Eutanasie – Capitolul 30

Doctorul Somsak intră în templu împreună cu soția sa, doctorul Kwanhatai. Ea se întoarse să-l privească pe soțul ei, care părea nefiresc de absent în timp ce se îndreptau spre zona unde era ținută cenușa mamei lui. Atmosfera din jurul lui Somsak era atât de apăsătoare încât Kwanhatai abia putea respira. Ea știa despre mama lui din cele spuse de el. Din perspectiva ei, lucrurile cu care se confruntase Somsak în tinerețea lui erau firești pentru toți într-o anumită măsură.

Ajunseră în fața nișei cu portretul decedatei. Aceasta era prima dată când Kwanhatai avusese ocazia să vadă poza soacrei sale din tinerețe. Era o femeie cu părul lung și frumos. Din nefericire, viața i se încheiase când avea doar 40 de ani.

Somsak îngenunche în fața urnei care conținea cenușa mamei sale și depuse diploma pe care o luase cu el lângă aceasta. Pe diplomă scria că era licențiat în medicină, cu note maxime.

– Mamă, am absolvit.

Kwanhatai ar fi trebuit să fie mișcată de scena care se derula în fața ei. Dar ei îi era teamă. Felul în care Somsak se uita la mama sa, nu reflecta iubire său regret ci furie. Ea se retrase încet. O senzație pe care o simți în abdomenul inferior o ajută să se calmeze puțin. Kwanhatai își mângâie pântecele unde se afla copilul ei și al lui Somsak, ce urma să vină pe lume în următoarele trei luni.

– Când va veni timpul, cu siguranță voi aplica sfatul tău în tratarea pacienților.

Fu o clipă de liniște înainte ca Somsak să se ridice. Luă diploma și îi spuse soției sale.

– Kwan, hai să mergem.

………………………………………………………………………………………………….

În toată perioada cât fusese medic internist și până devenise directorul spitalului Somsak nu avusese niciodată ocazia să facă ce își dorea. Era un medic bine cunoscut și respectat și toată lumea se aștepta să fie vindecată de el. Mai mult decât atât, cu cât avea o poziție mai înaltă, cu atât mai puțin avea ocazia să participe la consultații față în față cu pacienții, ca să nu mai spunem de pacienții în fază terminală.

Și, oriunde se ducea, toți ochii erau ațintiți asupra lui.

– Bună ziua, profesore Somsak.

– Bună ziua, directore.

Somsak acceptă saluturile personalului spitalului cu zâmbetul pe buze, dar cu inima strânsă. Nu-și putea ruina reputația și puterea. Aștepta momentul potrivit dar nu știa când avea să fie acesta.

Asta până când sosi un medic de familie care își dorea să lucreze la secția de medicină paliativă.

………………………………………………………………………………………………….

Telefonul lui Somsak sună în timp ce lua niște documente și se pregătea să se ducă acasă. Se întoarse spre birou și ridică receptorul să vadă cine îl sună.

Rord Puangkaew.

– Ce s-a întâmplat amice? îl salută Somsak pe Rord, prietenul lui din copilărie.

Rord fusese patronul unui faimos restaurant înainte de a deveni politician. Și, în cele din urmă, fusese diagnosticat cu cancer la pancreas în stadiul final. Rord îl sunase o dată pe Somsak ca să discute despre tratamentul său. Somsak îi sugerase că ar trebui să încerce să meargă la spitalul universitar, dar din câte știa el, nu mai exista nici un tratament eficient în afară de îngrijirea paliativă.

– Somsak, sună răgușit vocea lui Rord.

– Pot să te întreb ceva?

– Sigur. Ce este?

– Poți să eliberezi un certificat medical pentru mine … în care să menționezi că am cancer în stadiu terminal? Este pentru rudele mele …

Rod făcu o pauză încercând să-și recapete suflul.

– Astfel încât, după călătoria mea din seara asta … să nu se facă autopsie.

– Am ales … Somsak,  spuse el pe un ton mai vesel. Mă simt atât de bine pentru că pot … să-mi aleg propria moarte …

Somsak rămase împietrit o vreme. Încercă să se adune și continuă să-l asculte pe Rord.

– Sunt foarte fericit … că mă poate ajuta cineva. Sunt mulțumit că, în sfârșit, poți să-mi planific călătoria și să pun capăt acestei agonii nesfârșite.

– Cine o să te ajute?

– M-am născut la ora 3 dimineața și 3 dimineața va fi ora la care voi muri …

Nimeni nu avea cum să știe vreodată la ce va muri decât dacă delira.

Sau dacă moartea fusese pregătită.

Inima lui Somsak începu să bată cu putere. Se repezi la calculator ca să verifice fișa medicală a lui Rord. Aflase că în ultima vreme, un singur doctor îl avusese în grijă pe Rord.

Doctorul Guntaphat Akaramaytee.

Și presupunerea sa era corectă.

În noaptea aceea, o siluetă sări pe geamul casei lui Rord la ora 03:10 dimineața. Era confirmarea faptului că Rord nu delirase. Moartea sa fusese pregătită. Somsak, care era familia familiarizat cu acest cartier, ieși din tufe unde se ascunsese după ce silueta dispăru în întuneric.

Somsak nu-i văzuse fața, dar era aproape convins că știa cine era bărbatul acela.

………………………………………………………………………………………………….- Gunn?

Proprietarul acelui nume se întoarse ca să-l privească pe Somsak, amândoi fiind pe holul de la spital.

Bărbatul chipeș îl salută pe Somsak cu respect.

– Bună ziua, profesore.

– Aș vrea părerea ta în legătură cu o chestiune. Ai timp?

Gunn zâmbi.

– Sunt liber acum, profesore.

Somsak îl conduse pe Gunn spre salonul cu pacienții în stare critică, care abia respirau și care aveau peste tot numai perfuzii. Gunn îl privi cu îndoială în ochi în timp ce Somsak se îndreptă spre o pacientă care stătea întins într-o rezervă, separat de ceilalți pacienți. În pat stătea întinsă o bătrână costelivă, care părea inconștientă. Pieptul i se ridica ritmic odată cu tubul endotraheal.

– Este a treia oară când sfârșește în acest salon, spuse Somsak.

– Numele ei este Pin Lahma, în vârstă de 70 de ani, diagnosticată cu pneumonie și insuficiență respiratorie. E țintuită la pat de ceva vreme. S-a dus acasă și apoi a fost trimisă din nou aici pentru că familia a refuzat să aibă grijă de ea. Copiii ei sunt niște golani. Au părăsit-o toți. Așa că este inutil să o trimitem acasă …

Apoi se întoarse să se uite la Gunn.

– Ce crezi că ar trebui să facem?

Gunn deschise fișa pacientului și aruncă o privire.

– Dacă scapă de infecția asta, va avea nevoie de îngrijire pe termen lung. În cazul acesta, problema ar putea fi legată de aranjamentele resurselor de îngrijire la domiciliu. Dacă îi putem oferi o îngrijire potrivită, îi vom reduce șansele ca infecția pulmonară să revină. Așa că, cred că ar fi mai bine să stabilim o întâlnire cu familia pentru a-i întreba dacă există posibilitatea să angajeze un îngrijitor, să coopereze cu autoritățile din comunitate pentru a cere resurse și apoi să coopereze cu spitalul pentru a face vizite la domiciliu în mod corespunzător.

Somsak nu fu satisfăcut de răspunsul primit. Gunn nu înțelesese ce vroia să-i transmită Somsak.

– Familia sub nici o formă nu ar putea să facă efortul de a-i lua un îngrijitor. De asemenea, ea locuiește într-un sat de pe deal unde trăiește un trib, la multe ore distanță de spital. Este foarte solicitant să-i acorzi asistență la domiciliu.

– Ar trebui să existe o cale, spuse Gunn, uitându-se cu milă la pacientă.

– Febra și rezultatele analizelor sângelui par să se fi îmbunătățit constant. Trebuie să mai fie o speranță pentru ea.

Nu mai există nici o speranță pentru ea.

Asta ar fi vrut să-i strige Somsak lui Gunn. Respiră adânc și apoi spuse.

–  Cuvintele speranță într-un caz de genul acesta nu prea se potrivesc.

Erau multe lucruri care indicau foarte clar că cei doi nu erau pe aceeași lungime de undă. Erau mulți pacienți în spital pe care Somsak considera că trebuia să-i elibereze, dar în nici unul dintre cazuri Gunn nu făcuse ceea ce îi făcuse lui Rord.

Nu avea cum să-l convingă pe Gunn să i se alăture. Gunn nu era genul ușor de convins. Era un doctor inteligent, cu propria sa ideologie.

După ce îl ținuse sub observație pe Gunn timp de luni de zile, Somsak decise că nu vrea să riște să-i dezvăluie partea sa întunecată. Însă, ce văzuse în noaptea aceea devenise sursă de inspirație ca să ia problema în propriile mâini.

Deși Somsak nu-l avea pe Gunn de partea sa, îl putea folosi drept țap ispășitor în cazul în care făcea vreo greșeală.

Când Khun Pin Lahma fu transferată într-un salon obișnuit, îi fusese atribuită o rezervă separată din cauza rezistenței sale la microbi. Somsak o privi cum respiră din ce în ce mai rar până când nu mai respiră deloc. În cele din urmă se sfârșise suferința ei îndelungată. De când devenise doctor, Somsak nu se simțise mai împlinit și mai mulțumit. Se bucura de acest sentiment copleșitor.

Făcuse ce îi promisese mamei sale.

Era un eliberator.

Un binefăcător care avea să împărtășească din karma sa bună pentru a elibera sufletele agonizante din trupurile copleșite de durere.

Somsak păstră seringa goală în buzunar. Așteptă momentul potrivit să iasă fără să fie văzut și să părăsească salonul în liniște.

………………………………………………………………………………………………….

Momentul de care se temea Somsak veni mai repede decât se aștepta.

Pacientul care fusese ucis de Boze fusese în cele din urmă dus la autopsie din cauza neglijenței acestuia. Fusese văzut de un vecin din zonă, și lăsase multe indicii la fața locului. Somsak era sigur că doctorul Bunnakit observase ceva anormal. Și acesta va fi începutul tuturor problemelor.

În acest răstimp, Gunn se va face util pentru că el va fi cel pe care se va da vina pentru toate aceste greșeli.

– Doctore, îl strigă Somsak pe Wasan care se îndrepta spre cabinetul de consultații.

– Bună ziua, profesore.

– Am o ședință. Am auzit că a fost făcută autopsia unui pacient cu cancer, care a murit acasă. Îl poți întreba pe doctorul Bunnakit despre rezultatele acesteia?

Gunn rămase o clipă tăcut și apoi îi zâmbi.

– Bineînțeles.

După o vreme totul a luat amploare. Boze a luat-o razna și l-a atacat pe polițist fără să se gândească prea mult. Dacă Boze ar fi arestat, n-ar fi prea bine pentru Somsak. Așa că, l-a așteptat pe Boze acasă la el și l-a ucis, înscenând totul ca și cum ar fi fost o sinucidere. Tot Somsak fusese cel care scrisese bilețelul sinucigaș pentru a da vina pe Gunn.

Mai târziu, când Yongyuth, agentul de securitate, îi dădea indicații lui Somsak cum să parcheze mașina, primi o întrebare neașteptată când deschise ușa să coboare din mașină.

– Directore?

– Ce e? îi răspunse Somsak sec, cu un zâmbet întorcându-se spre agentul care îl strigase.

– Aș vrea să vă întreb ceva. În legătură cu camerele de supraveghere. Știți cumva dacă sunt camere instalate în apropierea cabinetului doctorului Gunn?

Lui Somsak i se șterse zâmbetul de pe față.

– Ce s-a întâmplat?

– Doctorul Gunn m-a rugat să mă uit pe înregistrările de pe camerele de supraveghere din fața biroului său, spuse Yongyuth.

– Încă nu am timp să verific cu minuțiozitate dar, pe camerele existente nu se vad oameni intrând sau ieșind din biroul lui Gunn.

– Nu știu multe despre camerele de supraveghere. De ce nu-l întrebi despre asta pe șeful tău?

De ce s-a răspândit totul ca o vâlvătaie acum?

Somsak își șterse sângele de pe față. Cămașa lui scumpă era acoperită de pete de sânge. În mână ținea o piatră plină de sânge, care se scurgea pe pământ. Se uita la trupul lipsit de viață din fața lui și apoi ridică privirea spre apusul de soare. Mirosul de sânge proaspăt se simțea în aer și se amesteca cu aroma de pământ cald.

Nu-și dorea să elibereze pe cineva în acest mod. Chiar deloc.

Dar…. nu avusese încotro.