GLADIATOR-Capitolul 26

Primi o lovitură în umăr care îl făcu să se clatine.

– Ce s-a întâmplat, Tracule, nu te mai țin picioarele? vociferă adversarul său.

Își roti de câteva ori brațul, încercând să vadă cât de puternică era durerea și câtă mobilitate mai avea, în același timp gândind strategia de contraatac.

Strânse săbiile între degete și se avântă cu forță asupra celuilalt, ignorând durerea din umăr. Cum adversarul său lupta cu sabie scurtă și scut, era mai greu de atins și scos din luptă.

Săbiile se ciocniră cu zgomot înfundat, iar celelalte lovituri atinseră cu forță scutul, pe care celălalt îl mânuia foarte bine în apărare.

– De când ți-o freci singur te-ai îmuiat de tot, continuă adversarul său să-l persifleze.

Încercă să nu-i dea atenție și continuă să atace în repetări succesive. Una dintre lovituri îl nimeri pe adversarul său în piciorul stâng, făcându-l într-o secundă să îngenuncheze.

– Pe scula lui Jupiter, dacă nu mă faci să te privesc altfel, îl zeflemisi în continuare celălalt, cu un rânjet pe chipul rotund. De altfel, toată țeasta îi era rotundă, iar soarele amiezii i se reflecta în chelie ca într-o oglindă.

– Mai ales că te-ai aranjat foarte frumos la trup, continuă ridicându-se în picioare.

– Lupți! Sau stai de vorbă! îl apostrofă Elio.

– Ce zici dacă vii diseară să vorbim în patul meu? Mi-ar plăcea să pompez ceva strâmt!

– Mifan, dacă ai chef de vorbă, stai pe bancă și am să-ți aduc tunica mea să mi-o cârpești, îl atenționă Lucio de pe margine, nemaiputându-se abține.

– Vă frecați amândoi de îi ții partea? continuă Mifan cu insultele.

În acel moment, Lucio se repezi asupra lui fără să-l observe pe Elio, care făcu același lucru. Prins între cei doi, scandalagiul nu avu nicio șansă de apărare, așa că se alese cu mâna ruptă din partea lui Elio și capul spart din partea lui Lucio.

Biciul lung care sfichiui nisipul lângă ei, mânuit de Cirio, întrerupse lupta inegală. Cei doi se dădură înapoi, iar Mifan rămase întins pe spate în nisip, urlând și înjurând.

– Nenorociților, am să vă omor pe amândoi! Pe scula lui Jupiter, că am să vă retez căpățânile! Am să…

– Nu mai zbiera ca o muiere în chinurile facerii, îl apostrofă Cirio privind în jos spre el.

 – Acesta este un antrenament, nu o ceartă de târg.

– Ridicați-l și duceți-l la infirmerie, li se adresă unor bărbați din apropiere.

În jurături se auziră în continuare și după ce intrară în clădire.

Acum Cirio se întoarse spre Elio și Lucio, în timp ce își înfășura biciul pe braț.

– Un gladiator nu se lasă distras de nimic, rosti cu voce tare privindu-i.

– Acest lucru vă poate costa viețile voastre nenorocite.

Evident, antrenamentele fură întrerupte.

– Știți care este pedeapsa pentru răzvrătirea voastră? îi întrebă privindu-i din nou.

Toți știau acest lucru. Numai că, în toiul antrenamentelor intense, când adrenalina le fierbea în trupuri, astfel de accidente se întâmplau adesea. Mai ales când exista o provocare.

Amândoi își trimiseră priviri rapide, știind ce avea să urmeze.

– Lăsați armele, le ordonă Cirio.

– De ce naibii nu ai stat liniștit! îl apostrofă Elio în șoaptă când ajunseră la rastelul cu arme.

Chiar dacă erau confecționate din lemn, armele de antrenament, în mâini pricepute, puteau deveni foarte ușor mortale. Din această cauză erau păstrate sub cheie și păzite de soldați.

– De mult voiam să-i articulez o lovitură zdravănă. Prea mă călca pe nervi, rosti Lucio cu furie.

– Acum o să fii pedepsit și tu, îl admonestă Elio întorcându-se spre Cirio, care îi aștepta cu brațele încrucișate și privire severă.

Nu era încântat deloc că trebuia să aplice legea, dar astfel menținea disciplina în Ludus.

– Tracule, vei primi zece lovituri de bici pentru că ai provocat accidentarea altui gladiator în timpul antrenamentului, cu bună știință, îl anunță el, privindu-l intens.

– Tu, îi spuse lui Lucio,

-…vei primi cinci lovituri pentru că ai participat în loc să intervii pentru oprirea conflictului.

– Legați-i de mâini, ordonă soldaților.

Aceștia se conformară și îi legară cu funii groase de stâlpii de lemn. Cirio avea să-i dea pedeapsa lui Elio, iar un soldat – lui Lucio.

Gladiatorii se aliniară în două rânduri în spate. Nu era prima dată când asistau la o pedeapsă; unii o încercaseră pe propria piele.

În timp ce bărbații le legau încheieturile de stâlpi, Elio își ridică privirea spre terasă, unde observă mișcare.

Îl văzu pe Fabius cu Sou în spatele lui, urmărind fiecare gest al soldaților, ca un înger apocaliptic.

Elio își ținu privirea ațintită asupra lui, implorându-l fără cuvinte să nu facă nimic.

Chiar și când simți biciul atingându-i spatele cu forță, nu își mută ochii de la el.

Fabius strânse cu putere balustrada de lemn între degete, de parcă ar fi simțit pe propria piele lovitura.

Nu era nevoie de privirea lui Elio pentru a-l avertiza să nu intervină – oricum nu o putea face. Aceasta era legea Ludusului, aplicată tuturor fără excepție.

La câțiva pași în spatele lui, Sou își înfipse unghiile în palme, strângând pumnii până la sânge. Îl durea sufletul de parcă el ar fi primit loviturile, nu Lucio.

Acesta îl privi la rândul său, blestemând soarta care făcuse ca Dominus să vină tocmai atunci în Ludus. Sou ar fi știut de pedeapsă, dar măcar nu ar fi văzut-o.

Erau două cupluri care sufereau în tăcere unul pentru celălalt, fără a ști niciunul de durerea care le umplea sufletele de amărăciune.