precum și șira spinării. Burta-i era umflată în timp ce membrele și fața îi erau costelive. Durerea din corp era prea greu de îndurat. Din fericire, Urai era o pacientă regulată a doctorului Guntaphat. El a ajutat-o să-i ușureze durerea și a discutat cu ea despre acceptarea momentului final al vieții sale. Doctorul îi spusese că o va vizita peste două zile.

Urai știa că va muri dar încă mai aștepta cel de-al treilea nepot care avea să se nască în câteva luni. Dacă ar putea vedea fața nepotului său, nu i-ar mai fi frică de moarte.

– Eid, vrei să aprinzi lumina? Strigă ea nurorii sale.

– E cineva acasă?

Tăcerea fu singurul răspuns.

Urai se gândi că Eid s-a dus la piață dar de obicei se întorcea înainte de căderea întunericului. Cinci minute mai târziu, bătrâna auzi sunetul unor pași pe podeaua din lemn, care se auzeau din ce în ce mai tare. La început, Urai crezu că era Eid. Dar, deodată, silueta înaltă îmbrăcată toată în negru veni și se opri în ușă, speriind-o.

Zăcând neputincioasă în pat, ea strigă după ajutor.

Dar vocea-i era firavă, și aproape că nu se auzea deloc.

Cu o singură injecție îi fu luată ultima suflare de către silueta întunecată.

Umbra se ridică în picioare în același timp în care se auzi cum cineva deschide ușa și se aprinse lumina afară.

Când silueta sări peste fereastră, un obiect lung, subțire și auriu căzu din buzunar pe iarba de dedesubt. Obiectul reflecta lumina din casă. Nimeni nu observă această anomalie din cauza întunericului. Nu mult timp după aceea, se auzi din casă țipătul unei fete, urmat de geamătul unui bărbat care-și striga mama.