Eutanasie – Capitolul 29

Wasan deschise ușa dormitorului și se îndreptă spre fereastră. O deschise pentru a lăsa să intre vântul și lumina soarelui. Gunn îl urmă cu un zâmbet pe față. Își ridică mâna să-și ajusteze fașa de pe mâna pe care n-o prea putea folosi, în timp ce îl privea pe Wasan care pregătea totul pentru el.

Când Wasan îl numise iubitul lui, imediat își intrase în rol ca membru al casei. Wasan deveni îngrijitorul personal al lui Gunn și avu grijă de el cu toată inima în timpul recuperării sale. Asta probabil pentru că dorea să îl recompenseze pentru că-i salvase viața.

Wasan dădu la o parte pătura și-l trase pe Gunn spre el.

– Odihnește-te. Să nu pleci nicăieri. Tocmai ai ieșit din spital. O să-ți pregătesc eu de mâncare.

– Mulțumesc, spuse Gunn îndreptându-se către pat și așezându-se ușor. Își așeză capul pe perna pe care Wasan o pregătise.

– Azi nu ești de serviciu?

– Am făcut schimb de tură cu un alt ofițer ca să te iau de la spital, spuse Wasan.

– Ce vrei să mănânci?

– Să mă gândesc, spuse Gunn închizând ochii.

Wasan stătea cu mâinile încrucișate.

– M-am săturat de mâncarea de la spital. Vreau ceva exotic, cum ar fi de exemplu mâncare japoneză sau coreeană.

– În regulă, o să-ți cumpăr de la mall. Dacă vrei altceva, trimite-mi un mesaj pe LINE, spuse Wasan pe punctul de a pleca.

Dar Gunn deodată îl luă de mână. Wasan întoarse capul.

– Ce e?

– Nu am mai fost singuri ca acum de multă vreme, spuse Gunn mângâind palma lui Wasan cu degetul mare.

– De fapt, acum nu mi-e foame de mâncare. Mi-e foame de altceva.

– De ce ți-e foame?

Gunn îi făcu semn cu mâna spre poală. Wasan îl privi tăcut, de parcă s-ar fi gândit profund înainte de a decide să se așeze pe marginea patului. Se trase mai aproape și îl sărută ferm pe buze pe bărbatul de pe pat. Gunn îi răspunse fără să ezite. Făcu schimb de săruturi cu bărbatul care tânjea după aceste momente în timp ce zăcea neajutorat în pat. Mâna stângă a lui Gunn se mișcă pentru a cuprinde fesele atractive ale lui Wasan. Cele două trupuri se încinseră imediat de parcă ardea o flacără în ele. Wasan  sărută gâtul lui Gunn și apoi îl copleși cu sărutări pe piept și pe abdomen. Îi desfăcu pantalonii   și-i trase fermoarul.

Ora prânzului de care uitaseră, trecuse de multă vreme. Totuși nu le era foame, fiind binecuvântați de alte sentimente. Scena din fața lui Gunn îl făcea să se întrebe dacă nu cumva visa. Fiecare clipă cu Wasan era minunată. Gunn își dorea  să-l facă fericit, dar în starea în care se afla, Wasan se hotărî să fie el cel care face totul, și acum el fu cel care îl încălecă. Gunn își folosi singura mână funcțională pentru a-i mângâia abdomenul ferm lui Wasan.

Printre atingeri, Wasan îl întrebă pe Gunn.

– Te doare?

Gunn scutură din cap.

– Eu ar trebui să te întreb asta.

Wasan se aplecă spre Gunn sărutându-l.

– Nu-ți face griji pentru mine. M-am obișnuit.

……………………………………………………………………………………………….

Doctorul Bunnakit se întoarse spre vocea care venea dinspre ușă. Își puse lucrurile pe de pe birou într-o cutie. Zâmbi medicului senior care se îndrepta către el.

– Gunn, te-ai întors la serviciu?

– Da, aproape mi-am revenit. Acum doar mâna dreaptă pare că încă nu funcționează bine. Trebuie să îmi țin mâna așa și să mă duc la fizioterapie din când în când, spuse Gunn scuturând din cap.

– După ce am încasat un glonț și am supraviețuit, mi-am dat seama că am trăit o viață bună.

– Ești norocos că n-ai sfârșit pe o masă, spuse Bunn uitându-se la lucrurile din mâna lui Gunn.

– Ai venit să-mi aduci cărțile înapoi?

– Da, spuse Gunn venind către masă și punând cărțile pe care le împrumutase de la Bunn cu trei luni înainte.

– Bunn, chiar pleci?

– Da. Azi e ultima zi aici.

– Ce părere ai despre cărțile astea?

– Încă nu l-am terminat de citit. Doar le-am răsfoit și am citit câteva teme interesante și ceva ce folosesc frecvent, spuse Gunn bătându-l prietenește pe Bunn pe umăr și zâmbindu-i.

– Mulțumesc pentru cărți. Dacă ne întâlnim în Bangkok, îți fac cinste cu o cafea.

– Plăcerea este a mea. Trebuie să mă vizitezi în Bangkok, Gunn, spuse Bunn punând cărțile în cutie.

– Dacă ajung acolo, sigur te sun. Succes în funcția de profesor. Sunt sigur că studenții o să te iubească, Bunn.

– Mulțumesc, Gunn. Ai grijă de tine.

Gunn făcu un gest cu mâna de rămas bun înainte de a se întoarce pe călcâie și de a ieși din biroul secției de medicină legală.

Privirea lui Bunn urmări silueta înaltă a bărbatului până când acesta dispăru din raza lui vizuală. Chiar dacă se concluzionase că doctorul Somsak fusese criminalul, pentru Bunn era un sentiment ciudat care venea dinspre Gunn și care nu se diminuase cu nimic. Respiră încet încercând să se calmeze. Își promisese că nu va mai trage nici o concluzie pripită și că va pleca de aici fără nici o obligație. Nu știa de ce se simțea așa. Dar va lăsa totul în urmă.

Acum, spitalul revenise la liniștea de dinainte.

……………………………………………………………………………………………….

Aceasta era încă o seară liniștită. În secția de chirurgie, în salonul pentru bărbați un pacient dintr-o rezervă dormea dus ca de obicei. Semnele sale vitale erau normale. În ciuda unei cantități mici de flegmă, putea respira regulat singur prin masca de oxigen care-i acoperea toată fața.

Mayuree înregistră semnele vitale ale pacientului pe fișa de observație pentru ultima oară în această seară. Se pregătea să încheie și să transmită informațiile asistentelor din salon că pacientul putea fi transferat pentru că nu mai era în starea critică și nu mai necesita observație atentă cu excepția hipoxiei cerebrale, creierul nemaiprimind oxigen. Hipoxia o să-l facă să doarmă ca să-și facă somnul de frumusețe. Totuși, nu era o chestiune prea gravă de vreme ce funcțiile creierului aveau tendința de a se îmbunătăți. De asemenea, celelalte organe interne ale sale își recăpătaseră funcțiile normale. Așteptau doar să vadă cât de mult se îmbunătățește activitatea creierului. Așa că doctorul dăduse permisiunea personalului să-l transfere într-un salon obișnuit.

– Vreți să să îl chem pe portar? spuse Aui, o asistentă tânără care era de serviciu cu Mayuree, întrebă ea stând în cadrul ușii rezervei.

– Sună-l și informează și poliția că îl transferăm pe doctorul Somsak la salonul de chirurgie pentru bărbați.

Mayuree notă repede ceva. După ce termină, se ridică și chemă un medic internist care era de  gardă pentru a-l informa în legătură cu rezultatele testelor de sânge ale celorlalți pacienți.

Jumătate de oră mai târziu, veni  cineva cu o targă mobilă pentru pacient. Era un bărbat cu părul scurt și ondulat, care purta o pereche de ochelari groși și o mască medicală. El și asistenta îl ridicară pe doctorul Somsak pe targă și împreună îl duseră spre salon.

– Nu l-am mai văzut până acum, se întoarse Mayuree să vorbească cu Aui.

– Am recrutat angajați noi în ultima vreme spuse Aui zâmbind. Și apropo, tipul ăla pare destul de solid. Ar trebui să se descurce singur să-l ridice pe pacient cu trupul ăla înalt și musculos.

– De ce ești atât de entuziasmată de câte ori vezi un tip care arată bine? o tachină Mayuree.

Ele izbucniră în râs relaxate.

……………………………………………………………………………………………

Portarul și Ying, asistenta, împinseră targa cu pacientul pe holurile tăcute dintre clădiri. Pe lângă ei trecu doar un doctor internist în grabă. Ying era pe punctul de a se urca în liftul care ducea la secția de chirurgie și să apese pe buton, când portarul o opri.

– Mă scuzați, domnișoară tocmai am trecut pe lângă acest lift și pare că este stricat. Huruie de parcă s-a blocat, vorbi el în dialectul nordic.

Ying se întoarse către el cu o privire surprinsă.

– Serios?

– Ar trebui să folosim liftul de la departamentul de medicină internă și să-l ducem apoi pe pacient pe culoar.

Portarul indică spre clădirea din apropiere. Ea se uită la liftul care era stricat cu o privire suspicioasă.

– Bine, spuse Ying.

Împinseră targa pe un alt hol, îndreptându-se spre liftul departamentului de medicină internă care nu era prea departe.

Când intrară în lift, Ying a apăsă pe butonul pentru etajul 5. Aruncă o privire spre pacient, a cărui condiție părea stabilă, și așteptă tăcută ca liftul să ajungă la destinație.

Buf!

Deodată, ceva căzu pe podea. Sunetul îi atrase atenția lui Ying.

Portarul păru mirat. Încercă să miște cu piciorul lucrul care tocmai căzuse. Totuși sfârși prin a-l îndepărta și mai tare.

– Domnișoară, mi-am scăpat telefonul! Mă scuzați, puteți vă rog să mi-l dați?

Ying oftă și încuviință din cap gândindu-se ce pacoste e tipul ăsta, dar îl ajută să-și ridice telefonul. Dar cu toate astea telefonul alunecă sub targă.

– Rahat! S-a dus în partea aia. Așteaptă.

În timp ce ea se chinuia să ridice telefonul, portarul scoase o seringă plină cu un lichid incolor. Îndepărtă capacul acului, îl puse la seringă și apoi îl conectă la  perfuzia pacientului, împingând lichidul incolor în perfuzie. În același timp, Ying reuși să ridice telefonul.

– Data viitoare, să nu te mai joci cu telefonul la serviciu. Dacă te văd membrii familiei, o să facă o plângere.

Ea îi dădu telefonul înapoi. El își ridică mâinile în mod repetat pentru a-i mulțumi și-și luă telefonul. Liftul ajunsese la destinație. În cele din urmă au dus pacientul în siguranță la salonul de la chirurgie.

Noul portar părăsi clădirea după ce își încheiase misiunea. Se îndreptă spre un colț întunecos și izolat, își scoase ochelarii și îi îndesă în buzunarul cămășii în timp ce își masa umărul drept și mormăi.

– Asta doare.

Bărbatul se îndreptă să ridice o pungă de gunoi care conținea niște frunze uscate pe care le pregătise dinainte. Apoi se îndreptă spre zona abandonată unde fusese ucis Yongyuth. Continuă să meargă până când se asigură că nu-l urmărea nimeni. Deschise punga și aruncă tot ce era în ea. Scoase un băț de chibrit și-l aruncă peste grămada de gunoi, așteptând să ia foc. Scoase seringa din buzunar și o aruncă în foc. Apoi își scoase masca și peruca un cu păr ondulat pe care le purtase și le aruncă în foc, de asemenea.

Flăcările portocalii reflectau chipul frumos al bărbatului. Pupilele sale negre se uitau fix la flăcări cu o privire rece, ca de gheață.

Cineva îi spusese odată că secretele nu dispar niciodată. Dar, cel puțin moartea acestui bărbat va face ca secretul să fie cunoscut doar de el.

Telefonul din buzunare vibră și îl deschise imediat.

– Unde ești? îl întrebă apelantul.

– La spital, spuse el cu o voce normală.

– Deja ai ajuns acasă? Eu m-am întors aici ca să-mi iau de lucru pentru acasă, și sunt pe punctul de a pleca. N-ar trebui să fac mai mult de 15 minute.

– Grăbește-te. Ți-am cumpărat cina.

– Ești atât de drăguț, iubitule … o să mă grăbesc.

Gunn închise telefonul și mâna dreaptă îi căzu de-a lungul corpului. Se întoarse pe călcâie și o luă în direcția spitalului. Inima doctorului Somsak ar fi trebuit să se oprească până acum din cauza cantității mari de clorură de potasiu care-i fusese injectată în perfuzie. Asistentele și doctorii din tură probabil că încearcă să-l resusciteze. În cele din urmă ei vor stabili drept cauza morții flegma care-i blocase căile respiratorii.

Acum patologul inteligent nu mai lucrează aici. Dacă nu mai este nimeni suspicios în legătură cu moartea doctorului Somsak, nu va mai exista nici o anchetă. În plus de asta, liftul pe care îl folosise Gunn era cel în care l-a sărutat pe Wasan, așa că știa sigur că nu are instalate camere de supraveghere.

– Nu trebuia să-mi cunoști secretul, murmură Gunn încet cu o față stoică arătând ca o sculptură.

– N-ar fi trebuit să știi asta, Somsak … n-ar fi trebuit să știi asta.

Doi tigri nu pot trăi în aceeași cușcă. Un tigru trebuie să moară.

Gunn era tigrul care câștigase bătălia și supraviețuise.