Wasan îi dădu lui Gunn o mână de ajutor când acesta încercă să se ridice în picioare lângă pat. Tubul de drenaj conectat pe piept, fusese îndepărtat ieri. Acum se putea mișca dar mâna îi era încă bandajată. Când reuși să se țină ferm pe picioare, inspiră adânc și zâmbi nefiresc.
– Cum te simți? spuse Wasan ridicând privirea.
– Ar trebui să mă pot duce acasă curând, spuse Gunn zâmbindu-i lui Wasan.
– Încurajările tale îmi grăbesc vindecarea.
– Nu vorbi prea mult. Stai jos.
Wasan trase scaunul cu rotile lângă el și îl ținu când se așeză Gunn.
– Ești sigur că pot merge cu tine?
– Absolut, spuse Gunn așezându-se încet pe scaun înainte de a se întoarce spre Wasan.
– Ar trebui să mergem.
Gunn îl rugase pe Wasan să-l ducă în salonul de bărbați de la secția de medicină internă.
Wasan, îmbrăcat în haine de stradă, împinse scaunul cu rotile spre salon. Toți ochii asistentelor erau ațintiți asupra lor, dar nici una nu părea surprinsă de apariția lui Gunn, de parcă l-ar fi așteptat să vină. O asistentă cu o fișă în mână se apropie de Gunn. Îl salută, iar el îi întoarse gestul într-un mod ciudat.
– I-a scăzut tensiunea, nu-i așa Nong? o întrebă Gunn pe asistentă.
Ea încuviință.
– Da, doctore Gunn. Azi a avut și retenție urinară.
– Este o chestiune de zile, spuse Gunn întorcându-se apoi spre Wasan.
– Te rog, du-mă la patul numărul 12.
El împinse căruciorul cu rotile, trecând pe lângă pacienții din salonul de la secția de medicină internă. Aceasta era probabil o scenă familiară cu care Gunn se confrunta zilnic, dar pentru Wasan care nu lucra aici, scena era deprimantă. Wasan se uită la pacientul la care îl rugase pe Wasan să-l ducă. Era un bărbat slăbit care stătea nemișcat și avea dificultăți de respirație. Ochii ieșiți din orbite erau fixați pe tavan.
Gunn se uită la cifrele de pe monitorul care scotea zgomote în mod constant.
– Ar trebui să oprim monitorul, ca pacientul să se poată odihni. O să-i dau o cantitate mică de morfină intravenos pentru a-i reduce oboseala, adăugă Nong și se duse spre monitor. Apoi se făcu liniște.
– Nong, te rog să scrii o rețetă în numele meu. Încă nu pot să scriu cu mâna asta.
– Sigur.
Wasan se uită la Gunn, care-i prescrise doza de medicament asistentei. După ce termină de scris, ea se îndreptă spre cabinetul asistentelor pentru a duce pacientului ce îi ceruse doctorul Gunn. Gunn îl rugă pe Wasan să-l împingă mai aproape de patul pacientului. Doctorul, care acum era el însuși pacient, se întinse și atinse capul bătrânului, vorbindu-i pe un ton pe care Wasan nu-l mai auzise până acum.
– Khun Nopparat, sunt doctorul Guntaphat. Îmi cer scuze că nu v-am vizitat acasă, așa cum am promis, zâmbi el blând. Cât despre dorința dumneavoastră de a vă aștepta nepotul, văd că ați făcut asta. Nong mi-a trimis o poză pe care ați făcut-o cu nepotul.
Wasan ridică mirat din sprâncene. Nu văzuse niciodată un doctor care să acorde atâta atenție detaliilor legate de un pacient până acum. Așa că, fu în continuare atent la conversație.
– Acum nu mai aveți de ce să vă îngrijorați. Vreau să vă concentrați și să vă gândiți la lucrurile bune pe care le -ați făcut. Mi-ați spus că v-ați oferit voluntar să-i sprijiniți pe cei care au suferit în urma dezastrului provocat de inundație. Vă amintiți? Vreau să vă gândiți la acel moment. Gândiți-vă la gândurile bune pe care le- ați primit când ați făcut merite, și când ați oferit adăpost oamenilor care sufereau.
Lui Wasan i se făcu pielea de găină când văzu cum ochii bulbucați ai pacientului se închideau încet, părând că este împăcat fără să ia medicamente.
Gunn îi ținu mâna pacientului ferm și continuă
– Vă voi acorda acest timp dumneavoastră și familiei. O voi anunța pe asistentă să-i cheme pe membrii familiei să vină acum.
Apoi se uită la Wasan.
– Să mergem, Wasan.
Wasan căzut pe gânduri pe drum înapoi. Imaginea lui Gunn ținându-l de mână blând pe pacient era impresionantă și memorabilă. Când intrară în lift, Gunn spuse.
– Vreau doar ca tu să mă vezi cum lucrez. Astfel încât să mă cunoști mai bine din perspectiva asta și să ai mai multă încredere în mine.
– Da, te-am văzut cum lucrezi.
Wasan rămase tăcut o vreme.
– De ce nu aștepți până te simți mai bine înainte de a te ocupa de pacienți? Sau poți ruga un alt doctor să-ți preia cazurile.
– Îl cunosc de 6 luni. Îmi este pacient de când putea încă să aibă grijă de el. Nu a acceptat prea bine vestea când a aflat că are cancer în stadiu terminal. Era atât de deprimat și trist încât avea gânduri de suicid. Secția de chirurgie mi-a încredințat mie cazul. Am folosit o metodă specială și anume relația bună între doctor și pacient pentru a-l ajuta să depășească depresia și să trăiască până la absolvirea nepotului său. Acum nu mai are dorințe de îndeplinit, așa că am vrut să-mi iau eu însumi rămas bun de la el.
– Ce fel de doctor ești tu? mormăi el.
– Faci mai mult decât alți doctori. Se pare că în munca ta combini și cunoștințe, nu doar medicamente.
– Exact. Sunt doctor specializat în tratarea bolilor pacienților, a spiritului, a societății, a familiei și a minții.
Wasan rămase nemișcat o vreme.
– Ai avut grijă în același fel și de mama mea, nu-i așa?
– Da, am avut grijă de condiția fizică, mentală și spirituală a mamei tale.
În timpul cinei din seara aceea, Wasan îi spuse lui Kong să nu-i fie teamă pentru că în general de ce ți-e teamă tot nu scapi. Dacă el era pregătit să înfrunte obstacolele în viitor, atunci ar trebui să-și asculte inima.
Detectivul cu ochii de linx credea că este pregătit, dar mai avea de gând să verifice un lucru.
Cine era bărbatul care îl luase pe Tum în acea zi?
Tipul cu geacă de piele neagră și șapcă stătea într-un con de umbră în parcarea rezervată personalului. Ochii lui scrutători îl urmăreau pe doctorul în halatul alb care se îndrepta spre mașină. Plăcuța mașinii indica un număr de înmatriculare din Chiang Mai, ceea ce însemna că era din provincia alăturată. Relația lui cu Tum nu-i era cunoscută dar nu ar trebui să fie dificil să afle asta.
Tip, administratora țipă când văzu un bărbat așteptând-o în fața cămăruței cu articole de curățenie.
– Locotenente Kong!
– Nu ne-am văzut de multă vreme, frumoaso! spuse Kong ridicându-și mâna și atingând atingându-și șapca în semn de salut.
– Te-ai mai rotunjit.
Administratora micuță stătea cu mâinile în șolduri, privindu-l pe bărbatul din fața ei.
– Acum ce informație mai vrei?
– Care este relația dintre doctorul Poramet și Tum? trecu el direct la subiect.
Tip ridică din sprâncene.
– Ce primesc în schimbul acestei informații?
– 300 de baht.
Ea deschise imediat palma, aștepetându-și cei 300 de baht.
Kong oftă și îi întinse 3 bancnote pe care le depuse în mâna lui Tip. Ea se înveseli și își puse repede banii în buzunar.
– Acum, spune-mi.
– Aparent, doctorul Por îl curtează pe Tum. Încă nu sunt împreună dar vorbesc mult unul cu celălalt.
Tip îi făcu un semn lui Kong să vină mai aproape și îi șopti.
– Nu sunt sigură de ce Tum nu a fost de acord să iasă la întâlnire cu Por. E atât de chipeș și în curând va fi chirurg. Se pare că Tum s-a îndrăgostit de altcineva.
– Serios?
Dacă informația venea de la Tip, s-ar putea să nu fie chiar atât de credibilă. Dar era o sursă de informații grozavă din spital. Știa tot ce se întâmplă în jurul ei. Și, pentru că era prietenoasă, personalul spitalului întotdeauna vorbea cu ea despre o mulțime de lucruri.
– Tum a spus de cine îi place?
Am auzit că este un alt tip care i-a adus mâncare în salon, dar nu știu cine este.
Tip se mișcă după ce termină de vorbit.
– A propos, cum sunt implicați Tum și doctorul Por? De ce vrei să știi asta de la mine?
– Am niște acuzații serioase. Atât de serioase încât trebuie să îl prind eu însumi. Mulțumesc pentru informații, scumpo.
Pe fața lui Tip apăru o expresie șocată în timp ce el se îndepărta. Kong trebuia să-l aresteze pe Tum pentru o acuzație serioasă pe care el nu o putea uita: îi furase și îi rănise inima.
…………………………………………………………………………………………
– Rahat! Ce naiba! Locotenente Kong, iar ai făcut asta!
În timp ce se îndrepta spre camera lui, bărbatul înalt cu geacă neagră se furișă în spatele lui pe tăcute și deodată îi atinse umărul făcându-l să tresară.
– Hei, iubire, de ce nu te-am mai văzut în ultima vreme? Mă eviți?
– Când ai să mă lași în pace? spuse Tum nerăbdător. Nu trebuia să meargă fiecare pe drumul lui? Nu te mai furișa așa.
– Uau, asta e ditamai cearta … Stai.
Kong se grăbit să-i blocheze calea lui Tum. Acesta era din nou pe punctul de a-l certa, dar se opri brusc când Kong îi dădu ceva.
– Am avut șansa să cunosc un grup de oameni care erau dependenți de droguri. Ei se adună ca să-i ajute pe oamenii care sunt la reabilitare. Am auzit că mulți dintre cei care au fost în acest grup au reușit să nu mai consume droguri … asta în cazul în care te interesează.
Tum clipi văzând cartonașul pe care el ținea în mână Kong.
– Este pentru sora mea?
– Da, spuse Kong.
– Am participat o dată la o întâlnire organizată de acest grup. A fost chiar interesant așa că am vrut să îți spun și ție.
Tum se uită la Kong surprins. Un sentiment ciudat i se furișă din nou în inimă, ca atunci când Kong întinsese mâna să-l șteargă la gură. Totuși, de data aceasta, inima îi bătu mai tare. Tum se redresă, încercând să se calmeze și spuse blând.
– Mulțumesc.
Kong își băgă mâinile în buzunare așteptând reacția lui Tum înainte de a răsufla ușurat.
– Tum, cinstit vorbind, chiar nu știi de ce fac toate astea?
Bărbatul mărunțel suspină înainte de a-și coborî privirea. Puse cartonașul în buzunar.
– Adică, de ce mi-ai ordonat să adun informații în schimbul ajutorului pe care mi l-ai dat ca sora mea să nu ajungă la închisoare? Înțeleg.
– Nu e despre a găsi informațiile.
Kong își apropie fața de celălalt bărbat, făcându-l să se dea înapoi.
– Vreau să spun, tot ce am făcut pentru tine. Ți-a trecut vreodată prin minte că s-ar putea să-mi placă de tine?
Tum rămase nemișcat ca o stană de piatră. Buzele lui atractive se deschiseră ușor de parcă ar fi vrut să spună ceva dar nu reuși. Deodată, totul în jurul lui se opri. Felul în care se uita la el Kong nu mai era la fel. Nu mai era Kong cel care îl enerva înadins, ci de data aceasta era cel care tânjea și implora. Din totdeauna își spusese că îl ura pe acest bărbat până în măduva oaselor. Atunci de ce mărturisirea lui Kong îl copleșea atât de tare și-i făcea genunchii să i se înmoaie?
– Dar sunt bărbat, locotenente Kong ,spuse Tum cu vocea tremurândă.
– Da, dar îți plac bărbații, nu-i așa?
– Mie îmi plac bărbații, dar nu și ție locotenente …
– Cine ți-a spus asta? Sunt doar un tip care se pricepe să-i păcălească pe ceilalți, inclusiv pe mine însumi, spuse Kong prinzându-l pe umeri pe Tum.
– Nu mai fi interesat de tipul acela. Alege-mă pe mine.
Tum ar fi trebuit să fie șocat că știa despre el și despre doctorul Porame,t dar apoi își aminti cât de grozav era locotenentul Kong. Nu se mai îndoia de faptul că acum știa despre asta.
– Și acum glumești ca întotdeauna?
– În toată viața mea, dacă ar fi să spun adevărul o singură dată, acesta ar fi momentul, spuse Kong luându-i fața lui Tum în mâini.
– Îmi place de tine.
……………………………………………………………………………………………
Briza caldă îi mângâia pe cei 2 bărbați care stăteau pe marginea iazului într-un parc public. Tum privea la lumina care se reflecta pe suprafața apei închise la culoare. Inima încă îi bătea nebunește, și lucrurile să se înrăutățiseră când brațul musculos îl luă pe după umeri. Tum se întoarse să-l privească pe Kong, care se uita la el zâmbind. Totuși, era un zâmbet plin de căldură și mulțumire pe care Kong rareori îl arăta.
– Ce a zis doctorul?
– A spus că nu se simte jignit. A înțeles și mi-a urat fericire, spuse Tum îmbrățișându-și genunchii la piept.
– Știi, e șocant. Ieri, încă te mai uram, locotenente.
– Aia nu era ură, spuse Kong mângâindu-l pe cap.
Se uită apoi în depărtare.
– A fost dintotdeauna iubire, o iubire ascunsă.
Tum se strâmbă de parcă ar fi mâncat cel mai neplăcut lucru din viața lui.
– E de prost gust.
– De prost gust dar delicios.
– Ca brânza stricată.
– Au, ai grijă ce spui.
– De ce? Este adevărat. Brânza stricată ar trebui evitată și aruncată.
Kong ridică din sprâncene și zâmbi.
– Vrei să încerci?
Tum fu luat prin surprindere când cel al celălalt bărbat îl prinse în ambuscadă cu un sărut pe obraz. Împinse repede fața lui Kong cu toată puterea, fără să îi permite o a doua ambuscadă. Kong se prefăcu a se lăsa pe spate și se rostogoli pe iarbă. Râse din toată inima. Tum smulse un pumn de iarbă și-l aruncă spre tipul enervant. Zâmbi fără să-și dea seama.
Oare de ce tipul pe care îl ura cel mai mult sfârșise prin a-și mărturisi sentimentele pentru el? Oare de ce îl alesese pe Kong și nu pe bărbatul care era mult mai bun atât în felul cum arăta cât și caracterul lui? Doar cerul știa răspunsul la aceste întrebări. Tum trebuie să fi fost dușmanul lui Kong într-o altă viață. Amândoi trebuiau să-și plătească păcatele pe care le comiseseră devenind cunoștințe, dușmani, salvatori, și în cele din urmă iubiți.
…………………………………………………………………………………………
Era un lucru care nu îi ieșea din minte. Tum auzise că doctorul Gunn fusese rănit și că trecuse printr-o operație. Era spitalizat de mai multe zile și asta îl făcea pe Tum să se simtă și mai vinovat. Ridică privirea spre bărbatul care dormea lângă el și se întinse să-l trezească.
– Locotenente Kong, e dimineață.
– Încă… încă 5 minute, spuse Kong întorcându-se pe o parte și îmbrățișându-l strâns pet Tum.
– Nu mai vreau! spuse Tum zvârcolindu-se până se eliberă din îmbrățișarea bărbatului. Se ridică uitându-se la Kong care stătea pe spate și își deschise ochii cu greu.
– Am nevoie de sfatul tău.
– Ce? spuse Kong frecându-se somnoros la ochi.
– Ar trebui să-i cerem scuze doctorului Guntaphat pentru că l-am suspectat de crimă. O să-i mărturisesc și faptul că i-am răscolit prin birou.
– S-a terminat, spuse Kong rezemându-se de tăblia patului.
Pătura care acoperea trupul alunecă dezvăluind un tors musculos.
– Ai răscolit prin birou ca să cauți dovezi. După aceea el ți-a răscolit camera ca să mă inducă pe mine în eroare, și ca să poată intra în casa doctorului Somsak pentru a găsi dovezi și a le trimite la poliție. L-am pus pe inspectorul Wasan să îl întrebe pe doctorul Gunn despre toate astea. Totul este evident.
– Știu că este evident, dar oricum este o neînțelegere, spuse Tum ridicându-se, luând un tricou și niște pantaloni scurți.
– Eu și doctorul Gunn trebuie să lucrăm multă vreme de acum încolo. Așa că o să-i cumpăr un cadou și o să-mi cer scuze.
– N-ai de lucru?
– Azi sunt în tura de după-amiază, spuse Tum aruncându- și un prosop pe umeri. Ești liber până atunci, nu-i așa? Vii cu mine?
Kong se ridică neîncrezător din pat și se întinse leneș.
– O să te duc eu cu mașina. De unde vrei să-i cumpărăm un cadou?
Tum își arcui buzele. Știa că Kong încerca să-i facă pe plac, dar nu știa cât timp o să mai facă asta. Cu toate acestea efortul lui Kong îl făcea și mai adorabil în ochii lui decât de obicei.
………………………………………………………………………………………….
Tum și Kong intrară în salonul de la secția chirurgie cu un buchet de flori proaspete puse într-o vază și o pungă conținând dulciuri , lapte și fructe. După ce au întrebat-o pe asistentă unde era doctorul Gunn, se îndreptară amândoi spre capătul holului. Era cel mai mare salon, cu ferestre pe ambele părți, care luminau întreaga cameră.
Gunn privit șocat la vizitatori. În cameră, o bătrână îmbrăcată cu o rochie drăguță îi pregătea masa lui Gunn. Ea se uită la ei și le zâmbi.
– Dragul meu, ai oaspeți.
El dădu din cap și se întoarse către Tum și Kong. Avea încă o privire surprinsă. Era firesc să se comporte așa, de vreme ce aceștia erau oaspeții pe care îi aștepta cel mai puțin.
– Profesore Gunn …, se bâlbâi Tum.
– Locotenentul Kong și cu mine am venit aici să vă vizităm. Ce mai faceți?
– Acum sunt mult mai bine, spuse Gunn zâmbind.
– Nu credeam că voi doi o să veniți.
– După tot ce s-a întâmplat, îmi cer scuze pentru problemele cauzate, spuse Tum uitându-se la locotenentul Kong casă spună și el ceva.
– Arăți mult mai slăbit, spuse Kong ridicând sacoșa pe care o adusese și punând-o pe masa de lângă televizor.
Gunn îi privii pe Tum și Kong în tăcere.
– Mamă, pot rămâne puțin singur singur cu cei doi prieteni? Îmi pare rău. Nu va dura mult, îi spuse Gunn mamei sale.
Ea încuviință înțelegătoare.
– E în regulă. Mă duc până jos să cumpăr niște șervețele. Faceți -vă comozi.
Se ridică apoi își luă geanta și ieși din salon. Tum îl luă de braț pe Kong și îl împinse să stea pe un scaun lângă patul lui Gunn.
– Profesore, chestia e că am venit aici să-mi cer scuze pentru că mă simțeam prost pentru ceea ce am făcut. Este motivul pentru care trebuia să căutați dovezi în legătură cu cine v-a răscolit biroul. Și apoi lucrurile s-au înrăutățit. Tum respiră adânc. De fapt eu am răscolit prin biroul dumneavoastră. Am profitat de ocazie să ceri cheia de la Nong, pretinzând că mă duc la toaletă și mi-am uitat intenționat telefonul ca să mă pot întoarce după dovezi pe care să le dau la poliție.
Privirea lui Gunn se mută imediat către locotenentul Kong.
– Nu mă surprinde.
– Am vrut să-mi iau piatra asta de pe suflet. La momentul acela eram sub mare presiune. Chiar locotenentul Kong fusese nevoit să găsească dovezi. Vă rog să nu ne purtați pică.
– Chiar dacă nu veneai în birou aș fi încercat să găsesc intrusul oricum pentru că Somsak mi-a luat lucrurile și mi- a mutat dosarele pacienților, spuse Gunn atingând brațul lui Tum.
Asta îl făcu pe Kong să se foiască.
– Îmi pare rău și că am venit să-ți răscolesc prin cameră și te-am amenințat în ziua aceea. Pe atunci nu știam că nu ai nimic de-a face cu asta.
Tum zâmbi ușurat. De aceea venise să-l viziteze pe Gunn astăzi. Tensiunea dintre ei dispăruse. Rămăsese doar sentimentul de prietenie. Chiar și Kong se simți mai relaxat. Dacă se putea împăca cu Wasan, atunci să fie și prieten cu Gunn, iubitul lui Wasan, era inevitabil.
Dar, vorba aceea. Într-o zi, dușmanul tău ar putea deveni prieten de nădejde.
