GLADIATOR-Capitolul 7

Mulțimea striga, făcând un vacarm asurzitor, arătându-și nemulțumirea față de lupta ce se desfășura de minute bune.
Ei nu voiau asta. Dorința lor de sânge și moarte îi ridicase în picioare și îi transformase în fiare.
Chiar dacă această arenă nu rivaliza cu Colosseumul, fiind un edificiu la scară redusă al acestuia, era totuși cea mai mare din toată întinderea Imperiului.
Întregul oraș era construit în jurul edificiului rotund, cu tribune generoase care puteau adăposti toți cetățenii orașului Capua, cunoscut pentru școlile de gladiatori.

În arenă, cei doi luptători erau concentrați pe lovituri, fără a auzi vuietele mulțimii și strigătele puternice.
Când unul dintre gladiatori pară o lovitură care îl îngenunche, mulțimea începu să arunce în arenă cu tot ce avea la îndemână.
Cei din arenă luptau cu ultimele puteri pentru a învinge. Doar unul putea să iasă pe picioarele lui din această luptă sângeroasă.
Aceasta era a treia serie de lupte, după care urma a doua și ultima, cea mai așteptată de toată lumea.
Din această cauză mulțimea voia o îngenunchiere rapidă.
Ei așteptau titani.
Până la urmă câștigă gladiatorul școlii Ovilius, iar cel al școlii Asper rămase întins în nisipul plin de sânge.
Fiind o luptă între școli, nu se ajungea până la moartea unuia dintre luptători. Era de ajuns ca luptătorul învins să ridice două degete, în semn de predare.

— Până acum avem fiecare câte un câștigător, îi spuse Ovilius lui Fabius, întorcându-se spre el în scaunul din loja de unde puteau privi întreaga arenă.

— Mai sunt două lupte. Avem timp să ne numărăm câștigătorii, răspunse acesta, privind sclavii care pregăteau arena pentru următoarea confruntare.
Pentru el, nu lupta finală era importantă ci cea care urma avea să-i țină privirea ațintită spre arenă.

— Umpleți cupele cu vin! strigă celălalt către un servitor, care se grăbi să-i îndeplinească cererea.

— Se pare că nu ești prea preocupat de lupta care urmează, spuse edilul orașului, privindu-l pe Ovilius.

— De ce aș fi? răspunse acesta după ce bău o gură de vin.

-Gladiatorul pe care l-am desemnat pentru această luptă nu este un începător.

Auzind acest lucru, Fabius strânse degetele în pumni, deplângându-și alegerea. Și totuși… la un moment dat tot ar fi trebuit să-l trimită în arenă.

Mulțimea era pregătită pentru următoarea vărsare de sânge. Arena fusese curățată, iar edilul se ridică în picioare pentru a anunța ce gladiator avea să lupte din partea fiecărei școli.
Ridică brațele pentru a face liniște înainte de a vorbi.

— În a treia luptă, se vor înfrunta, din partea școlii Ovilius, gladiatorul Vulcan, iar din partea școlii Asper, tracul Theodot, care intră pentru prima dată în arenă!
Nici nu apucă să termine de vorbit, că mulțimea începu să strige nemulțumită.

Fabius privea țintă spre porțile pe unde își făcu apariția Elio.
Din cauza căștii și a distanței nu îi putea vedea chipul, dar își dori ca el să reflecte cea mai dârză și neînfricată privire.
Pieptul îi era acoperit cu o apărătoare din piele groasă de bivol, iar brâul, tot din aceeași piele, îi susținea apărătoarea coapselor, formată din fâșii franjurate pentru libertate de mișcare.
Pe gambe avea apărători din metal.
Păși în mijlocul ringului purtând săbiile scurte cu care avea să lupte.
Celălalt lupta cu sabie și scut.

Fabius avea de ce să fie îngrijorat, fiindcă îl mai văzuse pe gladiatorul celeilalte școli luptând.

În timp ce bărbații din arenă își evaluau posibilitatea primului atac, mulțimea începuse să strige cu disperare începerea mai grabnică a confruntării.
Deja erau surescitați de celelalte lupte și nerăbdători pentru cea care urma.
Prima atingere a săbiilor. Primul atac și prima apărare, după care fiecare încercă să-și arate măiestria și roadele orelor de antrenament.

Elio reuși un atac, dar celălalt își manevră scutul și respinse loviturile.
Se avântă din nou asupra lui, dar sabia din mâna dreaptă se ciocni violent de a adversarului, așa că încercă, cu mâna stângă, să-i rănească brațul cu care ținea scutul — o diversiune, pentru a putea ataca brațul în care ținea sabia.
Numai că celălalt se dovedi un adversar foarte bun și îi anticipă fiecare mișcare.
Trebuia să-și regândească foarte bine strategia pentru a-l putea învinge.
Se avântară din nou unul asupra celuilalt, într-o succesiune rapidă de atacuri, care îl lăsă pe Elio cu o rană la brațul stâng, iar pe celălalt cu o tăietură pe pulpa dreaptă.
Niciunul nu luă în seamă sângele care începuse să se prelingă pe pielea plină de praf și sudoare.
Erau prea prinși în obsesia de a câștiga, dând mulțimii spectacolul dorit.

Fabius privea atent fiecare mișcare a lui Elio, strângând din pumni.
În unele momente i se părea că se mișcă prea lent, iar în altele că își lăsa impulsivitatea să-l ghideze.

În arenă, săbiile se ciocneau scoțând zgomote surde de metal.
Adversarul se avântă cu pas hotărât, apărându-și corpul cu scutul rotund din lemn, și reuși să-i mai facă lui Elio încă o rană pe pulpa stângă, vârful sabiei trecând prin franjurile de piele ale armurii. Din fericire, nu era o rană adâncă.
La fiecare atac, Elio încerca să-și protejeze trupul și, în același timp, să găsească o oportunitate de a-și răni adversarul.
O găsi și profită, rănindu-i încheietura — fapt care îl făcu pe acela să scape sabia din mână. Încercă să se apere cu scutul, aplecându-se după sabie, numai că o altă lovitură îl făcu să urle de durere și să cadă în genunchi, sprijinindu-se în scut.
Cum scutul nu era o armă de atac, ci doar de apărare, Elio făcu o fandare rapidă și îi înfipse sabia în același umăr cu mâna rănită.
Nu îi provocă o rană mortală, dar așteptă ca acesta să ridice două degete, pentru ca lupta să se încheie.
Mulțimea din arenă era în picioare, parcă vrând să vadă mai bine înfrângerea. La un moment dat, toți ridicară două degete, strigând și arătând semnul predării.

Gladiatorul îngenuncheat în fața lui îl privea cu ură, cântărindu-și posibilitățile. Era conștient că rana din umăr era serioasă și i-ar fi încetinit mișcările, chiar dacă ar fi continuat lupta cu cealaltă mână.
Până la urmă ridică mâna cu două degete în sus, iar astfel lupta se încheie cu victoria școlii Asper.

— Se pare că runda aceasta este câștigată de tine, îi spuse Ovilius, privind spre arenă, unde gladiatorul lui era ajutat să meargă spre porțile de ieșire.
Elio părăsi arena șchiopătând, ovaționat de mulțimea care îi recunoștea victoria.

Fabius se abținu să nu sară din scaun pentru a merge să vadă cu ochii lui starea lui Elio.
Trebuia să aștepte până la terminarea luptelor și abia când avea să ajungă acasă putea hotărî ce face, fără a ridica suspiciuni asupra interesului său pentru un anumit gladiator.
Avea afinități pentru unii dintre gladiatorii lui, legate de felul în care luptau, de câștigurile din arenă sau de supunere.
Ca un bărbat care recunoștea superioritatea în luptă și o accepta fără niciun fel de vanitate.
Era corect, fără a flata pe nimeni.
Așa era și cu Elio. Era mândru pentru câștigarea primei sale lupte și, ca bărbat al școlii lui, era îngrijorat pentru rănile acestuia.
Până la urmă, era un sclav pe care cheltuise bani, așa își repeta în gând cât privise lupta.