Eutanasie – Capitolul 23

Doctorul Pang pășea înainte și înapoi în fața secției de psihiatrie cu o privire îngrijorată. Ea nu știa ce ar trebui să facă în situația cu care se confrunta în acest moment. Pacientul ei, Som, se simțea mai bine. În câteva zile avea de gând să-l trimită acasă, așa că trebuia să colaboreze cu secția de îngrijiri paliative ca să-i asigure îngrijirea la domiciliu.

Cinstit vorbind, nu era nimic în neregulă cu Som. Cea mai îngrijorătoare chestiune era legată de faptul că povestea pacientului ar putea fi adevărată, nu o halucinație.

Oare Som chiar fusese martor la moartea unei persoane – moartea pe care o cauzase bărbatul pe care el îl numea Îngerul morții? Și Som oare chiar arătase către bărbatul pe care îl numea Îngerul morții doar ca ea să-l vadă?

Pang se îndreptă către către fereastră uitându-se absentă pe geam. Își dorea să uite de asta. Aă rămână în trecutul pacientului. Dar oare chiar era în regulă să-l lase pe Îngerul morții să scape? Și câte victime muriseră din cauza lui? Zvonurile că persoana aceea era implicată în fiecare crimă o făceau să nu se simtă confortabil. Pang nu știa dacă poliția ar asculta ce avea ea de spus. Nu putea spera decât că vor avea încredere în profesionalismul ei. Pang decise să ia telefonul și să-l sune pe unul dintre ofițerii de poliție.

– Bună ziua, sunt doctorul Kanokpon. Am ceva de discutat cu dumneavoastră.

………………………………………………………………………………………………….- Ce rahat!

Din cauza acestei înjurături toți ochii celor de pe balcon și se îndreptară spre el. Asistentul Tum se holba la bărbatul acela, care ieși brusc dintr-un colț întunecos, făcându-l să tresară pur și simplu.

– Când n-ai să mai faci chestia asta, locotenente Kong? Ești fantomă sau ce?

Bărbatul care nu arăta a locotenentul de poliție pe care îl știa Tum, zâmbi. Ochii lui păreau nerăbdători.

– Am o poveste interesantă să-ți spun.

Tum se bosumflă.

– Iar eu n-o să ascult. Mișcă-te. Ies din tură.

– Ce, te-ai supărat că n-am mâncat cu tine la prânz în ziua aceea? spuse Kong blocându i drumul.

– Cum să te împac?

Tum oftă drept răspuns și se întoarse.

Kong plescăi și se duse rapid să îl blocheze pe Tum.

– Hei, iubitule, nu e sănătos să fii tot timpul supărat. Ai să ratezi informațiile pe care le-am adus, spuse Kong cu voce joasă.

– Informațiile despre doctorul Guntaphat din noaptea când camera ta a fost răvășită.

Tum rămase tăcut și se uită ezitant la Kong.  Îl apucă pe Kong de încheietura mâinii și îl duse într-o zonă ferită. Kong se uită la mâna care-i ținea încheietura și zâmbi încântat. Tum îl duse într-o cameră de tratament, îi dădu drumul mâinii și se întoarse spre locotenentul Kong cu o figură serioasă.

– Spune!

– M-am dus să-l întreb pe iubitul doctorului dacă doctorul a ieșit din casă în acea noapte. Inspectorul Wasan a confirmat că doctorul Gunn fusese cu el toată noaptea, dar nu era adevărat.

Kong își scoase telefonul și deschise un video de pe camera instalată în fața locuinței acestuia.

– Asta e mașina doctorului Gunn, care a plecat la ora 05:00 și jumătate după-amiază și n-a mai fost văzută până la ora 02:05 dimineața, când s-a întors acasă.

Tum se încruntă și se uită la bărbatul înalt.

– Asta înseamnă că doctorul Gunn a fost persoana care mi-a răvășit camera în noaptea aceea.

– Doctorul trebuie să fi făcut ceva, dar n-am găsit nicio dovadă.

Kong plescăi.

– Este evident însă,  că Wasan m-a mințit. Mi-a ascuns informația asta. Doctorul Gunn trebuie să fi făcut ceva, încât astfel încât inspectorul Wasan să fie nevoit să-l acopere. O să folosesc informația asta ca să scot adevărul de la Wasan.

– Locotenente, te rog să duci informația asta anchetatorilor. Nu mai pune presiune pe inspectorul Wasan. Dacă află că știi că a mințit,  doctorul Gunn va ști și el, și n-ai să mai fii în siguranță.

Kong încremeni și zâmbi.

– Tu îți faci griji pentru mine, cumva?

Tum oftă obosit.

– N-ai decât să visezi.

– Dacă un doctor îl poate face pe un bărbat ca mine să nu se simtă în siguranță, atunci, țara asta n-ar trebui să aibă poliție.

Deodată, Kong își ridică mâna și-i șterse colțul gurii lui Tum cu degetul mare, ceea ce făcu ca întreg corpul lui Tum să devină rigid.

– Aveai ceva la gură.

După aceea, locotenentul căruia întotdeauna îi plăcea să se comporte ca o fantomă, se întoarse pe călcâie și ieși din camera de terapie.

Tum rămase nemișcat câteva secunde apoi își ridică mâna să șteargă colțul gurii. Inima-i bătea ca o nebună, într-un mod în care n-ar fi trebuit să o facă.

– Ce Dumnezeu! spuse Tum făcând un pas înapoi și rezemându-se de chiuveta din spatele lui, și uitându-se apoi spre tavan.

– O fi polițist sau lipitoare?

………………………………………………………………………………………………….

– Wasan!

Chemarea fratelui său îl făcu să tresară și îi distrase atenția de la rucsăcelul în care își împacheta hainele. Inspectorul își întoarse capul și îl văzu pe Thongkum care se sprijinea de tocul ușii, cu brațele încrucișate la piept.

– Nu prea mai stai pe acasă.

– Vezi-ți de treaba ta, spuse Wasan trăgând fermoarul rucsacului.

– În seara asta stau acasă la prietenul meu și o să mai fac asta vreo câteva nopți.

– Hei, inspectore, nu mă deranjează unde stai tu noaptea. Ești adult. Dar cel puțin spune-mi unde locuiești și dacă te întorci aici, ca nevastă-mea să nu mai prepare mâncare degeaba pentru tine.

Wasan oftă.

– Nu e nevoie să îmi prepare nimic. O să mă hrănesc și singur.

Thongkum îl privi lung pe Wasan.

– Wasan, nu te supăra, dar am văzut persoana care te ia de obicei…

Thongkum respiră adânc de parcă încerca să-și adune curajul.

– Cel care vine de obicei să te ia, cel cu care veneai aici este cel cu care îți petreci noaptea, nu-i așa?

Wasan rămase tăcut, privindu-l pe fratele lui în așa fel încât îl făcu pe acesta să tresară. Se gândea cum să-i spună fratelui său să nu-și facă prea multe griji. Pentru că erau rude de sânge și tocmai își pierduseră mama, ca să nu mai spunem că Wssan fusese recent atacat atât de brutal încât fusese internat în spital, deci, nu era surprinzător că fratele său își făcea atât de multe griji pentru el, chiar dacă el era fratele mai mic, chiar dacă era un ofițer de poliție puternic care purta armă.

– Vreau să-ți spun adevărul.

Thongkum înghiți în sec în timp ce Wasan se ridică și se îndreptă către el. Îl luă de umeri pe fratele său.

– Știu că e greu să mă asculți, dar nu știu de ce trebuie să ascund asta de atât de mult timp . Eu…

Thongkum îl atinse pe Wasan pe mână pentru a-l opri.

– Știu, Wasan.

Se așternu tăcerea între ei și Wasan rămase șocat.

– S-ar putea să par prost și încet la minte, dar îmi cunosc fratele. Thongkum strânse mai tare mâna lui Wasan.

– Du-te.  Du-te acolo unde ești fericit. N-o să spun la nimeni pentru că nimeni nu va putea accepta asta. nu suport ca alții să te vorbească de rău. Și, dacă se întâmplă ceva neașteptat, amintește-ți că aici e casa ta. Ești întotdeauna binevenit aici.

Wasan nu văzuse niciodată această latură a fratelui său. Thongkum îl privea cu o iubire adevărată în ochi. Era atât de copleșitor, încât ochii ochii aproape i se umplură de lacrimi. Wasan își uni palmele și se rezemă de pieptul fratelui său. Thongkum îl mângâie blând pe cap.

– Îmi pare rău că te-am dezamăgit.

– Acum suntem doar noi doi. Pe cine să iubesc, dacă nu pe tine?

Thongkum își trase nasul cu zgomot.

– Nu contează dacă ești homosexual sau ce ai fi. Încă ești fratele meu,  ai înțeles?

Ceea ce tocmai îi spusese Thongkum îl șocă pe Wasan. Acum știa cu adevărat că îi mai rămăsese o singură rudă. Wasan ascunsese acest secret încă de când înțelesese conceptul de iubire pentru că această iubire mulți oameni îl considerau dezgustătoare, o iubire pe care alții o priviseră ca fiind inferioară, o iubire considerată a fi un păcat. nu era nimic mai plăcut decât acceptarea familiei în acest fel în care Thongkum o făcuse acum. Lacrimi de fericire îi curgeau pe obraji, de parcă i se luase o mare greutate de pe piept. În ciuda tuturor obstacolelor cu care se confrunta acum, cel puțin se putea întoarce la fratele lui.

………………………………………………………………………………………………….

Wasan se hotărî să se mute cu Gunn, așa cum fusese invitat. Și nu era vorba doar de a locui cu bărbatul cu care oricum, toată lumea credea că trăiește, ci și pentru a căuta adevărul din perspectiva omului care era aproape de Gunn. Wasan recunoștea faptul că se folosea de încredere ca de o armă, dar nu era altă cale.

Înainte de a se duce acasă la Gunn, cu motocicleta, Wasan opri pe la magazin ca să cumpere câteva articole de toaletă. În timp ce Wasan, încă îmbrăcat în uniformă, stătea la rând ca să plătească, îi atrase atenția un pachețel colorat cu prezervative, care se afla pe raftul din apropiere. Luă pachetul de prezervative, amintindu- și că era aceeași marcă pe care o folosea Gunn. Luă pachetul cu cealaltă mână și mai luă și o sticlă de lubrifiant, care-i era necesar. Privirile celor din jur îl făcură pe Wasan să se nu se simtă confortabil deloc, mai ales privirile unei bătrâne care era în spatele lui. Ea se întoarse să-i șoptească altei femei.

– Ia uite ce a cumpărat polițistul?

Oare de ce oamenii considerau sexul ca ceva rușinos? Această atitudine îi făcea pe oamenii din această țară să se simtă jenați să învețe despre controlul sarcinii sau despre bolile cu transmitere sexuală. Wasan nu era sigur dacă a-i instigat pe alții să creadă că ceea ce făceau ei era jenant i-ar putea permite vreunei persoane să pretindă că are o moralitate de neatins. Puse pe tejghea lucrurile pe care dorea să le cumpere, plăti și ieși din magazin fără să-și mai bată capul cu ce gândeau ceilalți.

………………………………………………………………………………………………….

Wasan primi un mesaj de la Gunn în timp ce își făcea de lucru la masa din bucătărie. Sosise acasă la  Gunn de ceva vreme.

– Ce noroc! Astăzi ai ieșit de la muncă înaintea mea.

– Eu voi mai sta la serviciu până mai târziu. Trimite-mi un mesaj dacă vrei ceva anume la cină. O să-ți cumpăr.

– Ne vedem acasă, iubitule.

Wasan îi trimise un sticker drept răspuns la mesaje. Ca să fie sincer, Wasan se obișnuise cu cuvintele dulci ale lui Gunn. Era atât de obișnuit cu ele, încât le aștepta de câte ori vorbeau.

Mai târziu, Wasan porni GPS-ul și semnalul îi arătă că Gunn era încă la spital. Wasan își puse telefonul lângă calculator. Îl verifica din când în când în timp ce lucra pe calculator. Mașina lui Gunnner fusese în același loc de la ora 05:00 și jumătate,  înainte de a porni la drum. Wasan credea că Gunn se întorcea acasă.

Dar deodată, Gunn se duse în direcția opusă. Wasan se opri din lucru, privi telefonul și se uită intens la ecran. Gunn se îndrepta către partea cealaltă a orașului și se opri într-o zonă, nu departe de autostradă. Wasan se hotărî să-l sune pe bărbatul pe care îl urmărea.

– Da, Wasan? răspunse celălalt.

– Unde ești?

– Sunt încă la spital.

Mincinosule.

Era ca și cum întreaga lume îi dispăruse într-o clipită. Wasan nu mai putu rosti nici un cuvânt o vreme. Mâna care ținea telefonul, îi tremura. Încercă să se calmeze, respirând adânc, deși simțea mii de ace în inimă. Wasan continuă să vorbească, chiar dacă vocea îi tremura.

– Ce faci la spital?

– Tocmai am terminat de consultat niște pacienți. Fac un proiect cu asistenta pentru moment.

Face un proiect cu asistenta? Cum naiba putea să spună asta așa, deodată, fără nicio remușcare? Vocea lui suna ca de obicei. Dacă Wasan nu s-ar fi uitat la semnalul care indica locația lui Gunn, n-ar fi știut că bărbatul acesta al mintea.

– Chiar așa, Gunn? Poți să-mi aduci o salată de papaya cu pui la grătar, când te întorci?

– Sigur. De la același magazin?

– Da …

Wasan își masă sprâncenele încruntate.

– Grăbește-te.

Își simțea corpul greu când închise telefonul. Odată ce Wasan îl prinse pe Gunn că mințea, tot trecutul lui i se păru o minciună și asta îl făcea să se simtă mai rău decât orice altceva. Dar trebuia să-și ducă la capăt ancheta, deși calea pe care o luase era dureroasă de parcă era pavată cu sticlă spartă. Wasan continuă să se uite la ecranul pe care era locația lui Gunn. Plănuia să investigheze locul acela când avea timp. Datoria lui era să fie un iubit bun, așa că închise calculatorul și așteptă ca bărbatul să se întoarcă acasă. O să-i așeze felurile de mâncare pe masă și o să-i zâmbească. O să-l întâmpine pe bărbatul despre care toată lumea știa că era iubitul inspectorului Wasan. Noaptea trecu liniștită. Cei doi bărbați își încheiară ziua lungă în pat, ca de atâtea alte ori. Cu toate acestea, Wasan își dădu seama că această pace era doar o minciună. Ceva acolo aștepta să fie descoperit. Ceva care îi va aduce liniștea într-un final.

………………………………………………………………………………………………….

– Pom! Grăbește-te și aruncă-l, ca să putem pleca de aici!

Pom își încruntă sprâncenele enervat când îl auzit pe Kor că țipă. Se aplecă să înnoade un sac de gunoi pe care tocmai luase de la ultima casă, de pe aleea numărul 2 a acestui cartier extravagant. Singura șansă pentru oameni ca el să poată respira această atmosferă era să fie aici, când le strângea gunoiul ca să-l sorteze și să-l arunce. Pom aruncă sacul de gunoi către Kor, fără să-l avertizeze.

–  Hei! spuse Kor fără să prindă sacul care căzu pe drum. I se rupse fundul acestuia și lucrurile dinăuntru se împrăștiară.

– Pom! S-a rupt sacul, nu vezi?

–  S-a rupt ca un prezervativ? râse Pom.

– Hai că nu-i amuzant! Nu mai râde. Ajută mă să strâng.

Kor sărit din mașină mașina de gunoi și se aplecă să strângă resturile căzute din sacul de plastic. Dar, cu cât încercau să-l repare, cu atât cădeau mai multe.

Cu colțul ochiului, Pom văzu ceva căzând din sac. Era o cămașă scumpă care se afla în condiție bună încă și care n-ar fi trebuit să fie aruncată.

– Kor, ia uite! spuse Pom luând cămașa și întinzând-o.

– Ăsta-i gunoiul bogaților.

Kor se întoarse să se uite la Pom era pe punctul de a-l certa pe Pom se prostește din nou, dar ceea ce îl văzu îl făcu să rămână uimit. Pom își încruntă sprâncenele întrebător.

– Da, ce o fi pe cămașa asta?

Apoi o întoarse.

– Arată ca niște pete de cafea. Poate fi spălată.

– Eu cred că … , spuse Kor luând cămașa din mâna lui Pom. Ceea ce vedea pe cămașă era o pată uscată de culoare maro închis, care părea a fi de la niște stropi mari. Deodată, ceva căzu din buzunarul cămășii în timp ce Kor o întoarse invers. Se aplecă și luă de jos un card de identitate al unui bărbat pe nume Yongyuth.

– Ce o fi asta? spuse Pom mergând să vadă ce avea Kor în mână, înainte de a striga.

– Rahat!

– Îl cunoști pe bărbatul ăsta?

– Ăsta e Yuth. E agentul de la spital care tocmai a fost ucis. Criminalul e încă în libertate, spuse Pom tremurând.

– Cum o fi ajuns aici actul lui de identitate?

– Pata de pe cămașă nu e cafea, ci sânge, spuse Kor luându-l de umeri pe Pom.

– De la ce casă e sacul ăsta? Pom arătă către o casă frumoasă cu 2 etaje, de unde tocmai luaseră gunoiul.

–  De acolo.

Aerul cald deveni și mai irespirabil. Stăteau tăcuți, uitându-se la casa spre care Pom arăta cu mâna.

Nu știură ce să facă o vreme până când Kor spuse cu o voce tremurândă.

– După serviciu …  ar fi mai bine … să ducem cămașa la poliție.