Eutanasie – Capitolul 2

– Sunt atât de mulți pacienți cu cancer zilele astea, nu-i așa, Tae? spuse Anne, o asistentă tânără, întorcându-se ca să se plângă lui Tae, responsabilul tehnic, ocupat cu aranjarea dosarelor pacienților din acest cartier.

Spitalul Public Regional Pentru Promovarea Sănătății (SPRPS) sau clinica, așa cum era cunoscut la nivel local, era o unitate medicală mică de îngrijire a sănătății care se extinsese la nivel de comunitate. Era o fundație esențială pentru oamenii din comunitate, pentru a reduce numărul de pacienți care aglomerau spitalul și desfășura o activitate pro activă de control a prevenției bolilor. Toate acestea erau activități extenuante, mai ales vizitele la domiciliu care erau responsabilitatea principală a Annei.

– Da, chiar așa. Anul trecut, mai ales în cartierul nostru, au fost 13 cazuri de cancer în total. La începutul acestui an, au fost depistate 8 cazuri noi..

Tae deschise calculatorul ca să introducă datele obținute despre pacienții din zona pentru care era responsabil.

– Nu doar că sunt multe cazuri, dar de când a venit aici doctorul Gunn, a crescut numărul de decese al cazurilor de îngrijire paliativă.

Anne își trase scaunul lângă Tae.

– Cred că este ghinionul lui. Crede-mă. În ultimii câțiva ani, pacienții au murit foarte repede. Dacă mă întrebi pe mine, unii dintre ei ar mai fi putut trăi vreo câteva luni. Dar ei, la două-trei zile după diagnostic, au sfârșit prin a deceda.

– Atunci, a fost bine pentru ei. Mai bine, decât să-i lași să sufere.

Responsabilul tehnic de vârstă mijlocie se întoarse să se uite la Anne.

– Mai ales in cazul lui Khun Raweewan, care a suferit atât de multă durere. De câte ori o vizitam, îi auzeam gemetele demne de milă. Cel puțin ea nu mai trebuie să sufere.

– Hei, Tae, am fost să-mi aduc un ultim omagiu lui Khun Raweewan azi dimineață, și l-am întâlnit pe mezinul ei care este polițist. Am auzit că s-a mutat aici și că va fi inspector.

– Da, e un tip așa de chipeș. Un polițist ca el s-ar potrivi bine cu o asistentă.

Anne își ridică ambele mâini și-și cuprinse obrajii, purtându-se de parcă s-ar fi îmbujorat.

– Dacă tot îl cunoști, Tae, te rog cere-i numărul de telefon pentru mine.

– Și cu soțul tău cum rămâne?

– Ei, soțul meu stă acasă. Nu are de unde să știe.

Subiectul legat de numărul deceselor pacienților aflați în stadiul terminal care crescuse nefiresc, fu abandonat după ce apăruse în discuție numele lui Wasan. Wasan sau căpitanul de poliție Wasan Kumboonrueng, în vârstă de 33 de ani, tocmai se mutase dintr-o provincie mare, de pe postul de inspector adjunct pe cel de inspector la secția de poliție. Wasan crescuse în această zonă, așa că îl cunoșteau bine toți oamenii din cartier. Era mândria lui Khun Raweewan și a fratelui său mai mare. Întoarcerea lui era bârfa întregului oraș. El era speranța și apărătorul legal al tuturor celor din cartier.

Cel care urma să fie în curând inspector, îmbrăcat în uniforma de poliție împodobită cu trei stele pe umeri, stătea la biroul secției de poliție, privind în jur pentru a percepe detaliile unui birou cu care nu era familiarizat.

De când se stinsese mama lui, motivul pentru care venise aici părea inutil. Cu toate acestea, luase hotărârea deja și trebuia să meargă mai departe. Cel puțin acum se întorsese în locul unde crescuse. În afară de faptul că trebuia să se obișnuiască cu noul său mediu de lucru, nu era chiar atât de rău totul.

Doctorul Guntaphat….

Nu știa dacă era un fel de sentiment sceptic sau altceva care făcea ca numele acestuia să-i apară în minte tot timpul. Wasan notă numele doctorului pe hârtie înainte de a decide să ia telefonul și să-i caute numele pe Facebook. Apărură mai multe nume pe ecran dar singura poză de profil care se potrivea cu cea a bărbatului din memoria sa era cea care aparținea lui Guntaphat Akaramaytee.

Wasan se uită la pozele doctorului Guntaphat înainte de a opri ecranul și de a-și pune telefonul în buzunar, fără să-i trimită cerere de prietenie. Avea o întâlnire programată cu directorul adjunct în câteva minute. Trebuia să se concentreze asupra a ceea ce avea de făcut și să-l lase pe doctorul Guntaphat să rămână doar o poveste care venise și plecase.

 – Ieri nu am adus o coroană de flori. Așa că astăzi, vreau să vă ofer coroana în calitate de reprezentant al biroului de îngrijire la domiciliu al spitalului.

Acesta era motivul doctorului Guntaphat pentru cea de-a doua întâlnire de la templu. Deși Wasan era confuz de ce doctorul trebuia să aducă el însuși coroana, o acceptă și îi mulțumi. Apoi se întoarse în direcția asistentei care ținea un aparat de fotografiat, așteptând să facă niște poze. Wasan îl văzu pe Guntaphat trimițându-i un zâmbet abia schițat, de parcă ar fi vrut să-i trimită un fel de mesaj pe care nu prea îl înțelegea.

Și din nou, Guntaphat apăru pentru a treia oară în ziua când trupul decedatei fu dus la crematoriu. Wasan nu știuse până atunci că doctorii care făceau vizite la domiciliu trebuiau să participe la funeraliile foștilor pacienți atât de des. Deși era recunoscător că doctorul Guntaphat acordase atenție funeraliilor mamei sale, în final, nu-și putea înfrânge curiozitatea. Așa că, după ceremonie, după ce trupul fusese dus la crematoriu, el se îndreptă spre doctor pentru a avea o conversație privată cu acesta.

– Doctore, îl opri vocea aspră, tăioasă a lui Wasan pe Gunn. Atunci el se întoarse și schiță un zâmbet în timp ce Wasan se încruntă.

– Inspectore.

– Îmi poți spune căpitan, deocamdată. Încă aștept numirea oficială, respiră adânc Wasan.

– Vino cu mine, te rog.

Doi bărbați în haine negre se îndreptară spre zona din spatele pavilionului, în fața crematoriului.

– Îți mulțumesc pentru că ai venit la ceremonia de cremare a mamei mele, spuse Wasan. Gunn încă îi zâmbea blând și întinse mâna să-i atingă ușor brațul.

– Khun Raweenwan este un înger în rai acum. Nu mai trebuie să te îngrijorezi de nimic.

Ochii lui Wasan alunecară spre mâna care-i atinse trupul în mod intenționat pentru a doua oară și se hotărî să întrebe.

– Doctore Guntaphat, te rog, spune-mi că nu-mi imaginez eu lucruri.

Urmă un moment de tăcere. Wasan știa că această întrebare era confuză, dar totuși doctorul Guntaphat  înțelesese perfect sensul acesteia. Irisul său cafeniu închis se uită fix la ochii lui Wasan, de parcă-i putea citi gândurile.

– Nu-ți imaginezi.

Wasan își încrucișă brațele pentru a evita mâinile doctorului, privind în altă direcție.

– Încă nu-mi pot reveni după moartea mamei. Să vorbim după ce voi putea face față.

– Nu vreau să te grăbesc să faci nimic. E adevărat că vreau să te impresionez, dar chiar vreau să-ți transmit condoleanțele mele. Chiar sper că pacienta pe care am îngrijit-o își va găsi pacea în rai.

Gunn își scoase telefonul, deschise tastatura și o înmână bărbatului din fața lui.

– Îmi poți da numărul tău, căpitane?

Wasan se uită fix la telefon vreme îndelungată, de parcă ar fi avut nevoie de timp să ia o decizie. În cele din urmă, Wasan întinse mâna să ia telefonul acela și își tastă numărul înainte de a-l returna proprietarului. Gunn luă telefonul cu un zâmbet politicos și-l apelă ca să facă schimb de numere. Telefonul lui Wasan vibră în buzunar o singură dată.

– Dacă ai nevoie de ajutor după asta…sună-mă.

Gunn făcu apoi o plecăciune pentru a se scuza.

– Trebuie să vizitez un alt pacient după amiază. Dacă avem ocazia, hai să luăm cina împreună într-o zi.

Wasan îl privi pe bărbatul înalt și subțire care se îndepărta. În mintea lui se întreba dacă fusese o idee bună să-i dea numărul imediat. Nu prea mulți oameni puteau ajunge ușor la el și să-l facă să se deschidă în felul acesta. Ar putea fi bunătatea pe care Gunn o arătase față de mama sa, felul în care-l abordase, remarca spirituală care era plină de compasiune, felul în care arăta, și toate lucrurile combinate, care-l făcuseră pe Wasan să uite de durerea lui pentru o clipă.

Nu era momentul potrivit să se gândească la astfel de lucruri. Wasan intenționa să păstreze distanța față de Gunn pentru o vreme, să aștepte ca durerea să se estompeze și apoi să înceapă prin a-și acorda o șansă, de vreme ce un alt bărbat lăsase ușa larg deschisă pentru el.

——————————————————————-

• Îmi cer scuze că am întârziat. Scuze Tui, Mo.

Doctorul Gunn alergă spre zona unde era parcată mașina albă a spitalului. Sări în mașina în care îl așteptau o asistentă și un fizioterapeut.

• Unde ai fost, doctorul meu chipeș? întrebă Mo, fizioterapeuta.
• Am fost la o înmormântare. Nu s-a terminat decât spre după amiază, așa că am întârziat cinci minute.

Gunn își ridică mâneca pentru a-și șterge transpirația de pe frunte. Temperatura necruțătoare a lunii aprilie era aproape de nesuportat chiar și în partea de nord, care se presupunea că este cea mai răcoroasă regiune.

• Avem planificat să vizităm doi pacienți, nu-i așa?
• Da, sunt amândoi cazuri noi, dar unul dintre ei are colangiocarcinom[1] în stadiul terminal. Vrei să vizitezi acest caz primul?

Tui îi dădu dosarele de îngrijire a pacienților la domiciliu lui Gunn. Luă dosarele cu un zâmbet larg.

– Grozav. Hai să mergem.

Primul pacient la domiciliu pe care l-a vizitat echipa a fost Khun Songkran Jomjai, în vârstă de 55 de ani. Locuința lui se afla într-o comunitate supraaglomerată, unde gospodăriile erau îngrămădite unele în altele. Drumul care ducea spre comunitate și spre alei era foarte complicat. Era lat cât să treacă doar câte o mașină. Gunn coborî din mașina spitalului. Își ridică privirea spre o casă din lemn cu două etaje și un spațiu deschis sub ea[2]. Casa era înconjurată de arbori Longan[3] și un gard nu prea înalt din lemn putrezit. Gunn memoră fiecare detaliu pe care-l vedea, pentru că trebuia să știe cât mai multe din ceea ce avea legătură cu sănătatea pacientului.

Primul lucru care i-a atras atenția au fost scările din fața casei, ce puteau fi folosite drept acces direct spre etajul al doilea al locuinței.

Pentru pacienții în vârstă care mai puteau merge și avea grijă de ei înșiși, acesta era unul dintre cei mai îngrijorători factori ambientali. Întâlnise cazuri de pacienți în vârstă care căzuseră pe scări și își rupseseră oasele. Alții se loviseră cu capul de pământ și sfârșiseră prin a avea hemoragie intracerebrală. Sau, în cel mai rău caz, mulți dintre ei mureau pe loc. Totuși, acest pacient era țintuit la pat. Deocamdată să scăpăm de problema scărilor.

O tânără slabă se îndreptă direct spre echipa medicală. Ea îi salută cu modestie.

– Sawasdee Ja[4].

– Sawasdee Krub[5]. Sunt doctorul de la spital care face vizitele la domiciliu. Dumneavoastră sunteți…

Gunn aruncă o privire la numele din dosar.

– … rudă cu Khun Songkran?

– Sunt soția lui.

Femeia de vârstă mijlocie spuse

– Urmați-mă în casă, domnule doctor.

– Câți locuiți aici?

– Suntem doi. Rudele vin din când în când, dar eu sunt cea care are mereu grijă de el. Fiul nostru s-a dus să muncească în Bangkok. Puștiul întotdeauna îmi trimite bani ca să am grijă de tatăl lui.

Gunn încuviință din cap.

– E grozav că fiul tău vă ajută financiar. Cum vă numiți, Khun?

– Numele meu este Ying.

Femeia de vârstă mijlocie zâmbi dulce. Simți imediat că doctorul din fața ei avea un ton cald și era mult mai atent decât alți doctori pe care-i întâlnise.

Songkran stătea întins pe o saltea pe podea în prima camera, chiar lângă ușa de la intrare. Pacientul era atât de slab, încât i se putea vedea oasele. Ochii îi erau gălbui, ca și pielea, ceea ce indica un icter grav din cauza blocajului canalului biliar. Gunn îngenunche lângă pacient.

– Sawasdee Krub. Sunt doctorul Guntaphat. Sunt doctorul care face vizite la domiciliu.

Songkran își ridică mâna tremurândă ca să salute. Ochii i se luminară la vederea bărbatului cu halatul scurt de laborator.

– Sawasdee, doctore.

– Dormiți aici mereu?

– Da, zilele astea nu mă pot mișca.

Tui, asistentă calificată, care vizita pacienții de mai mult de 10 ani, se uită la doctorul Guntaphat cu admirație. Dacă o întrebai cum arată un doctor de familie perfect, l-ar alege pe doctorul Guntaphat ca model. Nu doar că era echipat cu o înfățișare abordabilă, dar era un doctor care avea bune relații umane, era prudent, și putea vedea dincolo de toate aspectele problemelor pacienților, nu doar boala. Dacă-i vedeai ca pe niște ființe umane, vedeai totul și, dacă puteai vedea acea parte a lor, poate reușeai să le vindeci boala fără să te bazezi pe medicamente.

După ce Tui măsură pulsul pacientului, se retrase, permițându-i lui Gunn să-l examineze temeinic. Anomalia fizică pe care o găsi Gunn, în afară de malnutriție, era o ascită și o umflătură mare ce putea fi simțită prin abdomen.

– Probabil că nu vă simțiți confortabil, Khun Songkran.

Songkran dădu cu putere din cap. Doctorul acesta îl înțelegea atât de bine.

– Da, doctore. Este așa de tare și de dureros. Simt o durere în stomac, în spate. Peste tot.

– Îndurați durerea de atât de mult timp, sunteți așa de puternic.

Gunn își puse un stetoscop în jurul gâtului.

– Vreți să vă mai ajut cu alte simptome?

– În principal sunt balonarea și durerea, doctore.

Songkran își ridică mâna să-i atingă ușor brațul lui Gunn și-i șopti atât de încet încât abia putea fi auzit de ceilalți.

– Este atât de dureros încât, uneori nu mai vreau să trăiesc. Este foarte chinuitor.

Gunn rămase tăcut câteva clipe. Se uită la fața lui Songkran cu o expresie indescifrabilă înainte de a-și apleca capul și a-i șopti ușor.

– Dacă vă pot ajuta să ieșiți din suferința asta, vreți?

Gunn îi zâmbi vag și spuse cu voce tare, ca să-l audă toți.

– Atunci, o să am grijă de durerea dumneavoastră. O să vă dau un nou set de calmante și Khun Mo, fizioterapeuta de aici, vă va învăța gimnastica terapeutică. Poate că, atunci când va trece durerea, veți avea motiv să stați mai mult cu soția dumneavoastră minunată.

Ceea ce tocmai spusese Gunn aduse un zâmbet larg pe fața soției lui Songkran.

După ce discutase despre îngrijirea sa cu pacientul și cu membrii familiei, Gunn și echipa medicală se întoarse la mașina parcată pe gazon. Gunn păstră documentele pe care le înregistrase cu minuțiozitate în dosar și le înmână lui Tui.

– Am recalculat doza de morfină pentru pacient. Spune-i soției să ia medicamentele de la mine de la secția ambulatoriu mâine dimineață. Vreau să vin la vizită peste două săptămâni. Te rog să faci programarea.  

-Desigur, doctor Gunn, o să amân alte cazuri care nu sunt urgente.

-Te rog să contactezi Spitalul Public Regional Pentru Promovarea Sănătății ca să trimită responsabilul să evalueze pacientul după ce-i ajustăm doza de morfină. Spune-le să mă sune dacă au probleme.

Gunn închise portiera mașinii.

-Să mergem la cazul următor.

    —————————————————————-

În mijlocul fulgerelor și al sunetelor vântului care șuiera în timpul unei furtuni de vară, Songkran auzi ușa deschizându-se, urmată de niște pași ușori. Voia să știe cine deschisese ușa în miez de noapte. Totuși, de la moleșeala dată de calmante, ochii îi erau atât de grei. Nici măcar nu găsi puterea să-și deschidă ochii, darămite să-și strige soția care dormea pe undeva pe aproape, indiferent de cât de mult își dorea asta.

Pașii veneau din ce în ce mai aproape până când auzi respirația persoanei. Bătăile inimii lui Songkran accelerară. Voia să-și deschidă ochii, dar se simțea ca într-o paralizie profundă. Nu-și putea da comenzi corpului.

– Ying? Ying, draga mea, unde ești?

Simțea că cineva îl luase de mână și-și strecură mâna mângâindu-l pe cap, parcă să-l consoleze. Tunetul bubui pentru a doua oară, urmat de ploaia care începu să cadă. Songkran auzi o șoaptă lângă ureche.

-După asta, nu va mai trebui să înduri durerea,

Știu vocea asta. Stai puțin. O să mor?

Deși era dureros, atât de dureros încât își dorea să părăsească această lume, încă mai voia să trăiască împreună cu soția lui. Încă își mai dorea să o vadă din nou zâmbind. Își dorea să fie cu ea cât de mult putea rezista corpul lui. Noile calmante pe care i le dăduse doctorul deja, îi atenuaseră extrem de mult durerea. Credea că ar mai putea trăi…

Sunetul picăturilor de ploaie pe acoperiș fu ultimul lucru pe care-l auzi, înainte de a se stinge împreună cu durerea pe care o îndurase timp de șase luni.

Nota traducătorului

[1] Cancer al căilor biliare

[2] Casele thai în stil vechi au un spațiu deschis sub ele pentru a le apăra de inundații și animale

[3] Longan este un arbore tropical ce produce fructe comestibile, numit și ochiul dragonului

[4] Formulă de salut utilizată de femei în dialectul din nordul Tailandei

[5] Formulă de salut utilizată de bărbați.