GLADIATOR-Capitolul 29

– Ce sunt semnele acestea de pe hartă?
Întrebă Elio, arătând cu degetul fiecare semn care împânzea harta orașului.

– Am marcat zonele unde au avut loc răzmerițele.
Erau amândoi așezați pe scaune la masa din dormitorul lui Fabius, privind harta care arăta ca un cer plin de stele.

– Te-ai gândit că poate fi vorba de încăierări aranjate!
– Nu doar că m-am gândit… știu sigur că așa este, recunoscu privind tot ansamblul.

– Am auzit că ieri a avut loc o încăierare mare în târgul din centrul orașului!
– Se aud multe în Ludus, rosti cu evidentă oboseală în glas.
– Cirio poate merge în oraș. Dar nu doar el poate aduce vești, îl lămuri.

Atunci ai fost rănit! Întrebă privindu-i pânza înfășurată în jurul capului.

– Am alunecat pe ceva împrăștiat pe jos, iar celălalt a profitat de avantaj și a atacat rapid. Dacă nu aveam coiful, ar fi fost cu mult mai rău, recunoscu. Abia mai târziu își dădu seama de acest lucru.

– Ai spus că știi cine este responsabil cu aceste instigări. Nu ai reușit să îl prinzi?
– Cel cu care mă confrunt nu este un instigator oarecare. Este senator al Republicii. Îmi vânează postul încercând să mă discrediteze pentru a-l pune pe fiul lui în locul meu, îl lămuri.

A fi Legat al orașului Capua era o funcție avantajoasă, prin prisma faptului că puteai cunoaște foarte multă lume. Iar cunoașterea persoanelor influente îți putea aduce avantaje. Mai ales când erai avid de putere.

– Nu ai reușit să găsești martori? Sau ceva care să lege acțiunile de el? continuă Elio.

Așa cum stăteau la masă, acoperită cu harta și documentele, vorbeau ca doi prieteni – sau doi iubiți – căutând împreună o rezolvare.

– Am prins câțiva care au recunoscut că au primit bani pentru asta. Dar nu sunt credibili.
– Nu mă pot duce în fața senatului cu un martor de acest tip. Ar părea că eu vreau să discreditez un senator.

– Nu ai pe nimeni de partea ta? Până la urmă ești Legatul orașului și un Lanista cu renume printre școlile de gladiatori, punctă Elio.

– Un prieten din senat mi-a confirmat ceea ce bănuiam deja. Sunt Legatul garnizoanei de nouă ani și nu am avut niciodată probleme… iar acum se insinuează că nu pot controla populația.

– Prietenul tău ar putea aduna dovezi, iar tu poți aduce martori, sugeră Elio.
– Din păcate, el este un senator tânăr, fără susținători.
Mai erau și câțiva prieteni ai tatălui său… dar fiecare își avea propriile interese.

– Se pare că mereu propriile interese primează. Mai puțin în fața dreptății, rosti Elio dezamăgit.

– Nu a fost dintotdeauna așa? Nu așa va fi mereu, răspunse Fabius cu deznădejde.
– Oricum… nu am să îi predau orașul atât de ușor.

Tăcerea se prelungi. Era greu să găsești soluții fără aliați puternici și fără bani – bani pe care senatorul îi avea.

Fabius își ridică mâna, masându-și fruntea.

– Te doare capul? Sau rana? întrebă Elio, ridicându-se.
Îi prinse capul între palme și îi masă ușor tâmplele.

– Vrei să îl chem pe Sou să îți pregătească ceva pentru durere?
– Nu. Fă doar ce faci… fiindcă este foarte bine.

– Am să mă gândesc și eu la problemă. Dar deocamdată întinde-te și odihnește-te, îl sfătui Elio.

– Cum mă poți ajuta tu? întrebă mirat.
– Nu te pot ajuta fizic, dar cu un sfat… sau o idee, da, continuă Elio masându-i tâmplele.

– De ce ai vrea să mă ajuți? Sunt Dominus, iar tu ești sclavul meu. Ție ți-ar conveni să fiu discreditat. Poate îmi vor lua și Ludusul… un senator hapsân are multă putere.

– Să spunem că… te prefer pe tine ca Dominus. Nu fiindcă ne-o tragem, ci pentru că ești un bărbat corect și de cuvânt.
– Din cauza asta mă preferi? întrebă Fabius, privindu-i ochii aceia în care se oglindea toată lumea lui.

Elio îi susținu privirea. Apoi se aplecă și îl sărută lent.

– De câte ori vrei să eviți o întrebare, mă săruți! îl atenționă Fabius.
– Nu este și acesta un fel de răspuns? șopti Elio și reluă sărutul.

Fabius îl primi cu plăcere, lăsându-se distras de gustul lui atât de dorit.

– Hai să te întinzi, îi spuse Elio.
– Vrei să mă omori în somn? râse Fabius.
– Vreau să te odihnești. Cine știe ce vis frumos vei avea… poate o moarte de plăcere, îi făcu cu ochiul.

– Dacă nu aș fi atât de obosit, nu ai scăpa fără să fii parte din vis, murmură Fabius, așezându-se pe pat.

Elio se lăsă în genunchi între picioarele lui.

– Nu este nevoie să faci asta, rosti Fabius punând palmele peste mâinile lui.
– Lasă-mă să îți arăt ce poți visa. Dacă vrei să mă ajuți… ține tunica ridicată, ceru Elio.

Fabius se supuse.

– Aș vrea să te opresc… dar știu câtă plăcere îmi poate oferi gura ta perfectă, rosti aproape în șoaptă, atingându-i chipul.

– Tu ce ai să faci? întrebă Fabius.
– Acum este despre plăcerea ta, spuse Elio, atingându-i buzele cu limba.
– Nu vreau favoruri, protestă Fabius.
– Ești rănit și obosit. Acceptă măcar acum, insistă Elio.
– Rănit, obosit și excitat… ca și tine, replică Fabius.

Se sărutară încă o dată, adânc, fierbinte.

– Tu ești cel mai bun remediu pentru toate durerile mele, murmură Fabius.

Îl desprinse și se dezbrăcă, întinzându-se, oferindu-se amândurora.

Elio făcu la fel și urcă peste el.

– Dacă vrei să ne bucurăm amândoi, tu vei fi cel care intră, îl atenționă Fabius.
– Dacă nu faci ca mine… plec, amenință Elio.
– Ești cel mai încăpățânat sclav pe care l-am avut vreodată, rosti Fabius.
– Ai avut mulți sclavi peste tine? întrebă Elio, mișcându-și șoldurile.
– Tu ești singurul care a avut acces la trupul meu în totalitate, recunoscu Fabius.

Elio se așeză, își alinie penisul și începu să coboare.

– De ce eu a trebuit să dau peste cel mai încăpățânat Trac? se plânse Fabius.
– De ce ai o sculă mai mare ca a lui Jupiter însuși? îi replică Elio.
– Pe tunete și fulgere dacă nu simt că mă fac și mai mare la asemenea compliment, râse Fabius.
– Dacă se întâmplă asta, nu te las să dormi toată noaptea, îl avertiză Elio.

Fabius își pierdu capul în plăcere.

– Dacă îmi dăruiești acea plăcere în fiecare ceas… mă supun ție, murmură.

Până la urmă, se lăsară consumați de senzații până la zori, adormind îmbrățișați, fericiți și satisfăcuți.