GLADIATOR-Capitolul 6

— Elithia, draga mea, îți recunosc sincer că nu am mai participat de mult la o astfel de petrecere, o complimentă Navia, apropiindu-se de ea și sărutând aerul de lângă obrajii ei și ai prietenei sale.

Navia era fiica unui comerciant cu rang înalt în oraș, iar tatăl ei o trata ca pe un bibelou. Ea, ca o fiică „bună”, nu-i ieșea din cuvânt — cel puțin nu în fața lui.
În realitate, era o libertină care nu-și refuza nicio plăcere, mai ales când era vorba de bărbați.

— Meritul este al fratelui meu, recunoscu Elithia, știind prea bine că Navia avea o obsesie pentru el.
— Fabius! articulă aceasta cu privirea sclipind, întorcându-se prin mulțime în căutarea lui.

-Nu l-am văzut până acum. Am crezut că e plecat la Legiune.
— Nu, draga mea. Probabil nu te-ai uitat prea bine, rosti Elithia, sperând din suflet ca fratele ei să nu fie văzut.

Navia avea o adevărată obsesie pentru el.
— Noi voiam să ne apropiem de gladiatorii pe care Fabius a avut amabilitatea să ni-i pună la dispoziție, pentru încântarea noastră, spuse Lucreția, prietena Elithiei.
— Nu înțeleg de ce lumea e atât de interesată de niște sclavi, rosti Navia cu dispreț.

-Arată bine, dar tot niște brute însetate de sânge sunt. Și barbari.
— Lumea apreciază forța și priceperea lor în luptă, îi atrase atenția Elithia.
— Eu prefer să apreciez valoarea unui bărbat după statutul social pe care mi-l poate oferi, continuă Navia, rotindu-și privirea vulturească prin încăpere, în speranța că îl va zări pe Fabius.

— Fetelor, despre ce vorbiți așa conspirativ? întrebă Sistia, apropiindu-se.
— Despre valoarea unui bărbat, o informă Elithia.

-Iar Navia ne spunea părerea ei.
— Și care ar fi aceea, dragă? întrebă Sistia, ridicând un colț al buzelor.
— Ne spunea, interveni Lucreția zâmbind, că valoarea constă în puterea de a dărui.
— Nici nu m-aș fi așteptat la altceva din partea fiicei onorabilului Harixus, continuă Sistia cu o notă sarcastică.

-Am auzit, de altfel, adăugă înclinând capul spre ea,

-…că săptămâna trecută ai fost invitată la petrecerea Ihtiei…

Navia tresări.
— Cred că informația este greșită, răspunse privindu-se neliniștită în jur.

-Nu aș călca niciodată la astfel de petreceri.
— Tot acea persoană mi-a spus că alunița ta, în formă de floare, de pe fesa stângă, arăta foarte apetisantă când ți-o lingea unul dintre gladiatorii de acolo.

Navia înroși brusc.
— Cred… cred că am să merg să mai iau niște vin, decât să stau să ascult astfel de defăimări! rosti indignată, plecând. Mătăsurile rochiei îi fâlfâiau în aer ca niște pânze luate de vânt.
— Dacă nu o oprește cineva, o să zboare la cât de repede a plecat, chicoti Lucreția.
— Începuse să mă doară capul de falsitatea ei, adăugă Elithia.
— Credeți că e atât de naivă încât să nu știe că toată lumea a aflat despre participările ei la aproape toate orgiile din oraș?
— Dacă află vreodată tatăl ei, o va mărita cu primul care-i iese în cale, glumi Lucreția.

— Vă dați seama, spuse Elithia, că fratele meu este în cap de listă ca posibil soț?
— Vorbești serios? întrebă Sistia uimită.

-Nu știe că fratele tău nu se culcă niciodată de două ori cu aceeași femeie?
— Ea nu vrea doar să se culce cu el. Vrea să-i fie soție, punctă Elithia.
— Da, un soț cu statut și… mai mulți bărbați pe lângă, pentru dorințele ei nesățioase, chicoti Sistia.
— Hai să lăsăm bârfele, propuse Lucreția.

-Să ne bucurăm de mâncare, de vin și… de frumusețea trupurilor bine alcătuite pe care fratele tău ni le-a oferit spre încântare.

Râzând, se plimbară printre invitați cu cupele de vin în mână, șușotind ca niște adolescente.

— Fabius, îl strigă sora lui zărindu-l. Să știi că prietenele mele sunt foarte încântate de petrecere.
— Da. Este perfectă, îi întări vorbele și Sistia.

-Voiam să te întreb: cum îl cheamă pe gladiatorul acela cu ochii verzi? Nu am văzut prea mulți oameni cu asemenea culoare a ochilor.
— Theodot, rosti Fabius, urmărindu-i privirea, omițând cu bună știință să-i destăinuie supranumele.
— Haideți să ne apropiem, îl rugă fata.

-Vreau să-i privesc chipul mai de aproape.

Își făcură loc până în dreptul gladiatorilor, așezați în linie pe un postament din marmură de vreo zece centimetri înălțime, pentru ca toată lumea să-i poată privi și admira. Trupurile cu mușchi bine conturați, pielea fină acoperită cu ulei parfumat și pânza minusculă ce le acoperea penisurile îi făceau să arate asemenea sculpturilor din marmură care decorau casa.
Doar ochii li se mișcau, fără nicio trăire pe chipurile imobile. Nu aveau voie să vorbească sau să atingă pe cineva. Erau acolo pentru plăcerea invitaților care mâncau, beau și îi priveau uneori cu dispreț, alteori cu admirație.

Până să ajungă în dreptul lor, Fabius rămase în urmă, oprit de doi bărbați pentru o discuție.
Amândouă se apropiară, iar Sistia îi privi chipul lui Elio zâmbind. Nu era la fel de musculos ca ceilalți cinci gladiatori din stânga lui, dar frumusețea îi exploda tocmai din această diferență: sinuozitatea curbelor, pielea bronzată, părul prins în vârful capului, șuvițele rebele pe lângă tâmple, verdele pupilelor încadrate de genele negre, nasul ușor ascuțit, buzele pline. Ca un întreg, emana forță și o sexualitate neîmblânzită. Poate de aceea atrăgea privirile tuturor — femei sau bărbați.

— Doamnelor, admirați exponatele? întrebă un bărbat apropiindu-se de ele.
— La fel ca toată lumea, răspunse Elithia.
— Acest gladiator, de pildă, spuse privind spre Elio,

-…nu l-am văzut niciodată până acum în arenă, dar… asta nu înseamnă că nu atrage privirea, adăugă, urmărindu-i de aproape fiecare linie a trupului. (Era cunoscut că prefera bărbații mai mult decât femeile.)

— Nero, nu te-am mai văzut de mult, îl interpelă Fabius, atrăgându-i atenția.
— Din păcate am fost ocupat cu niște treburi în capitală, îl informă acesta.

-Dar am ajuns la timp în oraș pentru a veni la petrecerea frumoasei Elithia, adăugă, înclinând capul spre ea.

-Mă bucur că am venit pentru a admira noua ta achiziție, continuă privind iar spre Elio.
— Într-adevăr, rosti Fabius strângând din dinți, aruncându-și privirea spre chipul acestuia.

O clipă, irișii verzi se ciocniră cu cei negri, ca niște săbii încrucișate din care țâșneau scântei: unul lăsând moștenirea tracă să-i aprindă privirea, celălalt incitând, ca o poruncă de a înfrunta Roma, chiar în persoana lui.

— Ar fi un deranj prea mare dacă aș veni într-una din zile să privesc antrenamentul gladiatorilor? întrebă Nero, știind exact pe cine avea să urmărească cu o poftă vizibilă.

Simți un început de erecție doar imaginându-și bărbatul din fața lui în luptă, mușchii umflându-se, transpirația alunecându-i pe piele.

— Îmi pare rău, dar voi fi mai mult la Legiune în perioada următoare, îl înștiință Fabius, cu zâmbetul pe buze.

De fapt, l-ar fi băgat cu capul în apa care curgea din gura tigrului de marmură ce încercuia postamentul gladiatorilor.

— Aaa… păi… atunci o să ne mai vedem, încheie celălalt.

Înclină capul și se pierdu în mulțimea de invitați.
— Mi se pare mie sau cam îi curgea balele la trupul gladiatorului tău? întrebă Sistia, cu sprâncenele ridicate.
— Ești o bună observatoare, domnișoară, o complimentă Fabius.

Vă rog să mă scuzați, eu am să mă retrag.

Plecă, cu mantia prinsă pe umăr de o fibulă de argint încrustată cu pietre prețioase, care îi învăluia trupul perfect. Reuși să ajungă fără să mai fie oprit, urmat de Sou, căruia îi făcu semn să rămână dincolo de pânza ce acoperea ușa camerei de dormit.
Se îndreptă spre balcon, dând la o parte cu furie draperia care îi stătea în cale și rămase lângă balustradă cu degetele încleștate pe ea.

Era furios. Al naibii de furios. Furios pe sine fiindcă îi permisese lui Elio să fie adus la petrecere. Știa că toți ochii libidinoși aveau să-i scalde trupul, cu bale curgându-le din gurile spurcate.
Privi minute bune pădurea, înjurându-și propria imprudență. Când se mai liniști, încercă să-și analizeze purtarea care îl bulversa.

Era legatul unei legiuni romane care apăra orașul. Avea statut înalt în societate și deținea o școală de gladiatori cu renume până la capitală. Avea treizeci și opt de ani și era necăsătorit din proprie voință. Îi plăcea libertatea și ura slăbiciunea. Iar o soție era o slăbiciune.
Era adevărat ce se spunea despre el: nu se culca de două ori cu aceeași femeie, tot o formă de protecție împotriva slăbiciunii. Ura din tot sufletul gândul că cineva ar fi putut vreodată să-l șantajeze din cauza asta.

Așa că se proteja.
Și avea s-o facă în continuare, oricât i-ar fi stat în minte acei ochi verzi.