GLADIATOR-Capitolul 3

Lemnul se izbea de lemn. Gemetele și urletele scoase din gâtlejurile încinse de efort alcătuiau un vacarm cadențat. Unii luptau în perechi, alții doi contra unu, iar alții se antrenau lovind cu furie stâlpii groși din lemn, aliniați într-o parte a curții.

Duritatea antrenamentului se vedea în mușchii încordați și în sudoarea care le curgea pe pielea dezgolită. O bucată de pânză înfășurată în jurul coapselor și petrecută printre picioare era singurul articol care le acoperea intimitățile; astfel, la fiecare în parte se puteau vedea cicatricile ce le brăzdau trupurile bine lucrate.

Din când în când, vârful biciului, mânuit de mâna sigură a antrenorului, sfâșia aerul ca un șarpe mortal și mușca din carnea bărbaților, dându-le avânt pentru un efort și mai intens. Totul era despre rezistență, putere și încăpățânarea de a fi cel mai bun. Adversarul nu era decât mijlocul prin care, ca luptător, îți arătai măiestria. La sfârșitul luptei, tu trebuia să fii cel care rămâne în picioare. Asta era gândirea după care fiecare bărbat din curtea de antrenament își croia drumul.

Antrenorul urmărea cele trei perechi de nou-veniți cu nelipsitul bici înfășurat pe brațul stâng, călcând apăsat pe nisipul umed de sudoare, urlând indicații sau aruncând imbolduri scurte, menite să le stârnească furia celor care se antrenau. Mulți dintre ei îl vedeau chiar pe el în adversarul cu care se măsurau. O știa. Dar nu-i păsa. Tot ce voia era ca Dominus să fie mulțumit de gladiatorii pe care îi trimitea în ring.

— Cei șase, opriți antrenamentul și aliniați-vă! strigă el.

Se postă în fața lor, privindu-i pe fiecare în parte.

— În patru săptămâni, am să fac din voi bărbați. Într-o jumătate de an, am să vă fac luptători. Într-un an, am să vă fac fiare, spuse tare, ca să se audă peste vacarmul din jur; ceilalți își continuau antrenamentele.

— Veți ajunge acolo unul sau doi, subliniez asta. Iar aceia, de atunci încolo, vor învăța să lupte pentru a deveni gladiatori.

Fiecare își frământa în minte vorbele celui din fața lor, strângând între degete sabia de lemn, cu gândul încăpățânat ca la sfârșitul perioadei el să fie cel ales. Era singura șansă de a supraviețui și de a spera la ziua libertății.

— De acum înainte, dimineața faceți antrenamentul de bază, iar după-amiaza vă antrenați cu arma care vă iese cel mai bine. Cei doi greci, cu sabia și scutul. Galilor, lancea și sulița. Tracul…două săbii scurte.

După ce le dădu dispozițiile, îi trimise din nou la exerciții, continuând să-i urmărească atent pe toți și să strige ordine.După câteva ceasuri bune, când soarele ardea pe un cer fără niciun nor, iar trupurile încinseseră până la epuizare, Cirus semnală încetarea antrenamentelor. Aproape toți se repeziră la izvor ca să-și potolească setea. În timpul exercițiilor, apa le era adusă de sclavi, care trebuiau să aibă mereu la îndemână ciubere cu apă proaspătă.

După ce băură, fiecare se odihni unde voia: unii rămâneau la mesele de lemn, alții se tolăneau pe podea sau se duceau în paturile de dincolo de gratii.

Elio se așeză pe o buturugă, la una dintre mese. Lângă el veniră și doi gali, care stăteau mai tot timpul împreună, vorbind în limba lor.

— Cum ți se pare antrenamentul? întrebă colegul lui de celulă, trântindu-se cu fundul pe masă.

— Nu e mai rău decât ce făceam acasă, răspunse Elio, privindu-și palmele.

— Cirus v-a pus să luptați liber, să vadă ce arme vi se potrivesc. Ție ți-a dat săbii scurte, am văzut.

— A intuit bine. De obicei, foloseam sabia și cuțitul, zise Elio, cu o umbră de nostalgie.

— Avantajul sabiei scurte e că o mânuiești iute și aproape.

— Tu ce arme folosești?

— Pe toate. Sunt aici de doi ani; le-am învățat bine. Preferatele mele sunt sulița și scutul. Până la urmă, sunt grec, zâmbi el. Sunt unul dintre gladiatorii buni ai școlii, cu rată bună la pariuri.

— Dar nu ești printre cei mai buni, observă Elio, scrutându-i chipul.

— Da, tracule, nu sunt printre cei mai buni. Aceia sunt doar trei. Unul e cheliosul de la prima masă, cu spatele la noi. Al doilea e cel cu părul scurt, care vorbește cu cei de la masa de lângă. Iar al treilea a intrat în celulă. Îl vei recunoaște: n-are o ureche.

Elio îi privi pe toți, încercând să-și facă o părere despre adunătura pestriță. Știa că printre ei erau și criminali scăpați de la moarte, cumpărați de proprietarul școlii, dar și romani liberi care intrau de bunăvoie pentru faimă și bani.

După un timp, sclavii aduseră oale mari cu mâncare și începură s-o împartă. Mâncară vorbind și râzând; de obicei cei puternici făceau glume pe seama celor mai slabi. Nu erau puține dățile când din cuvinte se aprindeau încăierări, stinse repede de biciul antrenorului.

După masă, reîncepură antrenamentele și aveau să țină până la apus. Gladiatorii care urmau să intre curând în arenă trăgeau până la miezul nopții.