GLADIATOR-Capitolul 12

– Ai vrut să mă vezi? întrebă Fabius, analizându-i atent trupul gol, acoperit doar cu pânza de pe coapse.

– De ce nu m-ai băgat în arenă în lupta de mâine? întrebă Elio, cu maxilarele încleștate.

Stătea drept în fața lui, cu încheieturile prinse în cătușe. De data asta el inițiase întrevederea, trimițându-i rugămintea.

– Mă tragi la răspundere? rosti Fabius, simțind cum îl ia furia.

Fărâma de speranță care-i aprinsese sufletul când aflase că Elio vrea să-l vadă începea să se stingă.

– Nu, Dominus.

– Atunci… ce înseamnă asta? îl fixă, privind dincolo de pleoapele ușor mijite.

– Vreau să mă bagi într-o luptă importantă. Ți-am demonstrat că sunt bun, își susținu Elio cauza, deși știa că-l va înfuria.

– Pe mine mă interesează viața ta, nu dorința ta de a fi măcelărit în arenă, spuse Fabius, privindu-l direct în ochi.

Ochii pe care îi voia plini de dorință, nu de furie.

– De ce? Ți-e frică să nu mor și să n-apuci să mă iei? aruncă Elio, cu privirea arzătoare.

-Fă-o, iar după aceea lasă-mă să intru în arenă.

Fabius se ridică atât de repede, încât scaunul se răsturnă cu zgomot pe marmura albă.

– Să nu crezi că… dacă scula mea stă țeapănă din cauza ta, nu pot porunci să fii biciuit, șuieră printre dinții încleștați, apropiindu-se.

– Dominus…

– Gura ta mă recunoaște stăpân, dar gândul tău face la fel? îi coborî vocea, privindu-i buzele.

– N-a fost intenția mea să nu mă supun. Dar…

Fabius întinse mâna, apucă lanțul cătușelor și trase brusc; Elio, prins pe nepregătite, căzu cu pieptul pe biroul plin de papirusuri și unelte de scris. Câteva se prăvăliră pe jos, însă rămăseseră neobservate.

Fabius zăbovi o clipă, mușcat de ispită. Poziția aceea îi punea în evidență fundul sub pânza cenușie.

– Vrei să te iau? îi șopti la ureche, aplecându-se peste el.

Își frecă penisul de șoldurile lui; Elio îl simți limpede prin straturile subțiri de pânză.

-Aș putea să-ți împlinesc dorința… Chiar acum aș putea intra în gaura ta fierbinte, fără să mă poți opri!

Cu mâna dreaptă îi prinse părul și îi trase capul pe spate. Chipul, încordat de furie, cu venele gâtului reliefate, îl făcu pe Fabius să-și înghită cuvintele. Nevoia de a-l poseda îi explodă din vintre până în creierul înfierbântat. Totul în trupul lui ardea.

Brutalitatea clipei, mirosul de bărbat al celui de sub el — o posedare care îi topea ultima picătură de rațiune. Se simțea ca o fiară, a cărei unică dorință era cuplarea.

– Dominus… scăpă Elio, între rugă și geamăt, simțindu-i duritatea între fese.

Nu-l speria clipa; descoperi, cu un fior, că propriul penis, presat de blatul mesei, începea să se întărească. Încrâncenarea dintre ei le scotea la iveală vulnerabilitatea pe care o aveau unul față de celălalt.

Fabius o cunoscuse în nopțile nedormite, când se alinase cu propria mână.
Elio o conștientiza acum, cu întreaga ființă. Apăsarea fermă în spatele lui, respirația fierbinte pe gât, mirosul greu de dorință îl făcură să geamă fără voie. Își încleștă dinții ca să stăvilească valul dinăuntru, legătura aceea care-l prindea de bărbatul din spatele lui și îi anula rațiunea. În clipa aceea era doar un trup care cerea, disperat, împlinire.

Când celălalt apăsă și mai tare, trupul lui refulă brusc — umed, fierbinte — pătând pânza ce-i acoperea sexul. Geamătul îi țâșni printre dinți, ca o șuierătură.

Când Fabius îi simți spasmele și mirosul de spermă îi izbi nările, își înfipse șoldurile mai adânc între fesele care-i strângeau pulsatil penisul. Doar o clipă… și îl urmă, vărsând cu forță pe pânza subțire care le despărțea plăcerea de împlinirea totală.

Furia de la început se destrămă, lăsându-i satisfăcuți, dar neîmpliniți.

Fabius se desprinse și făcu doi pași înapoi. Elio îl urmă cu auzul, dar rămase întors, lanțurile cătușelor zornăind scurt.

– Privește-mă, îi ceru Fabius.

După o clipă, Elio se întoarse. Își ridică încet privirea și o țintui în ochii lui — reci, fără expresie.

Tăcerea umplu din nou încăperea.

– Tot nu te las în arenă la lupta de mâine, îl înștiință Fabius.

Pentru o clipă, privirea îi alunecă asupra petei umede abia zărite, ascunsă parțial de încheieturile ferecate. Una la fel păta și tunica lui, până la genunchi.

– Dominus… ce s-a întâmplat a fost… dorință sexuală neîmplinită de prea mult timp, spuse Elio, susținându-i privirea.

– Cuvintele sunt o scuză pentru mine… sau pentru tine? întrebă Fabius, cu o sprânceană ridicată.

Apoi se duse spre ușă și ridică draperia, chemând intimitatea înapoi.

– Ia-l, îi spuse lui Sou.

-După ce-l duci, pregătește-mi baia.

Elio trecu pe lângă el fără să-l mai privească.

Rămas singur, Fabius încercă să înțeleagă tot ce se petrecuse. Nu premeditase nimic. Lucrurile îi scăpaseră de sub control în clipa în care îi simțise trupul sub al lui, mirosul carnal care-i cuprinsese simțurile și-l aruncase în vârtejul unei dorințe nemaicunoscute.

Dacă doar o apropiere îi adusese pe amândoi la marginea unei furtuni, în ciuda negării celuilalt, ce s-ar întâmpla dacă și-ar lăsa voința liberă?

Se cutremură numai la gândul acesta.

Draperia se ridică, iar Sou intră în cameră — semn că baia era gata.